joi, 30 aprilie 2009

Decalogul politicianului după Sclavone

1.Nimeni nu îți cunoaște interesul mai bine decât ți-l cunoști tu;

2.Nu lasa mass-media să-ți facă agenda, folosește-te de ea pentru a-ți promova propriul interes;

3.Nu te certa cu nimeni definitv, adversarii de astăzi pot fi aliații de mâine;

4.Nu intra în polemică cu adversari mai slabi ca tine pentru că vor crește pe spatele tău;

5.Negociază orice, cu oricine, politica presupune rezolvarea divergențelor prin mediere iar nu prin folosirea forței;

6.Nu lăsa nimic la voia întâmplării, pentru că vei avea de suferit tocmai din cauza unor nimicuri;

7.Nu te îmbăta cu puterea, altfel vei pierde contactul cu realitatea;

8.Lumea reală corespunde foarte rar imaginii pe care ti-o prezintă apropiații. Nu te lăsa închis într-un turn de fildeș;

9.Analizează, planifică, anticipează și adaptează-te permanent. Ceea ce era valabil ieri s-ar putea să nu mai conteze astăzi;

10.Învață din istorie și din experiența celor mai în vârstă, de multe ori situațiile se repetă.

miercuri, 29 aprilie 2009

PD-L și PNL mimează sau vor cu adevărat viceprimari ?

Ceea ce se petrece în Consiliul Local Focșani, legat de alegerea celor doi viceprimari, pare mai curând, un spectacol de wrestling, decât un lucru serios. Combatanții se înjură, se amenință și se scuipă, după care, odată ajunși în ring, au grijă să nu se lovească și să nu se rănească.

Este destul de ciudat că, deși îl au alături pe experimentatul Romeo Postelnicu, profesor de administrație publică, consilierii PD-L și PNL se prezintă nepregătiți de fiecare dată.

În vara trecută, alegerea viceprimarilor a fost contestată în instanță, pe motiv că buletinele de vot ar fi fost însemnate cu carioci diferite.

Ședința de marți a fost suspendată de prefectul județului, Raluca Dan, din cauza unor unor erori de procedură. Decizia a fost acceptată chiar de Postelnicu care nu a avut nimic de comentat când Raluca Dan i-a cerut să-i confirme punctul de vedere.

După douăzeci de ani de lupte politice, reprezentanții PD-L și PNL ar fi trebuit să învețe că, într-o asemenea confruntare, Marian Oprișan nu va sta cu mâinile în sân. Dimpotrivă, el va încerca tot ceea ce îi stă în putință pentru a obține ce-și dorește, în cazul de față, un post de viceprimar. Și pentru aceasta va încerca orice, de la anularea alianței dintre PD-L și PNL, la atragerea unor opozanți de partea sa și până la obstrucționarea Consiliului Local, cu ajutorul chichițelor legale.

Știind pe cine au în față, PD-L și PNL aveau obligația să adopte și să urmeze o strategie care să le permită să anticipeze și să contracareze orice lovitură. Nu am văzut nimic din toate acestea. Dimpotrivă, în loc să se pregătească cu tot ceea ce trebuie pentru o confruntare serioasă, aliații din Consiliul Local s-au bazat pe PR. S-au lăsat puși cu botul pe labe de Raluca Dan, în ședinț, după care au ieșit pe toate canalele mass-media și au început să se lamenteze. Ba că, într-adevăr, ei au greșit dar prefectul putea închide ochii, ba că Oprișan este rău pentru că nu-i lasă cu jucăriile în CL, ba că s-au speriat de Raluca Dan care i-a amenințat și ei nu au putut riposta pentru că este femeie etc.

În aceste condiții, mă întreb dacă, într-adevăr, PD-L și PNL vor cu adevărat să-și impună viceprimarii în Consiliul Local Focșani. Oare nu cumva avem de-a face cu un show regizat, bazat pe zgomote puternice și figuri spectaculoase?

marți, 28 aprilie 2009

Așa cum anticipam, Pogea a pus cruce IMM-urilor

De câteva zile, la Oficiul Registrului Comerțului Vrancea, la ultimul etaj al BRD, este mare înghesuială, numeroși întreprinzători înghesuindu-se să-și suspende activitatea. Până acum, în întreaga țară, au depus cereri de suspendare a activității peste 2.500 de microîntreprinderi. Oamenii se tem ca nu cumva să-i prindă impozitul forfetar și să fie nevoiți să plătească cei 550 de euro taxă pe pierdere.

Ieri, la coadă la ORC, mai mulți patroni de IMM îi mulțumeau ministrului Pogea și mai ales mamei sale pentru că i-a scăpat de grija afacerilor și a plății salariilor pentru lucrători. Cei mai mulți și-au dat întâlnire, apoi, la Forțele de muncă, unde urmau să depună cererile pentru ajutoare de șomaj atât pentru ei cât și pentru foștii salariați.

Boc se laudă că nu greșește, deci nu muncește

Emil Boc se laudă că, în ciuda crizei, guvernul său nu a făcut greșeli. Așa este, din moment ce nu a făcut nimic până acum nu avea la ce să greșească. Probabil că așa o va duce până la finalul mandatului, dacă n-avem norocul ca în toamnă să se schimbe locatarul de la Cotroceni care să pună un prim-ministru adevărat.

La investirea guvernului, premierul se lăuda că, 2009, peste 10 miliarde de euro vor fi investiți în lucrări de infrastructură. Deși ne apropiem de jumătatea anului, nu s-a mișcat nimic. Guvernul nu a stabilit proiectele de investiții care ar urma să fie finanțate în acest an, astfel că, implicit, nu se știe cine va primi bani și mai ales pentru ce. Sau, poate, sătul să se tot ducă în jos, în sondaje, Traian Băsescu își va căuta, pentru postul de premier, un alt muștiuc de trompetă, eventual Elena Udrea.

Dacă ținem cont că procedurile de achiziții publice se întind pe o perioadă de minim 30 – 40 de zile în cazurile în care există deja documentații tehnice, atunci primele lucrări vor putea începe undeva pe la începutul toamnei. În situațiile în care nu există documentații tehnice, procedurile de achiziție se vor întinde de-a lungul a cel puțin 60 de zile.

Și într-un caz și în altul, 2009 va fi un an aproape ratat pentru investiții. În nici un caz nu se vor putea cheltui cele 10 miliarde de euro promise de Boc și pe cale de consecință nici nu poate fi vorba să vedem capătul crizei așa cum poate mai sperau unii.

luni, 27 aprilie 2009

Dilema lui Obama

Barack Obama, actualul președinte al Statelor Unite, spunea într-un interviu că una din întrebările pe care și le-a pus, în momentul în care s-a decis să candideze la Casa Albă, a fost dacă trebuie să câștige. Dilema lui Obama nu era dacă va câștiga mandatul ci dacă va reuși să facă față cerințelor pe care le implică funcția de președinte. Dacă va fi în stare să guverneze și mai ales cum o va face.

În trecut am pus o întrebare asemănătoare mai multor politicieni, candidați la diverse funcții locale. Când își anunțau intenția, în aplauzele susținătorilor, de a-i lua locul lui Marian Oprișan sau lui Decebal Bacinschi, îi întrebam ce vor face de a doua zi, în cazul în care vor reuși. Era ca și cum i-aș fi lovit cu un ciocan în moalele capului.

Entuziasmul le scădea brusc și privindu-mă cu suspiciunesau chiar cu ură pentru că le stricam momentul, îmi răspundeau, invariabil: „Las’ că vedem noi după aia. Întâi îi dăm jos și apoi vedem ce facem.“ Apoi, de regulă, dându-și seama că un asemenea răspuns le-ar putea dăuna, încercau s-o dregă, recitând câteva fraze din programul electoral.

Ar trebui ca fiecare dintre noi să punem această întrebare fiecărui candidat care ne iese înainte cu o brichetă, o umbrelă sau o șapcă încercând să ne cumpere votul. Așa, peste patru sau peste opt ani, poate unii dintre ei se vor întreba, la fel ca Obama, dacă trebuie într-adevăr să câștige.

Iar acela va fi momentul zero. Începutul.

Glumeţul

În cartier era privit drept un glumeţ, pus tot timpul pe farse şi având câte un banc pentru fiecare. Toată lumea râdea cu poftă la poantele sale şi era sufletul oricărei petreceri. Toți îi căutau compania la cârciumă sau în autobuz, tocmai pentru că inducea o stare de voie bună.

Dacă cineva îl întâlnea pe stradă şi îl întreba ce mai face, răspundea invariabil, cu un aer de seriozitate: „Pe nebunul“! Instantaneu interlocutorul izbucnea într-un hohot de râs, în timp ce el trecea mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Într-o zi, la începutul toamnei, glumeţul s-a căţărat în vârful unui turn, şi-a desfăcut mâinile larg şi a strigat spre auditoriul care-l privea, îngrozit, de jos, că vrea să-şi ia zborul spre ţările calde. Nimeni nu a reuşit să-l convingă să coboare. Timp de câteva ore a stat acolo sus, privind spre cer, aşteptând să treacă un stol de păsări călătoare de care să se lipească. A fost nevoie de intervenţia pompierilor care l-au coborât cu ajutorul scărilor mobile.

Din mâna pompierilor a fost preluat de doi zdrahoni în halate albe, care l-au înfăşurat într-o cămaşă de forţă, l-au băgat într-o dubă şi l-au internat într-un sanatoriu pentru bolnavi mintal.

A revenit în primăvară, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, tot pus pe glume şi pe farse. La fel ca şi înainte, atunci când era întrebat pe stradă, de un cunoscut, ce face, răspundea în stilul său: „Pe nebunul!“

Doar că de această dată nimeni nu mai izbucnea în râs. Dimpotrivă, auzindu-l oamenii cădeau pe gânduri, spunându-şi că poate omul ar trebui luat în serios.

vineri, 24 aprilie 2009

Transparența lui Boc mută clasa politică la DNA

Toți șefii instituțiilor deconcentrate vor fi demiși, în baza Ordonanței aprobate pe șestache de Guvernul Boc și publicată în M.O. miercuri pe 22 aprilie. Susținătorii ordonanței spun că ar trebui să-i apreciem pentru că nu mai pierd vremea cu trucarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere, la fel ca cei dinainte.

În opinia lor, ar trebui chiar să-i aplaudăm pentru că au ridicat la nivel de politică de stat incompetența și nepotismul, fără să se mai ascundă. Dacă timp de douăzeci de ani, fiecare guvern ne-a prostit făcându-se să credem că oamenii numiți în funcții de conducere sunt valoroși, de acum gata. Boc și gașca lui o dă pe față, transparent, fără să se mai ascundă după deget.

Promovează incompetenții cu carnet de partid și-i doare-n cur de ceea ce credem noi, pentru că, oricum, noi suntem niște fraieri dacă ne-am lăsat păcăliți atâta vreme.

Să fiu sincer, eu și copiii de la mine de la bloc am fi preferat ca lucrurile să se petreacă cumva pe dos. Adică, domnul Boc să dea dovadă de mai puțină transparență dar să păstreze în funcții de conducere niște oameni competenți în loc să să-i schimbe cu niște proști, în văzul tuturor.

Pe de altă parte, mă băieți, dacă tot o ardeți așa transparent și fără ipocrizie, hai s-o comitem până la capăt.

Dacă tot recunoașteți că timp de 20 de ani, atât voi cât și ceilalți,ați încălcat legea trucând concursuri în favoarea clientelei politice, ce-ar fi să dați o fugă cu un autodenunț la DNA. Că motive ar tot fi, căcălău, de la trafic de influență, fals în acte publice, luare de mită etc. până la șantaj, amenințări, hărțuire.

Așa îl scăpăm și pe dom’ Băsescu de grija reînnoirii clasei politice și poate îi mai crește cota în sondaje, dacă vă sacrificați voi. Se ocupă DNA de asta, cu arestări în prime time la TV și tacâmul, la fel ca în scandalul din fotbal.

Ce ziceți, aveți sânge în instalație s-o rostogoliți până la capăt sau vă dați lebede în chiuvetă ca și până acum?


P.S.: Dom’ Trășculescu înainte să vă vorbiți de rău colegii din Alianța pentru Focșani rugați-l pe colegul dvs. de partid, Nelu Oprea să vă povestească cum proceda pe vremea când era prefect ca să-i convingă să demisioneze pe directorii numiți de PSD. Vă spune el cum îi ținea cu orele în biroul lui, șantajându-i și amenințându-i cu controale la comandă și dosare penale pe ei și pe rudele lor. După aia vorbim de ipocrizie și alte alea.

O nedumerire legată de Alianța PNL-PD-L de la Focșani


Precizez de la bun început că, din punctul meu de vedere, PNL a greșit când a acceptat să meargă alături de PD-L, în Alianța pentru Focșani, după ce, la nivel central, democrat-liberalii au decis să guverneze alături de PSD. Liberalii ar fi câștigat mai mult, pe termen lung, dacă, în Consiliul Local, la fel ca peste tot, ar fi trecut în opoziție și ar fi pregătit o strategie pentru câștigarea alegerilor locale din 2012.

Alianța cu PD-L, dacă va fi dusă până la capăt, va aduce liberalilor un câștig minor - un post de viceprimar și combinațiile care decurg de aici. În schimb, la viitoarele alegeri, ca parteneri egali, vor deconta, alături de PD-L toate costurile guvernării. Voi comenta mai mult, pe marginea acestui subiect, după ședința în care PNL și PD-L vor alege viceprimarii.

Ce mă nedumerește pe mine, este fundamentul pe care funcționează această alianță. Cât de naivi pot fi liberalii încât să se pozeze braț la braț cu democrat liberalii, în Consiliul Local Focșani, în timp ce aceștia le aruncă afară, cu șuturi în cur, toți directorii de instituții publice?

Alianța pentru Focșani îl leagă pe Nini Săpunaru de mâini și de picioare.Șefului PNL Vrancea îi va fi imposibil să-și apere oamenii dați afară din serviciu de Trășculescu și, în același timp, să lucreze împreună cu el pentru alegerea viceprimarilor la Focșani.

În timp ce Săpunaru își va pierde credibilitatea și statutul de lider al coaliție anti-PSD, Trășculescu va apărea în fața publicului ca un șmecheraș care le-a tras-o liberalilor fără ca aceștia să se prindă.

joi, 23 aprilie 2009

Întrebare din public

Traian Băsescu a dat ordin iar Emil Boc s-a executat, simplificând procedura de acordare a cetățeniei române pentru moldovenii de dincolo de Prut. Bineînțeles că măsura este heirupistă și demagogică, Băsescu neavând alt scop decât să atragă în barca sa alegătorii naționaliști-peremiști - cei care au făcut diferența la prezidențialele din 2004.

Cu toate acestea, aplaudacii băsescieni au sărit în sus de bucurie, înălțând ode de slavă Tătucului, Părintele popoarelor de dincolo și dincoace de Prut. Potrivit datelor MAE, se pare că aproape un milion de moldoveni care au solicitat cetățenia. Nici președintele Băsescu și nici muștiucul trompetei sale, d-l Boc, nu s-au obosit să ne explice ce se va întâmpla după.

Drept urmare, m-am gândit să lansez o întrebare pe net și poate se va găsi cineva să răspundă:
În condițiile în care europenii s-au cam săturat de noi și ne-ar cam vrea afară din UE, cum ne vor privi în momentul în care vor fi invadați de milionul de viitori cetățeni români – europeni?

Aroganță cu Băsescu și FMI pe axa Washinghton – București

Moto: Dacă aș fi pentru o zi președinte/
V-aș amaneta pe toți și nu v-ați prinde.
(Paraziții)
Se știe că FMI își ține jucăriile în curtea Licuriciului cel mare de la Washinghton, de la care preferă să sugă președintele nostru, așa cum s-a lăudat, la cârciumă, prin 2005. Având în vedere că, de câțiva ani FMI și-a cam pierdut clienții după ce, în loc să salveze, a băgat în comă economiile a vreo două – trei state, n-ar fi exclus ca Marelui Licurici să i se fi făcut chef de una mică, la scurt. Băsescu a prins din zbor problema și după ce a întins-o pe toate părțile, s-a oferit s-o rezolve.

Marinar de meserie, deci băiat jmeker, la fel ca fra’su, nu putea s-o facă gratis, mai ales că este la final de mandat. Drept urmare, a cerut, ca plată, reînoirea firmanului de domnie iar Marele Licurici a acceptat, că doar nu dădea voturile de la el.

Însă, prin ianuarie, la Casa Albă s-a instalat un nou locatar, ale cărui preferințe, Băsescu, nu le cunoștea. Așa că a început să facă mofturi (vă amintiți) că-i prea groasă, că-i prea lungă, ba că nu se merită, ba că-i fată mare. În cele din urmă, însă, a trecut la fapte, ceea ce mă face să cred că și noul Licurici i-a făcut aceiași promisiune.

În toamnă se va vedea dacă Traian Băsescu a făcut bine acceptând să fie recompensat după prestație sau dacă ar fi trebuit să pretindă plata înainte, la fel ca fetele de pe centura politicii.

NOTĂ: Pentru cei care nu au priceput aroganța, pe scurt, traducerea sună cam așa:
Traian Băsescu s-a înțeles cu FMI ca să ne cadorisească cu un împrumut de 20 de miliarde de euro, urmând ca, în schimb, Casa Albă să-i garanteze un nou mandat de 5 ani, la Cotroceni.

miercuri, 22 aprilie 2009

„Nothing but the truth“ filmul inspirat de jurnalista Judith Miller

Am văzut pe un blogg comentarii despre un film, „Nothing but the truth“, bazat pe o poveste reală, a unei jurnaliste, de la The New York Times, care merge la închisoare pentru că a refuzat să-și dezvăluie sursele. Nu am văzut filmul, însă vă pot relata cazul după care a fost realizat filmul:


În 2005, ziarista Judith Miller, de la The New York Times, a petrecut 85 de zile în închisoare pentru că a refuzat să dezvăluie identitatea unei surse. În 2003, în Statele Unite izbucnea ceea ce presa avea să numească „Afacerea Plame-Wilson“- un scandal de divulgare a numelui unui agent CIA, lucru interzis cu desăvârșire de legislația americană.

Scandalul a izbucnit la 6 iulie 2003, când The New York Times a publicat un articol semnat de un fost ambasador, Joseph Wilson, care acuza administrația Bush că a manipulat o serie de informații, exagerând amenințarea irakiană. Specialist pe problemele Africii, el a desfășurat o anchetă, la cererea CIA, în Niger, în februarie 2002, cercetând un eventual trafic nuclear între Nigeria şi Irak. În materialul publicat, Wilson a folosit și o serie de date din raportul realizat cu prilejul călătoriei în Nigeria.

După câteva zile, în replică la articolul publicat în The New York Times, un jurnalist apropiat administrației Bush, Robert Novak, a încercat să-l discrediteze pe Wilson și ancheta sa. Novak a sugerat, citând sub protecția anonimatului, doi oficiali cu rang înalt din administrație, că Wilson a ajuns în Nigeria grație intervenției soției sale, Valerie Plame, agent CIA, a cărei identitate a fost dezvăluită, astfel.

A fost demarată o anchetă, procurorul independent Patrick Fitzgerald fiind însărcinat, în decembrie 2003, să cerceteze „scurgerea de informaţii“ care a permis identificarea agentului Valerie Plame. Ancheta a ajuns la o jurnalistă de la New York Times, Judith Miller, care nu scrisese articole despre această afacere, dar care era bănuită că a discutat subiectul cu sursele sale.

În primă fază, Miller a refuzat să-și divulge sursele în fața instanței, invocând Primul Amendament. În consecință, a fost condamnată la 18 luni de închisoare pentru sfidarea justiției. Instanța s-a sprijinit pe o decizie a Curții Supreme din 1972, potrivit căreia protecția surselor presei, garantată de Constituție, nu se aplică în cazul jurnaliștilor ale căror mărturii se pot dovedi esențiale în cazuri penale.

Judith Miller a petrecut în închisoare 85 de zile, între iulie și septembrie 2005. A fost eliberată după ce a recunoscut, în cele din urmă, că a vorbit despre cuplul Plame-Wilson cu directorul de cabinet al vicepreşedintelui Dick Cheney, Lewis Libby. Jurnalista a avut acceptul sursei pentru a-i dezvălui identitatea.

Libby a fost inculpat pentru mărturie mincinoasă și a demisionat din funcţiile pe care le deţinea, scandalul Plame-Wilson punând Casa Albă într-o poziție mai mult decât stânjenitoare. Dezvăluirile din presă, bazate pe scurgerile de informații privind identitate agentului CIA, Valerie Plame, au fost interpretate drept represalii din partea administrației Bush, asupra lui Joseph Wilson, pentru criticile aduse războiului din Irak.

După ce a fost eliberată din închisoare, jurnalista Judith Miller, în vârstă de 57 de ani, a încetat colaborarea cu publicaţia The New York Times, după 28 de ani de carieră. Ea și-a motivat plecarea spunând că unii dintre colegii săi nu au fost de acord cu decizia de a depune mărturie, într-un final, după 85 de zile petrecute în închisoare.

Miller a fost corespondent pe probleme de securitate naţională. A scris patru cărţi, iar în 2002 a făcut parte dintr-o echipă care a câştigat premiul Pulitzer pentru reportajele care au precedat atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.

Până în prezent nimeni nu i-a ridicat statuie pentru că a refuzat să-și dezvăluie sursele, preferând să meargă la închisoare pentru principiile sale.

În PD-L se înmulțesc banii precum pâinile Domnului Iisus

În urmă cu vreo două mii de ani, undeva în pustiu, Iisus Christos a reușit să hrănească o mulțime de oameni, înmulțind doi pești și cinci pâini. De atunci, mulți au încercat să repete, fără să reușească, minunea înfăptuită de Fiul lui Dumnezeu.

Acum, după două milenii, când oamenii, ocupați cu criza și arestările televizate, au încetat să mai creadă în miracole, iată că, undeva în nordul României, mai precis la Suceava, printre codrii Bucovinei, se întâmplă din nou. Cel care a făcut asta este un om, dar nu orice om ci un membru al PD-L, cel mai cinstit și mai incoruptibil partid din lume.

Pedelistul, adică ceva mai mult decât un om normal, pe numele său Ioan Bălan, a reușit o minune mai mare decât cea a Domnului Iisus, înmulțind nu doar doi pești și cinci pâini. Dintr-un venit de 30.000 de euro, pedelistul și-a plătit, cu aproximativ 100.000 de euro, campania pentru parlamentare, și , cu 22.000 de euro, avionul cu care Gheorghe Flutur a câștigat cursa „Cine aprinde mai repede lumânarea de Paște“ , pe ruta Suceava – Ierusalim și retur, ofticându-l pe șeful BOR, Prea Fericitul Daniel.
Peste toate, au mai fost, potrivit propriei declarații, și niște ajutoare oferite amărâților din circumscripția electorală.

Cu asemenea talente, deputatul Ioan Bălan este cea mai mare avuție a României și ar trebui păzit ca ochii din cap, nu cumva să ni-l fure americanii. Să-i fie rușine lu’ domnul Flutur că l-a ținut ascuns atâta vreme și nu l-a scos la înaintare până acum. Păi dacă știam din timp, făceam o grămadă de lucruri, dădeam tichete de vacanță, ca să fie mulțumită doamna Udrea, măream pensiile, salariile profesorilor, doctorilor, funcționarilor, judecătorilor grefierilor și, nu în ultimul rând doamnei senator Sorina Plăcintă .

La felul în care înmulțește banul Ioan Bălan nu ne mai împrumutam de la FMI ci, dimpotrivă, salvam economia mondială.

joi, 16 aprilie 2009

Sorina Plăcintă mi-a trimis o felicitare de Paşte

Doamna senator Sorina Plăcintă mi-a trimis o felicitare de Paşte cu mesaj. Am găsit-o în cutia poştală. Câteva rânduri alese, bine ţintite ca să ne impresioneze: „Sunt zile când trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă şi mai deschisă, când lumina sfântă coboară în casele şi în inimile noastre...“ Frumos...

Asta înseamnă că doamna senator se gândeşte la mine (sau cel puţin aşa ar trebui să cred eu), alegătorul din colegiul în care a candidat. Motiv pentru care ar trebui să-i întorc aceste gânduri, dacă s-ar putea împreună cu votul meu, la viitoarele alegeri (cel puţin aşa ar vrea dumneaei).

Personal aş fi preferat ca pe lângă felicitarea de Paşte (sau în loc de), doamna senator, să ne trimiteţi, nouă, locuitorii din colegiu, o invitaţie la o întrunire. Să ne cunoaştem, să schimbăm câteva vorbe, să vă spunem ce probleme avem, ce aşteptări avem de la dumneavoastră etc. Ca să punem Senatul la treabă, cum ne îndemnaţi pe vremea când eraţi doar candidat.

Să nu ne trezim, peste patru ani, la final de mandat, noi cu un teanc de cartoane şi cu buza umflată pentru că am fost înşelaţi încă o dată, domnia voastră cu titulatura de senator, leafă şi pensie specială de la stat şi ceva combinaţii pe bani publici.

La final, mulţumesc pentru felicitare, vă urez, de asemenea, să aveţi parte de ceea ce ne doriţi dumneavoastră nouă şi să vă vedem cu bine, la televizor, la următoarea şpriţuială din Parlament (degustare de vinuri, cum îi ziceţi dumneavoastră).

miercuri, 15 aprilie 2009

Impozitul forfetar omoară IMM-urile și încurajează evaziunea legală la marile firme

Deși ar trebui să apere interesele microîntreprinderilor, având în vedere că își câștigă pâinea de la Ministerul IMM-urilor, pedelista Marian Pârcălăbescu ne asigură că un impozit forfetar de 500 de euro nu va îngropa firmele mici. De dragul lui Pogea, fosta candidată la Parlament își contrazice șeful, ministrul Constantin Niță , potrivit căruia, impozitul forfetar nu este oportun în perioade de criză.

La prima vedere, doamna are dreptate, dar dacă adăugăm și celelalte taxe, chirii, cheltuielile cu furnizorii, salariile etc. cu siguranță că un IMM se va duce în mormânt, mai ales în perioadă de criză. Acesta este și motivul pentru care celelalte state europene , care aplicau acest tip de impozit, au renunțat la el, acum, în perioadă de criză.

Pe de altă parte, prinși de grija celor care vor falimenta, nereușind să plătească, am trecut cu vederea o altă gafă, ca să nu-i spunem golănie, comisă, în aceiași Ordonanță de inginerul Pogea. Dacă cei mici sunt băgați în groapă, în schimb cei mari pot face evaziune în mod legal. Cei care înregistrează cifre de afaceri de peste 30 de milioane de euro, sunt obligați să plătească impozit pe profit de doar 10.000 de euro.

Degeaba se jură Pogea că marii coloși vor plăti, ca și până acum, sute de mii de euro,că nici măcar el nu crede. Păi care ar fi prostul să dea contribuie cu 100 de mii de euro la buget, când știe că poate scăpa cu 10 mii?

Analiștii economici spun că aplicând această ordonanță, statul va câștiga de la toate IMM-urile, cărora le ia 500 de euro, mai puțin decât va pierde, impozitând cu 10.000 de euro, o singură firmă din Top 100. Nu am pus la socoteală ajutoarele sociale care vor trebui plătite salariaților proveniți din microîntreprinderile care, neputând să plătească, vor falimenta.

Trășculescu a ratat negocierile cu Oprișan

Plângăcioșii lui Alin Trășculescu se vor duce la București, ca să pârască PSD și, în special pe Marian Oprișan pentru că nu vrea să se joace cu ei de-a protocolul. Băieții aceștia nu își dau seama cât de penibili devin, plângându-se, zilnic, ziariștilor, că nu sunt băgați în seamă și că Oprișan ascunde jucăriile de ei.
Ceea ce ei nu par să înțeleagă este că o negociere nu este doar o simplă discuție în care unul oferă și celălalt primește fără să dea nimic la schimb. Dimpotrivă negocierea presupune un compromis în care ambele părți oferă și primesc ceva la schimb. Asta în teorie.

În realitate, PSD și Marian Oprișan dețin, în Vrancea, toate atuurile și drept urmare dictează termenii oricărei negocieri. PD-L Vrancea nu are decât un singur lucru de oferit care l-ar tenta pe Oprișan - un post de viceprimar la Focșani.
Logic, orice discuție și negociere între PSD și PD-L ar trebui să pornească de aici, însă cum Trășculescu & echipa nu vor să renunțe la înțelegerea cu liberalii, discuțiile s-au cam blocat.
Vorba aia, nu se poate și cu p*a în c*r și cu sufletul în rai.
Cum din această dilemă nu poate scăpa, Alin Trășculescu a tot furnizat ziariștilor informații despre blocajul negocierilor, sperând că, astfel, va pune presiune asupra lui Oprișan iar acesta va ceda și-l va chema la împărțeala cașcavalului. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu manevra din târg și totul s-a întors, împotriva-i. Marian Oprișan nu doar că nu a cedat, ci dimpotrivă, a amânat și mai mult discuțiile.

Iar acum presiunea este pe capul lui Alin care are o problemă cu colegii cărora le-a promis tot felul de șefii în schimbul susținerii în partid și în campania electorală. Pe măsură ce timpul se scurge, crește și nemulțumirea celor care așteaptă să-și onoreze promisiunile. Or, el nici măcar nu poate să treacă de ușa antecamerei, darămite s-o mai roage pe secretară să-i permită să intre în birou și să negocieze cu Oprișan.
Consecințele se vor vedea în viitoarele campanii electorale când pedeleii care nu și-au primit tainul vor munci cu mai puțină tragere de inimă. Fără directorii de instituții publice, lui Trășculescu îi va fi mult mai greu să-și facă norma de voturi. Se știe că, într-o campanie electorală, șefii de instituții joacă un rol cheie, având resurse umane și materiale și cât și influență, pe care le pun la dispoziția partidului care i-a sprijinit.

De partea cealaltă, Marian Oprișan nu se confruntă cu asemenea probleme, astfel că își permite să aștepte oricât este nevoie ca să primească ceea ce vrea. Prin intermediul prefectului, PSD controlează toate instituțiile publice iar actuala situație cu interimari și directori speriați că-și vor pierde posturile îi convine de minune. Toți vor lucra pentru PSD, de frică să nu-și piardă posturile sau sperând că își vor mai prelungi directoratul și, implicit, beneficiile, încă un timp.


Și nu în ultimul rând trebuie să avem în vedere și echipa cu care Alin Trășculescu se prezintă la negocieri. Cu excepția, poate, a profesorului Dan Popoiu, toți sunt oameni pe care Oprișan nu i-ar lăsa nici măcar să-i țină paltonul.
Este greu de crezut că echipa Nicu Tănase, Vicențiu Micheci, Emilian Diaconu va fi luată în serios de șeful PSD Vrancea. Dimpotrivă. Negocierile, dacă vor fi, atunci se vor desfășura sub forma unui dictat impus de PSD și însușit fără comentarii de democrat-liberali.
Normal ar fi fost ca Alin Trășculescu să meargă la negocieri cu oameni experimentați, dacă nu în negocieri politice măcar în negocieri de afaceri, precum Șerban Mustea, Sorina Plăcintă sau Maricel Soare, care știu cum să-l abordeze pe Marian Oprișan și cum să-i țină piept.

În concluzie, nu trebuie să mire pe nimeni dacă, pe fondul neînțelegerilor dintre PSD și PD-L, Marian Oprișan va discuta direct cu Emil Boc sau Vasile Blaga sărindu-l pe Alin Trășculescu. Acesta va primi în plic, din Capitală, toate numirile, inclusiv pentru posturile de viceprimari la Focșani. Cei de la București, vor ceda foarte ușor un post de viceprimar, mai ales că, în schimb ar putea primi un loc de vicepreședinte la Consiliul Județean.

Pentru conducerea centrală a PD-L, scaunul de vicepreședinte la Consiliul Județean Vrancea și o relație bună cu Marian Oprișan sunt mult mai importante decât controlul asupra Consiliului Local Focșani, în alianță cu PNL.

marți, 14 aprilie 2009

Să-l credem pe Traian Băsescu!

Traian Băsescu ne-a declarat, luni, că mogulii au intrat în trepidații pentru că DNA a început să aresteze și oamenii cu bani. Personal am înțeles-o ca pe o amenințare foarte voalată la adresa celor care se ridică împotriva-i, proprietari media, finanțatori etc.: aveți grijă, mai sunt celule libere…
În schimb, președintele ne-a cerut să-l credem pe cuvânt de onoare că toți membrii familiei sale sunt cinstiți și curați ca lacrima. Asta înseamnă că, logic, de la Ioana, Elena și până la Mircea Băsescu sunt intangibili pentru procurori.
Deși, ar fi putut propune ca Justiția să-i verifice neamurile la afaceri și să se pronunțe cu privire la legalitatea lor, ca în alte cazuri (Năstase, Mitrea etc.), Băsescu s-a gândit să-i scutească pe procurori de o muncă în plus. Mai ales că sunt foarte ocupați, în această perioadă, cu arestările în direct la TV.

Tot luni, același Traian Băsescu ne-a asigura că nici la el și nici la altcineva din familia sa nu vom găsi bani de la FNI sau de la Crescent. Domnul președinte nu ne-a spus, însă, nimic de comisionul primit din vânzarea Flotei. Ăia oare la cine se găsesc ? Poate, totuși, ne lămurește, dacă am ajuns cu dezvăluirile până aici că pare a le ști foarte bine.

De asemenea, președintele a arătat că instituțiile statului, recte DNA, au început să funcționeze și să ia la tăbarcă și oamenii cu bani, pentru început din fotbal, pentru că sunt mulți microbiști. Ce mă intrigă este că de vreo cinci ani, de când a luat locul PNA, DNA a tot început să lucreze.
Mai nasol este că nu a încheiat, până acum, vreo treabă, adică un dosar cu condamnare. Și încă un semn de întrebare: cum se face că procurorii încep „treaba“ , cum zice Băsescu, doar la început și la final de mandat prezidențial și întotdeauna în direct la ore de maximă audiență?

Și nu în ultimul rând, Traian Băsescu ne-a dat asigurări că nu dă ordine procurorilor și că nu el se află în spatele dosarelor deschise de DNA. Îl credem pe cuvânt că doar și porcul zboară iar Elena Băsescu a inventat teoria relativității.

luni, 13 aprilie 2009

Politicieni şi politruci

De 20 ani, pe scena politică românească evoluează, indiferent de partidul politic din care fac parte, două tipuri de actori, politicieni şi politruci (folosit aici în sens peiorativ, de indivizi lipsiţi de profesionalism în ale politicii – n.r.).

Politicianul este cel care îşi cunoaşte foarte bine rolul şi ştie că într-un stat democratic, el nu ar valora nimic fără sprijinul electoratului, al mass-media şi al societăţii civile. Este conştient că legitimitatea funcţiei politice pe care o ocupă la un moment dat, îi este dată de votul popular şi, de aceea, va face totul ca să-l merite. Este atent la toate semnalele care-i vin din public, tratându-le, pe toate, cu seriozitate. Politicianul acceptă criticile, indiferent din ce zonă a societăţii civile provin, le însuşeşte şi încearcă să-şi modifice comportamentul pentru a nu mai da prilejul altor contestaţii. Drept urmare, va avea grijă ca prin ceea ce face şi prin ceea ce spune să nu dea naştere la interpretări, care să-i afecteze imaginea publică şi care s-ar putea întoarce împotriva sa. Politicianul este un profesionistul care evoluează pe scena politica astfel încât să satisfacă aşteptările spectatorilor care au plătit bilet (i-au acordat votul).

De cealaltă parte avem politrucul, amatorul, un individ care nu cunoaşte regulile jocului şi care se bazeaza doar pe instinct. Odata ajuns într-o funcţie publică, devine arogant, crede că nu mai trebuie să dea socoteala nimănui şi consideră ca totul i se cuvine de drept. Politrucul nu acceptă criticile, ci doar laudele, nu acceptă infrangerile şi nu-şi recunoaşte greşelile erijându-se într-un fel de deţinător al adevărului suprem, OMUL care ştie tot, se pricepe la orice. Consideră că alegătorii trebuie să-i fie recunoscători că le-a acceptat votul şi crede că nu are nici o obligaţie faţă de ei. Lipsit de respect, îi va trata pe toţi ca pe nişte oligofreni incapabili să discearnă între bine şi rău, să-şi cunoască şi să-şi promoveze interesele. În consecinţă, el trebuie să le impună calea de urmat, chiar împotriva voinţei lor. Pentru că se consideră mai presus de orice şi de oricine îşi permite să jignească, să desconsidere şi să trateze de sus pe oricine, pentru că, nu-i aşa, El este Unsul lui Dumnezeu pe pământ.

Cei care nu-i împărtăşesc opiniile şi nu acceptă să-i ridice ode nu-i pot fi prieteni, ci duşmani, care trebuie eliminaţi cu orice preţ. Între aceştia, o categorie aparte o reprezintă ziariştii care, pentru politruc sunt un fel de semioameni, paria societăţii. În viziunea sa, ziaristul nu este un om complet şi, ca atare, trebuie să accepte toate mizeriile, miştourile, înjurăturile, insultele. Pentru politruc, cei care îndraznesc să-i conteste poziţia sunt, fie exponenţii unor grupuri de interese ilegitime care vor să pună mâna pe puterea sa, fie, dacă este vorba de ziarişti, mercenari aflaţi în slujba unor moguli media, susţinători ai aceloraşi grupuri de interese.

Pe prieteni, jurnalişti sau colegi de partid, îi consideră tot animale, un pic mai evoluate, care trebuie, docili, să-i accepte punctul de vedere fără să emită aprecieri de valoare. Aceasta deoarece nu au simţit atingerea divină, nu au fost aleşi să conducă masele şi să le decidă destinul. Când i se atrage atentia că este totuşi un simplu om, ajuns, mai mult sau mai puţin întâmplător, într-o funcţie publică, politrucul va ieşi în Piaţa Publică şi va cere ca acela ce şi-a permis să-l tragă de mânecă să fie supus oprobiului.

Politrucul va face referire la voinţa populară ori de cate ori va fi nevoie să-şi justifice şi să-şi legitimeze acţiunile, chiar dacă „poporul“ său se rezumă doar la un sfert din întreaga populaţie. Regulile şi legile sunt bune doar atunci când pot fi interpretate în favoarea sa şi când îi servesc interesele. Alfel, va încerca să le ocolească şi să le modifice pe motiv că sunt împotriva intereselor „poporului“ pe care îl slujeste. Dacă nici aşa nu va reuşi să-şi promoveze punctul de vedere, va căuta să-şi impună propria democraţie cu bâta, ameninţând şi intimidându-şi opozanţii.

Demagog şi ipocrit, politrucul apare, în special, în momente de criză şi reprezintă cel mai mare pericol pentru o democraţie populară. Strălucitor şi charismatic reuşeşte să orbească şi să adoarmă un electorat apatic şi dezamăgit, care îl va accepta în lipsa unor alternative credibile.

Pogea a dat verdictul: IMM-urile fură statul!

Sâmbătă, Guvernul a aprobat Ordonanța lui Pogea de introducere a impozitului forfetar – moartea IMM-urilor, cum spuneam mai deunăzi. Dincolo de faptul că numeroși întreprinzători vor prefera să închidă porțile și să meargă cu mâna întinsă la stat, după ajutoare sociale, mi se pare halucinantă motivarea lui Pogea. Declarația sa, din conferința de presă de sâmbătă, insultă o întreagă clasă socială, a micilor întreprinzători:

"(…)Ca atare, dorim sa eliminam sustragerile de la declararea unor venituri, iar acest lucru l-am facut pe baza unei analize foarte serioase, in ani de boom economic. Discutam de anii 2007-2008, cand, din 617.000 de firme, 242.000 declara ca inregistreaza pierderi. As vrea sa va spun un lucru interesant, pentru ca s-au starnit foarte multe controverse pe tema acestui impozit. Peste 80% din aceste firme care au declarat pierderi sunt microintreprinderi. Circa 102.000, deci peste 48%, inregistreaza o cifra medie de afaceri de 8.000 de lei, adica 2.500 de euro pe an. Sa inteleg ca cifra de afaceri medie este de 200 de euro pe luna? Nu reprezinta nici macar salariul minim pe economie(…)", a explicat Pogea.

În mintea inginerului finanțist, cei 100 de mii de întreprinzători care înregistrează cifre de afaceri de 2.500 euro pe an sunt infractori care nu au drept scop în viață decât să înșele fiscul. Nu acceptă nici un moment ideea că o parte dintre aceste firme chiar nu funcționează. Nu acceptă ideea că unii pot fi proști manageri și că nu se descurcă în afaceri. Pentru Pogea nu există prezumția de nevinovăție, toți sunt hoți. Având în vedere că a fost director la firmele lui Videanu, probabil că aplică principiul potrivit căruia „toți furați pentru că și eu am făcut la fel și știu cum se face“.

Un ministru de finanțe care ar fi crezut că anumite societăți comerciale încalcă legea și eludează fiscul, ar fi apelat la instituțiile de control și le-ar fi cerut să instaureze legalitatea. Pogea, procedează preferă să nenorocească o întreagă categorie socială, a micilor întreprinzători ca să nu-i scape câțiva evazioniști.

vineri, 10 aprilie 2009

Dai în maidanezi și sar iubitorii de animale de pe margine

Când am scris despre maidanezii care sar la beregata Prințului Duda mă gândeam că voi fi înjurat (sau nu) de vreunul dintre cei vizați. S-a întâmplat să sară la „bătaie“ altcineva, prin ricoșeu, așa cum sar iubitorii de animale în sprijinul maidanezilor care mușcă trecătorii. Drept urmare, mă văd nevoit să fac vreo două precizări (sau câte oi avea chef) pentru BLOG de VRANCEA .

1 Iritarea mea – „stilul nervos“ – are drept cauză faptul că, așa cum am spus și în titlu, faptul că maidanezii lui Băsescu au sărit la gâtul Principelui Duda chiar înainte de a-și anunța oficial candidatura. Nu am fost surprins că „Prințul candidat la președinție este luat în vizor de unii sau de alții“, pentru că mi se pare normal să existe păreri și păreri. Motiv pentru care nu am făcut referire la ceea ce a spus Radu Câmpeanu sau altii, deși am citit cam tot ce s-a scris despre candidatura lui Radu Duda.

2. Nu văd unde este manipularea la care te referi având în vedere că am precizat faptul că Radu Duda nu este os domnesc. Am spus doar că a fost acceptat în familia regală, motiv pentru care merită același tratament la fel ca și ceilalți reprezentanți ai Casei Regale. Așa cum se întâmplă, de altfel, și la case regale mai mari.
Dacă voiam să manipulez (poate am făcut-o) pe cineva nu ți-ai fi dat seama.

Oricum, dacă vei citi AVERTISMENTUL, din dreapta paginii, vei descoperi că ceea ce scriu reprezintă opiniile mele, cu care nimeni nu este obligat să fie de acord. Dimpotrivă.

3 Chiar nu văd nici o problemă în faptul că un Rege (despre aceștia nu poți să spui că sunt foști, la fel ca ziariștii) sau un Prinț Consort dorește să candideze la o funcție publică. S-a întâmplat, deocamdată, în Bulgaria și este pe cale să se întâmple în România, însă nu înseamnă că nu s-ar putea întâmpla și în alte foste monarhii. În statele în care monarhia funcționează încă, mă tem că n-ar fi posibil ca regele să candideze la Președinție sau la funcția de premier.

Cam atât!
Nu vreau să mai vorbesc despre candidatura Prințului Duda, pentru că scopul articolului meu a fost altul.

4 Repet motivul iritării mele: NU MĂ DERANJEAZĂ FAPTUL CA UNII SAU ALȚII ÎȘI SPUN PĂREREA DESPRE CANDIDATURA PRINCIPELUI DUDA CI FAPTUL CĂ A FOST ATACAT, ÎN ACELAȘI TIMP, DE MAIDANEZII LUI TRAIAN BĂSESCU. PUTEAU S-O FACA MAI RĂSFIRAT CA SĂ NU NE PRINDEM ȘI SĂ NU BATĂ LA OCHI.

5 Finalul nu are nici o legătură cu buna creștere, dacă la asta te refereai când spuneai „nu toată lumea este the Prince“. Pur și simplu așa mă adresez eu maidanezilor când îmi ies în cale și mă irită.

Maidanezii lui Băsescu sar la gâtul principelului Radu

Nici nu și-a anunțat bine Principele Radu candidatura la Președinție că au și sărit cu gura idolatrii lui Băsescu. Glume de șantier, limbă de lemn și slogane comuniste, ca-n anii ‘90, manipulări expirate, sunt folosite pedelei pentru a arunca în derizoriu candidatura Principelui Duda. Poate Radu Duda nu este prințul din povești și nici nu are sânge albastru în vene dar, din moment ce a fost acceptat de familia regală, merită aceiași considerație ca și ceilalți reprezentanți ai Monarhiei.

Culmea este că autorii nu sunt cei care au făcut bani, în timpul domniei clanului Băsescu, din asfaltări, combinații imobiliare sau din dungi trasate prin parcări. Mizeriile vin de la indivizi cu pretenții de intelectuali, de la care te-ai aștepta la puțin respect față de ceea ce reprezintă monarhia pentru România. Au adoptat aceiași atitudine ca și comuniștii care ne-au falsificat istoria, acum 50 de ani. Reacția lor, miroase a frică și a disperare, având în vedere că, pe zi ce trece, idolul la care se închină este gata să se prăbușească de pe piedestalul de lut pe care i l-au construit.

Indiferent cum vor vota românii, diferența dintre clanul Băsescu și familia Hohenzollern este aceea că primii vor rămâne în istorie doar pentru că au vândut Flota României, în timp ce ultimii, cu toate păcatele lor, vor fi totdeauna, cei care au adus independența României la 1877, au realizat Unirea de la 1918 și au construit România modernă.

Mai mult, Casa din Mihăileanu pe care Băsescu și-a atribuit-o ilegal din fondul Primăriei pe care o păstorea nu se va compara niciodată cu Castelul Peleș pe care regele Carol l-a construit din banii proprii.

Așa că, marș jigodiilor!!!

Pogea și cu gașca lui moartea IMM-urilor II

Doar ce ziceam, mai ieri, că Guvernul Boc pune la cale asasinarea micilor întreprinzători, că din fotoliul său de la finanțe, inginerul Pogea se grăbi să confirme. El a anunțat că cine nu poate să plătească măcar 500 de euro pimpozit la stat mai bine închide porțile. Ți se face pielea găină de groază auzindu-l, mai ales că, culmea, este unul dintre cei care ar trebui să ne scoată din criză. Și atunci să nu-i iei cu parul, pe criminalii ăștia, la fel ca la Chișinău?

Păi bă specialiștii lu’ pește, poate un IMM nu are 500 de euro să-și plătească impozitul și închide porțile, cum vreți voi. Da’ v-ați făcut calculele să vedeți cât este ajutorul de șomaj pe care va trebui să-l plătiți unuia căruia îi recomandați să tragă obloanele și angajaților pe care îi va concedia ? În mod sigur va depăși 500 de euro de persoană.

joi, 9 aprilie 2009

Pamflet cu Trășculescu, bani și ochelari de cal

Ocupat cu linsul clanței la sediul PSD, după ce a promovat de la statutul de buturugă mică cu deștu’ sculat, la cel de ușier la poarta lui Oprișan, Alin Trășculescu și-a făcut timp să ne dea o lecție pe relația politică – finanțatori – bani . Cel alintat de unii Tralala face eforturi să ne convingă de faptul că o asemenea relație nu există și că este doar obsesia unor ziariști afectați de criza financiară.
Și mai mult, precum un guru al politicii, vrea să ne scoată la lumină, ca să nu mai orbecăim ca proștii ignoranți. Nu de alta, dar asemenea teorii, îi afectează imaginea de tânără speranță politică a PD-L, scăzându-i cota în favoarea mai hârșitului, proaspăt demisionar, Mustea Sr.
Aș fi trecut cu vederea expozeul fostei buturugi, dacă nu ar fi amintit de „succesurile“ de la alegerile locale.

În primul rând…

Încă de pe vremea lui Platon și Aristotel nimeni nu mai crede în vrăjeala potrivit căreia politica este o artă practicată de filosofi sau de oameni cu un înalt spirit civic. Toată lumea știe că politica se face pe bani, fie că dai, fie că iei.
Domnu’ Trășculescu, sintagma „pâine și circ“ nu a fost inventată de Traian Băsescu, când bea șampanie cu sticla în Piața Univesității, așa cum se spune în PD-L. Datează de pe vremea când Iulius Caesar, un băiat mult mai deștept decât Felix Tătaru, își cheltuia averea ca să câștige simpatia romanilor și să devină tătucul Romei (imperiul, nu echipa de fotbal).

În al doilea rând…

Păi mă tăticu’, te-a luat capul? Tu chiar crezi că ai ajuns în turul doi cu Bacinschi, doar mulțumită calităților tale de păpușă masculină?
Vrei să spui că afișele, pliantele, șepcile, tricourile, bannerele, mash-urile și celelalte materiale promoționale le-ai primit de la Moș Crăciun?
Combustibilul pentru mașinile care îți plimbau poza prin oraș a fost cadou de la șeicii din Kuweit, cumva?
Interlopii care te așteptau zilnic, la ora 9.00 dimineața, la Restaurantul Nostalgic (vis-à-vis de sediul de pe Brăilei) și care făceau diverse treburi, mai mult sau mai puțin legale, pentru tine, te ajutau pentru că erau atrași de farmecu-ți irezistibil?
Puștanii de liceu cu care ai împânzit orașul și care veneau zilnic la sediul din Brăilei, erau vecinii tăi de la bloc care te susțineau pentru că jucați miuța împreună?
Nu cumva toate acestea și multe altele care îmi scapă acum, au costat mii și mii, zeci de mii de euro? Eu cred că da.

Păi tăticu’ fără banii aceștia, plătiți de finanțatorii a căror existență o negi, puteai să ieși la interval și cu echipele reunite de la Real Madrid, AC Milan și Manchaster, că tot nu făceai nimic.
Dacă nu mă crezi, îți propun un experiment:

La viitoarele alegeri, ia-ți echipa construită de tine, în care mustește „tinerețea, succesul profesional, notorietatea și mai ales loialitatea față de niște valori“, ieși cu ea în centru și țineți discursuri libere. Vezi câți oameni strângi în jurul tău și mai ales câți dintre aceștia te vor vota. După aia mai vorbim despre politică, bani și, eventual, despre ochelarii de cal.

În al treilea rând…

Nu te mai lăuda cu cele trei mandate de parlamentar obținute de PD-L în Vrancea pentru că doar unul (și ăla nu a fost al tău) a fost câștigat pe bune. Celelalte două v-au fost repartizate după algoritmul stabilit de lege.

În al patrulea rând…

Strategia lui Felix Tătaru de la locale, pe care o ridici în slăvi, nu a fost construită pentru tine. A fost doar o adaptare a strategiei cu care a pierdut alegerile, la București, Vasile Blaga. Dar despre asta și despre cum ai pierdut alegerile la Primăria Focșani, cu altă ocazie.

În rest, să auzim numai de bine.

Pogea și cu gașca lui, moartea IMM-urilor

Imediat după preluarea puterii, în 1945, comuniștii au introdus cotele agricole pentru a distruge țăranii gospodarii de la sate, așa zișii chiaburi. Fiecare țăran avea obligația să plătească statului o anumită cantitate de cereale, indiferent dacă obținea sau nu producție.
Cotele impuse de comuniști erau mult peste capacitățile de producție astfel că, de cele mai multe ori, oamenilor nu doar că nu le mai rămânea nimic, dar trebuiau să cumpere diferența de la piață, ca să se achite de obligațiile la stat. Țăranii care nu reușeau să dea cotele își pierdeau bunurile, scoase la mezat de comuniști, erau aruncați în pușcării, schingiuiți și omorâți. Așa, în câțiva ani, ciuma roșie a reușit să „curețe“ satele și să umple închisorile de țărani gospodari.
Acum, după 50 de ani de la acele neorociri, Emil Boc și Gheorghe Pogea reinventează cotele, de această dată, pentru micii întreprinzători. Firmele al căror impozit pe profit este mai mic de 0,5% din venituri vor plăti un impozit pe profit minim de 6.500 de lei anual . Cu alte cuvinte, orice patron care nu obține un profit brut de cel puțin 10.000 de euro, va fi obligat să aducă bani de acasă.
Măsura, va lovi greu în IMM-uri care și așa fac față cu greu crizei, însă acest lucru nu interesează pe guvernanți. Pogea va distruge acele afaceri mici, magazine de cartier sau sătești, mici ateliere meșteșugărești etc. care asigură supraviețuirea a câtorva sute de mii de familii. Nereușind să plătească, patronii își vor închide afacerile și vor veni cu mâna întinsă la stat, la ajutoare sociale și de șomaj.
În concluzie, impozitul forfetar nu doar că nu va aduce mai mulți bani ci, dimpotrivă va scoate bani de la buget, pentru plata ajutoarelor sociale. Acesta a și fost motivul pentru care alte state, mult mai bogate, au renunțat la ea.

marți, 7 aprilie 2009

Mustea cel bătrân dă șah la Trășculescu

Nu cred că demisia lui Șerban Mustea din conducerea PD-L, în acest moment, cu două luni înainte de alegerile europarlamentare este întâmplătoare. Dimpotrivă, (sper să nu mă înșel) este o mutare strategică a cărei finalitate va fi debarcarea echipei Trășculescu din fruntea organizației PD-L Vrancea.

Șerban Mustea a fost unul dintre principalii susținători financiari ai PD-L, la alegerile locale și parlamentare de anul trecut. Fără banii lui, Trășculescu nu ar fi intrat în turul II la Primăria Focșani și nici nu ar fi ajuns președintele PD-L Vrancea. De asemenea, și-a adus o contribuție importantă la rezultatul obținut la alegerile parlamentare și nu este vorba doar de alegerea Juniorului ca deputat de Focșani.

Având în vedere toate acestea, i se părea normal să primească rolul de Eminență cenușie care să controleze, din culise, tot ceea ce mișcă în partid. Acesta a fost și motivul pentru care l-a promovat pe Trășculescu la președinția organizației. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.

Șerban Mustea și apropiații săi au fost înlăturați din conducere neavând nici un cuvânt de spus în luarea deciziilor importante în PD-L Vrancea. În replică, este de așteptat ca Mustea să închidă pușculița cu bani pentru partid și să nu se mai implice financiar.

La aceasta se adaugă și întârzierea numirilor directorilor PD-L la conducerea instituțiilor deconcentrate. Este clar că democrat-liberalii care au muncit în campaniile electorale trecute și care nu s-au ales cu nimic până acum, deși li s-au promis posturi de conducere, nu vor manifesta același entuziasm la viitoarele alegeri. Fără bani și fără oameni, lui Trășculescu îi va fi extrem de greu să mai obțină rezultate la alegerile viitoare.

Or, demisionând din Biroul județean, Mustea se delimitează de eventualul dezastru pe care le va înregistra actuala conducere la europarlamentare și mai ales la prezidențiale.

În cazul unui eșec, în vară sau la prezidențiale, Alin Trășculescu va fi sacrificat, precum Jan Vraciu, în vara trecută. În acel moment, Șerban Mustea va reveni în fruntea organizației, în chip de salvator și, dacă va fi inteligent, va prelua președinția PD-L Vrancea pentru el, punând punct experimentelor de tip Trășculescu.

Prezidențiale 2009: Băsescu vs. Becali ?

Este foarte greu să mă convingă cineva că arestarea lui Gigi Becali este întâmplătoare și nu are nici o legătură cu scandalurile legate de familia președintelui Băsescu. Este mult prea evident ca să fie doar o simplă coincidență. Provoci o diversiune ca să abați atenția publicului de la adevăratele probleme, o manevră clasică, descrisă în toate manualele de manipulare. În urmă cu mai mulți ani am văzut și un film (îmi scapă numele) cu Dustin Hoffman, pe această temă: specialiștii în manipulare inventează un război în Balcani pentru ca opinia publică americană să „nu vadă“ un scandal sexual în care era implicat președintele.

Și cum toată lumea, în aceste zile, face scenarii pe tema arestării lui Becali și a consecințelor acesteia, aș vrea să vă prezint și eu unul, care mi se pare interesant.

În 2000, Ion Iliescu a devenit președinte după ce, toată lumea, începând cu cei mai mari adversari ai săi, l-a susținut, de teamă ca România să nu încapă pe mâna lui Vadim Tudor. Era posibil ca Iliescu să piardă alegerile dacă ar fi intrat în turul II cu Stolojan sau Isărescu. Vadim Tudor a fost propulsat, în 2000, de scandalul sexual Rona Hartner, când l-a acuzat pe Emil Constantinescu de relații amoroase cu celebra actriță.

Aflat în scădere evidentă de popularitate, Traian Băsescu are nevoie, la rându-i, de un Vadim Tudor iar rolul acestuia poate fi jucat, foarte bine, de Gigi Becali. Un asemenea scenariu mi se pare plauzibil chiar dacă unii îl cred desprins din filme. De când ne-a păcălit plângând pe umărul lui Stolojan, îl văd pe Traian Băsescu în stare de orice, pentru a-și păstra locul.

Să presupunem că arestarea lui Becali a avut loc în urma unei înțelegeri între el și Traian Băsescu. După 29 de zile în pușcărie, în condițiile în care presa va vorbi zilnic despre nedreptatea care i se face, cota de popularitate a latifundiarului din Pipera va crește enorm.
Pe acest val de simpatie, profitând de startul greoi și întârziat al celorlalți candidați, Mircea Geoană și Crin Antonescu, lui Becali nu i-ar fi imposibil să intre în turul II cu Traian Băsescu. Iar atunci, cu siguranță, se va repeta povestea din 2000.

luni, 6 aprilie 2009

Îl mai plac românii pe Băsescu ?

