Ora 10.15: Aseară m-au sunat de acasă, de la Răchițele. Mi-au zis că a trecut văru-meu pe la el și s-a plâns că fiie-sa, de-am angajat-o la mine, are salar mic și că nu-i ajung banii. Că viața la Capitală e grea și că dacă știam că nu-i pot da un salar ca să trăiască și ea omenește nu trebuia s-o iau la București. Trebuia s-o las acasă, că s-angaja la o confecție, găsea un băiat muncitor, cu meserie bună, pe șantier sau la fabrica de telefoane și se mărita. Așa, am vrut s-o iau cu mine să-i găsesc eu servici și acum fata n-are bani de-o haină nouă sau deo discotecă. A spus tata că ori îi dau fetei o leafă bună ori vine la mine și mă păruiește. Nu vreau să vină la București așa că trebuie să mă gândesc la o soluție. De unde să-i dau leafă mai mare când eu am zis că nu am bani la buget?
Ora 10.17: Am găsit de unde să iau ca să-i fac nepoate-mii un salar mai bun. Am scăpat de tata. Desființez Cancelaria. Și așa, de când mă știu, doar de cancelarie am avut parte. Când eram la școală mă puneau de serviciu la cancelarie, cât am fost profesor stăteam tot pe la cancelarie. Sunt sătul, doar când aud că e vreo cancelari prin preajmă mi se face rău. Mai bine o desființez. Le spun că vreau să fac economie la buget. Mâine le dau preaviz și-i concediez pe ăia de la Cancelarie. Și așa sunt mai înalți ca mine. O parte din banii de aici îi dau nepoate-mi iar restul lui Nuți la turism. Doar să fie de acord Șefu’ că altfel nu mai scap de păruială.
Ora 10.32: M-a sunat Șefu’, ca de obicei, imediat ce s-a trezit, să mă întrebe de noutăți. I-am povestit, pe scurt, ce am de gând. Bineînțeles nu și despre telefonul de acasă și de salariul nepoată-mii. M-a întrerupt, cică vorbesc prea repede și-l doare capul de la mahmureală. A rămas să mă sune din nou, după ce ia o aspirină și se dezmeticește.
Ora 10.45: La fix mă întâlnesc cu Pogea să vorbim despre buget. Vine cu tabla și cu creta să îmi deseneze scheme și formule. De parcă aș înțelege ceva. Am terminat filosofia și dreptul, ce naiba. De unde să mă pricep eu la economie și la bugete.
Ora 10.55: A sunat Șefu’. M-a întrebat dacă mai devreme i-am spus ceva de Nuți, că nu-și mai aduce aminte. I-am povestit din nou despre planul meu de a desființa cancelaria. A fost de acord pe loc. Și pe el îl irită cancelaria. De când era în școală și-l prindeau profesorii fumând pe la colțuri. ÎL chemau la cancelarie îi confiscau țigările și-l puneau la colț cu mâinile sus, drept pedeapsă. A fost de acord să-i dau bani mai mulți lui Nuți, că mititica are mare nevoie. I s-a plâns că, din momentul în care Berceanu a scumpit biletele de avion pentru Milano și Paris, nu mai poate merge săptămânal la shopping. Or, ce român mai face turism în ziua de azi fără să cumpere niște haine de firmă la reduceri. Doar n-o să poarte toată vara ie și traiste de Bucovina în loc de bluze de la Zara și poșete Louis Vuitton.
Ora 11.55: Șefu’ m-a ținut o oră în telefon dar bine că l-am convins. Uff. Am scăpat de tata și de păruială. Să-l chem pe Pogea înăuntru. Cred că a obosit de când așteaptă cu tabla în mână, afară.
Ora 11.56: A sunat Șefu’. A vorbit cu Nuți: „Bă Emiluș, ești mare bă. Orice ar zice ăia de la opoziție și de la presă tu ești omul meu. Nici că puteai să-i faci o bucurie mai mare. Parcă era aia mică când i-am dat bani să-și ia Range Rover“. Era și Pogea când m-a lăudat Șefu’. S-a cam ofticat, deși nu a spus nimic. S-a înroșit ca un rac, de ciudă. Pe el nu l-a lăudat niciodată. Nici Șefu’ nu înțelege nimic din bugete și finanțe, deși a fost marinar și vindea blugi și cafea pe sub mână.
Ora 11.57: A sunat Nuți. I-a spus Șefu’. Era fericită că i-am mai găsit bani pentru turism la Paris. A spus că mă sărută când ne întâlnim, la prima ședință. Pogea își mușca mustața de ciudă. Lui nu i-a spus Nuți niciodată că-l sărută.
Ora 16.45: Până acum a stat Pogea și m-a plictisit. Eu nu mă gândeam decât că m-a lăudat Șefu’. Nu mai termina de desenat și de explicat, la tablă, despre bugetul lui și despre finanțe. Cu mustața aia parcă era domnu’ Rusu, profesorul de mate, din generală. N-a avut burete la el și a trebuit să șteargă tabla cu mâneca de la costum. La fel ca domnu’ Rusu. Nici eu n-am vrut să-i dau un șervețel, deși aveam o cutie plină. Mi-a povestit de un impozit nou, forfețar sau forfecar. Nu știu, că nu eram atent. M-a lăudat Șefu’. După Nuți, sunt cel mai tare din guvern și din partid. Ca să scap mai repede, i-am zis lui Pogea că poate să bage orice fel de impozit vrea, forfecar, forfețar, pe apa de ploaie, pe roțile de la mașină. Să pună TVA la TVA, să facă orice i-o trece prin cap. Oricum nu mă mai interesează. M-a lăudat Șefu’!
Ora 17.15: Mă pregătesc să plec de la birou. Chiar dacă risc să mă întâlnesc cu ceilalți la lift. Azi nu mă mai simt complexat că sunt un bărbat de înălțime medie. M-a lăudat Șefu’.
Ora 17.18: Iar plecam și uitam… Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înăl…
Ora 17.19: M-a lăudat Șefu’ !
(VA URMA)
Aici puteți citi episodul precedent.
NOTĂ: Acesta este un pamflet. Drept urmare, până la apariția noilor coduri ale justiției nu vă deranjați să mă chemați în instanță. După aia mai vedem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu