luni, 18 mai 2009

La pachet

XXXX Mircea Geoană a mâncat sarmale la Gologanu și a mers la nuntă la Nereju. Asta înseamnă globalizare. Darul pentru tinerii căsătoriți unde l-o fi dat?

XXXX EBA și-a făcut site pe internet cu blog. Un fel de jurnal. De data aceasta adevărat. Ăla fals a fost publicat deja de Academia Cațavencu. Dacă vă întrebați cu de aia mică scrie atât de bine, când vorbește atât de prost, să știți că editorul de texte corectează automat toate greșelile gramaticale.

XXXX Crin Antonescu a venit în Vrancea a vorbit și a mâncat mici cu muștar. Făcuți la grătar.Nini Săpunaru l-a însoțit peste tot, a vorbit și a mâncat mici. Tot cu muștar și tot făcuți la grătar.

XXXX Roberta Anastase a spus, într-o emisiune la Ion Cristoiu, că la sfârșitul liceului, și-a ales facultatea pe care voia să o urmeze – sociologia - din dicționar. Asta pentru că în București nu funcționa nici o facultate de politologie. Bine că nu s-a dus la Mama Omida să-i ghicească în palmă, că poate alegea Politehnica sau Textilele.

XXXX Traian Băsescu s-a plâns într-un interviu televizat, că în cei cinci ani de mandat la Cotroceni a suferit numeroase jigniri și umilințe din partea jurnaliștilor. Nu-i vorbă că și el a zis. Dar totuși… Cine a îndrăznit să-i zică lu’ dom’ președinte „Găozarule“ sau „Măi caraghiosule“ sau „Țigan împuțit“ să iasă din rând și să-și tragă două sau poate trei perechi de palme.

XXXX Tot Traian Băsescu s-a plâns că se simte insultat pentru că ziariștii au zis de fiie-sa aia mare, Ioana, că și-a luat apartament cu 800 de mii de euro. Parcă-i durea gura dacă ziceau măcar de un milion jumate. L-au făcut de râs în fața lui Blaga și a lui Videanu. Parcă ar fi Boc, cu un singur apartament la Cluj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu