miercuri, 6 mai 2009

Agenția de turism Europarlamentarul SRL

Singurul lucru pe care îl știu despre europarlamentarii români (cel puțin despre cei care au trecut prin Vrancea), este că se pricep să organizeze excursii la Bruxelles sau la Strasbourg. Periodic, aceștia urcă în avion câte un grup de ziariști și simpatizanți, 20 – 30 de persoane și le oferă câte un tur gratuit pe la instituțiile europene și eventual, pe la câteva obiective turistice.
Nu am auzit până acum de vreun document sau vreo reglementare europeană care să poarte numele vreunui europarlamentar român.

Dimpotrivă cei pe care i-am trimis să ne reprezinte au luat cu ei și proastele obiceiuri deprinse în Parlamentul românesc: chiulesc, dorm în timpul ședințelor, sunt inexistenți la lucrări și mai presus de toate, își urmăresc propriile interese. Pentru aceasta, primesc un salariu lunar de 7600 de euro la care se adaugă diurne și alte stipendii, care ridică venitul unui parlamentar european , după cinci ani de mandat, la 1 milion de euro.

Doar că, deși se poate spune că europarlamentarii noștri erau șmecheri înainte să fie la modă, băieții de la Bruxelles s-au cam prins cu cine au de-a face. Așa că, la final de mandat, pe o pagină de internet , ai noștri au fost apreciați exact așa cum sunt și cum merită, printre cei mai codași europarlamentari .

Ce credeți că au făcut șmecherii noștri?
În nici un caz nu și-au făcut autocritica și nici nu și-au luat angajamentul că vor fi mai harnici și mai activi pe viitor,astfel încât să îndrepte percepția opiniei publice. Nici pe departe.

Au făcut scandal și au blocat pagina de internet, astfel încât noi să nu mai aflăm cu ce se ocupă ei în realitate când sunt plecați la Bruxelles.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu