sâmbătă, 16 mai 2009

Un apel. La douăzeci de ani de la profeția lui Brucan

Se împlinesc cei douăzeci de ani profețiți de Silviu Brucan dar societatea românească nu dă semne că ar fi apucat-o pe un drum corect. Dimpotrivă părem că ne afundăm mai mult în mocirla din care ar fi trebuit să ne ridicăm.

În urmă cu două decenii am început războiul împotriva corupției având ca purtători de stindard reprezentanți ai societății civile, politicieni și mass-media. Am ajuns în 2009 și nu întrevedem nici măcar finalul, ca să nu mai vorbim de semnele victoriei. Pe zi ce trecem constatăm că, în ciuda resurselor imense pe care le-am aruncat în luptă, nu am înaintat nici un pas. Corupția se menține pe poziții, fără să-i pese de loviturile pe care le primește.

În schimb, constatăm că numeroși purtători ai stindardului, care ne-au chemat la luptă, au dezertat în tabăra adversă. Reprezentanții societății civile ne-au vândut cauza pentru funcții și stipendii grase, ziariștii au trădat în schimbul unor contracte de publicitate iar politicienii au trecut de partea cealaltă a baricadei îmbătați de vinul puterii.

Ca să reformăm clasa politică, ni s-a spus că avem nevoie de vot uninominal. Aceiași politicieni, reprezentanți ai societății civile și jurnaliști au venit în fața noastră cerându-ne să le susținem proiectul. Naivi, i-am creditat din nou și rezultatul a fost dezastruos. Votul uninominal nu a adus reforma clasei politice la care ne așteptam ci dimpotrivă. În Parlamentul României au apărut personaje care în trecut nu ar fi prins loc pe nici o listă a nici unui partid.

Ne-am pricopsit cu curve care și-au cumpărat locul prestând una mică la colț de stradă, pupincuriști care și-au primit recompensa de la stăpâni, ciocoi cu bale în barbă, plini de bani, care, astfel, și-au făcut intrarea în lumea bună. Pe lângă aceștia, între parveniți, nespălați și maneliști, avem și o minoritate de oameni de calitate, mult prea puțini pentru a schimba ceva.

Și nu s-au oprit aici.

După ce au populat parlamentul României, acum vor să colonizeze și Parlamentul European cu asemenea specimene: fata lui tata, lingăul care le lustruiește imaginea, manelistul bătăuș de discotecă sau eternul frustrat, candidat fără șansă la funcții publice.

La douăzeci de ani de la profeția lui Brucan, incompetența și nepotismul au fost ridicate la rang de politică de stat și le-au legiferat chiar. Bineînțeles că și cei dinainte și-au promovat clientela în funcții publice însă au făcut-o cu mai multă subtilitate, pentru a păstra aparențele. Chiar dacă ne păcăleau, schemele complicate la care recurgeau pentru a ne abate atenția de la intențiile lor, demonstrau că totuși le pasă de ceea ce credeam noi. Era o formă de respect, se jenau să ne înșele pe față.

Acum a dispărut orice urmă de jenă sau de respect. Fac ceea ce vor, pe față, fără să se mai ferească și chiar cer apreciere pentru că sunt transparenți. Și-au promovat pițipoancele cu fițe și poșete de mii de euro în Parlament, în ministere, în agenții și peste tot pe unde au găsit un locșor liber.

Bunul simț a dispărut odată cu ultimul vot introdus în urnă, în toamna lui 2008. Cam tot atunci, am înțeles că promisiunile electorale au fost doar minciuni și că noua putere, a cărei emanație este guvernul lui Emil Boc, nu le va respecta niciodată.

Din nou, ei ne-au păcălit, iar noi ne-am lăsat înșelați.

Coșmarul pe care îl trăim, visul frumos care i s-a împlinit lui Traian Băsescu, ne face să credem că însuși Brucan s-a înșelat. Se pare că, undeva am apucat-o într-o direcție greșită. În loc să ieșim la liman, ne întoarcem spre punctul din care am plecat și va trebui să parcurgem iarăși douăzeci de ani până la sosire.

Am mai avea o singură variantă de încercat ca să regăsim drumul corect: în toamnă să-l debarcăm pe ultimul președinte comunist al României. Speranța este mică dar o altă alternativă nu se întrevede.

Fără acest ultim balast al trecutului, poate vom întrezări cărarea cea bună și îl vom ajuta, postum, pe Silviu Brucan să-și împlinească profeția.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu