marți, 26 mai 2009

Alegerea viceprimarilor la Focșani, la mâna lui dom’ Bănel Brebenel

Dom’ Bănel Brebenel de la Tătăranu este un pic de c*aie grele în PD-L-ul lui Trășculescu. Deși o parte dintre cei ce-l cunosc spun că locul lui ar fi mai curând la Parchet, dând cu subsemnatul pentru o serie de acuzații, inclusiv de hărțuire sexuală, dom’ Bănel Brebenel și-a exprimat dorința de a primi postul de vice la Tătăranu.

Singur n-a fost în stare să obțină ce-și dorește. Între el și primarul comunei, Neculai Pavel, relațiile sunt mai mult decât fierbinți: dau în clocot. Și asta încă din mandatul trecut, când dom’ Bănel Brebenel îi bloca bugetul și-l lăsa fără bani de investiții și salarii.

Drept urmare, dom’ Bănel Brebenel a apelat la, partid, la Alin Trășculescu cerând imperativ să i se îndeplinească dorința intimă. Altfel, a amenințat că, pentru început își va băga picioarele în campania electoral pentru europarlamentare.

Nu a avut curajul să amenințe că va facă același lucru și la toamnă, la prezidențiale, mai ales după ce l-a văzut pe Traian Băsescu tunzând oaia. A înțeles că, pe el, proaspătul specialist în frizat oi, l-ar bărbieri. De tot.

Alin Trășculescu n-a putut rămâne de piatră în fața dorinței lui dom’ Bănel Brebenel, mai ales că este în joc chiar scaunul său. Se știe că șefii de organizații cu rezultate proaste la europarlamentare vor fi rași de Vasile Blaga. Or, tocmai acest lucru nu-și dorește Trășculescu care s-a obișnuit să i se spună Șefu’.

Drept urmare, cu teamă, încet, sperând să nu deranjeze prea mult, a bătut cu degetul arătător în masa negocierilor cu partenerii din PSD. După vreo jumătate de oră, când aceștia l-au observat, Trășculescu le-a prezentat, cerându-și scuze pentru deranj, propunerea lui: un post de viceprimar la Focșani, în schimbul alegerii lui dom’ Bănel Brebenel la Tătăranu.

În caz contrar, și-a luat el inima în dinți, alegerile programate pentru ședința de marți, 26 mai, vor fi amânate din nou.

2 comentarii:

  1. o porcarie de sedinta, s-a decis neintroducerea pe ordinea de zi. pardon, asa cum preciza toar'su Primar : liderii celor 2 grupuri au decis asta ! chipurile...sa fie lamurit si auditoriul, la cererea expresa a lui Dobre !
    eu zic sa ramuie fara vice primari, si as aatributiile is de decor, decat daca vrea domn primar sa le deie ! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceea ce se petrece in Consiliul Local Focsani este un joc politic. Probabil ca alegerea viceprimarilor s-a amanat pana cand vor fi inlocuiti viceprimarii liberali cu viceprimari PD-L. Sunt curios daca Dom'Banel Brebenel a fost ales azi viceprimar de Tataranu.

    RăspundețiȘtergere