Nefericirea poporului, bucuria Pesedeului

Dacă în cazul lui Gabriel Oprea, onor ministru al internelor, putem pune, fără teamă de a greși, afirmația  referitoare la cele „aproximativ două victime“ pe seama exprimării lemnoase, cauzată de cunoștințele deficitare de limba română și a lipsei de lecturi, declarațiile celor miniștrilor Mihnea Costoiu și Liviu Dragnea, ocazionate de lansarea candidaturii lui Victor Ponta la Cotroceni, au ceva pervers. Ceva ce ține, mai curând, de patologia analizată de specialiștii în misterele de nepătruns ale minții umane.  

Când unul, Dragnea, susține că s-a întors încărcat de energie pozitivă din comunele sinistrate de inundații iar celălalt, Costoiu, consideră că apa care a nenorocit câteva sute de români va aduce noroc PSD și premierului, gândul te duce la Freud. Poate, în copilărie, la școală, cei doi suceau gâtul vrăbiilor sau schingiuiau cățeii și pisicile, sperând că așa vor lua note mai mari la teză.

Mai mult, dacă e să comparăm, în paralel, începând cu Decembrie ‘89  și până în prezent, evoluția societății românești și a PSD constatăm că pe măsură ce ai noștri conducători devin din ce în ce mai prosperi, mai baroni, ceilalți, majoritatea se cufundă mai mult în lipsuri și sărăci.

Și atunci... Oare nu cumva noi, românii, suntem victimele unui experiment cinic pus la cale de o sectă de psihopați care au ridicat suferința populară la rang de politică de stat? Crezând, în superstiția lor bolnavă, că nefericirea celor mulți le va aduce noroc în viață și în carieră.

Un experiment care a început de pe vremea celui poreclit GhinIon Iliescu din cauză că, pe unde trecea, constatau ziariștii, se întâmplau tot felul de calamități, de la inundații, falimente, greve, până la corupție, mineriade etc. 

Ținutul lui „Așa ceva nu există!“

Este vorba de Vrancea, un județ aparent normal, din minunata noastră țară. În realitate, Vrancea, este un ținut paranormal, un fel de zonă crepusculară în care oricine pătrunde devine victimă a iluziilor, a ficțiunii, a percepțiilor false. 

Să luăm un fapt banal.

Limuzina secretarei județului, Raluca Dan, mâna dreaptă, stângă, ba chiar creierul, ar spune unii, a baronului local Marian Oprișan, a fost ridicată de lucrătorii Serviciului de tractări auto din cadrul Primăriei Focșani. Pentru că, probabil, duduia parcase ilegal. Zeci, poate sute, căci nu îndrăznim să spunem mii de focșăneni, au văzut, în miezul zilei, cum Mercedesul Ralucăi Dan era tractat, de camioneta primăriei, pe unul din bulevardele orașului. Toate acestea s-au petrecut doar în aparență.

Ziariștii care au telefonat, pentru confirmarea incidentului, au aflat de la purtătorul de cuvânt al municipalității că nu este adevărat. Că, în realitate, zecile, poate sutele, căci nu îndrăznim să spunem miile de martori, au fost victimele unui fenomen de halucinație colectivă.

Așa ceva nu există!

Cum nu există nici gropile în care călcăm zi de zi, sărăcia cu care ne confruntăm la fiecare pas, proasta calitate a serviciilor medicale și educaționale, corupția și hoția din administrația județeană și locală.

Nu există nici un baron local, Marian Oprișan, a cărui avere a fost estimată la 19 – 20 de milioane de euro. Un bugetar de lux care se lăfăie în ditamai palatul, și conduce bolizi din cei mai scumpi. Chestii pe care nici cei mai prosperi afaceriști, onești, nu și le-ar putea permite decât cu mari sacrificii. De asemenea, la judecătoria din Cluj nu există nici un dosar penal în care este trimis în judfecată pentru corupție.
 Toate acestea reprezintă doar rezultatul imaginației colective vrâncenilor.

În fapt, lucrurile stau taman pe dos. Potrivit declarațiilor și documentelor oficiale, drumurile Vrancei sunt ca-n palmă, șomajul aproape de zero iar laptele și mierea curg la fiece colț de stradă.

În ce-l privește pe Oprișan, dacă-i veți lectura declarațiile de avere, veți constata că nu deține nici o vilă și nici un autoturism de lux. Că este un salariat sărac, cinstit și muncitor, în slujba cetățenilor. O victimă a delatorilor și răuvoitorilor invidioși pe succesul său în activitate, care l-au reclamat parchetului.

Ce dovadă mai bună a bunăstării și fericirii care domnește în ținutul nostru doriți decât faptul că, la inițiativa personală a președintelui-vicepreședinte-președinte al Consiliului Județean, al PSD și al UNCJR, minunatul Marian Oprișan, vrâncenii o țin într-o paranghelie continuă, din revelion în revelion. 

O stafie ne bântuie baronii…

O stafie bântuie județele și feudele României, băgând spaima în baroni locali, parlamentari, politicieni corupți, foști și actuali guvernanți, afaceriști veroși îmbogățiți pe bani publici. E Anticorupția.

Toți sunt terifiați și nimeni nu îndrăznește să-i mai pronunțe numele, ca nu cumva să-i atragă atenția. Nici măcar cei ce o invocau evlavioși, în timpul campaniilor de alegeri, ca să-și asigure suportul popular. 

Născută în zilele euforice ale cuceririi puterii de către CDR, în 1996, Anticorupția a sfârșit strangulată, în fașă, chiar de către cei ce au adus-o pe lume. Acum, când ar fi trebuit să împlinească optsprezece ani, vârsta majoratului, fantoma ei s-a întors și-i bântuie pe toți cei ce au împiedicat-o să trăiască și să se dezvolte.

Aceștia ar face orice ca să se salveze de pușcărie. Ar fugi, să scape, dar fuga nu mai este, de mult, o soluție. Pământul a devenit prea mic și prea neîncăpător. Își doresc să fie loviți de boli incurabile, cât mai grave, în fază terminală, ar fi cel mai bine: „Norocosul de Nicușor (Constantinescu) are cancer, nu-l mai ridică. Îl judecă în  libertate.“

Și-ar vinde și sufletele Diavolului însă acesta nu pare interesat să cumpere ceva ce deține deja.

În ultimă instanță, ca soluție finală, ar fi dispuși, chiar, să facă pactul cu Tartorul de la Cotroceni. Mai al dracu’ ca dracul, este singurul care și-ar dori să pună mâna pe ceva ce ei au: voturi pentru partidul său de buzunar. Cu el au mai pactizat și în trecut - 2004, 2007, 2009, 2012 - când l-au ajutat să se aleagă președinte și să câștige referendumurile de demitere.

Dar nici așa nu este sigur că își vor găsi liniștea, căci Tartorul are obiceiul să-și încalce promisiunile.

Așa că, dimineață de dimineață, în jurul orei 6.00, ca la semnal, toți cei pe care îi vânează Anticorupția se trezesc uzi de transpirația rece a fricii și se așează în fața ușilor de la intrarea a reședințelor somptuase, pe care le-au ridicat din șpăgi și para’ndărături care nu apar în nici o declarație de avere.

Cu sufletul la gură, recitând rugăciuni de mult uitate, pe care și le-au reamintit subit și le înalță unui Dumnezeu pe care l-au redescoperit, la fel de subit, când au ajuns la greu, așteaptă. E ora la care stafia își face apariția. De regulă materializată sub forma unor jandarmi mascați și procurori, nemiloși deținători ai mandatelor de percheziție și aducere cu care fac ravagii în rândul baronilor locali. Orice zgomot, oricât de neînsemnat, le provoacă palpitații la inimă și fiori de gheață pe șira spinării. N-au ce face.

 Se liniștesc abia după câteva ore când văd, la știri, că mascații au ridicat pe un altul. Coleg sau adversar politic. Oftează ușurați, pe moment: „am scăpat și de data aceasta!“

Groaza rămâne: „dar mâine?“

Lansare populară: Nutzi și-a scos candidații la șaorma în Centrul Vechi

Vineri seara,  Elena Udrea și Partidul Mișcarea Populară și-a lansat candidații la alegerile europarlamentare în Centrul Vechi.  Motivul a fost dezvăluit de Cristian Preda primul și singurul, probabil, europarlamentar ce va fi ales pe listele PMP, dacă va trece pragul de 5%. 

Spre deosebire de alte formațiuni politice, recte PDL, care au închiriat Sala Palatului unde își ținea Ceaușescu discursurile, Mișcarea a  preferat, pentru lansarea din acest an, un decor inedit cu care se identifică principalii lideri ai partidului. Continuarea aici

Despre Rusia, Ucraina, Liviu Dragnea și votanții din cimitire

***** Vicepremierul PSD Liviu Dragnea a făcut un spirit de glumă, într-o emisiune televizată, spunând că ucranienii i-ar fi cerut, împrumut, pentru alegerile lor, un milion de voturi din cele două fraudate la referendumul din 2012. Poanta era că Dragnea a refuzat să le satisfacă cererea pe motiv că mai are nevoie și PSD-ul de voturile alea.Citește mai multe aici.

Despre blugii Elenei Udrea, audiența TVR și UDMR, primarul Postolache și traseul său politic

**** Elena Udrea a declarat, în cadrul unei întruniri la Tulcea că Mișcarea Populară este partidul în blugi. Venită din partea ei, afirmația ne duce cu gândul la o pereche de blugi  de firmă, preferabil D&G,  decorați cu  strasuri și paiete. Din păcate acești blugi, culeși din dulapul cu haine second-hand  al PDL, nu se mai poartă de vreo câțiva ani,  de prin 2008 – 2009.

**** Unde s-a ajuns: doi tineri au atacat și jefuit un curier, în gara Sihlea, cu un spray lacrimogen și un pistol cu electroșocuri. He-he, unde sunt vremurile de altă dată ? Înainte, un singur tânăr ar fi dat o asemenea lovitură direct în tren, cu mâinile goale:  înșfăca două valize și un pachet, sărea din mers, în gara Sihlea,  iar curierul își dădea seama că a fost jefuit abia când ajungea la Râmnicu Sărat. 

**** Potrivit statisticilor, după simularea examenului de bacalaureat, doar cincizeci la sută dintre elevi au reușit să obțină note mai mari de cinci. Ceilalți au declarat că oricum nu-i interesează bacalaureatul deoarece vor să facă o carieră în politica de performanță: Guvern, Parlament, Președinție. 

**** Un număr oarecare de cetățeni s-au declarat indignați că UDMR obținut, în urma negocierilor pentru intrarea la guvernare, mai multe emisiuni pentru  maghiari, la TVR.  În opinia lor, această concesie făcută de PSD și Victor Ponta insultă sentimentele naționaliștilor.  Și totuși, deși nu pare, este ultima soluție, disperată, de a mai crește un pic audiența televiziunii naționale. 

**** Primarul din Țifești, Vrancea  Gabriel Postolache a făcut pasul spre PMP, via Fundația Mișcarea Populară. Un nou record personal, având în vedere că este al șaptelea partid prin care trece, după PNȚCD, Mișcarea Ecologistă, PD, PSD, PDL, PNL. Mândru de această performanță, pe care puțini politicieni au reușit să o atingă, Gabriel Postolache și-a exprimat regretul că, totuși, nu se înființează atâtea partide la câte poate el să-și depună adeziunea.

Free Gică! Sau, mai bine, nu

Dacă legea românească ar fi prevăzut, asemenea legislațiilor din alte state, ca un evazionist demascat să returneze de patru – cinci ori suma pe care a sustras-o, aș fi fost de acord cu cei ce susțin eliberarea lui Gică Popescu. Fără să mă intereseze prea mult argumentele pro sau contra. 

Confiscarea sumei respective plus umilința de a se afla în boxa infractorilor, chiar și pentru câteva minute cât a durat citirea sentinței ar fi fost o pedeapsă îndeajuns pentru el.

De regulă, însă, ceea ce descoperă autoritățile reprezintă doar o mică parte din ce se fură, mai ales că, în cazul de față, activitatea infracțională s-a întins de-a lungul  a mai mult de un deceniu. Drept care, nu pot fi de acord cu grațierea. Ar fi o bătaie de joc la adresa celor ce și-au plătit impozitele la zi precum și a celor care și-au văzut veniturile și bunurile sechestrate sau scoase la mezat din cauză că nu și-au putut onora obligațiile. 

Oricum, dincolo de propaganda câtorva politicieni, nu cred că românii de rând, fie și susținători ai fostului fotbalist, se omoară plângându-i de milă: „stă trei ani după gratii și când iese rămâne cu banii furați.“ 

Un mare campion, artist, muzician, o personalitate adulată de  milioane de fani nu are dreptul să facă absolut orice îi trece prin cap și, cu atât mai puțin, să încalce legea. Statutul privilegiat de care se bucură îl obligă ca, prin ceea ce face, să se ridice deasupra indivizilor obișnuiți. Trebuie să fie un model în societate, având în vedere că este urmărit și, de multe ori, imitat. 

Or, campionul Gică Popescu a renunțat la acest privilegiul în clipa în care a băgat în buzunar primul leu ce nu i se cuvenea.  Drept care nu merită mai mult respect decât alți pușcăriași chiar dacă, în trecut, a adus glorie României, pe terenul de fotbal. 

În schimb, dacă este ținut după gratii, el poate deveni un exemplu pentru colegii săi infractori, cei care înșeală sau se gândesc să înșele statul român, pe considerentul: „dacă până și Gică Popescu a ajuns la pușcărie...“