joi, 28 mai 2009

La pachet

XXXX Elevii din trei licee focșănene au simulat un scrutin electoral. A fost o repetiție a votului de la alegerile europarlamentare din 7 iunie. Imediat după închiderea urnelor, mai mulți reprezentanți ai unor partide politice au simulat fraudarea alegerilor. Nu au putut scăpa ocazia. Trebuiau să repete pentru că nu se știe niciodată când e nevoie.

XXXX Traian Băsescu s-a arătat deranjat de cei care l-au arătat cu degetul pentru că a tuns oaia și s-a pozat cu clopul pe cap. Băsescu a simțit nevoia să se justifice, spunând că tunsul oii este face parte din tradiție. Un fel de sport popular. De unde și vorba bătrânească, „Nea Alecu, nea Alecu, tunde oaia și berbecu’ “. Președintele a evitat să vorbească despre oile cu care Gheorghe Flutur a scris BUCOVINA pe dealuri. Și asta vine tot dintr-o tradiție, mai apropiată de zilele noastre. Acum vreo douăzeci de ani se scria pe stadioane, PARTIDUL, CEAUȘESCU, ROMÂNIA!

XXXX Premierul Emil Boc a declarat că cei ce vor fi prinși votând de două ori la alegerile europarlamentare din 7 iunie, vor fi băgați la pușcărie. Nu vor păți nimic cei care vor vota de trei, patru sau chiar de mai multe ori. Singura condiție pusă este ca cel puțin două dintre voturi să meargă la PD-L iar al treilea la EBA.

XXXX Traian Băsescu și-a anulat participarea la Summitul care se desfășoară la Chișinău. Voronin n-a avut nimic împotrivă. S-a bucurat că face economie la băutura de protocol.

XXXX În sfârșit, după lungi zbateri, am intrat și noi în rândul lumii civilizate. În rândul lumii civilizate cu gripă porcină. S-au confirmat primele cazuri.

Domnu’ Trășculescu, atenție cu ciolanul pe scări!

Una la mână: PD-L a solicitat iar PSD a fost de acord ca alegerile din Consiliul Local Focșani să fie amânate până la înlocuirea tuturor viceprimarilor liberali din județ. Termenul limită ar fi undeva după alegerile europarlamentare din 7 iunie.
A doua la mână: consilierii locali și județeni ai PD-L, nominalizați ca șefi pentru deconcentrate evită să-și ia posturile în primire. Nu vor să renunțe la funcțiile de aleși locali și implicit la privilegiile de care beneficiază. Ar vrea și una și alta.

Pe de-o parte, se tem că nu-și vor putea lua scaunele în primire deoarece mulți dintre cei pe care ar trebui să-i înlocuiască au obținut în justiție suspendarea deciziilor de demitere. Pe de altă parte, democrat-liberalii se tem că vor fi aruncați din posturile de directori, în toamnă, dacă Traian Băsescu nu va mai ieși președinte. Drept urmare, și-au exprimat speranța că Guvernul va modifica legea, special pentru ei, ca să le permită să cumuleze cele două funcții, de ales local și de director.

Adunând prima și a doua mână concluzia pe care o trag este că în echipa lui Trășculescu domnește o mare îngrijorare. Să nu care cumva să scape ciolanul din mână. Ciolanul puterii, bineînțeles.

De atâta grijă au uitat și de revoluția portocalie pe care o promiteau anul trecut, lăsându-i cu ochii în soare pe fraierii care au crezut în ei.

Pentru aceștia au adus o ladă de portocale. Acre.

miercuri, 27 mai 2009

La pachet

XXXX Înainte de întâlnirea cu președintele Traian Băsescu, pedeliștii mici au fost instruiți să nu se plângă de relația cu Guvernul, cu șefii partidului sau de ceea ce se petrece în Parlament. Ca să fie cuminți, pe tot parcursul întâlnirii, micilor pedeliști li s-a promis că vor fi serviți cu acadele, ciocolată și înghețată de vanilie.

XXXX În week-end-ul trecut, Mircea Geoană s-a jucat cu lopățica în nisip, Traian Băsescu a tuns oaia în Bucovina, Elena Udrea a evaluat cârnați la Covasna (lugime, grosime și gust), Crin Antonescu și-a făcut cruci la Biserică. Dintre toți, doar EBA a apărut cu ochii vineți la Arad.

XXXX Potrivit sloganului PD-L, în familie, greutățile sunt depășite mai ușor. Depinde de familia pe care o alegi. Sunt indicate familiile Băsescu, Traian și Mircea, familia Udrea-Cocoș, familia Videanu, familia Berceanu și chiar familia Blaga. În nici un caz nu vă orientați spre cele câteva milioane de familii de șomeri, pensionari, profesori etc.

Nu trageți în Emil Boc!

L-am văzut pe Emil Boc lângă președintele Traian Băsescu, luni 25 mai, seara, după întâlnirea cu parlamentarii PD-L. Președintele critica, în fața ziariștilor, Guvernul al cărui premier este Emil Boc. Băsescu s-a arătat nemulțumit de reforma în justiție, în educație, de seceta care este pe cale să se instaureze, fără ca nimeni să miște un deget.

Emil Boc stătea lângă președinte și zâmbea, plin de el, înspre camerele de filmat. Aveam senzația că văd imagini transmise la emisiunile sportive, după meciurile de fotbal, când vedetele dau interviuri iar fanii se înghesuie în jurul lor, ca să fie văzuți la televizor alături de idol. Probabil că Emil Boc se ridicase și pe vârfuri, ca să pară mai înalt.

Oricum, părea că nu aude ceea ce spunea Băsescu. Sau dacă auzea, șuvoiul de acuze și critici treceau pe lângă el fără să-l atingă. Nimic nu părea să-l afecteze.

Văzându-l cum zâmbea, mândru nevoie mare și, poate, ridicat pe vârfuri, mi-a venit în minte, fără nici o legătură, imaginea lui Tudor Postelnicu, în zeghe, la proces.

Mi l-am imaginat în locul lui Postelnicu pe Emil Boc, în situația în care s-ar schimba locatarul de la Cotroceni. Nu la un proces, în zeghe, ci în costum, în fața Guvernului, de această dată fără să se mai ridice pe vârfuri ci, dimpotrivă, cocârjându-se ca să pară cât mai mic și mai de neobservat.

Cum credeți că ar suna, spusă de Emil Boc, celebra frază postelniciană „am fost un dobitoc!“?

marți, 26 mai 2009

Alegerea viceprimarilor la Focșani, la mâna lui dom’ Bănel Brebenel

Dom’ Bănel Brebenel de la Tătăranu este un pic de c*aie grele în PD-L-ul lui Trășculescu. Deși o parte dintre cei ce-l cunosc spun că locul lui ar fi mai curând la Parchet, dând cu subsemnatul pentru o serie de acuzații, inclusiv de hărțuire sexuală, dom’ Bănel Brebenel și-a exprimat dorința de a primi postul de vice la Tătăranu.

Singur n-a fost în stare să obțină ce-și dorește. Între el și primarul comunei, Neculai Pavel, relațiile sunt mai mult decât fierbinți: dau în clocot. Și asta încă din mandatul trecut, când dom’ Bănel Brebenel îi bloca bugetul și-l lăsa fără bani de investiții și salarii.

Drept urmare, dom’ Bănel Brebenel a apelat la, partid, la Alin Trășculescu cerând imperativ să i se îndeplinească dorința intimă. Altfel, a amenințat că, pentru început își va băga picioarele în campania electoral pentru europarlamentare.

Nu a avut curajul să amenințe că va facă același lucru și la toamnă, la prezidențiale, mai ales după ce l-a văzut pe Traian Băsescu tunzând oaia. A înțeles că, pe el, proaspătul specialist în frizat oi, l-ar bărbieri. De tot.

Alin Trășculescu n-a putut rămâne de piatră în fața dorinței lui dom’ Bănel Brebenel, mai ales că este în joc chiar scaunul său. Se știe că șefii de organizații cu rezultate proaste la europarlamentare vor fi rași de Vasile Blaga. Or, tocmai acest lucru nu-și dorește Trășculescu care s-a obișnuit să i se spună Șefu’.

Drept urmare, cu teamă, încet, sperând să nu deranjeze prea mult, a bătut cu degetul arătător în masa negocierilor cu partenerii din PSD. După vreo jumătate de oră, când aceștia l-au observat, Trășculescu le-a prezentat, cerându-și scuze pentru deranj, propunerea lui: un post de viceprimar la Focșani, în schimbul alegerii lui dom’ Bănel Brebenel la Tătăranu.

În caz contrar, și-a luat el inima în dinți, alegerile programate pentru ședința de marți, 26 mai, vor fi amânate din nou.

Omul nou și oaia tunsă

Unul din visele cele mai mari ale lui Nicolae Ceaușescu, apariția Omului nou, lipsit de rațiune obedient față de conducători, este pe cale să se împlinească, acum. La douăzeci de ani de la căderea comunismului. Cum altfel, dacă nu ca o manifestare a Omului de tip nou, poate fi apreciat gestul lui Gheorghe Flutur, de a da dispoziție să se scrie, pe dealuri, cu litere formate din oi, BUCOVINA.

Simplul fapt că a făcut-o produce fiori reci pe șira spinării oricărui român care a prins perioada spectacolelor omagiale, când tinerii erau puși să ia forma literelor din numele Tovarășului.
Nici nu contează că Flutur nu a scris BUN VENIT MULT IUBITE PREȘEDINTE, TRAIAN BĂSESCU! sau BĂSESCU – PD-L sau SĂ TRĂIȚI BINE . În mod sigur i-a trecut prin cap s-o facă. Probabil că nu a avut destule oi sau s-a gândit că încă nu a venit timpul.

Dar, va veni și vremea aceea. Când Flutur sau alții asemenea lui vor strânge toate turmele de oi din țară sau, de ce nu, vor umple stadioanele cu tineri și vor scrie cu trupurile lor, numele noului Iubitului Conducător.

În acel moment, noi, pe marginea șoselelor, cu flori și stegulețe portocalii în mână îl vom aplauda și ovaționa pe Cel mai iubit fiu al poporului, Traian Băsescu, care va trece în viteză, în coloana oficială, spre următoarea stână, la care a fost invitat să tundă, cea mai mițoasă dintre oi. Manifestarea se va desfășura periodic, în fiecare an, și va avea o semnificație simbolică.

Va marca ziua în care, ales președinte pentru a doua oară, Traian Băsescu a ras democrația din România și a înlocuit-o cu dictatura omului nou de tip PD-L-ist.

luni, 25 mai 2009

La pachet

XXXX Deputatul Răzvan Mustea Şerban laudă programul „Prima casă“. Premierul Emil Boc a lăudat programul „Prima casă“. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea a lăudat programul „Prima casă“. În mod sigur este ceva dubios cu programul „Prima casă“, altfel nu s-ar înghesui toţi să-l laude.

XXXX Poliţiştii europeni s-au strâns la Bucureşti, la Conferinţa poliţiştilor din capitalele europene. Auyind acest lucru, hoţii români au părăsit Bucureştiul. S-au dus cu toţii în capitalele europene din care au plecat poliţiştii participanţi la conferinţă. La furat.

XXXX Gheorghe Flutur a pus ciobanii să aşeze oile pe dealuri în formă de litere. Ca să vadă preşedintele Băsescu, din elicopter, scris, cuvântul Bucovina. Traian Băsescu a tuns o oaie, devenind astfel, primul frizer de oi al ţării. Oile n-au avut nimic împotrivă. În schimb câinii de stână au comentat: „Cum se mai prostesc oamenii ăştia pentru două, trei voturi.“

XXXX EBA a apărut în faţa alegătorilor din Arad cu un ochi vânăt. Întrebată de unde i se trage a răspuns că de la oboseală. Oboseală Vasile este unul dintre cei care în 2004 a votat cu Traian Băsescu încrezându-se în povestea cu „Să trăiţi bine!“. Între timp a ajuns şomer, banca i-a luat casa iar nevasta l-a părăsit pentru un căpitan de vapor. Cum nu a mai avut ocazia să dea ochii cu Băsescu de la alegerile din 2004, a luat atitudine faţă de EBA, considerând că face parte din aceiaşi familie politică.

XXXX Vladimir Voronin, ex-preşedintele Moldovei a spus despre Traian Băsescu, încă preşedintele României, că ar fi un individ scăpat complet de sub control. După primele trei pahare cu whiskey. După următoarele trei îl apucă somnul.

XXXX Emil Boc şi-a încercat norocul la loz în plic. Nici el nu mai crede că va reuşi să scoată România din criză. Mai are o singură speranţă de a aduce bani la buget: jocul la loto. La următoarea şedinţă de Guvern, i-a anunţat pe miniştri să vină cu bani ca să completeze un comun la 6/49, poate dau lovitura şi câştigă reportul. Cine va ghici mai multe numere va primi mai mulţi bani, din câştig, la minister.

Notițele lui Emiluș: O zi din viața unui bărbat de înălțime medie (4)

Emiluș este un bărbat de înălțime medie – cel puțin așa crede el – ajuns într-o înaltă funcție de stat. Alții spun că nu este altceva decât un pitic cu pretenții și că i-ar mai trebui vreo treizeci de centimetri ca să se considere un tip de înălțime medie. Emiluș este complexat și ar face orice (dacă-i dă voie Șefu’) ca să capete cei treizeci de centimetri care îi lipsesc. Seară de seară se roagă la îngerașul păzitor, sperând că într-o zi i se va îndeplini cel mai arzător vis. De asemenea, mai nou, Emiluș se roagă îngerașului să-l ajute să ne treacă de criză. Altă speranță nu mai are. Până când îngerașul îi va îndeplini măcar una din cele două dorințe, eroul nostru merge la serviciu, zilnic, și notează într-un carnețel cu coperți portocalii cele mai importante evenimente ale zilei.


Ora 10.12:
Încă nu m-a sunat Șefu’. S-o fi supărat din nou pe mine ori a stat, din nou, prea mult aseară, la șpriț, cu băieții de la SPP.

Ora 10.15: Azi am ședință, la 11.00. Nuți a sunat să îmi spună că întârzie și că putem începe în lipsa ei dacă nu apare până la 12.30. Se întâlnește cu Moga la studio, să asculte noul imn al turismului. Vrea și ea să cânte pe melodia lui Moga, în locul Loredanei.

Ora 10.25: M-a sunat Geoană, vrea să participe la ședință.

Ora 10.26: A dat și Șefu’ telefon, în sfârșit. Vrea să nu-l primesc pe Geoană la ședință. Cică să-l pun pe liftier să-l ducă la ultimul etaj să-l lase acolo și apoi să blocheze liftul. Până găsește Geoană scările și până coboară la sala de ședințe, noi terminăm. Cică să-i fac la fel cum i-am făcut lu’ aia mică, atunci când a vrut să vină la mine să mă roage să-i dau bani s-o invite pe Paris Hilton la lansarea candidaturii. A căutat toată ziua scările ca să ajungă la biroul meu. A trebuit să chemăm jandarmii cu câinii ca să-i dea de urmă. Am încercat să-i spun lui Șefu' că a fost o greșeală și că liftul, într-adevăr, s-a blocat, dar nu m-a crezut. Mi-a bătut obrazul. Că de ce i-am făcut așa ceva lu’ aia mică, ce nu știam că e feblețea lui. Până la urmă a ieșit bine. A rezolvat Moni. I-a organizat concert la Petroșani. N-a avut bani pentru Paris Hilton, dar a adus o nepoată de-a ei care-i semăna. Aia mică nu s-a prins că nu-i Paris. În schimb și-a dat seama că poșeta, pantofii și hainele nepoatei nu sunt de firmă. S-o fi văzut ce se mai umfla în pene că ea are vuitoane și jimmi choo adevărate iar Paris Hilton, nu.

Ora 10.30: Orice ar zice Șefu’, pe Geoană nu pot să-l las la ultimul etaj să vină pe scări, pentru că el cunoaște clădirea. A mai fost pe aici. Mai bine îi spun liftierului să-l blocheze în ascensor și să-l țină acolo până-i zic să-i dea drumul. Vreo trei ore. Până se încheie ședința.
Ora 10.55: A venit Geoană. M-a anunțat liftierul că l-a blocat. Acum trebuie să cobor și eu pe scări la ședință.

Ora 11.05: Nuți n-a ajuns, întârzie. La intrare dat nas în nas cu Ponta. Mă enervează ochelaristul acesta. Se crede deștept. Auzi, Micul Titulescu. S-o creadă el. M-a anunțat că vine Geoană. Nu știa că l-am blocat în lift.

Ora 11.10: Ponta a remarcat că lipsește Nuți. Cică să trimitem pe cineva s-o caute să nu se fi rătăcit, că-i blondă. Ce mă enervează. Dacă aude Șefu’ că râde de Nuți se face foc și pară.

Ora 12.23: A ajuns Nuți. Mai devreme. Geoană e încă blocat în lift. Putem începe ședința. Ce figură de enervant are Ponta. S-a luat de Nuți. Râde de ea. Spune bancuri cu blonde. Cică Nuți a întârziat fiindcă a crezut că i-a fost furată mașina. A sunat la Poliție: - Mi-au spart mașina, mi-au furat totul...și volanul și pedalele și schimbătorul de viteze, totul… Apoi cică, peste vreun sfert de oră a sunat din nou la poliție: - Vă rog să mă scuzați, m-am urcat în spate! Mișto banc. L-am notat să râd mai târziu. Acum nu pot că dacă află Șefu’ că am râs de Nuți se face foc.

Ora 12.24: S-a supărat Nuți. Ea nu a venit aici să râdă pesediști de ea ci ca să facă reformă în turism. A ieșit supărată să-l sune pe Șefu’.

Ora 12.25: Mă enervează Ponta că a supărat-o pe Nuți. Acum să vezi ce se supără Șefu’.

Ora 12.26: M-a sunat Șefu’ pe firul scurt. A țipat la mine că l-a sunat Nuți, plângând, că Ponta a făcut mișto de ea și că eu nu i-am luat apărarea. „Bă Emiluș, dacă se mai întâmplă o dată așa ceva, să facă mișto pesediștii de Nuți, te dau afară și îl pun pe Stolo în locul tău. Ăla măcar îi sperie doar ce se uită la ei. Ai grijă cum rezolvi. Vreau răzbunare! “

Ora 12.46: Din cauza lui Ponta a țipat Șefu’ la mine. Ce mă enervează și ce i-aș mai da un cap în gură. DPăcat că eu sunt de înălțime medie iar el e ditamai gigantul și nu ajung. Și oricum mi-e frică să nu riposteze. Dacă ar da și el, oare cine are sări în ajutorul meu? Blaga? Nu cred. Berceanu? Nici atât. Acesta mi-ar mai trage mie una, pe ascuns. Nici în Videanu nu poți avea încredere. Când se încinge treaba și miroase a scandal Videanu fuge, zice că se duce la baie că-l taie. Și nu se mai întoarce. Moni și Nuți sunt femei… Eh, dacă îl aveam eu pe băiatul ăla de la Cluj, Rareș, altfel stăteau lucrurile. El ar fi sărit pentru mine. L-am văzut în filmuleț la cafteala din club. Bun băiat. El trebuia să fie ministru, nu Berceanu sau Blaga. Dacă era el aveam curaj să-i dau un cap în gură lui Ponta, la cât mă enervează.

Ora 13.05: Trebuie s-o răzbun pe Nuți cum a zis Șefu’ că altfel mă zboară. Ce i-aș mai da un cap în gură lui Ponta. Dar las’ că știu eu ce fac.

Ora 13.10: Tai jumate din bugetul lui Kati, de la învățământ. De ea nu mi-e frică. E micuță și nu știe decât să se plângă.

Ora 13.12: Le-am făcut-o.

Ora 13.30: Kati se smiorcăie de 20 de minute, de când i-am spus că-i tai jumătate din buget. Nu se mai oprește din plâns. Că ea nu mai are bani să plătească la profesori și să facă reformă. De parcă mi-ar păsa. Să mai îndrăznească Ponta să spună bancuri cu blonde pe seama lui Nuți, ca să țipe Șefu’ la mine.

Ora 14.00: Am terminat ședința. Kati mai plânge, încă. Nuți s-a înveselit. Mai ales că i-am dat ei banii pe care i-am tăiat de la Kati. Să aibă cu ce-i plăti lui Moga imnul turismului. Poate-i spune lui Șefu’ și mă laudă.

Ora 14.10: Mă retrag la mine în birou. Le spun că am mult de lucru

Ora 18.30: M-a sunat liftierul. I s-a terminat programul și ar trebui să plece și el acasă. A întrebat dacă îl mai ține pe Geoană blocat în lift. M-a enervat așa de tare Ponta azi, că am uitat să-i dau drumul lui Geoană după ședință.

Ora 18.31: L-am sunat pe Șefu’ în legătură cu Geoană. A zis să-l las blocat până mâine dimineață. Să vadă și el cum este când râde Ponta de Nuți.

Ora 18.33: Plec. Să nu uit să trec și să-l salut pe Geoană. Să-i urez noapte bună în lift.

Ora 18.45: Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălți…

(VA URMA)

Aici puteți citi episodul precedent.

NOTĂ: Acesta este un pamflet. Drept urmare, până la apariția noilor coduri ale justiției nu vă deranjați să mă chemați în instanță. După aia mai vedem.

vineri, 22 mai 2009

La pachet

XXXX Aflați în campanie electorală, reprezentanții PD-L Vrancea au ieșit și au împărțit portocale alegătorilor. Ca să le taie greața care le-a rămas după ce au înghițit gogoșile cu care pedeliștii i-au îndopat în campania pentru alegerile locale și parlamentare de anul trecut. Vrâncenii au luat portocalele, le-au mâncat și au mai cerut. Senzația de greață a rămas la fel de intensă.


XXXX Dacă nu a majorat salariile profesorilor cu 50%, așa cum a promis în campania electorală, Emil Boc ne ia ochii anunțându-ne ieftinirea gazelor naturale. De la 1 iunie cu 5% care, adăugându-se celor 3% cu care au fost ieftinite la 1 mai, ar face, în opinia lui 8%. Specialiștii spun că, în realitate, cei 8% ar fi vreo 7,85 și că Boc cel mic a rotunjit procentele ca să dea bine la electorat. Oricum e bine și așa dar nu mai bine decât la bulgari care, la 1 mai ieftineau gazele pentru populație cu 30%. Spre deosebire de noi, bulgarii depind în procent de 95% de gazele din import, nu îl au pe Boc premier, au tarife mai mici la vacanțele pe litoral, prețuri mai mici la locuințe și la mâncare, nu au impozit forfetar și nu în ultimul rând fac niște castraveciori în oțet de te lingi pe degete.

XXXX. România va atrage turiștii străini prezentându-le cai vopsiți în zebre. Inițial Ministerul Turismului a încercat să vopsească niște ciori. Au renunțat repede la idee. De fiecare dată când ieșeau cu ciorile vopsite în lume, turiștii străini își fereau buzunarele și alegeau să-și petreacă vacanța în Bulgaria sau Grecia sau Turcia.

XXXX Un politician a decis să nu-i mai mintă pe alegători și să candideze la alegeri cu sloganul „Totul pentru mine, nimic pentru tine“. Din păcate nu este vorba nici de Traian Băsescu, nici de Mircea Geoană, nici de Crin Antonescu și nici măcar de EBA. Cel care a ales sinceritatea este un politician croat, candidat la Primăria orașului Prozolac și se numește Josko Kraljevic Risa. Ia gândiți-vă cum ar fi sunat la noi „Să nu trăiți bine!“ sau „Noi cu ei și voi…“ sau „Votează pentru salariul meu!“ sau Votează pentru pensia mea specială!“ sau „Pune Parlamentul la odihnă!“ etc.

XXXX Chinezii vor să producă modelul Dacia Logan, în parteneriat cu Renault. Apoi îl vor aduce la București și îl vor vinde în angroul Europa cu 200 de euro bucata.

miercuri, 20 mai 2009

Un cui pentru coșciugul carierei lui Nelu Oprea

Așa cum am mai spus, scandalul legat de felul în care Nelu Oprea a administrat banii și ajutoarele destinate sinistraților afectați de inundațiile din 2005 nu este nou. Pentru prima oară, au apărut suspiciuni acum vreo doi ani. În 2007, s-au scurs către presă (gurile rele spun că erau dirijate de Dragoș Mircea și Nini Săpunaru) o serie de tabele cu o parte din sumele cheltuite și destinatarii acestora.

Printre altele:

Conform celor prezentate de presa vremii, s-au cheltuit nu mai puțin de 80 de milioane de lei pentru fotografierea caselor inundate. Ca să fac o aroganță, aș putea spune că de banii ăștia turnam un film și îl înscriam la Cannes sau la Oscar. Poate luam și un premiu.

Alte 60 de milioane de lei s-au plătit unor manipulanți pentru încărcarea unor cantități de cherestea. O cheltuială destul de dubioasă, dacă avem în vedere că materialele de construcție erau manipulate ori de oamenii primăriilor cărora le erau destinate, ori de jandarmi.

Transportul unor haine despre carte se credea că sunt infestate epidemiologic a fost plătit de Prefectură cu nu mai puțin de 130 de milioane de lei.

Alte 4 miliarde de lei au fost justificate prin plata unor substanțe insecticide destinate dezinsecției zonelor calamitate. Dezinsecția a fost făcută cu avioane puse, gratuit, la dispoziția autorităților.

La momentul respectiv, din câte îmi amintesc, Nelu Oprea nu s-a obosit să dea vreo explicație cu privire la modul în care s-au cheltuit banii. Aceasta deși concluzia generală a fost că banii destinați sinistraților au ajuns în buzunarelel unor prieteni ai PD, actualul PD-L.

La pachet

XXXX Alin Trăşculescu îi ia şi nu prea apărarea lui Nelu Oprea în povestea cu cele 200 de case care nu s-au mai construit după inundaţii. O fi ştiind el ceva, mai ales că scandalul despre felul în care, Nelu Oprea a împărţit, în 2005, banii şi ajutoarele pentru sinistraţi a izbucnit în 2007. De altfel, Trăşculescu abia aşteaptă ca Nelu Oprea sa fie trecut pe tuşă şi chiar i-a pregătit un înlocuitor. Să vedem dacă va fi Cornel Momanu, Maricel Soare sau daca nu cumva Trăşculescu va prefera vreun atârnător din echipa-i de conducere, ca să aibă şi Sorin Hornea cu cine juca Solitaire în reţea.

XXXX Ion Ţiriac a declarat că, în România, criza se va face simţită cui adevărat peste vreo ase luni. Premierul Emil Boc vede deja semne că situaţia economică dă semne de revigorare. Or fi ultimele zbateri înainte de deces.

XXXX Tot Emil Boc spune că are încredere în valorile economiei de piaţă. De la a avea încredere şi până la a le implementa este totuşi o cale lungă.

XXXX Traian Băsescu a mers în Franţa, la Sarkozy să-i ducă tainul. Autostrada Comarnic-Braşov ce urmează a fi reabilitată la cel mai mare preţ din lume şi un contract pentru construcţia unei centrale atomo-electrice. S-au schimbat timpurile. Parcă mai ieri eram în 2004 când francezii veneau la noi după tain. Acum după ce că le dăm trebuie să le ducem şi la nas ca să nu obosească prea tare.

Boc cel mic și mincinos

Premierul Emil Boc s-a lăudat că a semnat contracte pentru proiecte de finanțare europeană în valoare de 900 de milioane de euro. Boc a prezentat acest lucru ca pe o mare realizare a guvernului pe care îl conduce și chiar părea că așteaptă felicitări.

Ceea ce „a uitat“ premierul să spună la televizor este că proiectele pentru care el a semnat contractele sunt depuse și evaluate, anul trecut, în mandatul guvernului Tăriceanu. Practic, semnarea contractelor nu este decât o formalitate și, în afară de dat cu pixul pe o hârtie nu necesită nici un alt efort.

Vă întrebați poate, de ce Emil Boc nu s-a lăudat cu fondurile europene atrase în perioada mandatului său. Mai ales că, încă de la instalarea Guvernului, anunța că va simplifica procedurile și va scurta perioada de evaluare a dosarelor, astfel încât contractele să fie semnate într-un timp cât mai scurt de la depunerea proiectelor.

Ei bine.

Emil Boc nu are cu ce se lăuda pentru că, deși ne aflăm la jumătatea anului, până în prezent, cu mici excepții nu a fost lansată nici o linie de finanțare. Doar câteva progame, pentru crearea de noi locuri de muncă și reconversie profesională, de care nu se interesează mai nimeni .
Nu a fost activată nici o linie de finanțare pentru investiții sau modernizare.

Abia la începutul lunii viitoare va fi lansată o sesiune de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea IMM-urilor, în cadrul Axei 1 a programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice“.

De asemenea, premierul a anunțat că undeva pe la jumătatea lui iunie, ceea ce ar putea însemna începutul lui iulie, având în vedere cât de greu se mișcă funcționarii guvernamentali, urmează să fie deschisă o nouă sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 322 - „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale“, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.

Rămân blocate restul măsurilor care privesc dezvoltarea mediului de afaceri și a turismului în zonele rurale, modernizarea exploatațiilor agricole etc. Dacă avem noroc, probabil că aceste măsuri vor fi lansate undeva în cea de-a doua jumătate a lui 2009.

Emil Boc nu putea spune toate aceste lucruri pentru că oamenii și-ar fi dat seama cu cine au de-a face și că acest guvern nu este cu nimic mai bun decât cel dinainte. Drept urmare, premierul se preface că muncește din greu, convocând întâlniri săptămânale pe tema absorbției fondurilor europene.

Apoi iese în public și își asumă munca predecesorilor săi, nu înainte de a-i înjura pentru că au făcut, în domeniul atragerii banilor de la UE, cam ceea ce face și el acum, adică mai nimic.

P.S.: Observați, vă rog, cum Emil Boc repetă placa cu numărul contractelor semnate, la fiecare apariție publică, atunci când vorbește despre absorbția fondurilor europene. Singurul lucru care diferă, probabil, nu am contabilizat, este doar suma. La fiecare apariție se mai adaugă câteva mii de euro.

marți, 19 mai 2009

La pachet

XXXX Am văzut înregistrarea emisiunii cu cele 200 de case lipsă, de la Realitatea Focșani , cu prefectul Raluca Dan în studio și subprefectul Nelu Oprea la telefon. După felul în care au decurs ostilitățile și din câte o cunosc pe Raluca Dan, un lucru este sigur: cariera lui Nelu Oprea în Prefectură a luat sfârșit. Este doar o problemă de timp până când va părăsi biroul. Eu anticipez maxim o lună.


XXXX Ceea ce nu pot spune în acest moment dacă povestea cu cele 200 de case lipsă se va sfârși când Oprea va fi scos cu șuturi în fund din Prefectură. Tare îmi este că va fi și o continuare, la Parchet, cu Nelu în rol de inculpat, într-un dosar penal, pentru abuz în serviciu și (sau) neglijență în serviciu. N-ar fi exclus ca epilogul să se joace la DNA, tot cu el, dar în rol de corupt.

XXXX Am văzut sloganul EBA: „Ia atitudine!“. Nu i se prea potrivește având în vedere că îndeamnă alegătorii să gândească. Așa ajung oamenii să se întrebe de unde a avut EBA 80.000 de euro cash, pentru un SUV , de unde a avut Ioana, soră-sa, aproape un milion de euro pentru un apartament și de ce Traian Băsescu a ajuns președintele țării în loc să înfunde pușcăria pentru că a vândut flota României. Și dacă își pun asemenea întrebări, sigur vor lua atitudine și nu vor vota nici pe EBA și nici pe tat-său la toamnă. Pentru ea, mititica, ar fi fost mai indicat „Ia altitudine“ spre Milano, spre Paris sau măcar spre Bamboo.

XXXX Traian Băsescu a declarat la Paris că s-a dezamăgit pe sine însuși acceptând ca PSD să intre la guvernare cu PD-L. Acum câteva luni spunea că o guvernare PSD – PD-L a fost visul său. Probabil că a fost un vis după o noapte de beție.

XXXX Tot Băsescu și tot la Paris a afirmat că în Parlamentul României mai sunt 5% activiști ai fostului partid comunist. Asta este bine dacă facem o comparație cu Președinția României unde procentul este de 100% în favoarea comuniștilor.

XXXX Emil Boc a recunoscut că parteneriatul cu PSD la guvernare nu a fost o bucurie pentru PD-L. Alta ar fi fost situația dacă era el președintele României și ar fi desemnat premierul. Dar cum nu i-a propus nimeni să fie președinte, nici măcar în somn, nu poate să scuipe ci doar să înghită. Broasca râioasă.

Codul lui da Vinci

Ne ştiam oarecum de pe vremea liceului, însă nu ne mai văzusem de foarte mult timp atunci când l-am întâlnit într-o librărie. Ştiam că se ocupa cu afaceri în domeniul construcţiilor şi a exploatării lemnului și câştiga foarte mulţi bani.

Aflat în faţa unui raft de cărţi, studia un exemplar din romanul Codul lui da Vinci, care tocmai apăruse pe piaţa românească. Cartea făcea furori. Gioconda zâmbea în toate vitrinele iar la televiziuni se dezbăteau controversatele teorii despre Iisus şi Maria Magdalena, prezentate de Dan Brown. Era o adevărată isterie şi toată lumea nu vorbea despre nimic altceva.

„Ce zici ? E tare cartea! Cea mai vândută din lume“, m-a interpelat, fără introducere, după ce ne-am salutat scurt, arătându-mi exemplarul pe care îl ridicase de pe raft şi-l răsfoia neglijent. Am ridicat din umeri a neştiinţă. Habar nu aveam, nu-l citisem şi nici nu puteam spune că mă atrăgea prea tare. Oricum nu părea că-l interesează opinia mea mea. Fusese o întrebare menită mai mult să-i justifice prezenţa în faţa raftului de cărţi.

Fără nici un alt cuvânt a privit preţul de pe copertă, după care a strâmbat din nas, aşezând cartea la loc pe raft. Probabil că i se pare scumpă mi-am spus. Însă nu.

Se îndreptă spre un alt raft unde erau expuse exemplarele de lux. A apucat unul, a examinat preţ de câteva secunde ţipla în care era vârât, după care, observând o gaură în plastic, l-a aşezat la loc. A ales o altă carte, a cărei învelitoare din ceolofan era intactă. A privit din nou preţul, mult mai mare după care, satisfăcut de alegere, a mers la vânzătoare şi a plătit.

Apoi, îndreptându-se, rapid, către ieșire, s-a întors spre mine şi mi-a spus: „Să-l citeşti. Merită toţi banii!“.

Au trecut multe luni de la acea întâlnire, aproape un an când într-o zi, un amic mă roagă să-l însoţesc la vechea mea cunoştinţă, ca să discute despre o afacere.

Ne-a invitat în camera de zi, să stăm de vorbă, la o cafea. În timp ce ei discutau afaceri mi-am aruncat privirea prin cameră. Nu mică mi-a fost uimirea când, într-o bibliotecă printre bibelouri şi vaze, am zărit exemplarul de lux al Codului.

Volumul, tot în ţiplă, singurul de pe raft, era expus ca un exponat de muzeu, încadrat de două vase viu colorate, din ceramică. Surprinzându-mi privirea uimită, gazda a întrerupt discuția de afaceri și mi-a dat câteva explicații:

„Am schimbat parchetul şi mobila ca să se potrivească la culoare cu coperta. M-a costat o mulţime de bani dar a ieşit ceva super“.

Mi-am adus aminte de discuţia din librărie, de cu câteva luni în urmă şi de recomandarea lui, de a citi neapărat cartea și nu m-am putut abţine să nu-l întreb:

„N-ai mai reuşit s-o citeşti? Am crezut că te interesează şi de aceea ai cumpărat-o.“

Mi-a replicat cu un aer superior, de om care are acces la lucruri pe care muritorii de rând nici nu le visează.

„N-avea nici un rost. A apărut filmul și l-am văzut pe DVD.“

luni, 18 mai 2009

La pachet

XXXX Mircea Geoană a mâncat sarmale la Gologanu și a mers la nuntă la Nereju. Asta înseamnă globalizare. Darul pentru tinerii căsătoriți unde l-o fi dat?

XXXX EBA și-a făcut site pe internet cu blog. Un fel de jurnal. De data aceasta adevărat. Ăla fals a fost publicat deja de Academia Cațavencu. Dacă vă întrebați cu de aia mică scrie atât de bine, când vorbește atât de prost, să știți că editorul de texte corectează automat toate greșelile gramaticale.

XXXX Crin Antonescu a venit în Vrancea a vorbit și a mâncat mici cu muștar. Făcuți la grătar.Nini Săpunaru l-a însoțit peste tot, a vorbit și a mâncat mici. Tot cu muștar și tot făcuți la grătar.

XXXX Roberta Anastase a spus, într-o emisiune la Ion Cristoiu, că la sfârșitul liceului, și-a ales facultatea pe care voia să o urmeze – sociologia - din dicționar. Asta pentru că în București nu funcționa nici o facultate de politologie. Bine că nu s-a dus la Mama Omida să-i ghicească în palmă, că poate alegea Politehnica sau Textilele.

XXXX Traian Băsescu s-a plâns într-un interviu televizat, că în cei cinci ani de mandat la Cotroceni a suferit numeroase jigniri și umilințe din partea jurnaliștilor. Nu-i vorbă că și el a zis. Dar totuși… Cine a îndrăznit să-i zică lu’ dom’ președinte „Găozarule“ sau „Măi caraghiosule“ sau „Țigan împuțit“ să iasă din rând și să-și tragă două sau poate trei perechi de palme.

XXXX Tot Traian Băsescu s-a plâns că se simte insultat pentru că ziariștii au zis de fiie-sa aia mare, Ioana, că și-a luat apartament cu 800 de mii de euro. Parcă-i durea gura dacă ziceau măcar de un milion jumate. L-au făcut de râs în fața lui Blaga și a lui Videanu. Parcă ar fi Boc, cu un singur apartament la Cluj.

Notițele lui Emiluș: O zi din viața unui bărbat de înălțime medie (3)

Emiluș este un bărbat de înălțime medie – cel puțin așa crede el – ajuns într-o înaltă funcție de stat. Alții spun că nu este altceva decât un pitic cu pretenții și că i-ar mai trebui vreo treizeci de centimetri în înălțime ca să se considere un tip de înălțime medie. Emiluș este complexat din cauza înălțimii și ar face orice (dacă-i dă voie Șefu’) ca să capete cei treizeci de centimetri care îi lipsesc. Seară de seară se roagă la îngerașul lui păzitor, sperând că într-o zi acesta îi va îndeplini cel mai arzător vis. Până atunci, Emiluș merge zilnic la serviciu și notează într-un carnețel cu coperți portocalii atât cele mai importante evenimente ale zilei cât și frustrările-i personale.


Ora 10.08: În sfârșit m-a salutat paznicul de la poartă. Când am intrat se uita în jos după o monedă de 5000. Așa m-a văzut și pe mine. Mi-a zis: „Să trăiți șefu’“, ceea ce este destul de nasol, pentru că Șefu’ este doar unul. Mă gândesc să nu fi fost pus special de ăștia de la PSD ca să mă compromită. Dacă Șefu’ află că ăsta mi s-a adresat așa, îmi face scandal. Este foarte sensibil când vine vorba de șefie. Nuți, care-l cunoaște cel mai bine ne-a recomandat să nu folosim acest apelativ decât atunci când ne adresăm doar lui. Doar unul este Șefu’ și nu trebuie să cădem în păcatul de a ne închina la șefi falși. Mai nasol este că mi-a făcut plăcere când portarul mi s-a adresat cu șefu’. Trebuie să mă autoeduc să nu îmi mai placă să mi se spună și mie șefu’, să urăsc să mi se spună șefu’. O să repet în gând că nu îmi place, altfel cine știe în ce belele mai intru.

Ora 10.10: Oare cum o fi să fii Șefu’? Doamne ferește! Era să cad în ispită. Încă o dată. Doamne ferește, să nu cumva să îmi treacă prin cap să fiu de-adevăratelea șef la partid sau, mai rău, să-mi doresc să candidez la președinția contra lui Șefu’. Doamne ferește! Nu vreau să îmi facă plăcere să mi se spună Șefu’ și nici nu vreau în locul lui Șefu’.

Ora 10.25
: Piei ispită! Tot ce sunt, sunt datorită lui Șefu’. Nu vreau ă îmi facă plăcere să mi se spună Șefu’ și nici nu vreau în locul lui Șefu’. Tot ce sunt, sunt datorită Șefului. Nu vreau să îmi facă plăcere să mi se spună Șe…..

Ora 10.45: M-a sunat Kati de la învățământ. Cică azi are negociere cu sindicatele pentru salarii și cică ăia vor să fiu și eu de față la discuții, când se întâlnesc. Nu am chef. M-a invitat și Nuți la la un târg de turism și vreau să merg cu ea. Nu vreau să merg la negocieri cu sindicaliștii! Vreau să merg la turism! Acolo nu trebuie să le promit salarii și primesc și o mulțime de pliante, brelocuri și pixuri. Mă gândesc să-l trimit pe Pogea la sindicate. Doar el ține banii. Să se descurce. Eu vreau să merg cu Nuți, poate vine și Șefu’.

Ora 10.05: Okkcccoooo… Iar îmi vine gândul rău. Nu vreau să îmi facă plăcere să mi se spună Șefu’ și nici nu vreau locul lui Șefu’. Tot ce sunt, sunt datorită lui Șefu’. Nu vreau să îmi facă plăcere să mi se spună Șefu’ și nici nu vreau locul lui Șefu’. Tot ce sunt, sunt datorită lui Șefu’. Piei ispită nu mă mai încerca!!! Nu vreau să îmi placă să …..

Ora 11.18: M-a sunat Șefu’. A aflat că aseară am fost la sala de sport și am făcut gimnastică. A văzut aseară la, revista presei, poze cu mine la sală, în tabloide. Era supărat tare și m-a certat. Că țara este în criză și eu mă duc să îmi afișez mușchii, ca să mă vadă toate pițipoancele cum trag de fiare. Că Geoană și Antonescu au crescut în sondaje iar pe mine mă interesează doar să trag de fiare. Că doar el muncește. Că, de ce merg la sală? Mi-am pus în cap să arat mai bine ca el? Vreau să le impresionez pe Nuți și pe Monica când ne întâlnim la ședințe ? Că să îmi intre bine în cap că sunt fetele lui și nu am voie nici să mă uit la ele. Că ce ori mi s-a urcat puterea la cap și vreau să-i iau locul? Dacă nu încetez, are el grijă de mine. M-a amenințat că mă trimite în Bucovina la Flutur să mă închidă într-o mănăstire. Iar în locul meu îl aduce pe Stolo. Din nou.

Ora 12.30: Abia acum a închis Șefu’ telefonul. Cine m-o fi pus să merg la sală? Are dreptate, n-am nici un motiv să arat mai bine ca el. Doar el m-a făcut ceea ce sunt. Dacă fără să-mi dau seama mi-o fi trecut prin cap să le impresionez pe fete, pe Nuți și pe Monica? Bine că nu mi-a zis nimic de paznicul de dimineață care m-a salutat așa cum numai pe el trebuie să-l salute.

Ora 12.33: Dacă subconștientul meu lucrează, împotriva voinței mele, ca să-i iau locul lui Șefu’. Să știi că așa este și de aia m-am simțit bine când mi-a spus paznicul „Să trăiți șe…ptiu drace să nu mai repet. Iar mă încearcă ispita! Doamne ferește de gânduri haine!

Ora 12.35: Acum că m-a certat Șefu’ nu mai am nici un chef să mă duc la târgul de turism cu Nuți. Nici nu cred că este bine. Poate se uită din nou la televizor și ne vede împreună. După aia îl ia din nou capul și îmi face scandal. Mai bine o sun pe Kati și merg cu ea la profesori.

Ora 12.35 și 30 de secunde: Nu vreau să mă duc nici cu Kati. Îl trimit pe Pogea. Să le vorbească el că și așa nimeni nu înțelege nimic din ce vorbește el. Cred că de aia merg toate lucrurile prost la finanțe, pentru că nu-l înțelege nimeni. Îl trimit pe el să vorbească și să le deseneze la tablă scheme și deficite. Dacă avem noroc poate îi apucă pe profesori somnul și uită să mai ceară lefuri mărite. Îl sun.

Ora 12.40: Pogea nu vrea să se ducă. Mi-a închis telefonul în nas. Cică are treabă cu Fondul Monetar. Nu știu ce scrisoare trebuie să le trimită. Crede că mă duce de nas, că numai el se pricepe la finanțe. S-o fi pricepând el, dar eu sunt mai bun la trimis scrisori așa că nu mă duce. Și sunt și superiorul lui (ptiu ispită era să zic șeful lui). L-am pus la punct. Scurt. Că nici măcar nu este finanțist. E inginer. Și dacă vreau îl înlocuiesc oricând vreau, dacă este de acord și Șefu’. De când au început ăștia cu concedierile la Galați și Pitești găsești ingineri pe toate drumurile. Iau unul și îl pun pe locul lui Pogea. Să vedem ce mai zice.

Ora 12.42: L-am sunat iarăși pe Pogea. I-am dat ordin să nu trimită nici o scrisoare la FMI ci doar o telegramă. E mai puțin de scris și ajunge mai repede. Face telegrama în două minute, trimite curierul la Poștă, s-o transmită iar el se ducă la negocieri cu Kati. A vrut să început să îngaime ceva dar nu l-am lăsat. I-am închis și eu telefonul în nas.

Ora 12.45: Ce bine mă simt că i-am tras-o lui Pogea. Doar sunt șef… iar mă ia ispita. Doamne ferește! Nu vreau să îmi facă plăcere să mi se spună Șefu’ și nici nu vreau locul lui Șefu’. Tot ce sunt, sunt datorită lui Șefu’. Nu vreau să îmi facă plăcere să mi se spună Șefu’ și nici nu vreau locul lui Șefu’. Tot ce sunt, sunt datorită lui Șefu’. Nu îmi face plăcere să…..

Ora 13.05: Sunt nervos. Mereu se întâmplă așa când mă ceartă Șefu’. Devin agitat și nervos și simt nevoia să mă descarc. Înainte mă luam de PSD, de Geoană, de Iliescu. Acum însă nu mai pot pentru că suntem în coaliție. Ce mă fac? Nu pot să țip la secretare pentru că vor râde din nou de mine. Le-am auzit când ziceau că sunt mic și caraghios și că le pufnește râsul când mă enervez și țip la ele. Și doar sunt un bărbat de înălțime medie.

Ora 13.30: Mă tot gândesc pe cine să îmi descarc nervii. Pe cine oare?

Ora 13.46: Mi-a venit o idee…

Ora 14.47: La ora 17.00 am convocat presa pentru o declarație. Îi înjur pe Tăriceanu și pe liberali și mă liniștesc. Mama lor azi și mâine de bandiți. Să vadă ei ce le fac.

Ora 15.00: Oare ce-o fi fost în capul meu când am convocat presa la ora 17.00? Ce fac până atunci? Trebuia să-i chem pe ziariști mai devreme. Am găsit…

Ora 15.01: Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înăl…

Ora 17.30: Am ținut declarația de presă și în loc să mă calmez, m-am enervat și mai rău. Nici nu i-a interesat ce am spus de Tăriceanu. Toți voiau să știe de planul anticriză. A naibii ziaristă! Cât a putut să mă înfurie… Cum să mă întrebe ce fac toată ziua la birou și de ce nu am fost la negocierile cu profesorii. Ce sunt eu de vină că Pogea n-a reușit să-i adoarmă și au cerut salarii mărite cu 50%?

Ora 17.45: Sunt foarte nervos și nu mai am pe cine să îmi descarc nervii. Toți au plecat acasă.

Ora 18.43: Am fost în biroul lui Nemirschi. Nu era nimeni așa că am intrat și i-am călcat laptopul în picioare, ca să mă calmez. E de la PSD, nu de-a nostru. De altfel, am șters toate urmele și am luat resturile cu mine. Le arunc în Dâmbovița, în drum spre casă. Mâine spun la presă că au intrat hoții și i l-au furat. Acum am motive să-l dau afară și pe paznicul care mi-a zis, azi dimineață „să trăiți șefu’!“.

Ora 18.48: Am încheiat și pe ziua de azi. Plec.

Ora 18.49: Să nu uit… Sunt un bărbat de înălțime medie și nu îmi place să mi se spună Șefu’. Șefu’ este unul singur iar eu sunt ceea ce sunt doar datorită lui. Sunt un bărbat de înălțime medie și nu îmi place să mi se spună Șefu’. Șefu’ este unul singur iar eu sunt ceea ce sunt doar datorită lui. Sunt un bărbat de înălțime medie și nu îmi place să mi se spună Șefu’. Șefu’ este unul singur iar eu sun…..

(VA URMA)

Aici puteți citi episodul precedent.

NOTĂ: Acesta este un pamflet. Drept urmare, până la apariția noilor coduri ale justiției nu vă deranjați să mă chemați în instanță. După aia mai vedem.

duminică, 17 mai 2009

La pachet

XXXX Duminică, 17 mai, la Cotroceni a fost Ziua porţilor deschise. Preşedintele României ne-a invitat să-l vizităm la locul de muncă, să vedem unde îşi desfăşoară activitatea. Gazda, Traian Băsescu a făcut ceea ce a făcut de fiecare dată în ultimii cinci ani, a întors spatele românilor şi a plecat la şpriţ. L-am văzut, la televizor, în Maramureş, cu un ilic pe umeri şi un clop în mână.

XXXX Tot duminică 17 mai, presa a aflat că Emil Boc ar putea fi candidatul PD-L pentru alegerile prezidenţiale din toamnă, în locul lui Traian Băsescu. Teoria ar fi fost lansată chiar de Băsescu la o întâlnire cu ambasadorii UE. Se pare că Boc e singurul membru PD-L care a promis că nu-l va lua la şuturi pe Băsescu, când nu va mai fi preşedinte.

XXXX Europarlamentarul PD-L Alexandru Nazarie (am auzit că ar fi focşănean) a declarat la Antena 3 că, în următorii ani, în Parlamentul European se vor lua decizii cruciale pentru viitorul României. Motiv pentru care, spunea Nazarie, la Bruxelles, trebuie să fim reprezentaţi de cei mai buni europarlamentari. Multe succesuri la alegeri, EBA!!!

XXXX Traian Băsescu s-a dus tocmai în Maramureş ca să premieze un gospodar. La Palatul Victoria nu era nimeni care să corespundă.

XXXX Marea Britanie vrea să iasă din Uniunea Europeană ca să nu fie invadată de imigranţi români. P-ăştia i-am îngrozit. Dacă o ținem tot aşa, în curând vom rămâne singurii membri ai Uniunii Europene. Atunci vom avea tot Parlamentul European doar pentru noi. Şi acolo sunt 736 de locuri nu doar 469 ca în Parlamentul României.

Subprefectul PD-L de Vrancea explică de ce Pogea omoară IMM-urile. Ca să trăiască firmele mari

Subprefectul PD-L de Vrancea, Sorin Hornea a dezvăluit vineri, 15 mai, într-o emisiune, pe un post local de televiziune, filosofia bugetară a echipei Boc-Pogea și motivele care au dus la introducerea impozitului forfetar. Subprefectul PD-L confirmă că măsura va avea ca efect falimentarea în masă a IMM-urilor dar consideră că doar firmele mari trebuie să supraviețuiască:

„Într-adevăr firmele mici, foarte mici vor avea de suferit. Firmele mari care vor avea de suferit, dar nu foarte mult, de pe urma acestui impozit, sunt firmele care inregistrează pierderi datorita creditarii. Este o masură benefică pentru cei ce aduc foarte mulți bani la buget. Bugetul se bazează pe firmele mari nu pe firmele foarte mici“.

Conform grilei de impozitare, firmele care înregistrează cifre de afaceri de peste 30 de milioane de euro au obligația să plătească un impozit de doar 10.000 de euro pe an.

În naivitatea sa, Sorin Hornea oferă și motivul pentru care Guvernul Boc doreștete distrugerea IMM: concurența pe care microîntreprinderile o fac societăților comerciale mari. Or, în vreme de criză când fiecare leuț încasat contează, nu prea îți vine să mai împarți piața și cu alții, mai ales dacă aceștia oferă aceleași servicii la prețuri mai mici.

„Sunt foarte multe firme mici care căpușesc (sic!) piața de servicii. Să vă dau un exemplu. Un angajat dintr-o firmă de service pleacă și își face o firmă. Și ține un paravan, pentru existența lui, o astfel de firmă. În momentul respectiv el nu plătește taxe la stat. El prestează servicii și încasează bani în urma muncii, dar din punctul meu de vedere este o concurență neloială față de firma mea“, afirmă Hornea.

Dacă cineva mai avea vreun dubiu în legătură cu motivele dubioase care l-au făcut pe Pogea să introducă impozitul forfetar, îi recomand să-l asculte pe subprefectul PD-L de Vrancea, Sorin Hornea. Emisiunea poate fi vizionată în întregime aici și, cu toate că, în general, este plictisitoare, are, totuși, câteva momente umoristice care pot înlocui, când vă pică antena sau cablul, talk-show-urile cu Elodia și Magda Ciumac de la OTV.

Din punctual meu de vedere consider că impozitul forfetar va afecta în general firmele foarte mici care anul trecut nu au plătit nimic la stat și într-adevăra, acest impozit forfetar afectează anumite societăți care din cauza diminuării cifrei de afaceri, automat a profitului, nu sunt in momentul de față pe plus datorita creditelor bancare, care oricum dobanzile fata de anul trecut la creditele in lei pentru firme s-a dublat cheltuiala pentru firme a crescut.

sâmbătă, 16 mai 2009

Un apel. La douăzeci de ani de la profeția lui Brucan

Se împlinesc cei douăzeci de ani profețiți de Silviu Brucan dar societatea românească nu dă semne că ar fi apucat-o pe un drum corect. Dimpotrivă părem că ne afundăm mai mult în mocirla din care ar fi trebuit să ne ridicăm.

În urmă cu două decenii am început războiul împotriva corupției având ca purtători de stindard reprezentanți ai societății civile, politicieni și mass-media. Am ajuns în 2009 și nu întrevedem nici măcar finalul, ca să nu mai vorbim de semnele victoriei. Pe zi ce trecem constatăm că, în ciuda resurselor imense pe care le-am aruncat în luptă, nu am înaintat nici un pas. Corupția se menține pe poziții, fără să-i pese de loviturile pe care le primește.

În schimb, constatăm că numeroși purtători ai stindardului, care ne-au chemat la luptă, au dezertat în tabăra adversă. Reprezentanții societății civile ne-au vândut cauza pentru funcții și stipendii grase, ziariștii au trădat în schimbul unor contracte de publicitate iar politicienii au trecut de partea cealaltă a baricadei îmbătați de vinul puterii.

Ca să reformăm clasa politică, ni s-a spus că avem nevoie de vot uninominal. Aceiași politicieni, reprezentanți ai societății civile și jurnaliști au venit în fața noastră cerându-ne să le susținem proiectul. Naivi, i-am creditat din nou și rezultatul a fost dezastruos. Votul uninominal nu a adus reforma clasei politice la care ne așteptam ci dimpotrivă. În Parlamentul României au apărut personaje care în trecut nu ar fi prins loc pe nici o listă a nici unui partid.

Ne-am pricopsit cu curve care și-au cumpărat locul prestând una mică la colț de stradă, pupincuriști care și-au primit recompensa de la stăpâni, ciocoi cu bale în barbă, plini de bani, care, astfel, și-au făcut intrarea în lumea bună. Pe lângă aceștia, între parveniți, nespălați și maneliști, avem și o minoritate de oameni de calitate, mult prea puțini pentru a schimba ceva.

Și nu s-au oprit aici.

După ce au populat parlamentul României, acum vor să colonizeze și Parlamentul European cu asemenea specimene: fata lui tata, lingăul care le lustruiește imaginea, manelistul bătăuș de discotecă sau eternul frustrat, candidat fără șansă la funcții publice.

La douăzeci de ani de la profeția lui Brucan, incompetența și nepotismul au fost ridicate la rang de politică de stat și le-au legiferat chiar. Bineînțeles că și cei dinainte și-au promovat clientela în funcții publice însă au făcut-o cu mai multă subtilitate, pentru a păstra aparențele. Chiar dacă ne păcăleau, schemele complicate la care recurgeau pentru a ne abate atenția de la intențiile lor, demonstrau că totuși le pasă de ceea ce credeam noi. Era o formă de respect, se jenau să ne înșele pe față.

Acum a dispărut orice urmă de jenă sau de respect. Fac ceea ce vor, pe față, fără să se mai ferească și chiar cer apreciere pentru că sunt transparenți. Și-au promovat pițipoancele cu fițe și poșete de mii de euro în Parlament, în ministere, în agenții și peste tot pe unde au găsit un locșor liber.

Bunul simț a dispărut odată cu ultimul vot introdus în urnă, în toamna lui 2008. Cam tot atunci, am înțeles că promisiunile electorale au fost doar minciuni și că noua putere, a cărei emanație este guvernul lui Emil Boc, nu le va respecta niciodată.

Din nou, ei ne-au păcălit, iar noi ne-am lăsat înșelați.

Coșmarul pe care îl trăim, visul frumos care i s-a împlinit lui Traian Băsescu, ne face să credem că însuși Brucan s-a înșelat. Se pare că, undeva am apucat-o într-o direcție greșită. În loc să ieșim la liman, ne întoarcem spre punctul din care am plecat și va trebui să parcurgem iarăși douăzeci de ani până la sosire.

Am mai avea o singură variantă de încercat ca să regăsim drumul corect: în toamnă să-l debarcăm pe ultimul președinte comunist al României. Speranța este mică dar o altă alternativă nu se întrevede.

Fără acest ultim balast al trecutului, poate vom întrezări cărarea cea bună și îl vom ajuta, postum, pe Silviu Brucan să-și împlinească profeția.

joi, 14 mai 2009

Portretul funcţionarului anonim

În fiecare dimineaţă îl vezi coborând din autoturismul cumpărat în rate, îmbrăcat în costum de firmă, cu servieta scumpă, din piele şi pacheţelul pentru masa prânz. Este el, Funcţionarul anonim, care, vine punctual la serviciu. Elegant, păşeşte cu atenţie, arogant, impunând respect portarului care se grăbeşte să-i deschidă, servil, uşa. Trebuie să fie vreun mahăr, îşi spune omul de serviciu care, într-o instituţie publică cu câteva sute de angajaţi, nu poate cunoaşte pe toată lumea.

Cum păşeşte în interior, aroganţa dispare, fiind înlocuită de o atitudine umilă. Umilinţa se accentuează pe măsură ce se apropie de biroul pe care-l împarte cu alţi trei colegi. Ajuns aici, salută, priveşte ceasul din perete şi oftează adânc. Îl aşteaptă încă opt ore de program, o zi de muncă. Îşi trage scaunul de la birou, îl priveşte cu atenţie, îşi scoate batista albă din buzunar şi o flutură ca şi cum ar vrea să îndepărteze o urmă de praf imaginară. Nu se aşează, încă.

Încet, foarte încet, calculându-şi fiecare mişcare, deschide servieta scumpă, priveşte câteva zeci de secunde în interior, căutând, din priviri, ceva doar de el ştiut. Oftează, iarăşi, dându-şi seama că ceea ce caută nu se află în nici unul din buzunarele servietei. La fel de calculat îşi închide geanta şi o aşează jos.

Vine rândul pachetului pentru prânz. Îl ridică cu grijă, îl întoarce pe fiecare parte, admirând extaziat pliurile pe care hârtia de împachetat le face peste sandwişul cu pâine, salam şi muştar. Mulţumit de rezultatul examinării lasă pacheţelul pe birou. Se apleacă, deschide un sertar, de regulă ultimul, priveşte în interior, ridică o firimitură mai veche, după care, evlavios îşi aşează mâncarea ca şi cum ar fi o comoară de preţ.

Satisfăcut se îndreaptă de spate, priveşte în jur, spre colegii care s-au apucat deja de lucru, din nou spre ceasul din perete şi spre scaunul pe care se aşează. Au mai trecut, astfel, patru minute, poate cinci, deci, mai are de stat la serviciu 7 ore şi 56 poate 55 de minute. Oftează iarăşi, nemulţumit: nu s-a mişcat destul de încet.

Începe o nouă etapă. Îndreaptă topul de coli de pe birou, încearcă fiecare creion, să nu care cumva să fie vreunul cu vârful tocit după care, mulţumit, se lasă, uşor, pe spătarul scaunului, obosit de efortul depus.

Aşa petrece încă cinci minute, chiar zece, până când un coleg, prins în lucrarea pe care trebuie s-o predea rapid îi solicită ajutorul: are de xeroxat câteva documente şi nu se poate ridica până nu încheie ceea ce a început.

Faţa Funcţionarului anonim se înseninează. Asta aştepta. Ia actele şi cu o figură afectată, ca şi cum ar transporta secrete de stat, iese din birou îndreptându-se către copiator.
Nu se grăbeşte, îi lasă în faţă pe toţi cei care vin, la rându-le, să facă fotocopii. Are grijă să termine de copiat aproape de prânz, când trebuie să ia pauză.

Se întoarce în birou, unde ceilalţi funcţionari, prinşi cu lucru nici măcar nu i-au observat absenţa. Ca un adevărat învingător, depune originalele şi copiile în faţa colegului care se grăbeşte să-i mulţumească. În pauză își desface pachețelul cu mâncare. Mănâncă încet, savurând fiecare îmbucătură.

După pauza în care şi-a savurat sandwişul, Funcţionarul anonim o ia de la capăt. Un alt coleg are nevoie de de un serviciu care necesită deplasarea într-un alt birou. Îl serveşte cu cea mai mare plăcere, având grijă să nu revină decât aproape de finalul programului.

La încheierea celor opt ore de muncă, nici o secundă în plus, Funcţionarul anonim, îşi ia servieta, de această dată în grabă, să nu care cumva să întârzie şi porneşte grăbit spre ieşire.
Pe măsură ce se apropie de poartă, îi revine aerul arogant şi siguranţa care impune respect portarului.

miercuri, 13 mai 2009

Berceanu Aerianu’ trage pe line moartă expresul de Otopeni

Ministrul transporturilor Radu Berceanu şi-a anunţat și-a anunțat intenția de a închide linia de tren Gara_de_Nord - Aeroportul_Otopeni . Domnia sa şi-a motivat viitoarea decizie spunând că linia înregistrează pierderi, deşi a fost deschisă abia de două luni. Declarația îl face pe Berceanu să pară nu doar arogant ci și prost sau rău intenţionat sau şpăgar sau toate la un loc sau orice altă combinaţie dintre acestea.

Dacă eşti inteligent sau bine intenţionat sau incoruptibil sau toate la un loc, nu poţi spune că un traseu deschis abia de două luni merge pe pierderi. Este normal ca linia de tren Gara de Nord - Aeroportul Otopeni să înregistreze pierderi în prima perioadă de funcţionare, principalul motiv fiind acela că oamenii încă nu au aflat de ea

În nici o ţară din lume transportul de călători pe căile ferate nu iese în profit. Oricine are habar despre cum funcţionează căile ferate ştie că banii se fac din transportul de marfă. Costurile la transportul de persoane sunt mai ridicate pentru că trenurile trebuie să circule după program, indiferent de numărul de pasagferi. Drept urmare, peste tot, mai puţin la noi, transportul de călători pe căile ferate este subvenţionat de stat pentru că vine în întâmpinarea necesităţii oamenilor de a se deplasa.

Radu Berceanu este inginer de avioane şi, probabil de aceea, tot dă în gropi atunci când vine vorba de transporturile feroviare. De altfel, toţi miniştrii transporturilor, începând cu Traian Băsescu, s-au îngrijit să distrugă infrastructura CFR ca să facă loc pe piaţă transportatorilor rutieri. Costel Căşuneanu, de exemplu.

Este posibil ca decizia de înfiinţare a acestei linii de tren să afecteze interesele firmelor de taximetrie de pe ruta Gara de Nord – Otopeni, ale căror câştiguri s-ar diminua serios. Or, având în vedere că este an electoral şi Felix Tătaru nu poate lucra doar pe ce-i pică de la Ministerul Turismului şi de la Ministerul Tineretului şi Sportului n-ar fi exclus ca taximetriştii să fi făcut o donaţie generoasă către PD-L, via Berceanu. La schimb, drept mulţumire, s-ar putea ca ministrul să le fi promis că desfiinţează linia care le încurca afacerile.

marți, 12 mai 2009

Învățământul vrâncean 2005-2006: Rata abandonului școlar, dublă față de media pe țară


În perioada 2005-2006, rata abandonului școlar în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani din județul Vrancea era dublu față de media pe țară. Informația apare în „NATIONAL HUMAN DEVELOPMENT REPORT – ROMANIA, 2007“ - The United Nations Development Program – UNDP. Documentul poate fi consultat pe http://www.undp.ro/.


Potrivit datelor din raport, rata abandonului școlar înregistrat în Vrancea, în perioada cercetată, se ridica la 16 procente, în timp ce media pe țară era de 8,9%.


Pentru cei ce nu au răbdare să caute prin cele peste 200 de pagini ale documentului, statistica apare în documentul editat în limba engleză la pagina 194 și poate fi accesat și aici.


Cine, ce, cum, unde și de ce, rămâne să comentați voi.

Realitatea despre realitatea din reportajele Realității (Focșani)

Când nu ai cu ce și nici cu cine dar, totuși, vrei să faci din rahat bici, procedezi precum reporterii de la Realitatea Focșani. Mergi undeva la țară, de preferat la Răstoaca, pentru că e mai aproape de Focșani și întrebi câțiva pensionari dacă sărbătoresc Ziua Europei. Cei mai mulți îți vor spune că habar n-au de o asemenea sărbătoare și că, oricum, ei nu sărbătoresc pentru că merg la muncă.

Cum șeful ți-a dat sarcină să faci un material despre cum se serbează Ziua Europei la sate, nu poți să te întorci cu mâna-n cur. Așa că o aduci din condei și dai un titlu fără nici o legătură cu realitatea (o încercare de calambur): „EUROPENI LA SAT – La sat vrâncenii aproape că au uitat de această sărbătoare“.

După ce ai găsit titlul, la pasul următor vorbești cu Tanti Mărioara, o pensionară pe care o găsești la sapă. La mișto spui că tanti știe că 9 mai este o zi mare, deosebită. Apoi bagi sincron (așa se cheamă nu?) cu bătrâna care se plânge că nu are timp de televizor și deci nu este la curent cu sărbătorile astea noi. Și dacă nimeni nu a informat-o în legătură cu sărbătoarea, ea neavând de unde să afle, pentru că nu se uită la TV, a ieșit la muncă.

Mai iei vreo doi pensionari, de data asta mai informați, de pe ulița principală, și-i întrebi cum sărbătoresc, chiar dacă ei nu prea știu ce. Cu puțin ajutor din partea ta, unul îți declară că sărbătorește prin casă sau cu vecinii - „ăla, ăla“. Al doilea recunoaște că iese la un șpriț, dar nu dimineață, pentru că trebuie să meargă la muncă, ci mai pe seară.

Cu al patrulea dai lovitura. Nea Niță este la curent cu treburile europene și are, chiar, un punct de vedere închegat: „mai bine cum ar fi să fie, să fie …“. Pentru rating pui operatorul să filmeze și sapa din portbagajul bicicletei lui Nea Niță. Poate bărbatul merge s-o dezgroape pe Elodia și dai lovitura.

Faci un final apoteotic, cu văcarul satului. Îl întrebi dacă este mai bine acum, în Europa, decât înainte. Răspunsul este profund și imposibil de comentat. Omul își merită toți banii. Nu-l ratați pentru că nici nu știți ce pierdeți.

Închei filmarea la Răstoaca și revii la redacție, la Focșani, cu sentimentul lucrului, mai mult sau mai puțin, bine făcut. Bagi reportajul la montaj și privești ceea ce iese.

Dacă ești un reporter deștept, te crucești și îți pui următoarea întrebare: „Nu cumva era mai bine să fac o știre în care să spun că, deși am intrat în UE de vreo trei ani, oamenii de la sate nu știu că 9 mai este Ziua Europei?“

Dacă nu, nu-ți pui nici o întrebare. Dai drumul la material pe post și aștepți să râdă cârcotașii de tine la următoarea cronică.

Până atunci urmărești știrile la Antena 3.

Luxul de a gândi singur

Vi s-a întâmplat vreodată ca, într-o discuție pe o anumită temă, într-un grup de cunoștințe, la o conferință publică, seminar etc. să renunțați să vă susțineți propriul punct de vedere pentru că era în contradicție cu opinia predominantă? Vi s-a întâmplat să renunțați la o idee, nu pentru că ar fi fost prost argumentată ci pentru că nu era împărtășită de majoritate ?

În multe cazuri, mass-media a ajuns să impună trendul de gândire care „trebuie“ urmat. A devenit o obișnuință ca instituțiile media să spună cine este corupt sau cine este salvatorul patriei, cine merită să intre la pușcărie și cine să fie promovat în funcții de conducere.

Pe cale de consecință, numeroși oameni evită să spună ceea ce gândesc cu adevărat, de teamă să nu fie izolați și luați în râs pentru că fac opinie separată de susținerile din presă, însușite, cu punct și virgulă, de comunitatea în care trăiesc sau își desfășoară activitatea. De teama marginalizării sociale, așteaptă, întâi, să-și spună ceilalți părerea. Apoi, în cazul în care nu corespunde cu ceea ce cred ei, se retrag în propria carapace, autocenzurându-se și impunându-și să se înscrie în linia dominantă.

Impulsionați de știrile televizate sau de editorialele din coloanele ziarelor, renunță să mai treacă prin filtrul gândiri informațiile ce li se servesc. Se rezumă doar la a prelua și transmite mai departe teorii gata mestecate de alții.

Lăsându-i pe alții să gândească în locul lor, se transformă în masă de manevră, ușor de manipulat și controlat de către o minoritate interesată care are acces la mijloace de informare.

luni, 11 mai 2009

Interzis la glume pe seama EBA

Nici nu începu bine campania electorală, că aia mică și alintată a lu’ Traian, EBA după numele de scenă politică, a comis-o din nou. Ca și în trecut a stâlcit limba română. Cu gândul la viitoarele sesiuni de shopping de la Bruxelles și Strasbourg, fata lui tata a oferit unui bătrân, nici mai mult nici mai puțin, decât un „scaun electric“.

Noua perlă a făcut deliciul ziariștilor precum mai clasicele „succesuri“ sau „pot să fie oameni care nu vor să vorbesc cu tine“. Singura care n-a gustat din propria-i prostie a fost chiar ea, răzgâiata lui tata, acuzându-i de ticăloșie pe cei care s-au veselit pe seama „scaunului electric“. După părerea ei, doar niște minți bolnave fac haz de un candidat la europarlamentare, pe deasupra și fiica președintelui, care spune prostii.

Citeam undeva că „satira și umorul sunt importante pentru orice societate deoarece regimurile nu știu să aprecieze adevăratele valori. (….) Satira măsurată presupune democrație. Despotul cu obsesia respectului pentru autoritate, nutrind deci cultul personalității, pune botniță bardului nerespectuos și desacralizant care ridiculizându-i defectele îl arată așa cum este”.

Lipsa de respect de care dă dovadă fiica cea mică a președintelui față de cei care o ridiculizează atunci când, la rându-i, își bate joc de limba română nu este întâmplătoare. În urmă cu vreo doi ani, tăticul, îl ataca pe Florin Călinescu, deranjat că actorul făcea publicul să râdă, pe seama lui, într-un show televizat.

Or, în ritmul ăsta, nu va mai dura mult până când, probabil prin ianuarie, dacă avem ghinion ni se va interzice să râdem pe seama Măriei Sale Traian Băsescu și a prințeselor Ioana și EBA. Vom reveni atunci la perioada bancurilor spuse pe ascuns, la colț de stradă, de teama securiștilor și a turnătorilor.

vineri, 8 mai 2009

Notițele lui Emiluș: O zi din viața unui bărbat de înălțime medie (II)

Ora 10.15: Aseară m-au sunat de acasă, de la Răchițele. Mi-au zis că a trecut văru-meu pe la el și s-a plâns că fiie-sa, de-am angajat-o la mine, are salar mic și că nu-i ajung banii. Că viața la Capitală e grea și că dacă știam că nu-i pot da un salar ca să trăiască și ea omenește nu trebuia s-o iau la București. Trebuia s-o las acasă, că s-angaja la o confecție, găsea un băiat muncitor, cu meserie bună, pe șantier sau la fabrica de telefoane și se mărita. Așa, am vrut s-o iau cu mine să-i găsesc eu servici și acum fata n-are bani de-o haină nouă sau deo discotecă. A spus tata că ori îi dau fetei o leafă bună ori vine la mine și mă păruiește. Nu vreau să vină la București așa că trebuie să mă gândesc la o soluție. De unde să-i dau leafă mai mare când eu am zis că nu am bani la buget?

Ora 10.17: Am găsit de unde să iau ca să-i fac nepoate-mii un salar mai bun. Am scăpat de tata. Desființez Cancelaria. Și așa, de când mă știu, doar de cancelarie am avut parte. Când eram la școală mă puneau de serviciu la cancelarie, cât am fost profesor stăteam tot pe la cancelarie. Sunt sătul, doar când aud că e vreo cancelari prin preajmă mi se face rău. Mai bine o desființez. Le spun că vreau să fac economie la buget. Mâine le dau preaviz și-i concediez pe ăia de la Cancelarie. Și așa sunt mai înalți ca mine. O parte din banii de aici îi dau nepoate-mi iar restul lui Nuți la turism. Doar să fie de acord Șefu’ că altfel nu mai scap de păruială.

Ora 10.32: M-a sunat Șefu’, ca de obicei, imediat ce s-a trezit, să mă întrebe de noutăți. I-am povestit, pe scurt, ce am de gând. Bineînțeles nu și despre telefonul de acasă și de salariul nepoată-mii. M-a întrerupt, cică vorbesc prea repede și-l doare capul de la mahmureală. A rămas să mă sune din nou, după ce ia o aspirină și se dezmeticește.

Ora 10.45: La fix mă întâlnesc cu Pogea să vorbim despre buget. Vine cu tabla și cu creta să îmi deseneze scheme și formule. De parcă aș înțelege ceva. Am terminat filosofia și dreptul, ce naiba. De unde să mă pricep eu la economie și la bugete.

Ora 10.55: A sunat Șefu’. M-a întrebat dacă mai devreme i-am spus ceva de Nuți, că nu-și mai aduce aminte. I-am povestit din nou despre planul meu de a desființa cancelaria. A fost de acord pe loc. Și pe el îl irită cancelaria. De când era în școală și-l prindeau profesorii fumând pe la colțuri. ÎL chemau la cancelarie îi confiscau țigările și-l puneau la colț cu mâinile sus, drept pedeapsă. A fost de acord să-i dau bani mai mulți lui Nuți, că mititica are mare nevoie. I s-a plâns că, din momentul în care Berceanu a scumpit biletele de avion pentru Milano și Paris, nu mai poate merge săptămânal la shopping. Or, ce român mai face turism în ziua de azi fără să cumpere niște haine de firmă la reduceri. Doar n-o să poarte toată vara ie și traiste de Bucovina în loc de bluze de la Zara și poșete Louis Vuitton.

Ora 11.55: Șefu’ m-a ținut o oră în telefon dar bine că l-am convins. Uff. Am scăpat de tata și de păruială. Să-l chem pe Pogea înăuntru. Cred că a obosit de când așteaptă cu tabla în mână, afară.

Ora 11.56: A sunat Șefu’. A vorbit cu Nuți: „Bă Emiluș, ești mare bă. Orice ar zice ăia de la opoziție și de la presă tu ești omul meu. Nici că puteai să-i faci o bucurie mai mare. Parcă era aia mică când i-am dat bani să-și ia Range Rover“. Era și Pogea când m-a lăudat Șefu’. S-a cam ofticat, deși nu a spus nimic. S-a înroșit ca un rac, de ciudă. Pe el nu l-a lăudat niciodată. Nici Șefu’ nu înțelege nimic din bugete și finanțe, deși a fost marinar și vindea blugi și cafea pe sub mână.

Ora 11.57: A sunat Nuți. I-a spus Șefu’. Era fericită că i-am mai găsit bani pentru turism la Paris. A spus că mă sărută când ne întâlnim, la prima ședință. Pogea își mușca mustața de ciudă. Lui nu i-a spus Nuți niciodată că-l sărută.

Ora 16.45: Până acum a stat Pogea și m-a plictisit. Eu nu mă gândeam decât că m-a lăudat Șefu’. Nu mai termina de desenat și de explicat, la tablă, despre bugetul lui și despre finanțe. Cu mustața aia parcă era domnu’ Rusu, profesorul de mate, din generală. N-a avut burete la el și a trebuit să șteargă tabla cu mâneca de la costum. La fel ca domnu’ Rusu. Nici eu n-am vrut să-i dau un șervețel, deși aveam o cutie plină. Mi-a povestit de un impozit nou, forfețar sau forfecar. Nu știu, că nu eram atent. M-a lăudat Șefu’. După Nuți, sunt cel mai tare din guvern și din partid. Ca să scap mai repede, i-am zis lui Pogea că poate să bage orice fel de impozit vrea, forfecar, forfețar, pe apa de ploaie, pe roțile de la mașină. Să pună TVA la TVA, să facă orice i-o trece prin cap. Oricum nu mă mai interesează. M-a lăudat Șefu’!

Ora 17.15: Mă pregătesc să plec de la birou. Chiar dacă risc să mă întâlnesc cu ceilalți la lift. Azi nu mă mai simt complexat că sunt un bărbat de înălțime medie. M-a lăudat Șefu’.

Ora 17.18: Iar plecam și uitam… Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înăl…

Ora 17.19: M-a lăudat Șefu’ !

(VA URMA)

Aici puteți citi episodul precedent.

NOTĂ: Acesta este un pamflet. Drept urmare, până la apariția noilor coduri ale justiției nu vă deranjați să mă chemați în instanță. După aia mai vedem.

joi, 7 mai 2009

Începe campania electorală

Daca tot începe campania electorală o dedicație pentru toți candidații la europarlamentare:


Șansa liberalilor lui Săpunaru

Încheierea protocolului, la Vrancea, dintre PSD și PD-L oferă liberalilor perspectiva de a recâștiga electoratul de dreapta, anti-PSD, pierdut în perioada care s-a scurs de la alegerile locale și până acum.

PD-L a ajuns într-o poziție delicată după ce a bătut palma cu PSD, inclusiv pentru posturile de viceprimari la Focșani. Trădând înțelegerea cu liberalii din Consiliul Local, Alin Trășculescu a reușit să-i dezamăgească, din nou, pe cei care și-au pus speranțele într-o coaliție anti-PSD capabilă să-i facă față lui Marian Oprișan. Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât susținătorii dreptei au sperat, până în ultima clipă, că PD-L nu va ceda și va merge până la capăt, alături de PNL, în Consiliul Local.

