marți, 30 iunie 2009

Sfârșitul ultimului Dinozaur

La începutul anilor ’50, Partidul l-a trimis pe strungarul Stelică Burtaru să predea studenților de la facultatea de drept, tezele marxism-leninismului și învățăturile tătucului Stalin. Stelică Burtaru era un vechi membru ilegalist, cu școală la Moscova, așa că Partidul avea încredere că îi va lumina pe tinerii dezorientați de ideologiile imperialismului burghez.

Generație după generație, Stelică le-a predat studenților, așa cum s-a priceput, după un caiet gros cu conspectele de la școala de partid de la Moscova. S-a integrat în sistemul universitar și pe măsură ce treceau anii, din ce în ce mai puțini își aduceau aminte de unde pornise, de la șaibă.

Oficial era recunoscut ca tovarășu’ profesor Burtaru, de marxism-leninism. Neoficial i se spunea Dinozaurul pentru că, deși, cu trecerea timpului, teoriile pe care le preda se învecheau și se prăfuiau nu era dispus, sub nici o formă să le înnoiască. Coperțile caietului cu conspecte erau roase pe la colțuri iar foile se subțiaseră de cât de mult fuseseră răsfoite. Dinozaurul continua, însă, să predea după ele adunându-le cu grijă să nu se desprindă și să se risipească pe jos.

Nici măcar evenimentele din decembrie 1989 nu-i schimbaseră convingerile politice. Se adaptă totuși la noile vremuri.

Împreună cu mai mulți colegi înființă o facultate particulară și continuă să predea studenților după același caiet gros. Doar că, acum, cursurile sale erau privite mai mult ca o curiozitate, un fel de istorie a teoriilor totalistarimului. I se spunea, în continuare Dinozaurul și era la fel de înverșunat când trebuia să apere învățăturile lui Marx, Lenin și Stalin. Nu accepta nici un alt punct de vedere, indiferent cât de bine era argumentat iar cei ce-l contraziceau aveau de suferit.

Având în vedere experiența sa, cineva îl propusese șef în comisia de examinare pentru licență. El avea ultimul cuvânt la examene iar ceea ce spunea devenea literă de lege.

În această funcție se găsea și în ziua în care reîntâlni un vechi camarad din perioada ilegalistă, Milu Costan. După 1990, tovarășul Costan abandonase lupta de clasă și îmbrățișase idealurile capitalismului imperialist, transformându-se într-un domn, prosper om de afaceri.

Avea și un băiat, student în ultimul an la facultatea unde preda și domn’ (fost tovarăș) profesor Stelică Burtaru. Lipsit de orice înclinare spre studiu, Milu Costan Jr. era ceea ce Caragiale numea loază. Trecuse prin școală ca rața prin apă, fără să se lipească nimic de el. Avea, totuși, calități pentru care era apreciat în facultate. Profesorii îi treceau cu vederea lacunele din pregătirea intelectuală și deveneau foarte înțelegători când aflau cine este și, mai ales, când le punea în față o sticlă de whiskey sau o bancnotă de 100 de dolari în plic. Reușise chiar să absolve doi ani într-unul și cât ai zice „Gaudeamus igitur“ se trezi în fața examenului de absolvire.

Pentru lucrarea de licență, un asistent nou care nu-l cunoștea, îi recomandă o temă legată de constituția americană și îi dădu spre consultare un exemplar al documentului și o listă bibliografică. Neînțelegând ce trebuia să facă cu cartea, Costan Jr. o dădu unui boboc din anul I să i-o transcrie. Apoi o legă frumos, în coperte din carton și, fără să-i schimbe măcar titlul, s-a înscris cu ea la examen.

Între timp, domn’ Milu l-a abordat pe fostul său tovarăș, Burtaru și, în timp ce rememorau vechi întâmplări, i-a oferit cheile unei limuzine nemțești. În schimb, juniorul trebuia să primească o notă de trecere la examenul de diplomă. Nu conta cât pentru că, oricum, nu avea să lucreze niciodată în altă parte decât la firma babacei.

Ca să nu fie apreciat ca nerecunocător, considerând că în asemenea cazuri se impune nota maximă și chiar mai mult decât atât, mai ales că exista și un trecut comun de luptă și sacrificii, profesorul Burtaru plusă un pic. De la el. Ceru lucrarea loazei și, fără să se uite, scrise o notă de apreciere pe transcrierea constituției americane și o semnă:

„Un document monumental, cum rar mi-a fost dat să mai întâlnesc în întreaga mea carieră universitară. Cu certitudine, peste câțiva ani, dacă nu chiar începând de acum, această lucrare va fi temelia de la care vor porni, în căutările lor, zeci de mii de cercetători. Felicitări autorului.“

Apoi, după ce trecu nota zece în fișa de examen, dădu lucrarea unui colaborator, s-o ducă la loc, fără a-i spune despre ce este vorba. Văzând titlul, colaboratorul crezu că profesorul Burtaru a cerut constituția americană, de la bibliotecă, pentru consultare. Răsfoind-o dădu peste nota de apreciere și, citind-o, își făcu două cruci mari. Ținea în mână dovada că bătrânul Dinozaur s-a dat pe brazdă descoperind, într-un final, adevăratele valori ale democrației.

Un singur lucru nu înțelegea. De ce pe coperta unei transcrieri după constituția americană, în dreptul autorului, era trecut numele unui student: Milu Costan Jr..

luni, 29 iunie 2009

Analiză pe gafa lui Săpunaru




Preambul

Zilele trecute, Nini Săpunaru, liderul PNL Vrancea, și-a anunțat intenția de a reface alianța politică PD-L. Săpunaru a propus și un candidat unic PNL - PD-L pentru alegerile viitoare la președinția Consiliului Județean. Aceasta la scurt timp după ce colegii săi din Consiliul local au anunțat oficial ruperea parteneriatului cu democrat-liberalii pentru formarea majorității și poziționarea în opoziție.

Arătam că declarația lui Nini Săpunaru este o gafă politică care lasă impresia de superficialitate, neseriozitate, lipsă de personalitate și de strategie politică. Mai jos voi explica de ce consider acest lucru.

O propunere superficială

Prin anunțul făcut, Nini Săpunaru a oferit o mână de ajutor pentru alegerile din toamnă democrat-liberalilor vrânceni, aflați în cădere liberă. O parte din electoratul de dreapta, anti-PSD nu realizează că PD-L a bătut palma de-adevăratelea cu PSD, considerând că este încă loc de întors.

Amăgiți de jocul de glezne al PD-L din Consiliul Local respectiv amânarea alegerii viceprimarilor și micile dispute cu PSD, acești alegători încă mai speră și sunt dispuși să dea și pe mai departe credit echipei Trășculescu. Ei speră că ceea ce se petrece pe scena politică locală face parte dintr-o strategie sau este impus de la centru, împotriva voinței pedeliștilor vrânceni.

Invitația lui Săpunaru și răspunsul lui Trășculescu le confirmă speranțele și în loc să se îndrepte spre PNL, vor susține și pe mai departe cauza democrat-liberală, crezând că din toamnă lucrurile se vor îndrepta în direcția dorită de ei. În aceste condiții, liberalii nu vor beneficia de nici un avantaj la alegerile prezidențiale din toamnă.

Neseriozitate

Așa cum arătam, Nini Săpunaru a solicitat prietenia PD-L la câteva zile după ce colegii săi din Consiliul Local Focșani anunțau că rup alianța cu PD-L și că vor vota doar în funcție de interesele focșănenilor. În acest context, Săpunaru apare în fața publicului ca un lider șovăielnic și neserios care, astăzi zice una iar mâine se răzgândește.

Lipsă de personalitate

Propunerea liderului PNL Vrancea vine în contextul în care PD-L a declanțat o adevărată prigoană împotriva liberalilor aflați în funcții de conducere. Directorii liberali sunt scoși de peste tot și înlocuiți cu oamenii lui Trășculescu, conform celebrei ordonanțe a Guvernului Boc. De asemenea, în consiliile locale din județ, PD-L și PSD au bătut palma și au purces la înlocuirea viceprimarilor liberali cu alții, proveniți din propriile partide.

În loc să-și apere oamenii, Nini Săpunaru se pune la dispoziția unuia dintre prigonitori, cerându-i să refacă alianța. Este un semnal prost atât pentru membrii PNL care se văd abandonați cât și pentru simpatizanți.

Absența unei strategii politice

Alianța dintre partidele de dreapta, formarea unui pol politic anti-PSD și promovarea unui candidat unic la președinția Consiliului Județean nu este o idee nouă. O asemenea alianță a mai funcționat în Vrancea și în trecut.

Atunci s-a dovedit ineficientă. Nu văd de ce acum ar avea mai mulți sorți de izbândă.
Ca să participe la viitoarele alegeri cu oarece sorți de izbândă, PNL Vrancea ar trebui să-și găsească candidați de forță, capabili să se impună în lupta electorală și să-și contureze o strategie politică de promovare a acestora.

Fără așa ceva, desemnându-și candidații pe fugă, în ultima clipă, liberalii nu vor avea nici o șansă de a-și impune punctul de vedere în fața PSD și PD-L.

Candidatul unic, misiune imposibilă

Am lăsat la final analiza asupra candidatului unic, PNL - PD-L la președinția Consiliului Județean. O asemenea propunere mi se pare fantezistă și aproape imposibil de pus în aplicare.
În primul rând, un candidat unic nu ar aduce automat și victoria celor două partide în alegerile pentru președinția Consiliului Județean.

Un candidat unic ar presupune ca unul dintre cele două partide să renunțe la propriul candidat. Se presupune că la președinția CJ, fiecare partid propune cel mai bun om, o locomotivă care să adune voturi și pentru lista de consilieri. Or, candidatul unic va atrage voturi pentru lista de consilieri pe care va fi înscris. Oamenii îl vor vota și pe buletinul pentru președinția CJ și pe lista partidului din care face parte.

Celorlalți le-ar fi enorm de greu să le explice oamenilor să voteze candidatul unic doar pentru șefia CJ și să nu-l voteze pe lista partidului din care face parte. O asemenea explicație ar bulversa o mare parte din alegători care n-ar înțelege ce li se cere. De regulă, oamenilor li se explică și, chiar li se arată, în termeni cât mai simpli, cu cine să voteze. În mod clar, avantajat ar fi partidul din care face parte candidatul unic, pentru că ar culege și din voturile celuilalt.

Pentru a rezolva această problemă, s-ar putea apela la o listă de candidați comună, PNL-PD-L. Acest lucru ar implica o alianță politică aproape imposibilă. Dincolo de disputele inerente pe locurile eligibile, o listă comună s-ar putea să nu fie agreată de conducerile centrale ale PNL și PD-L. În momentul de față relațiile sunt mai mult decât încordate între conducerile centrale ale celor două partide.

Ar mai fi varianta unui candidat independent susținut de PNL și PD-L care să concureze doar pentru șefia Consiliului Județean și să nu fie înscris pe nici o listă de consilieri. Un asemenea om dispus să-și sacrifice banii, timpul și reputația – pentru că, se știe, o bătălie electorală nu se duce cu mănuși albe – fără să primească nici un beneficiu în schimb, în caz de nereușită, este greu de găsit.

La pachet

XXXX Senatoarea Sorina Plăcintă a intrat la conflict cu primarul care a făcut-o de ruşine spunând că se laudă cu proiecte care nu-i aparţin, respectiv cu munca altora. Ca să nu rămâie cu onoarea nereperată, Sorina Plăcintă l-a făcut prost pe primarul Danţiş. Nu direct ci mai pe ocolite, zicând că nu se pricepe la administraţie publoică. Ca şi cum ea ar fi vreun trainer în managementul decizional din administraţia publică (mă pricep nu?). Dincolo de scandalul mişto care se profilează în orizont, rămâne întrebarea de fond pentru doamna Plăcintă: Cocoană, dumneata te-ai lăudat ori ba cu ceea ce au făcut alţii în Urecheşti? Să ştim şi noi, ăia mai din bobor, de nu ne ridicăm la nivelu’ lu’ matale de senator.

XXXX În acelaşi registru, tot pentru onoarea nereperată a Sorinei Plăcintă a sărit ca un leu paraleu şi Alin Trăşculescu, fosta buturugă mică de mai anul trecut. Drept urmare ne-a luminat cum că un parlamentar, are datoria şi chiar obligaţia să spui la tot boborul ce are de gând să facă în viitor. Domnu’ Buturuga, domn’ Goe, eşti în oareşce eroare. Treaba aia la care te referi matale se face o dată la patru ani şi se cheamă campanie electoral. Iar proiectele viitoare se numesc promisiuni electorale ori, după caz dacă nu le respecţi, minciuni electorale. În timpul mandatului obligaţia netăluţă şi a colegilor netăluţă este să spui boborului ce anume ai făcut, nu ce anume ai de gând să faci.

XXXX Nea Nelu Iliescu a descoperit ceea ce noi ştiam de multă vreme. Că în coaliţia de la guvernare e bulibăşeală mare. Ce să-I faci, ombătrân, gândeşte mai greu. Ia să fi fost Nea Nelu mai tânăr cu vreo 20 de ani. Dădea jos şi Guvernul şi pe Boc şi pe Băsescu şi pe Geoană şi pe Vanghelie. Apoi chema mionerii să planteze panseluţe în Piaţa Universităţii.

O gafă marca Săpunaru


Zilele trecute, liderul PNL Vrancea și-a anunțat intenția de a relua povestea de dragoste alături de PD-L, la scurt timp după ce colegii săi au anunțat oficial decesul alianței cu democrat –liberalii, în Consiliul Local Focșani. Reîncălzind supa prieteniei PNL-PD-L Săpunaru a încercat s-o condimenteze cu un candidat unic pentru președinția Consiliului Județean.


Ideea datează din perioada alegerilor locale din 2008 și a rămas la fel de fantezistă.


A fost o gafă a lui Săpunaru, având în vedere că asemenea anunțuri nu se fac în faza de proiect ci doar în momentul în care ai ceva concret în spate. O înțelegere prealabilă cu partenerii pe care îi inviți alături de tine. Altfel riști să pici în ridicol, propunând celorlalți proiecte de care nu sunt interesați. S-a și văzut.


De altfel, PD-L a și declinat oferta liberalilor: „nu discutăm până după alegerile prezidențiale din toamnă“. Un refuz diplomatic care să nu irite electoratul anti-PSD, de dreapta.
Am mai spus-o, în aceste momente, liberalii pot crește în Vrancea doar delimitându-se de PD-L cu care împarte același electorat și făcându-se cât mai vizibili în opoziție. Adică ceea ce a făcut PD-L în perioada 2004-2008. Așa cum s-a văzut și la alegerile din 7 iunie, electoratul de dreapta nu mai este atras de democrat-liberali și caută să se reorienteze. De acest lucru ar trebui să profite PNL.


Altfel, alegătorii dezamăgiți vor privi spre candidații PRM și PNG sau, cel mai sigur, vor refuza să meargă la vot.


În acest context, declarația de iubire făcută de Nini Săpunaru lasă impresia de analiză superficială, neseriozitate, lipsă de personalitate și de strategie politică.


NOTĂ: În articolele următoare voi explica de ce cred acest lucru.

sâmbătă, 27 iunie 2009

Votând Sorina Plăcintă, am pus Senatul la cheltuială


Până nu demult senatoarea Sorina Plăcintă s-a făcut remarcată pentru că și-a îmbrăcat colegii cu costume din propria fabrică de confecții.
A devenit croitoreasa Parlamentului.

Acum a am aflat că este cel mai cheltuitor parlamentar vrâncean. De bani publici. Pentru că banii personali și-i chivernisește cu mare grijă, mărturie putând sta angajații pe care, în schimbul salariului, îi stoarce și de ultima picătură de energie.

În campania electorală Sorina Plăcintă ne invita să punem senatul la treabă. După primele șase luni de activitatate ne-a demonstrat că, din păcate, nu am pus Parlamentul la treabă ci la cheltuieli suplimentare. Și nu se poate spune că, în schimbul sumelor foarte mari pe care le papă doamna senator, noi, vrâncenii am primit ceva la schimb. Doar indicații.

Ziceam undeva că numeroși demnitari – miniștri, parlamentari, președinți etc. - din țările europene lovite de criză au renunțat la o parte din privilegii și salarii în semn de solidaritate cu populația afectată. Un gest simbolic menit să arate cetățenilor că nu sunt singuri în fața nenorocirii.

La noi lucrurile stau tocmai pe dos. Demnitarii români, nu doar că nu au renunțat la nici un privilegiu, dar se întrec în a risipi banul public, în timp ce populației i se cere să accepte salarii și pensii mai mici, impozite mai mari și să nu-și arate nemulțumirea deloc.
Tot în semn de solidaritate.

joi, 25 iunie 2009

Electoratul vrâncean. O poză

Deși înaintea fiecăror alegeri își propun să înfrângă PSD-ul, liderii politici ai dreptei vrâncene nu iau niciodată în calcul cel mai important lucru: modul în care se împart voturile. Motiv pentru care, de fiecare dată, ies jumuliți. Din ce în ce mai jumuliți.

Analizând ce s-a întâmplat la toate scrutinurilor electorale din 1996 și până acum, locale, parlamentare, prezidențiale și mai nou europarlamentare, vom observa că, totdeauna, candidații PSD au obținut în jur de 50% din voturile exprimate. PSD Vrancea câștigă la fiecare alegeri cam jumătate dintre primari, consilieri locali, consilieri județeni și parlamentari. Acest lucru este valabil chiar și în mediul urban unde, de regulă, partidele de dreapta sunt mai simpatizate. Cel mai bine se vede urmărind rezultatele parlamentarelor din 2008.

De aici concluzia că electoratul vrâncean care merge la vot este împărțit în două, jumătate dintre alegători votează, constant, PSD iar cealaltă jumătate oscilează între PNL, PD-L, PRM, PNG etc. și absenteism.

Electorii de dreapta au un comportament volatil, migrând, la fiecare scrutin, de la un partid la altul sau absentând. Căci volatilitatea lor se manifestă și astfel. Dezamăgiți de candidații pe care îi susțin, preferă să rămână acasă, spre deosebire de alegătorii stângii care merg, disciplinat, la vot.
Fără un bazin electoral stabil, nici măcar o alianță a partidelor de pe dreapta nu garantează în mod automat victoria în alegeri, lucru care s-a văzut și în trecut. Cel mai adesea confruntările s-au încheiat la egalitate, indecis. Câștigătorul s-a hotărât la masa verde, cel mai abil negociator, care a oferit mai mult, reușind să rupă tabăra celorlalți. De regulă, a fost vorba de PSD.

Nici Săpunaru și nici Trășculescu nu dau semne că au observat ce se petrece cu electoratul vrâncean pentru că nu încearcă nimic în direcția atragerii și stabilizării jumătății pe care și-o împart. Or, în aceste condiții, fără să înțeleagă fenomenul și fără o strategie politică, vor ridica din umeri de fiecare dată când vor pierde alegerile, lamentându-se că nu au putut face mai mult într-un județ controlat de Marian Oprișan.

N-am chef




În dimineața asta nu am avut chef să scriu nimic așa că postez două fotografii. Puteți să vă dați cu părerea și să încercați să descoperiți unde au fost făcute.

miercuri, 24 iunie 2009

La pachet

XXXX Elena Udrea și Gheorghe Pogea, cei doi coordonatori ai activității PD-L Vrancea, în special Elena Udrea, au rolul de a netezi asperitățile relației democrat-liberalilor vrânceni cu PSD-ul condus de Marian Oprișan. Acest lucru se va vedea cât de curând în Consiliul Local Focșani când, mână în mână, consilierii celor două partide vor vota pentru alegerea viceprimarilor.

XXXX Senatoarea Sorina Plăcintă a afirmat că în viață și în special în politică trebuie să existe un balans, de regulă stânga – dreapta. Poate fi și înainte – înapoi, completez eu. Doamna Plăcintă, ați înțeles oarecum corect ceea ce v-a spus domnul președinte Traian Băsescu când s-a apropiat de dumneavoastră clătinându-se și mirosind puternic a alcool, la cheful dat în cinstea intrării EBA în Parlamentul European. Într-adevăr în viață și în politică este permis un balans stânga - dreapta sau înainte - înapoi. Ați înțeles greșit că se numește democrație. Nu. Se numește beție. BE - ȚI – E.

XXXX Mihail Necolaiciuc ar putea fi extrădat în România, de autoritățile americane. Auzind vestea, câteva persoane au început să aibă palpitații și au să-și caute bilete de avion în acele state cu care România nu are acorduri de extrădare. S-au gândit chiar să-și vândă, la repezeală, casele și proprietățile din țară ca să aibă bani albi pentru zile negre. Noroc cu ministrul justiției care a anunțat că Necolaiciuc ar putea ajunge la Parchet cel mai devreme peste vreo doi ani. Așa s-au liniștit. Altfel ar fi fost nevoiți să vândă cine știe căror escroci care i-ar fi înșelat oferindu-le câteva mii de euro pe bunuri care valorează milioane.

Dacă vă căutați de treabă prin Londra …

Dacă:

- sătui de democrația originală românească vă doriți să încercați un model de succes, urmat de aproape toată lumea;

- v-ați săturat să trăiți într-o republică arbitrară și ați vrea să încercați viața într-o monarhie constituțională;

- iritați de pițipoance și cocălari ați dori să cunoașteți niște lorzi adevărați;

- v-ați săturat de clima secetoasă și ați dori să vă ude ploaia de vreo două – trei ori pe zi;

- vreți să cunoașteți o regină adevărată nu și nu o făcătură care vă dă în bobi, vă ghicește în cafea sau face play-back pe ritm de manele;

- preferați berea mai mult decât vinul;

- vă place ceaiul mai mult decât cafeaua;

- nu vă temeți de atacurile xenofobe ale extremiștilor din Belfast;

- nu vă sperie costurile ridicate ale vieții din Londra;

- vreți să vă dați întâlnire în față la Big Ben și nu la Ceasul Rău;

- doriți să fugiți din țara asta și nu știți în ce direcție să o apucați;

- vreți să munciți în Marea Britanie fără teamă că veți fi păcăliți de tot felul de șmecheri;


Uitați o adresă de unde puteți afla informații despre tot felul de lucruri bune de știut când vă vine să vă luați lumea în cap:

http://www.myukinfo.com/

Serviți cu încredere și multă baftă!

P.S.: Când ajungeți pe acolo, transmiteți-i salutări reginei și din partea mea

marți, 23 iunie 2009

Cazul Iacob Ridzi. O analiză

Preambul:

Scandalul banilor cheltuți de Ministerul Tineretului și Sportului pe 2 mai a ajuns atât la DNA cât și la Parlament. Prin vocea prim-procuroarei Codruța Koveși, Parchetul a anunțat, foarte repede, comparativ cu alte cazuri, că a demarat cercetarea.
De asemenea, Parlamentul a aprobat înființarea unei comisii de anchetă care să verifice și, eventual să propună începerea urmăririi penale împotriva Monicăi Iacob Ridzi. Conform legii, o asemenea comisie poate cere Parchetului să înceapă urmărirea penală împotriva unui ministru parlamentar. Inițial, parlamentarii PD-L s-au opus, motivând că există deja o anchetă la Parchet. Ulterior s-au răzgândit și au votat pentru.
Cine, ce, de ce, cum și mai ales care sunt implicațiile voi încerca să explic în continuare. Există mai multe scenarii posibile după care ar putea acționa PD-L și președintele Traian Băsescu, implicat, deși indirect, în poveste.


Varianta 1:


PD-L și Traian Băsescu o lasă pe Ridzi din brațe. La propunerea comisiei parlamentare, Parchetul demarează urmărirea penală și o trimite pe Ridzi în judecată. Președintele o suspendă din funcție pe ministra Tineretului, așa cum a făcut în mandatul trecut cu fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu. Imposibilă. O asemenea decizie ar avea efecte dezastruoase pentru PD-L și, mai ales, pentru Traian Băsescu.
În primul rând, declanșarea urmăririi penale împotriva Monicăi Iacob-Ridzi s-ar răsfrânge asupra Elenei Băsescu, acuzată deja că ar fi beneficiat de cei 600 de mii de euro cheltuiți de MTS. Atât înainte cât și în timpul campaniei electorale, ministra Ridzi a fost nedezlipită de fiica cea mică a președintelui.
Dacă Monica Iacob Ridzi ar fi acuzată de comiterea unor infracțiuni, logic opinia publică ar considera că alegerea EBA în Parlamentul European stă sub semnul ilegalității iar acest lucru s-a făcut cu încuviințarea președintelui.
În al doilea rând, ancheta ar produce un efect de domino. Să nu uităm că presa arată deja cu degetul spre Ministerul Turismului și spre Elena Udrea suspectând alocarea unor fonduri către cei ce au contribuit la alegerea EBA în PE. Ziarele au dezvăluit deja că sediul de campanie al EBA a funcționat în biroul parlamentar al Elenei Udrea și a fost plătit din banii Parlamentului .
În concluzie, această variantă ar duce al noi atacuri din partea candidaților PSD și PNL la adresa PD-L și a lui Traian Băsescu și, implicit la pierderea unei felii importante din electorat, în perspectiva alegerilor din toamnă.

Varianta 2:


PD-L și Traian Băsescu vor negocia cu PSD mușamalizarea cazului Ridzi la schimb cu mușamalizarea cazului Nemirschi, la rându-i anchetat de Parchetul General . Greu de crezut. Un asemenea scenariu ar aduce prejudicii de imagine atât PSD cât și PD-L. Imediat, opoziția PNL – UDMR ar sări și ar atrage atenția că cele două partide își acoperă corupții.
Traian Băsescu și-ar pierde aura de luptător anti-corupție și susținător a independenței justiției. Nici PSD nu are avea motive prea multe să accepte un asemenea compromis.
Scandalul Iacob Ridzi este mult mai consistent și produce mult mai multe prejudicii lui Traian Băsescu decât cazul Nemirschi PSD-ului. Totodată, ministrul Mediului nu este un personaj prea important în partid, precum Adrian Năstase, de exemplu. Social-democrații se pot dispensa mult mai ușor de el.

Varianta 3:


Cea mai posibilă. PD-L a acceptat înființarea unei comisii parlamentare în cazul Iacob Ridzi, însă va face tot posibilul să-i obstrucționeze activitatea, amânând pe cât posibil de mult luarea unei decizii, cel mai probabil recomandarea către DNA pentru începerea urmăririi penale. Așa cum arătam în preambul, comisia parlamentară poate cere Parchetului să înceapă urmărirea penală împotriva unui ministru, în speță Monica Iacob Ridzi.
În acest timp, Parchetul, la solicitarea expresă a președintelui Traian Băsescu va face totul ca să încheie verificările cât mai repede, bineînțeles în favoarea ministrei Tineretului și Sportului. Cel mai sigur se va repeta situația din cazul casei din Mihăileanu când, după prima vizită la Parchet, a Elenei Udrea, avocatul de atunci a președintelui Băsescu, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale.
În baza rezoluției Parchetului de neîncepere a urmăririi penale, PD-L va solicita și, aproape sigur, va obține închiderea anchetei parlamentare în cazul Iacob Ridzi.
PD-L nu-și permite ca Parlamentul să-și încheie repede ancheta, înaintea DNA. Începerea urmăririi penale ar putea duce, pe lângă implicațiile prezentate în „Varianta 1“, la suspendarea ministrei, de către președintele Traian Băsescu. PSD și, în special PNL i-ar cere cu siguranță acest lucru mai ales că există deja precedentul Teodor Atanasiu, în Guvernul PNL.

Varianta 4:


Plauzibilă și nu imposibilă. Presată de noi dezvăluiri Monica Iacob Ridzi va demsiona din funcția de ministru, la solicitarea PD-L și a Traian Băsescu. Strategii de imagine ai PD-L și ai președintelui îi vor cere să-și asume toate acuzațiile și să se retragă din prim-plan. În schimbul sacrificiului i se vor promite alte compensații, după alegerile prezidențiale din toamnă. Concomitent ei vor lucra la izolarea Elenei Băsescu și a lui Traian Băsescu de scandal, căutând să reducă cât mai mult prejudiciile de imagine.
Decizia CNA , care a stabilit că Iacob Ridzi și-a făcut campanie electorală televizată pe bani publici, poate fi primul pas dintr-o asemenea strategie. Ministra a cheltuit banii pentru ea și în nici un caz pentru campania EBA. Este singura vinovată așa că nimeni n-ar trebui să creadă că familia Băsescu ar fi implicată în vreun fel în acest caz. Apariția Elenei alături de Monica Iacob Ridzi nu este decât o coincidență.
Anunțul ANI privind declanșarea anchetei Parchetului General în cazul Nemirschi ar putea fi parte a aceleiași strategii, la fel ca și arestarea și extrădarea lui Mihail Necolaiciuc în SUA .
Cine vrea să vadă cum se pune în practică o asemenea strategie poate viziona filmul „Wag the Dog“ cu Dustin Hoffman și Robert de Niro.

Turista Nuți și inginerul Ghiță pun umărul pentru d-l Goe zis și Alin

Dacă cineva își mai închipuie că Alin Trășculescu și echipa sa vor fi trimiși la plimbare de conducerea centrală a PD-L pentru rezultatele proaste obținute la europarlamentare, înseamnă că este naiv. Desemnarea Elenei Udrea și a lui Gheorghe Pogea drept coordonatori ai activității PD-L Vrancea urmăresc tocmai întărirea poziției D-lui Goe în organizație.

Astfel, pentru cei neîncrezători, este bine să reamintim că Gheorghe Pogea este omul de casă al lui Adriean Videanu, nașul și, după cum se zvonește, asociatul lui Alin Trășculescu la abatorul cu nume de monedă americană. Elena Udrea are o relație destul de apropiată cu Adriean Videanu încă de pe vremea când el conducea Primăria Capitalei iar soțul ei, Dorin Cocoș, era unul dintre clienții banului public. Elena Udrea mai este și ministrul favorit al președintelui Traian Băsescu, cea care i-a ajutat fiica să-și găsească de treabă la Parlamentul European.

În Vrancea, cei doi au rolul de a pune batista pe țambal între cele două tabere care se confruntă pentru putere în organizația PD-L . Bineînțeles în avantajul lui finului. Ce curaj vor mai avea nemulțumiții Mustea, Plăcintă & Co. să ridice tonul în ședințe când însăși Elena Udrea, despre care se știe că are linie directă cu Cotroceniul, îi va sta alături lui Alin Trășculescu. Nici Mustea și nici altcineva din tabăra contestatarilor nu vor avea curajul să provoace mânia Tătucului.

Încă o dată, Mustea ăl bătrân a ratat ocazia de a se vedea în remake-ul filmului „Nașul“ părțile I, II și III, cu Răzvănel în rolul lui Al Pacino și cu el, în fotoliu, trăgând de coadă, mâța lui Marlon Brando.

Rămâne, poate, pentru la toamnă.

PD-L pe post de flec la tocul pantofului de firmă a EBA

Nepotismul nu a fost inventat în familia Băsescu. Fiecare dintre noi poate da zeci de exemple de afaceriști, politicieni, înalți funcționari care și-au promovat copiii, amantele, soțiile, nepoții etc. doar pentru că le-a stat în putere.

Pentru prima oară, însă, un lider este dispus să sacrifice o întreagă structură instituțională cu un aparat birocratic bine pus la punct, pentru mofturile odraslei sale. Traian Băsescu a transformat un întreg partid, PD-L, în jucărica preferată (pentru moment) a fiicei sale celei mici și un pic agramate, fără să-i pese de urmări. A devenit evident din clipa în care fiica cea mică și un pic agramată a președintelui și-a exprimat dorința de a candida la o funcție în organizația de tineret a partidului.

Ținând-o de mânuță, Monica Iacob Ridzi (aceiași) a impus-o pe Elena Băsescu în funcția dorită. Și nu s-a limitat doar la atât. A ținut neaparat să-l umilească public pe contracandidatul acesteia, pentru curajul de a spune și de a face ceea ce gândea. Un mesaj pentru toți tinerii activiști ai PD-L ar fi comis greșeala să gândească singuri, altceva decât ceea ce li se prelucra la ședințele de învățământ politic.

Mulți dintre simpatizanții PD-L s-au indignat, pentru că nepotismul era promovat pe față. Au fost luminați de Elena Udrea: în Partidul Democrat Liberal, numele Băsescu, bate orice CV, indiferent cât de consistent și orice competență sau experiență.

Și lucrurile nu s-au oprit aici.

Fiica cea mică și un pic agramată a dorit să candideze la Parlamentul European iar tăticul, topit de dragul ei, a fost imediat de acord. A ordonat partidului să se conformeze și a sacrificat chiar relația cu Alina Mungiu Pippidi, cea care a imaginat scena plânsului pe umărul lui Stolojan în 2004, Cea căreia Băsescu îi datorează, în parte, scaunul de președinte al României. Mungiu Pippidi a fost înlăturată în momentul în care a protestat împotriva includerii Elenei Băsescu pe unul din primele locuri pe lista de candidați.

Ca să evite alte confruntări, primul tătic al țării și-a scos fiica cea mică și un pic cam agramată de pe liste, și a pus-o să candideze ca independent. Bineînțeles nu singură. Ci având de-a dreapta și de-a stânga pe cei doi îngeri păzitori ai carierei sale politice, Monica Iacob Ridzi și Elena Udrea iar în spate în spate întreaga infrastructură democrat liberală.

Toată suflarea PD-L a lucrat pentru EBA, fiecare contribuind cu cât a putut, minim zece voturi de secție de votare. Cei mai harnici au fost recompensați cu fonduri consistente din banii publici gestionați de Elena Udrea.

După distracție a venit și nota de plată ce urmează să fie decontată de PD-L:

Dezvăluirile presei despre promovarea EBA pe banii Ministerului Tineretului și ai Ministerului Turismului vor valora câteva sute de mii, poate chiar un million de voturi.

Sediul de campanie plătit din banii Parlamentului și pus la dispoziția EBA de Elena Udrea, alte câteva sute de mii de voturi.

Scrisoarea europarlamentarului care cere grupului popularilor europeni să n-o accepte pe fiica cea mică și agramată a președintelui în rândul lor, pe motiv de nepotism, costă PD-L o relație proastă la nivelul PPE.

Alegerea Elenei Băsescu în Parlamentul European și poza cu Traian Băsescu în postura de cel mai fericit tătic al României … de neprețuit.

luni, 22 iunie 2009

La pachet

XXXX Un profesor de limba română,Ionică Sava, a realizat un studiu lingvistic printre țăranii vrânceni din care a reieșit că, într-o viață, aceștia folosesc un vocabular format din 800 de cuvinte. Dintre acestea, susține profesorul, aproape 500 sunt înjurături. Dacă ar fi realizat un studiu printre politicienii români, Ionică Sava ar fi constatat că aceștia folosesc într-o viață tot aproximativ 800 de cuvinte. Dintre acestea, 500 sunt înjurături iar restul promisiuni mincinoase. Doar Marian Vanghelie și EBA folosesc neologisme cum ar fi, de exemplu, „almanahe“ , „Gagăl“, „succesuri“ etc. Diferența dintre cei doi este că doar EBA se laudă cu mintea-i odihnită.

XXXX Pe blogul personal, senatoarea Sorina Plăcintă laudă proaspăt lansatul concept e-România, acel portal plin de aberații și greșeli. Ce nu ne comunică doamna Plăcintă este că portalul, așa cum se prezintă, nu se adresează filosofilor sau tâmpiților ci doar politicienilor, tinichigiilor, mecanicilor auto, ospătarilor și, nu în ultimul rând, EBEi. Să nu care cumva, atunci când va fi la Bruxelles, fata lu’ tata, îmbătată de succesuri politice să uite să vorbească limba pe care a deprins-o acasă, în familie.

XXXX Vadim Tudor spune că în situația în care Gigi Becali nu va fi lăsat să meargă la Parlamentul European, va rămâne și el acasă. Becali nu vrea să-i împrumute avionul personal ca să meargă singur la Bruxelles. N-are încredere în Tribun pentru că face rău atunci când nu-și ia medicamentele.

Socializare și gogoșari de import

Înainte de 1989, madam Miți Corceag era șefa unuia dintre cele mai mari aprozare din oraș. Absolventă a unei școli profesionale de comerț dar cu origine sănătoasă, tatăl ilegalist și mama vânzătoare de semințe de floare în gară, nu i-a fost greu să ocupe postul. Mai ales că bărbată-său, domn’ Vili Corceag era șef de aprovizionare la întreprinderea comercială de stat. La el veneau toți ștabii de la Partid când aveau nevoie de un covor, un televizor nou sau o mașină de spălat.

La aprozar, mulțumită gogoșarilor și ardeilor capia, madam Miți și-a făcut intrarea în lumea bună. O frecventau tot felul de cucoane simandicoase, profesoare, doctorițe, avocate, judecătoare sau soții ale unor directori ale unor întreprinderi. Îi căutau prietenia pentru că toate puneau murături la oțet. Madam le servea, pe sub tejghea, cu cele mai bune legume și fructe, din cele pe care muritorii de rând le vedeau doar în expoziții la Ziua Recoltei sau prin ziare, în fotografiile atașate articolelor despre super-recoltele de CAP-iștii fruntași.

O dată pe săptămână, joia după amiaza, madam Miți le invita pe „fete“, așa cum îi plăcea să le alinte, acasă, într-un apartament cu patru camere, imens, obținut grație relațiilor soțului. Le servea cu cafea bună braziliană sau ness, alune americane, țigări Kent și, după caz, whiskey , Martini sau lichioruri cu nume exotice. Domn’ Vili, șeful de la aprovizionare, aprecia foarte mult delicatesele provenite din Occidentul decadent.

Întâlnirile de joi intraseră în tradiție, un fel de șezătoare. Încălzite de alcool, „fetele“ își dădeau drumul la vorbă și discutau vrute și nevrute, în timp ce gazda, tolănită pe un fotoliu uriaș, între perne de pluș, le privea, zâmbind superior, înțelegător, atentă la fiecare bârfă. Se simțea bine între atâtea absolvente de studii superioare care nu mai conteneau cu lingușelile.

După ’90 lucrurile s-au mai schimbat. Madam Miți Corceag s-a transformat din șefă în patroană de aprozar iar domn’ Vili a devenit acționar majoritar la fosta întreprindere de comerț. Gogoșarii și ardeii capia se găseau acum peste tot, la orice tonetă, mii de tone aduse cu tirurile din import.

Oricine putea cumpăra cele mai frumoase legume și fructe, fără să mai aibă nevoie de o relație.

Drept urmare, „fetele“, au încetat s-o mai frecventeze pe madam Corceag, la fel ca înainte, iar tradiția întâlnirilor de joi după amiază a încetat. Avocatele, doctorițele, profesoarele sau judecătoarele care, până mai ieri, făceau coadă la aprozar, azi abia îi mai răspundeau la salut. Chiar strâmbau din nas atunci când o întâlneau. Madam Miți era totuși o absolventă de școală profesională.

Singură, suferea după vremurile în care, cocoțată pe fotoliu, între pernele de pluș, privea „fetele“ bârfind și le zâmbea superior, înțelegător. Nu înțelegea ce i se întâmplă, de ce își pierduse cercul de prietene.

Tot căutând răspunsuri la întrebările ce o chinuiau, își dădu seama că viața ei socială fusese distrusă iremediabil de importurile masive de gogoșarii și ardei capia.

vineri, 19 iunie 2009

La pachet

XXXX Pentru alegerile prezidențiale din toamnă, Traian Băsescu a ales un nou slogan de campanie, o variantă a celui care l-a propulsat în 2004 la Cotroceni. Astfel, în loculul îndemnului „Să trăiți bine!“, prezidențiabilul PD-L va folosi sloganul „Mai trăiți? Bine…“ Noul mesaj i-a fost sugerat de consilierii săi politici, având în vedere că deviza Guvernului Boc este „Din criză scapă cine poate!“.

XXXX Monica Iacob Ridzi spune că n-o interesează pe ce a cheltuit 600 de mii de euroi pe paranghelia de pe 2 mai. Pe ea o interesează doar că și-a atins obiectivul. EBA a intrat în Parlamentul European iar acest lucru l-a făcut pe Băsescu cel mai mândru și cel mai fericit tătic al țării. Misiunea a fost îndeplinită.

XXXX Proaspătul europarlamentar Gigi Becali nu poate merge la Bruxelle, să lucreze în interesul poporului, având interzis de la instanță. Ca să-și rezolve problema, l-a sunat pe prietenul Silvio Berlusconi, de la AC Milan. L-a rugat să vorbească cu subalternul Fratini care s-o roage pe prietena Monica Macovei care să-i spună lui Traian Băsescu care să intervină la ministrul Justiției Predoiu care să-i dea dispoziție prim-procuroarei Kovesi care să ordone procurorilor să nu facă recurs în cazul lui Becali. Ca să poată omul să dea o fugă, cu avionul personal, să-și ia în primire viitorul loc de muncă. În timp ce vorbea cu Gigi la telefon, Berlusconi era împreună cu câteva dintre frumoasele sale europarlamentare cărora le explica cum stă treaba. Cu ochii la ele și cu gândurile împrăștiate în toate colțurile Italiei, Silvio nu a prea înțeles ce a vrut amicul Gigi. Drept urmare l-a rugat pe Fratini să-l sune pe Obama să dea dispoziție agenților FBI să-l prindă pe Necolaiciuc.

XXXX Pesedistul Liviu Dragnea a anunțat că există un curent majoritar în partid care cere ieșirea de la guvernare, de lângă PD-L. Așa că și-a rugat colegii să închidă ușa sau geamul. Să nu-i tragă.

O întâmplare cu niște tâmpiți

El medic la un spital orășenesc. Ea profesoară de liceu. Ambii tineri, în jur de 25 de ani, proaspeți absolvenți de facultate, cu specializări la universități mari din străinătate și, cel mai important, dornici să facă o carieră în meseriile pe care le-au învățat. S-au căsătorit undeva în vara lui 2008.

Puțin naivi, ca orice tineri la început de drum, și-au făcut planuri crezând că viitorul va fi roz. Se gândeau să facă un credit la bancă iar cu banii să-și cumpere o casă, cu o curte mare și o grădiniță plină de flori, într-un cartier liniștit, să facă un copil, poate doi. Și-au imaginat inclusiv cariera pe care urma să o îmbrățișeze copilul. Era singurul lucru cu care nu se puteau pune de acord. El voia ca cel mic să-i calce pe urme, să fie un medic de succes, poate chiar să inventeze vreun leac miraculous. Ea, în schimb, îl vedea arhitect de renume, proiectând orașele viitorului.
Tocmai găsiseră o casă așa cum visau și căutau o bancă, la care să poată face un credit, când a fost promulgată legea majorării salariilor profesorilor cu 50%. În seara aceea au sărbătorit la restaurant, fericiți. Se gândeau că sporul de bani îi va ajuta să obțină mai ușor împrumutul pentru casă.

Privindu-i pe politicieni, la televizor, promițând de toate pentru toți, au început să-și facă noi planuri. Credeau că, în mod sigur, se vor majora și salariile medicilor și se vor acorda numeroase facilități pentru tineri. El se gândea deja la mașina pe care urma să și-o cumpere, în timp ce ea visa la ultimul model de mobilă pentru viitoarea casă.

Dezamăgirea a fost mare după alegeri, când noii guvernanți au anunțat că nu vor mai acorda nici o majorare salarială ci, dimpotrivă, lefurile vor scădea. Tonul optimist din urmă cu câteva săptămâni a dispărut din vocea lor. Toți vorbeau, grav și afectat despre ceva ce nu mai auziseră decât din cărți: CRIZA.

Banca a refuzat să le acorde creditul de care aveau nevoie pentru cumpărarea locuinței din cauză că salariile lor erau prea mici și nu și-ar fi putut plăti ratele. Casa la care visau a fost vândută, proprietarul dorind să scape de ea rapid, înainte ca prețul să scadă prea mult, din cauza aceleiași crize.

Dezamăgiți, dar nu descurajați, sperând totuși în vremuri mai bune, au închiriat o garsonieră în care și-au adus lucrurile: un pat, o masă, două scaune, câteva tacâmuri și sute de cărți. Încă erau optimiști. Se gândeau că împreună vor trece peste orice obstacol, așa cum făcuseră părinții lor, și vor răzbi.

Chiar dacă urma să le fie mai greu o perioadă se hotărâseră să aibă, totuși, un copil. Deocamdată nu se mai punea problema și al celui de-al doilea. Încă nu picaseră de acord asupra carierei pe care avea să o îmbrățișeze cel mic, însă, în mod sigur, urma să fie ori un mare arhitect ori un medic de renume mondial.

Într-o zi, l-au auzit pe președintele țării spunând că învățământul trebuie să dea tinichigii, mecanici auto și ospătari pentru că țara are prea mulți filosofi. După câteva zile, l-au auzit pe același președinte spunând că școala scoate numai tâmpiți.

Și ei veneau de pe băncile școlii la care făcea referire șeful statului și, în acel moment, parcă li s-a ridicat un văl de pe ochi. Au înțeles că, într-adevăr, erau niște tâmpiți.

Niște tâmpiți pentru că au încercat să-și facă o carieră în propria țară și nu au rămas printre străini unde munca lor era apreciată la adevărata valoare. Niște tâmpiți pentru că și-au închipuit că viitorul lor copil va putea fi arhitect sau medic de renume mondial într-o țară al cărei președinte vrea doar mecanici auto și ospătari. Niște tâmpiți pentru că au avut încredere în cei ce le-au promis că vor trăi bine.

Niște tâmpiți pentru că au îndrăznit să viseze.

joi, 18 iunie 2009

La pachet

XXXX Direcția de Cultură are doi directori, unul PD-L, Florin Micu și altul PNL, Puiu Usturoiu. Primul are o hârtie de la Minister, al doilea are o ordonanță președințială care suspendă hârtia celui dintâi. Până se termină procesul pentru anularea deciziei de demitere. După lege. Însă ambii primesc salarii pentru același lucru. În vreme de criză. Mișto. Sperăm că, după ce instanța va da dreptate unuia sau altuia, domnului Paleologu îi va ajunge leafa ca să returneze, la bugetul ministerului, banii pe care, acum, îi încasează nemeritat cel ce va pierde. Sau poate mai pune domn' inginer Pogea un impozit forfetar.


XXXX Toader Paleologu, ne-a servit o mostră de limbaj elevat, de băiat intelectual cu facultate în străinătate, nu de filosofi tâmpiți ca noi ăștia care am făcut școala aici, vorba lu’ domnu’ președinte. Păi dacă intelectualii adevărați vorbesc de cacariseală, înseamnă că la mine în cartier e o adevărată Academie. E plin de academicieni care, duminică de duminică, ies la câte un simpozion, cu bere și grătar, în fața blocului, îmbrăcați în maiou cu găurele, pantaloni de pijama și papuci de casă. Să vezi acolo discuții elevate cu cacariseala și alte alea. Ce zici domn’ ministru te scapi și pe la noi pe la bloc, s-o ardem la un mic și un șpriț, ca între 'telectuali?

XXXX Căutat de ani buni, pentru tot felul de măgăreli, Mihai Necolaiciuc a fost arestat în Statele Unite de agenții Interpol. Deși nimeni nu le-a cerut să-l prindă, ăia au zis că au văzut la televizor că ar fi căutat de justiția română. Și chiar au crezut. Acum nu știu ce să facă cu el, fiindcă la noi nimeni nu-l dorește. L-au prins, atunci să se spele cu Necolaiciuc pe cap. Să-i dea de mâncare, de băut și să-l facă director la căile ferate. La ei.

XXXX Traian Băsescu și Emil Boc pleacă la Bruxelles. Poate se încurcă pe acolo la o bere și nu se mai întorc.

Aroganță cu d-l Goe

Deși Mamița și Mam’ mare i-au angajat cel mai bun meditator la campanii electorale, pe Felix Tătaru, Alin Trășculescu, D-l Goe al PD-L a rămas din nou repetent la alegeri. Prostiți de două ori la rând, alegătorii, n-au mai pus botu’ la vrăjelile cu „împreună la bine și la greu“, astfel că l-au trântit de nu s-a văzut. Pe principiul, prima oară n-am știut, a doua oară am greșit, dar dacă o făceam și a treia oară, însemna că suntem proști.

În anul ce s-a scurs, a înțeles și electoratul că, în realitate, buturuga mică care dorea să răstoarne carul mare nu este decât un preș, de șters picioarele, aruncat la intrarea în sediul PSD. David, cel ce trebuia să lupte cu Goliath, a schimbat praștia pe un pahar de șpriț pe care îl ciocnește cu partenerii din PSD la agapele oficiale. În ce-l privește pe căpitanul cu cartonașe, se pare că acesta a vândut nu doar meciul ci și echipa și chiar mingea de joc.

Dar, ca orice loază răzgâiată, D-l Goe a dat vina pe alții, respectiv pe coledzii Mustea și Plăcintă care n-ar mai fi tras la fel ca în toamna trecută.

Treaba era cât p-aici să se încingă. Noroc de tanti Mița – Flutur care, de pe muntele unde se pregătea să scrie cu oi, BĂSE REALES, i-a sărit în apărare. Scrâșnind din dinți, l-a mângâiat pe cap cu tandrețe, să nu care cumva Goe ăl mic și alintat să se simță stresat, să-l apuce vreo criză și, ptiu drace, să dea, cu jucărica de pământ.

Rapid, să le închidă gura cârcotașilor, tanti Mița i-a găsit și o scuză pentru repetenție. Vezi Doamne, nu putea face mai mult într-un județ controlat de Marian Oprișan și e bine cât a scos. Las că băiatu’ mai încearcă o dată la toamnă.

Și dacă nici atunci nu s-o putea, oricum nu mai contează pentru că, dacă pică Tătuca de la Cotroceni, se duce naibii toată șandramaua.

miercuri, 17 iunie 2009

La pachet

XXXX Consilierii județeni se dau de ceasul morții să-l găsească pe cel care a asfaltat, înainte de 1 mai, drumul Focșani – Petrești. Cică respectivul ar fi asfaltat cu 500 de metri mai mult decât se stabilise inițial. Ministrul Radu Berceanu care a aflat ce s-a petrecut la Focșani vrea să-l angajeze pe respectivul pentru construcția uneia autostrăzi. Poate nu-și dă seama și, în loc de una, construiește vreo două. Fără bani Așa ar putea și Guvernul Boc să-și respecte promisiunile electorale referitoare la construcția de autostrăzi. Să vedem dacă, la dorința Făt-Frumosului Berceanu, Cenușăreasa asfaltului își va face apariția.

XXXX Ministra Monica Iacob Ridzi a declarat într-un interviu că nu știe pe ce s-au dus peste 600 de mii de euro din bugetul Ministerului Tineretului și Sportului. Ea și-a luat angajamentul că pe viitor va cheltui mai mult. Normal. Câte femei cunoașteți care își aduc aminte pe ce au dat banii, când se întorc de la shopping? Și câte femei, în ciuda avertismentelor soților (iubiților) nu depășesc suma de bani stabilită inițial pentru cumpărături?

XXXX Mircea Geoană a declarat că doar trei din cele zece măsuri anti-criză adoptate de Guvernul PD-L –PSD au produs efecte. Este vorba de cele trei măsuri proaste care au produs efecte negative.

XXXX Președintele Traian Băsescu a fost în vizită la târgul de carte Bookfest. Cititor cu greutate, Băsescu a rămas totuși cu un gust de apă plată în gură văzând că nici unul dintre autorii săi preferați nu se află expus pe rafturi. El a atras atenția că nici un târg serios de carte nu poate fi organizat în absența celebrilor Johnnie Walker, Jack Daniels, Chivas Regal sau Glenfiddich. Drept urmare și-a luat consilierii și a plecat la cârciuma, pardon, biblioteca de vis-a-vis, unde a lecturat scurt câteva pagini din clasicul Ochii lui Dobrin.

De ce Băsescu nu va fi niciodată ca J.F. Kennedy

Președintele Traian Băsescu ne-a asigurat, marți seara, la televizor, că este un om curajos și responsabil. A repetat-o de mai multe ori ca nu cumva să fie înțeles greșit, ca de atâtea alte ori. Iar moderatorul, Nasul, l-a ascultat cu sfințenie. În tot mandatul său, Băse curajosul nu a mers la nici o confruntare cu cei care îl contestă. A preferat să-i înjure, bineînțeles, în lipsă, ca un adevărat curajos ce se află. Mogulii, țiganca împuțită sau tonomatele pe „ieuro“ n-au avut niciodată ocazia să-i dea replica în direct, cum ar fi fost normal.

Peste tot în lume marii lideri politici acceptă interviuri doar cu cei mai buni ziariști, de presă scrisă sau televiziune. Vorbesc doar pentru cele mai bine cotate ziare sau televiziuni. Pentru ei este o provocare să se confrunte cu cei mai buni, chiar dacă, în multe cazuri sunt puși în situații dificile. Deși poate și-ar dori, n-ar îndrăzni să ceară ca interviurile sau emisiunile să fie aranjate dinainte. Să primească întrebările și răspunsurile în plic.

Asta nu înseamnă că nu se pregătesc dinainte pentru ca să nu fie luați prin surprindere de întrebările delicate. Dimpotrivă, vor căuta anticipeze subiectele sensibile ce urmează să fie abordate de moderator și își vor pregăti răspunsurile cele mai bune.

Astfel, înainte de fiecare întâlnire cu ziariștii, președintele J.F. Kennedy își punea consilierii să simuleze o conferință de presă la care să-l întrebe orice le trecea prin cap. El apărea în fața mass-media, de fiecare dată, pregătit să abordeze orice temă și să dea răspuns la toate întrebările. Un colaborator de-al său a povestit, ulterior, că simulările cu consilierii erau mai dificile decât conferințele adevărate.

Strategia lui Kennedy este folosită în continuare de specialiștii în comunicare și, bănuiesc, nu le este străină consilierilor președintelui României. Băsescu preferă, totuși, să acorde doar interviuri ale căror întrebări și răspunsuri îi sunt cunoscute dinainte sau să participe la emisiuni de mâna a doua.

Până acolo merge curajul președintelui nostru, încât acceptă ca lumea să spună despre el că este un laș care se ascunde de adversari, doar ca să poată spune la televizor absolut orice tâmpenie, indiferent cât de gogonată, fără ca nimeni să-l tragă de mânecă.

Notițele lui Emiluș: O zi din viața unui bărbat de înălțime medie (5)

Emiluș este un bărbat de înălțime medie – cel puțin așa crede – ajuns într-o înaltă funcție de stat. Alții spun că nu este altceva decât un pitic cu pretenții și că i-ar mai trebui vreo treizeci de centimetri ca să se considere un tip de înălțime medie. Emiluș este complexat și ar face orice (dacă-i dă voie Șefu’) ca să capete cei treizeci de centimetri care îi lipsesc. Seară de seară se roagă la îngerașul păzitor, sperând că într-o zi i se va îndeplini cel mai arzător vis. De asemenea, mai nou, Emiluș se roagă îngerașului să-l ajute să ne treacă de criză. Altă speranță nu mai are. Până când îngerașul îi va îndeplini măcar una din cele două dorințe, eroul nostru merge la serviciu, zilnic, și notează într-un carnețel cu coperți portocalii cele mai importante evenimente ale zilei.


Ora 12.45: Acum am ajuns la birou. Aseară am fost la Şefu’ la Palat. A dat de băut că a reuşit să-i găsească servici lu’ aia mică. Europarlamentar la Bruxelles. Bun servici. Oricine şi-ar dori aşa ceva pentru fata lui. Şi cât s-a mai zbătut Şefu’ până a angajat-o. Nu-i vorbă că l-au ajutat şi fetele, Nuţi şi Moni, l-am ajutat şi noi, cu partidul. Câte 10 – 15 voturi de la fiecare secţie de votare nu a fost mult pentru partid. Iar Şefu’ merita asta, doar a făcut şi el o grămadă de lucruri bune pentru noi. Bine că a ieşit bine că altfel, cine ştie ce făcea la nervi. Remania Guvernul şi mă lăsa pe mine fără servici.

Ora 13.10: Mă doare capul de mor. Aseară a ţinut Şefu’ să bea neapărat cu mine, de bucurie, o sticlă cu whiskey. Mai mult el a băut. Că duce. Doar a fost marinar. Eu am început să văd dublu după primul pahar. Dar nu mai conta. Şefu’ a fost bine dispus şi a făcut ce face el când este foarte bine dispus. S-a îmbrăcat în uniforma de elev-marinar, şi-a pus bereta pe cap, s-a cocoţat pe un scaun şi a răcnit la noi, ca un căpitan de vas, ce-a fost, să ridicăm pânzele ca să pornim în larg.

Ora 13.20: După două pahare cu whiskey, aseară, mă simţeam ca pe vapor. Se clătina camera cu mine şi m-a luat ameţeala. De la răul de mare. Şefu’ la cârmă, neclintit, cu sticla în mână, cânta de mama focului: „Căpitanul Roberto şi ai săi marinari…“ Iar Nuţi îi ţinea isonul: „Opreşte Nae vaporul, opreşte că mă scufund…“ Şefu’ o ţinea după umeri şi o încuraja: „Stai liniştită fata mea. Nimic nu ţi se poate întâmpla cât eşti cu mine!“ Se vede că Şefu’ o apreciază. Ştie ce valoare are.

Ora 13.46: Uff, ce mă doare capul. Dar ce-am mai petrecut. Parcă-l văd şi acum pe Şefu’ cum s-a întors către noi şi a strigat: „Copii aveţi încredere în mine, în bătrânul lup de mare. Vă scap de Geoană şi de Antonescu, aceşti marinari de apă dulce şi vă conduc spre tărâmul făgăduinţei. Vom îneca corăbiile PSD, PNL şi UDMR, după care, împreună, doar eu şi voi, vom împărţi ministerele şi bugetul, fără să ne mai pese de alţii.“

Ora 14.00: Să cer o aspirină şi o cafea tare. Poate îmi mai trece mahmureala.

Ora 14.24: M-a mai lăsat migrena.

Ora 14.25: După ce a cântat marinăreşte şi s-a jucat de-a vaporul, Şefu’ m-a tras deoparte, doar pe mine, şi a vrut să mai bem o sticlă de whiskey împreună. La fel ca pe prima, adică mai mult el. Apoi mi-a povestit cât de greu i-a fost până şi-a văzut fetele bine. A simţit nevoia să mi se împărtăşească mie şi nu altuia, pentru că şi eu sunt tată de fete.

Ora 14.27: Mi-a povestit Şefu’ce greu i-a fost cu fetele. „Ai să vezi tu Emiluş ce te aşteaptă, când or să mai crească. Ce probleme am avut eu… Aia mare, nu-i vorbă, e liniştită. Dar şi cu ea am tras când s-a măritat cu roacherul. Păi ăla bea mai mult ca mine. Când veneau duminica la masă trebuia să ascund băutura de el, că mă lăsa fără rezerva pe o săptămână. Şi tot degeaba. Avea un nas când era vorba de găsit sticlele, ceva de speriat. Le ducea Maria pe la vecini, pe la Văcăroiu, pe la Năstase. Degeaba. Odată îl auzeam: «Tată socrule, dom’primar – pe atunci eram încă primar – n-ai şi mata ceva de udeală, că nu merge să stăm pe uscat. Dacă n-ai, dau eu o fugă pân’ la nea Nicu, poate i-a mai rămas ceva.» Şi până să zic eu Proconsul apărea cu sticlele la subsoară, de la Nicu Văcăroiu. Bine că a divorţat de el. Aia mică, în schimb, e mai zvăpăiată. Seamănă cu mine, bucăţică ruptă. Cu ea am avut zile grele de tot. Ce am păţit când s-a încurcat cu băiatul lui Hrebenciuc… Numai eu ştiu. Păi, băi Emiluş, duşmanul meu de moarte? Câte nopţi n-am dormit din cauza ei. Ea la Milano, la shopping, cu a lu’ Hrebe şi eu îmi muşcam mâinile pe la Bucureşti. Am trimis-o pe mă-sa, pe Maria, la ţigănci, la ghicitoare să-i despartă. De-abia, de-abia a reuşit. Acum mai am o grijă, să le găsesc la amândouă nişte băieţi buni, de-ai noştri, din partid, să le mărit.“

Ora 15.04: Era topit Şefu’ aseară, când vorbea de copiii. A vărsat şi o lacrimă, ca atunci când a candidat în locul lui Stolo. Doar că de data asta era adevărată.

Ora 15.12: După ce l-am văzut pe Şefu’ lăcrimând mi s-a rupt filmul. Nu mai ştiu nimic ce s-a înbtâmplat după aia. M-am trezit azi pe la 12.00 pe bancă în faţă la Cotroceni. Mi-a zis şoferul că a vrut să mă ducă acasă dar că am refuzat categoric. Că până am adormit, pe bancă, i-am spus să noteze să instituim Ziua tatălui eroin. Pentru Şefu’.

Ora 15.14: Ce înseamnă să fii tată. Mă gândesc tot la Şefu’. I-a fost greu, dar acum e fericit. Fetei mari i-a luat apartament la Popoviciu şi i-a găsit de muncă în Bucureşti. A făcut ea naveta vreun an la ţară, dar până la urmă a rezolvat-o. Lu’ aia mică i-a găsit servici bun la Bruxelles. Are salar frumos, şapte mii de euro pe lună, plus diurnă, plus cazare, telefon, secretară şi alte cheltuieli. Ce mai... Mai bine de atât nu se putea. Adevărat că e cam departe de casă dar vine săptămânal acasă. Dacă vorbeşte Şefu’ cu Gigi Becali poate o aduce el cu avionul lui de la Steaua şi mai face economie la navetă.

Ora 16.10: Cred că mă duc acasă. Sunt obosit tare după cheful de aseară. Mi-a revenit şi durerea de cap.

Ora 16.23: Impresionant Şefu’. Câte probleme pe capul lui cu copiii şi cum le-a făcut faţă la toate. Şi unde mai pui, că în acelaşi timp avea şi supărări cu Năstase şi cu Tăriceanu, la politică. Mă mir că a rezistat. Altul în locul lui era de mult luat. Aşa da om. Trebuie să facem ceva şi să instituim „Ziua tatălui eroin“. Astfel de oameni trebuie să fie apreciaţi la adevărata lor valoare. Să fie un exemplu pentru ceilalţi. Aş vrea să fiu şi eu ca Şefu’, bineînţeles când va ieşi la pensie.

Ora 16.30: Nu mai stau. Plec. Dar înainte, să nu uit: Sunt un bărbat de înălțime medie şi vreau să fiu ca Şefu’ după ce iese la pensie. Sunt un bărbat de înălțime medie şi vreau să fiu ca Şefu’ după ce iese la pensie. Sunt un bărbat de înălțime medie şi vre….


(VA URMA)




NOTĂ: Acesta este un pamflet. Drept urmare, până la apariția noilor coduri ale justiției nu vă deranjați să mă chemați în instanță. După aia mai vedem.

marți, 16 iunie 2009

Europarlamentarele au spart mitul Trășculescu, momâia din lut a PD-L Vrancea

După înfrângerea de la alegerile pentru Primăria Focșani, de anul trecut, mai mulți reprezentanți ai PD-L au încercat și chiar au reușit să-l transforme pe Alin Trășculescu într-un EROU. De lut. Deși pierduse, o facțiune din PD-L Vrancea l-a scos în față urmărind debarcarea echipei Jan Vraciu – Lică Panciu.

Lansat în campania electorală pentru Primăria Focșani pe fondul lipsei unui candidat credibil și cu șanse, Trășculescu s-a postat pe un nesperat loc II.

Analiza votului arată că democrat-liberalul nu a fost nici pe departe atât de valoros pe cât îl prezentau reclamele ci, dimpotrivă. Un banal candidat, fără consistență și fără priză la public care, în ciuda sumelor imense investite în imaginea sa, nu a reușit să se desprindă din trena partidului.

Discursul politic, fluturașii sau afișele cu buturuga mică care trerbuia să răstoarne carul mare nu au folosit la nimic. Sloganul în care întreba ce este de făcut cu Focșaniul și figura copiată din filmele cu James Bond nu i-au scos la vot pe tinerii sictiriți de minciunile politicienilor. În schimb, au reușit să-i îndepărteze pe alegătorii raționali, mai puțin exaltați, care nu doreau schimbarea de dragul schimbării și înlocuirea lui Bacinschi cu un play-boy local.

Drept urmare, în finala hotărâtoare a fost umilit de Decebal Bacinschi care l-a bătut cu mai mult de o mie de voturi.

Cu toate acestea, adepții schimbării vechii echipe de conducere l-au folosit, în lipsă de altceva mai bun, pe post de stindard. Rezultatele sale, impresionante doar pentru activiștii de partid care au refuzat să privească în profunzime și s-au lăsat manipulați de grupurile ce își disputau puterea în PD-L, au avut rolul să coaguleze opoziția anti Vraciu.
Lovitura a și reușit.

Timpul, însă, a confirmat lipsa de valoare a „politicianului“ Alin Trășculescu, o construcție de lut care se sparge la fiecare lovitură.

S-a văzut și la ultimele alegeri pentru Parlamentul European când rezultatele obținut de echipa Trășculescu au fost net inferioare celor realizate de PD-ul condus de Jan Vraciu la europarlamentarele din 2007. Comparați cele 21,24 de procente câștigate de PD-L-ul lui Alin Trășculescu, acum, cu cele 27,8% obținute de PD-ului condus de Jan Vraciu în 2007.


P.S.: Nu am luat în calcul nici procentajul EBA, 3,91% dar nici pe cel din 2007 al PL-D-ului condus de Cornel Momanu, respectiv 6,04%.

Președintele țării îmi citește blogul. Sau nu

Duminică, la Guvern, Traian Băsescu i-a tras-o peste bot lui Emil Boc, chiar pe tema investițiilor publice masive, cu care premierul ne-a tot împuiat capul de la începutul mandatului. Nici vorbă de așa ceva.Tătucul a recunoscut că cei 10 miliarde de euro cu care se tot înfoia în pene Boc, ori de câte ori avea ocazia, sunt o vrăjeală.

În realitate investițiile finanțate de guvernul Boc în primul trimestru al lui 2009 sunt mai mici decât cele realizate în aceiași perioadă a lui 2008.

Ceea ce a „dezvăluit“ Băsescu duminică, 15 iunie, am spus și eu, aici, cu mult înainte, începând de pe la sfârșitul lui aprilie.

Drept urmare, mă simt cumva îndreptățit să cred că:

- Traian Băsescu este un cititor al blogului meu și îmi dă ascultare, ceea ce mă plasează în rândul sfătuitorilor săi. Mă întreb dacă n-ar fi cazul să fac o secțiune specială pentru domnia sa, cu sfaturi pentru gospodărie și guvern;

sau

- sunt cu câteva săptămâni mai deștept decât domnia sa și consilierii Președinției astfel că mă prind mai repede când Emil Boc ne servește cu minciuni;

sau

- vara este foarte cald, pentru că nu este la fel de frig precum iarna.

Țara ne vrea proști !

Înainte de 1989, Nicolae Ceaușescu a pornit o campanie pentru formarea ceea ce el numea omul de tip nou - socialist. Spera el, omul de tip nou, având în cap tezele socialismului științific, va fi docil și va aproba orice măsură luată de liderii săi politici fără a încerca să se împotrivească. Drept urmare, în educația tinerilor s-au introdus ore de învățământ politic.

Fără să intenționeze, politrucii comuniști i-au învățat să gândească și să facă diferența între ceea ce trăiau zilnic și ceea ce erau obligați să învețe la școală.

Pe cale de consecință, în decembrie 1989, comunismul a fost răsturnat tocmai de acești oameni de tip nou.

După douăzeci de ani, Traian Băsescu susține că România și-a cam făcut norma la filosofi. Drept urmare, în opinia sa, de acum înainte, învățământul ar trebui să producă doar mecanici auto, ospătari și tinichigii.

Actualul președinte știe că schimbările sistemelor socio-politice s-au bazat pe teoriile filosofilor. Oameni care, gândind numai, fără a fi implicați în producție, imaginează modele de lumi mai bune.
Or, mecanicii, tinichigii și ospătarii sunt mai puțin interesați de schimbarea lumii. Se mulțumesc doar să-și facă treaba, să-și ia leafa și eventual să bea o bere după program. În situațiile grele, de criză, vor căuta să se descurce singuri, mulțumindu-se să spună „las-o bă că merge și așa“ – mecanicii și tinichigiii ori „dacă nu curge, măcar pică“ – chelnerii. Nu cer socoteală conducătorilor incompetenți și nu provoacă revoluții sau cutremure sociale.

Un președinte ca Traian Băsescu, cu înclinații dictatoriale, are nevoie de asemenea oameni interesați doar de pătrățica lor. A învățat din greșeala predecesorului său, împușcat în decembrie 1989 și nu vrea să o repete.

Visul său, ca al tuturor dictatorilor, este să conducă un popor de proști care să-l aduleze la infinit și să-și pună cât mai puține întrebări. În nici un caz nu are nevoie de oameni care să gândească pentru că le-ar putea trece prin cap să-l schimbe.

P. S. 1: Unde mai pui că un popor de mecanici auto, tinichigii și ospătari, absolvenți ai unor școli profesionale sau a unor licee tehnice ar observa mai greu că Elena Băsescu, proaspăt aleasă în Parlamentul European, este cam agramată și că nu prea are ce căuta la Bruxelles.

P.S. 2: De asemenea, obișnuiți cu bacșișurile de la clienți, ospătarii, mecanicii și tinichigii auto vor închide ochii și la șpăgile pe care le iau politicienii.

miercuri, 3 iunie 2009

Maşinăria de făcut bani

Nea Mitică a fost întotdeauna fascinat de bani, mai precis de posibilitatea de a face mulţi bani. Doar că n-a fost niciodată bun pentru afaceri iar meseria de tâmplar nu i-a adus câștigurile pe care și le dorea. De altfel, înainte de 1989, pe vremea comuniştilor i-ar fi fost destul de greu să-şi manifeste aptitudinile antreprenoriale (dacă le-ar fi avut).

Drept urmare a început să se gândească la alte modalităţi prin care să poată obţine cât mai mulţi bani, în special bancnote. Cum de furat nu putea fi vorba, nea Mitică având repulsie față de hoţi, s-a decis, pur şi simplu, să-i fabrice. În mintea sa au început să prindă contur planurile unei maşinării la care, învârtind o manivelă, să producă bancnote pe bandă rulantă.

Zis şi făcut, s-a pus pe treabă. Ani de zile a cercetat hârtiile de 100, 50 şi 25 de lei. A căutat peste tot poze cu Bălcescu, Cuza şi Tudor Vladimirescu care să se potrivească cu imaginile de pe bancnote. Unde găsea câte o fotografie, harșt, o decupa cu foarfeca și o folosea în experimentele sale.

Copiii, elevi de şcoală, au început să-şi ascundă cărţile de școală pentru că nea Mitică decupa toate fotografiile în care apăreau cele trei personalități. Familia, vecinii, prietenii, colegii de muncă şi chiar tovarăşii de la Securitate îşi puneau întrebări în legătură cu pasiunea pentru istorie care îl cuprinsese brusc.

Zecile de mii de ore de muncă i-au fost zădărnicite de cei care au hotărât, la un moment dat, să schimbe vechile bancnote.

Fără să se descurajeze, nea Mitică a luat cercetările de la capăt. Alţi ani de muncă şi încercări, alte fotografii decupate, de această dată, din manualele nepoţilor, un nou eşec: banii au fost schimbaţi din nou. A luat-o de la capăt cu munca, ambiţionat să-şi realizeze visul.

O nouă reformă monetară a fost urmată de un nou efort. Cu cât autorităţile schimbau mai des bancnotele, cu atât creştea dorinţa bătrânului tâmplar de a-şi duce proiectul la final, precum anticul Sisif care se ambiţiona să urce bolovanul pe munte.

Într-o zi, însă, un crainic de televiziune a anunţat, la un buletin de ştiri, că un puşti a tipărit cu ajutorul unei imprimante, mai multe bancnote pe care le-a plasat la un chioşc, păcălind-o pe vânzătoare. În acel moment, nea Mitică a simţit că întreg universul i s-a prăbuşit în cap. Cineva i-a luat-o înainte, a fabricat maşinăria la care el a muncit o viaţă întreagă, fără odihnă.

Trezit parcă dintr-un vis, a privit în jur, a observat florile din parc, păsările din copaci, cățeii, pisicile şi copiii care alergau pe alei.

În acel moment și-a dat seama că și-a irosit viața pentru un lucru lipsit de valoare, o mașinărie de făcut bani.