Acum, eșecul înregistrat de Alianța pentru Focșani la ultima ședință, generat de gafa democrat-liberalului Adrian Colin, este privit cu suspiciune. Din ce în ce mai multe voci apreciază că ceea ce s-a întâmplat în Consiliul Local a fost premeditat. Mai mult sau mai puțin voalat, Trășculescu și colegii săi sunt acuzați că au vândut Alianța pentru Focșani în schimbul a două-trei posturi de directori.

Pe cale de consecință, PD-L Vrancea este pe cale să-și piardă și restul de credibilitate care i-a mai rămas. În pragul campaniei pentru Parlamentul European, Trășculescu nu mai are argumente cu care să-și apropie electoratul anti-PSD.

Mai mult, conform protocolului, PD-L nu are voie să-și atace partenerii de coaliție în campania electorală. Având în vedere că, în trecut, democrat-liberalii vrâncenii au crescut datorită campaniilor negative și a mesajelor anti-PSD, înțelegerea îi leagă de mâini și de picioare.

Dacă Nini Săpunaru va ști să profite, cu o strategie bună, PNL poate ocupa locul pe care PD-L este gata să-l piardă. Pozând în victime, liberalii au șansa să câștige simpatia celor scârbiți de trădarea PD-L din Consiliul Local. De asemenea, ei pot lua voturile celor care, în vara trecută și-au pus toate speranțele în echipa lui Trășculescu și care au fost dezamăgiți de neputința acesteia.

La luptă împotriva forfetarului

Un grup de mici întreprinzători au urcat pe calul alb și au sărit în apărarea firavei economiei, agresată de un fioros balaur, pre numele lui Gheorghe Pogea. Dacă te afectează această aberație care se numește impozit forfetar, dacă îți plătești corect impozitele și ai fost jignit de guvernanții pentru care întreprinzătorii sunt, la grămadă, evazioniști și hoți, atunci alătură-te lor.

Acum, serios vorbind, oamenii vor să înființeze o asociație a micilor întreprinzători care să le apere interesele în fața statului și să atace în instanță Ordonanța nr 34/2009, știți voi, aia cu impozitul forfetar.

Dacă vreți să-i cunoașteți, îi puteți găsi pe internet, la adresele http://aif.mieimipasa.ro/ (vizibil numai după ce te înregistrezi) sau la http://groups.yahoo.com/group/anti_impozit_forfetar/ . Aici puteți împărtăși impresii sau experiențe și, bineînțeles, să vă implicați direct în acțiune.

Orice ajutor este binevenit.

Partidele și-au scos sloganul la vedere

Partidele politice și-au pregătit sloganurile cu care vor încerca să culeagă voturi la alegerile europarlamentare din 7 iunie. Spre deosebire de scrutinurile precedente, de data aceasta, mesajele sunt mult mai puțin atrăgătoare.
Asta presupune ori că experții în comunicare electorală sunt în pană de idei, ori că politicienii s-au pocăit după minciunile pe care ni le-au servit în toamnă, iar acum merg în șoaptă să nu ne deranjeze.
Oricum ar fi, sloganurile cu care candidații se vor prezenta în fața noastră nu sunt, nici pe departe, convingătoare și persuasive. Nu sunt nici măcar interesante ci doar bune de luat la mișto.
Dar să le luăm pe fiecare în parte:

PSD – „Alege bine!“

Dincolo de asemănarea cu dezamăgitorul „Să trăiți bine!“ al președintelui Băsescu din 2004, sloganul pesedist te face să gândești de două ori înainte de a vota. Având în vedere că, de vreo douăzeci de ani , tot alegem bine iar în final constatăm că treaba iese prost, sloganul PSD ar trebui interpretat ca „allege bine să nu mergi la vot pentru că oricum nu contează“.

PD-L – „Împreună la bine și la greu!“

Noul slogan al PD-L ne duce cu gândul la „Ei cu ei! Noi cu voi!“ de la parlamentare. Inițial am crezut că „voi“ din a doua parte eram noi, alegătorii însă, după alegeri am înțeles că, în realitate, „voi“ erau pesediștii. Sloganul „Noi cu voi!“ era adresat PSD, împreună cu care PD-L a format guvernul și a împărțit binele, respectiv funcțiile și banii.
Acum, pentru PSD și PD-L urmează partea a doua, împărțirea greului, respectiv înjurăturile și flegmele românilor înșelați de promisiunile mincinoase din toamnă.

PNL - „Aducem bani pentru români“/„Bani pentru români, bani europeni!“

Sloganul PNL este și mai neinspirat ținând cont că, de regulă, atunci când dau de bani, politicienii uită să-i împartă celor cărora le erau destinați. Pe de altă parte, liberalii care n-au fost în stare să aducă, românilor, bani europeni, când erau la guvernare, vor să ne facă să-i credem că vor aduce acum, când sunt în opoziție. Haida de!
Deși, dacă stăm și judecăm, anumiți români, viitorii europarlamentari, vor primi foarte mulți bani europeni sub formă de salarii și diurne. Se zice că profitul lunar este de minim 5.000 de euro.

PRM - „Hoților, bandiților,ce-ați făcut cu țara noastră? Pușcaria vă mănâncă!“

Singura continuare care îmi vine în minte pentru sloganul sub care vor candida Vadim și Becali este: „Medicamente! Medicamente!“

miercuri, 6 mai 2009

Dați-i înainte și continuați să gândiți !

Imediat după ultima ședință a CL îmi puneam întrebarea dacă nu cumva PD-L și PNL mimează intenția de a-și impune viceprimarii la Focșani. Astăzi, să vezi surpriză. Răsfoind presa locală am dat peste o chestie care aduce foarte bine cu ceea ce ziceam eu atunci.

Dacă aș fi rău, le-aș bate obrazul pe motiv că s-au inspirat din ceea ce am scris eu, fără să citeze sursa. Cum astăzi mă simt mărinimos, spun doar că mă bucur pentru că încep și alții să gândească singuri și nu se mai iau după bazaconiile politicienilor.

Dați-i înainte și nu uitați: Cetățeni gândiți!

Mâna de viperă

Inspiraţi din filmele cu bande de gangsteri şi motociclişti, mai mulţi adolescenţi dintr-un orăşel liniştit de la poalele Carpaţilor, s-au strâns în câteva găşti luându-şi nume care mai de care mai fioroase. Spre deosebire de personajele de film, tinerii îşi petreceau vremea la o miuţă în curtea şcolii sau prin copaci, după corcoduşe. Din când în când mai trăgeau de coadă vreun căţel scos la plimbare de câte un bătrân.

Într-o zi, la poliţia orăşelului de la poalele Carpaţilor ajunge un fax, trimis de la județ, în care se solicita o situaţie cu bandele de cartier și clanurile interlope. Sarcina a fost repartizată poliţiştilor de stradă care s-au apucat de treabă. Dar, cum în orășel, în afara câtorva scandalagii bețivi, nimeni nu deranja liniștea, sarcina polițiștilor s-a dovedit un fel de misiune imposibilă. Însă nu se puteau întoarce cu mâna goală așa că au prezentat șefilor o evidență a găștilor de puștani.

Lucrând la centralizarea datelor din stradă, unui funcționar i-a sărit în ochi numele uneia dintre găşti - „Mâna de Viperă“. Părându-i-se ciudat, omul a pus două semne ale exclamării în dreptul său. Apoi a transmis lista, mai departe, superiorului. Văzând semnele şi crezând că este vorba de ceva important, acesta, a subliniat „Mâna de Viperă“, trăgând două linii groase cu carioca.

Situația a ajuns, în final, la şeful poliţiei judeţene care, atent la sublinieri, a pus în dreptul „Mâinii de viperă“ o rezoluţie: „Atenţie sporită. Problema nu trebuie scăpată din vedere!“.

După câteva luni, același şef al poliţiei judeţene participă la o întrunire, în Capitală, unde, printre altele, se discută şi despre pericolul social reprezentat de clanurile interlope și bandele de cartier. Întors acasă, sub impresia celor auzite, scoate lista găștilor din sertarul în care o aruncase și revede rezoluţia.

Fără să stea pe gânduri transmite un ordin scurt către detaşamentul de intervenţie rapidă: „Luaţi măsuri urgente împotriva găştii «Mâna de Viperă»!“ Cum ordinul nu se discută, ci se execută, două dube de poliţişti mascaţi, înarmaţi până în dinţi, au descins în orăşelul liniştit de la poalele Carpaţilor.

În acest timp, fără să bănuiască nimic, „Mână de Viperă“ tocmai se angajase într-un meci de fotbal, pe maidanul de la marginea oraşului, cu rivalii din trupa „Oase frânte“.

Jocul se încinsese bine de tot când, pe teren, au năvălit mascații, fioroși, agitându-și pulanele și armele cu gaze lacrimogene. Fără un cuvânt i-au strâns pe adolescenți, i-au înghesuit în dube și i-au transportat la sediul poliției locale.

Aici le-au aplicat o corecție ca la carte cu bastoanele de cauciuc, explicându-le, amical, printre lovituri, că nu este bine ceea ce fac și că ar trebui să renunțe, ca să evite alte necazuri. Deși nu știau de ce anume se făceau vinovați, puștanii au acceptat recomandările și, în prezența părinților, au semnat câte o declarație în care se angajau să nu mai participe la activități infracționale în cadrul structurii de crimă organizată „Mâna de viperă“.

Şi uite aşa, dintr-un motiv misterios, „Mână de viperă“ a dispărut din orășelul liniștit de la poalele Carpaților, fără ca cineva să se întrebe ce fel de lighioană este vipera cu mâini.

Agenția de turism Europarlamentarul SRL

Singurul lucru pe care îl știu despre europarlamentarii români (cel puțin despre cei care au trecut prin Vrancea), este că se pricep să organizeze excursii la Bruxelles sau la Strasbourg. Periodic, aceștia urcă în avion câte un grup de ziariști și simpatizanți, 20 – 30 de persoane și le oferă câte un tur gratuit pe la instituțiile europene și eventual, pe la câteva obiective turistice.
Nu am auzit până acum de vreun document sau vreo reglementare europeană care să poarte numele vreunui europarlamentar român.

Dimpotrivă cei pe care i-am trimis să ne reprezinte au luat cu ei și proastele obiceiuri deprinse în Parlamentul românesc: chiulesc, dorm în timpul ședințelor, sunt inexistenți la lucrări și mai presus de toate, își urmăresc propriile interese. Pentru aceasta, primesc un salariu lunar de 7600 de euro la care se adaugă diurne și alte stipendii, care ridică venitul unui parlamentar european , după cinci ani de mandat, la 1 milion de euro.

Doar că, deși se poate spune că europarlamentarii noștri erau șmecheri înainte să fie la modă, băieții de la Bruxelles s-au cam prins cu cine au de-a face. Așa că, la final de mandat, pe o pagină de internet , ai noștri au fost apreciați exact așa cum sunt și cum merită, printre cei mai codași europarlamentari .

Ce credeți că au făcut șmecherii noștri?
În nici un caz nu și-au făcut autocritica și nici nu și-au luat angajamentul că vor fi mai harnici și mai activi pe viitor,astfel încât să îndrepte percepția opiniei publice. Nici pe departe.

Au făcut scandal și au blocat pagina de internet, astfel încât noi să nu mai aflăm cu ce se ocupă ei în realitate când sunt plecați la Bruxelles.

marți, 5 mai 2009

Așa cum anticipam: Trășculescu a făcut cum a vrut Oprișan

PSD și PD-L au bătut palma și în județul Vrancea, înțelegerea fiind parafată în ședința coaliției de guvernare de la București.

În urmă cu vreo lună anticipam că PD-L Vrancea și Alin Trășculescu vor primi în plic protocolul cu PSD, gata semnat, de la conducerea centrală a partidului de la București. Spuneam că Emil Boc, Vasile Blaga și Gheorghe Flutur nu se vor încurca în mofturile și fasoanele de fată mare a pedeleilor vrânceni și îi vor da lui Marian Oprișan ceea ce își dorește, respectiv un post de viceprimar.

Concluzionam atunci că, pentru conducerea centrală a PD-L, o relație bună cu Oprișan și PSD la Vrancea, eventual și un post de vicepreședinte la CJ sunt mai importante decât împărțirea Consiliului Local Focșani alături de PNL.

Lucrurile s-au tranșat la București, luni 4 mai. Întrebat de ziariști, Trășculescu a recunoscut, așa cum prognosticam și eu că PSD și Marian Oprișan și-au ales primii posturile pe care le doreau iar negocierile, se pare, au pornit chiar de la cele două posturi de viceprimari la Focșani. Acestea vor fi împărțite între PSD și PD-L ceea ce va avea drept consecință desființarea Alianței pentru Focșani. Din toată povestea, în pierdere au ieșit liberalii care, până acum, au stat la remorca PD-L, sperând la un oscior de ros.

Dacă tot au luat țeapă de la PD-L , liberalilor nu le mai rămâne decât să treacă în opoziție, să-și găsească un candidat bun pentru alegerile din 2012 să-și facă o strategie și să-i dea bătaie. Rămâne de văzut în ce măsură o vor face sau dacă vor prefera să doarmă în papuci, la fel ca și în trecut.

În final revin cu o întrebare pe care am mai pus-o și după ultima ședință a Consiliului Local Focșani, în timp ce analiștii județului se întreceau în a despica firul în patru: PD-L și PNL au dorit cu adevărat viceprimari la Focșani sau doar au mimat? După ultimele evenimente înclin să cred că PD-L a mimat, știind ce urma să se petreacă la București, încercând să-i mai prostească o dată pe fraieri (noi am vrut, dar răul de Oprișan ne-a împiedicat în mod abuziv).



P. S.: Dacă tot am anticipat cum se vor încheia negocierile dintre PSD și PD-L, înseamnă că intru în categoria Oracolelor, precum Silviu Brucan sau Mitică Dragomir? Voi apărea la televizor și voi prevesti cum va fi județul Vrancea peste 20 de ani? Vor veni la mine politicienii să mă întrebe dacă vor câștiga alegerile și fetele bătrâne ca să vadă când și cu cine se vor mărita?

Ipocrizia unui președinte

Luni seara, Traian Băsescu și-a asumat o mică parte din responsabilitate pentru greșeala de a promulga Legea salarizării profesorilor, în condițiile în care nu există fonduri pentru aplicarea ei. Restul aparține, a declarat el, clasei politice, celor care nu l-au anunțat că vin vremuri grele și, bineînțeles, crizei globale care a venit peste noi, deși președintele ne asigura că nu vom avea probleme.

De data asta, Băsescu nu a mai spus că neaplicarea unei legi înseamnă dispariția statului de drept și că plata salariilor majorate ale profesorilor este o chestiune de voință și de prioritate. De altfel, de la instalarea guvernului Boc, prioritățile s-au mai schimbat.Educația a fost înlocuită de Turism iar legea salarizării profesorilor a fost dată pe lansarea imnului turistic și pe crearea brandului de țară pe 70 de milioane de euro .

După declarația de presă, nu a mai urmat nimic nimic. Președintele și-a asumat responsabilitatea și atât.

Nu și-a anunțat demisia în cinci minute și nici nu a fost destituit de vreun șef, precum fraierul de Adomniței . Nu a plâns, la fel ca în 2004, pe umărul lui Stolojan și nici nu și-a vărsat cenușă în cap, în fața națiunii - „am fost un dobitoc“ - precum Tudor Postelnicu. Nu și-a tras nici măcar două perechi de palme.

Aceasta deși „eroarea“ președintelui României afectează negativ câteva sute de mii de profesori care intră în grevă și câteva milioane de elevi ce riscă să nu-și mai termine studiile.

Parafrazând un vechi proverb românesc, putem spune că cine nu cască ochii la ce votează, nu-și mai ia salariul.

luni, 4 mai 2009

Felix Tătaru își înmoaie degetele în bugetul Turismului

Prin Anunțul de participare cu numărul 75561/15.04.2009, Ministerul Turismului a scos la licitație brandul de țară al României. Licitația va porni de la 2 milioane de euro, la care se adaugă TVA și urmează să fie încredințat agenției care oferă cel mai mic preț. La licitație s-au înscris 13 participanți, ofertele urmând a fi deschise marți, 5 mai 2009.

De la Victor Ciutacu am aflat că Felix Tătaru ,consultantul politic al PD-L și al președintelui Băsescu, o va învăța pe Elena Udrea cui să dea, în acest an, 70 de milioane de euro, pentru realizarea proiectului –pitch-uire cum se spune la țară.

Tot în acest an, în România se vor desfășura alegeri pentru Parlamentul European și pentru Președinția României. Atât PD-L cât și candidatul susținut de acest partid la prezidențiale au nevoie de bani pentru plata celor două, trei (dacă o punem la socoteală și pe EBA) campanii electorale.

Având în vedere că Elena Udrea este foarte apropiată de Traian Băsescu, poate descoperiți de ce Pogea preferă, mai curând, să-i lase pe profesori să se zvârcolească în chinuri, decât să taie vreun leu din bugetul Ministerului Turismului.

Garanțiile lui Băsescu pentru mass-media: „Vă îngrop bine!“

În 2004, la o oră după ce a câștigat alegerile, președintele Traian Băsescu se angaja să garanteze libertatea de exprimare a presei și independența ziariștilor: „Vă garantez însă că presa va redeveni liberă!“

După aproape cinci ani, la începutul lui mai 2009, în plină criză financiară, Freedom House poziționează România pe locul 92 în categoria țărilor care au presă parțial liberă, alături de state din America Latină. Potrivit studiului Freedom House , la cinci ani de la discursul lui Traian Băsescu, presa românească nu și-a câștigat libertatea ci și-a pierdut independența și influența. Dimpotrivă, apreciază realizatorii studiului avem o presă deprofesionalizată, semidoctă, superficială, viscerală, ușor de manipulat și de corupt.

Pentru Băsescu ziariștii au devenit „găozari“, „tonomate pe euro“, „urcă pe masă și îți arat cum se face“, „păsărică“, „țigancă împuțită“ și mai nou, după dezvăluirile despre afacerile imobiliare ale familiei sale, „caraghiosule“. Tot în acest context, proprietarii trusturilor de presă au devenit moguli aserviți unor grupuri de interese oculte.

Singurii profesioniști, în opinia președintelui, sunt ziariștii care fac parte din corul lăudătorilor săi sau cei care îl invită la emisiuni aranjate, în studiouri amenajate în camere de hotel.

Dacă Adrian Năstase încerca să-și asigure bunăvoința ziariștilor, în perioada în care era premier, mituindu-i cu publicitate de stat, Traian Băsescu încearcă să-i pună cu botul pe labe asmuțind, asupra lor, DNA-ul, Poliția și, nu în ultimul rând, populația. Ori de câte ori are ocazia, în fața cetățenilor, Băsescu acuză mass-media de toate relele cu care se confruntă această țară. Preluând ideea de la Adrian Năstase, Băsescu vrea să scape de jurnaliști care-și bagă nasul în tot și în toate, motiv pentru care aplică presei lovitură după lovitură, slăbind-o și decredibilizând-o.

Noile coduri ale justiție care prevăd măsuri de restrângere a libertății de exprimare, pe care președintele nostru le dorește adoptate urgent, reprezintă doar un episod din războiul pe care Traian Băsescu îl duce împotriva instituțiilor media românești.

duminică, 3 mai 2009

În loc de viceprimari reabilitați parcul Bălcescu!

După foarte mult, mult, mult timp, duminică după amiază am ieșit la o plimbare prin parcul Bălcescu. Arată absolut deplorabil. Vopseaua de pe bănci este scorojită, aleile sunt sparte și iarba iese printre crăpături, peste tot vezi hârtii rupte aruncate, arbuști de liliac rupți, căcați de câine și de pisică etc. Din păcate nu am avut aparatul foto la mine ca să vă prezint și imagini. Oricum dacă nu mă credeți pe cuvânt scris, vă invit să vedeți singuri.

Cert este că, de foarte mulți ani, Primăria nu a mai investit un leu în acest loc de agrement, lăsându-l în paragină.

N-ar fi rău ca majoritatea sau chiar unanimitatea din Consiliul Local Focșani să aibă în vedere reabilitarea Parcului Bălcescu și chiar să inițieze o hotărâre în acest sens. Mi se pare un proiect prioritar, mult mai important chiar decât alegerea unor viceprimari la Focșani.

În loc să alegem doi viceprimari (indiferent din ce partid) care, așa cum s-a demonstrat în trecut, nu fac decât să colecteaze șpăgi și să aranjeze combinații, mai bine stăm încă 20 de luni fără, iar cu banii economisiți din salariile lor reabilitați parcul.

Oricum în cele zece luni în care n-am avut viceprimari nici nu le-am simțit lipsa. Și în plus, nici PD-L, PSD și PNL n-ar mai avea motive de ceartă în ședințe.

Ce ziceți?

Notițele lui Emiluș: O zi din viața unui bărbat de înălțime medie (I)

Introducere

Emiluș este un tip pe care ar putea fi considerat absolut normal dacă ar fi cu 30 de centimetri mai înalt. Din păcate nu are cei 30 de centimetri și nici vreo perspectivă de a și-i adăuga. El totuși speră. În fiecare seară, când își face rugăciunea către Îngerașul lui cel bun, cere doar să-i fie completați cei 30 de centimetri, sau măcar 20, ca să se poată fotografia alături de adulți, fără să se mai înalțe pe vârfuri ca să râdă ziariștii și copiii de el.
Așteptând ca vreo zână bună să-l cadorisească cu centimetrii lipsă, Emiluș merge zilnic la serviciu și își notează toate evenimentele importante ale zilei într-un carnețel. Bineînțeles cu coperți portocalii.
În cele ce urmează, veți avea ocazia să citiți, într-un număr mai mic sau mai mare de episoade, notițele zilnice ale lui Emiluș.




Ora 9.30 Am ajuns la servici. Deși vin de vreo cinci luni, aproape în fiecare zi, la birou, paznicul de la intrare încă nu îmi răspunde la salut. Zice că nu mă observă. Ieri, în timp ce așteptam la lift a strigat după mine: „Băiețaș, n-ai voie să intri aici fără să anunți la cine mergi. Ia zi, mergi la mămica sau la tăticu, cum îi cheamă, să dau telefon? “ Când m-am întors și m-a recunoscut, și-a cerut scuze că i-a bătut soarele în ochi și nu a văzut bine. S-o creadă el, ieri a fost înnorat. I-am zis de-atâtea ori lui Nica să-l schimbe, să-mi aducă un băiat de înălțime medie, la fel ca mine, nu un gigant. De fiecare dată se plânge că nu a găsit în nici o unitate militară, din țară, un soldat pe măsura mea. Cică singura soluție ar fi să-l ia în armată pe Piticul Porno însă ăsta nu vrea să renunțe la filmele XXX ca să păzească Palatul Victoria. Mă gândesc să reintroduc armata obligatorie.

Ora 10.15 M-a sunat Șefu’ pe firul scurt. Tocmai se trezise și voia să știe dacă sunt la servici și dacă l-a mai înjurat presa mogulilor. Norocul meu că apucasem să citesc ziarele de dimineață și am reușit să-i fac o prezentare. Iar s-au luat de aia mică, pentru că și-a parcat mașina de-a latul pe Dorobanți. Șefu’ a râs: „Copil ce să-i faci…“ Nu s-a supărat. Norocul meu că altfel cine știe ce pedeapsă îmi mai dădea. Data trecută m-a pus să fac alianță la guvernare cu PSD.

Ora 10.30
M-a sunat din nou Șefu’. Nu avea treabă cu mine, dar voia să-mi audă glasul. Cică îl binedispun când se trezește mahmur. Mă bucur că-i sunt de folos.

Ora 10.40 A sunat din nou Șefu’. Nu avea treabă, voia doar să știe ce fac.

Ora 10.45
Idem.

Ora 10.48 Idem.

Ora 13.43
Nuți m-a anunțat că vine la mine să stăm de vorbă la ora 14.00. Zicea că se grăbește. Trebuie să o primesc, altfel se supără și îl sună pe Șefu’. Doamne păzește apoi. Pentru Nuți sau pentru aia mică, Șefu’ e-n stare să răstoarne guvernul.

Ora 14.10
A sunat Șefu’ să mă anunțe că vine Nuți să vorbească cu mine.

Ora 15.48 A venit Nuți. Are obiceiul să-și bage nasul în hârtii așa că mai bine închid notițele până pleacă.

Ora 16.39
A plecat Nuți. Vrea să dărâme Sfinxul și Babele din Bucegi pe motiv că sunt prea vechi și au ieșit din trend. În locul Sfinxului vrea să punem figura Șefului, după poza din tinerețe, cu chipiul de căpitan de vas pus șmecherește pe o parte. Pe locul Babelor vrea să amplaseze un grup statuar cu ea, în costum de baie, dând cu mopul și cu aia mică dansând pe masă în club. E de părere că așa s-ar revigora turismul în zonă. Vrea să construiască și drum din Bușteni până sus pe platou. I-a promis Cășuneanu că i-l face la juma din preț, pentru că-i prieten cu Șefu’. Cred că idea e bună, dar de unde să iau banii? Lui Nuți i-am spus că mă gândesc. Dacă-i ziceam că nu am bani se bosumfla și mă pâra la Șefu’ că nu mă interesează proiectele ei de relansare a turismului românesc.

Ora 16.39 și cinci secunde M-a sunat Șefu’ să mă întrebe ce părere am de ideea lui Nuți. Lui i-a plăcut și crede că ar trebui să-i dăm bătaie. Nici lui nu-i puteam spune de bani că mă punea să tai bugetul la învățământ sau la sănătate, ca de obicei. Mâine îl chem pe Pogea să găsească o soluție, un impozit nou, un împrumut de la FMI, ceva.

Ora 17.00
I-am zis secretarei să nu mă deranjeze nimeni pentru că am de lucru foarte mult la strategia de guvernare. Nu aveam treabă, jucam Solitaire, dar trebuie să aștept să plece toată lumea acasă. Așa fac în fiecare seară. Nu pot risca să mă întâlnesc cu vreunul la lift și să vadă că am o înălțime medie. Tăriceanu a angajat doar giganți. Cred că a făcut-o special ca să mă simt eu complexat.

Ora 18.15 Gata. Am terminat pe ziua de azi. Mă duc acasă să mă uit la talk-show-uri. Poate mă întreabă Șefu’ mâine ceva și eu nu știu. După aia iar mă pedepsește.

Ora 18.16 Era să uit. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înăl…

(VA URMA)


NOTĂ: Acesta este un pamflet. Drept urmare, până la apariția noilor coduri ale justiției nu vă deranjați să mă chemați în instanță. După aia mai vedem.