În cei aproape cinci ani petrecuți la Cotroceni, Traian Băsescu n-a reusit să-i îndrume pe români spre o viață mai bună, conform sloganului din campania electorală. În schimb, a ocupat ecranul televizoarelor și primele pagini ale ziarelor cu scandalurile, manevrele de culise menite să-i înlăture adversarii politici din drum și mai nou, cu controversele legate de familia sa.
Cu toate acestea, în ciuda absenței „succesurilor“ mandatului prezidențial, Băsescu se bucură, încă, de un nivel de popularitate ridicat. Și aici nu mă refer la corul intelectualilor lăudători pe care i-a mituit cu funcții și stipendii și nici la ziariștii, plătiți din fondurile PD-L, care îi transformă fiecare cuvânt în literă de lege. El se bucura de susținere în rândul unei mari părți a electoratului, formată din oameni simpli, care nu anchiesează nici la teoriile lui Pleșu sau Liiceanu și nici nu citește editorialele lui Turcescu sau Traian Radu Ungureanu.
Băsescu este apreciat de o anumită categorie de români, nu pentru ceea ce reprezintăa ca politician, ci pentru ceea ce este ca om, un grobian, amator de băutură și petreceri cu lăutari. Pentru unii, Băsescu este șmecherul descurcăreț, din colț, care te face din vorbe, combinatorul la care găsesti oricând, o pereche de blugi sau un parfum de firmă, la jumătate de preț. Alții, văd în actualul președinte pe vecinul de la parter, băiat de viață care, vara, iese în fața blocului în maiou, cu bidonul de vin și cu grătarul, pune casetofonul pe pervaz și dă volumul la maxim ca să audă tot cartierul ultimele manele cu Guță sau Adrian Copilul Minune.
Aceasta este imaginea și-a construit-o președintele, cu ajutorul presei, afișându-se prin cârciumi cu șprițul în față, dansând cu țigăncile pe ritmuri de manele, pe scenă sorbind șampanie din sticlă sau la volan, după un chef cu Gigi Becali.
Câți dintre cei care se uită la știri nu au condus mașina, vreodată, după o petrecere la care au băut mai mult de un pahar cu vin? Câți dintre noi nu am folosit sintagma „țigan (-că) împuțită“ la adresa unei persoane enervante? Câți suporteri nu au stat în tribună, la un meci de fotbal, spărgând semințe? Câți bărbați, nu au făcut glume fără perdea de genul „dăcă urci pe masă îți arat cum se face“ cu câte o fătucă tupeistă?
Spre deosebire de predecesorii săi, Ion Iliescu, activistul de carieră, sau Emil Constantinescu, intelectualul prețios, actualul președinte al României a ales să se identifice cu acea pătură a populației, foarte numeroasă, care bea bere la PET, ascultă manele, sparge semințe pe bancă în fața blocurilor părăginite din cartierele muncitorești și se uită în fiecare noapte la OTV.
Rămâne de văzut dacă tipologia de președinte manelist și miștocar, va mai prinde la prezidențialele din toamnă. Aceasta mai ales că foarte mulți dintre noi am început să simțim pe propria piele efectele dezastruoase ale crizei financiare.

vineri, 3 aprilie 2009

O poveste cu Gigi Becali pe fundal

Gigi Becali este legat de județul Vrancea nu doar prin casele de la Vulturu, construite după inundațiile din 2005, ci și printr-o poveste mai veche, de prin 2001, pe care unii și-o mai amintesc. Pe vremea aceea, Becali nu devenise nici Latifundiarul din Pipera și nici președintele PNG ci doar patron la Steaua. El a încercat, prin intermediul finului său, Viorel Tudorache, să ia cu japca fostul IAS Cotești - Rovinco.
Dar să povestim…
Cu vreo câteva luni înainte de alegerile din 2000, un grup de băieți deștepți, în frunte cu ex-deputatul țărănist Dan Nichita (soțul Silviei Vrânceanu) și directorul Liviu Gheorghe și-au pus în gând să pună mâna pe Rovinco Cotești. Și cum la modă erau privatizările, respectivii au pus-o de-o combinație cu acordul lui Ioan Mureșan, ministru al agriculturii, ulterior actor în filmul Caltaboșul, regizat de DNA. Mureșan a acceptat privatizarea, doar că, intenționat sau nu, a omis să le șteargă datoriile de câteva zeci de miliarde de lei.
Noua guvernare, de după 2000, a început să colecteze debitele restante de la fostele firme de stat, majoritatea privatizate de țărăniști. Cine nu avea bani și, de regulă, acest lucru era valabil în majoritatea cazurilor, era scos la vânzare. Așa s-a întâmplat și în cazul nostru.
Casa Județeană de Pensii a somat pe Rovinco să plătească debitele, amenințând că, în caz contrar va trece la vânzarea activelor, respectiv crame, utilaje, sedii etc.
În pericol să rămână cu buza umflată, privatizatorii IAS Cotești au căutat un investitor dispus să le dea niște bani și să rezolve problema. Au ajuns la Gigi Becali care și-a desemnat finul, pe Viorel Tudorache, să se ocupe de afacere. În momentul acela, Tudorache avea o firmă de bodyguarzi care asigura paza clubului din Ghencea.
Boon…
Afacerea s-a parafat printr-un contract de vânzare-cumpărare care prevedea ca plata acțiunilor să se facă în câteva tranșe. Imediat după parafare, finul lui Becali a descins la Cotești, cu o gașcă de matahale și s-au instalat în birourile fostului IAS. Au pus mâna pe unitate și pe acte după care, refuzând să plătească ratele, au trecut la concedierea oamenilor loiali foștilor patroni.
Dan Nichita &.Co au cerut anularea vânzării în instanță. Însă oamenii lui Becali nu stăteau cu mâinile în sân, demarând demersurile de transfer a activelor din proprietatea Rovinco către alte societăți, astfel încât să nu mai poată fi recuperate. Cum în justiție lucrurile se prelungeau iar timpul se scurgea în favoarea lui Becali, vrâncenii au apelat la o trupă de bătăuși cu ajutorul cărora și-au reintrat în drepturi.
Bătăușii au fost îmbarcați într-un autobuz și au descins într-o noapte, luându-i prin surprindere pe paznicii lui Becali. Bătălia a durat câteva ore și s-a soldat cu înfrângerea rușinoasă a oamenilor patronului Stelei. Ei au scăpat cu fuga peste câmpuri și nu au mai fost văzuți niciodată în Cotești. Actul de vânzare-cumpărare a fost anulat iar Rovinco a fost împărțit între câțiva oameni de afaceri locali.
Mi-am adus aminte de poveste, pentru prima oară, la începutul campaniei electorale pentru parlamentare, când Viorel Tudorache, candidat PNG, a fost implicat într-o bătaie cu liberalii lui Ludovic Orban . Mi-a revenit în minte acum, după arestarea lui Gigi Becali și v-am povestit-o așa cum mi-am adus-o aminte.

Cine este interesat de mai multe amănunte poate consulta arhivele ziarelor din perioada respectivă care a relatat pe larg tot scandalul.

miercuri, 1 aprilie 2009

Cine știe răspunde: Avizare, eficientizare sau o răfuială ?

Disputa dintre Prefectură și presa locală pe marginea pe marginea unei așa-zise tentative de control asupra informațiilor transmise de instituțiile publice este pe cale să se încheie chiar înainte de a începe. Și asta, după ce chiar inițiatorii au dat înapoi, repliindu-se strategic. După ce luni, Cristi Irimia a aruncat cu piatra în geam, marți s-a apucat să strângă cioburile și să curețe locul. Bineînțeles că a folosit mâna altuia, că doar nu era să retracteze ceea ce a spus cu o zi înainte. Drept urmare am revenit la situația inițială de la începutul week-end-ului.
Din filmul evenimentelor și felul în care s-au încheiat, am impresia că cineva are ceva de împărțit cu purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Traian Negulescu iar acum a găsit prilejul „să i-o tragă“.
În ceea ce-i privește pe ceilalți care au marșat, tare îmi este că au acționat din spirit de turmă. De aici și reacția întârziată, față de cele discutate la Prefectură vineri 27 martie, a celor de la Radio Dada, Realitatea Focșani (luni, 30 martie ) și Ziarul de Vrancea (marți, 31 martie).

P.S.: Traian Negulescu mi-a fost redactor șef și pot spune că nu este nici prost și nici agramat, așa cum îl prezintă unii. Dimpotrivă, cu toate scăpările și defectele sale, cred că este unul dintre cei mai buni ziariști din Vrancea. Îi dau mai mult credit lui, decât celor care cunosc la perfecție regulile gramaticale ale limbii române dar nu sunt în stare să lege două propoziții într-o frază sau nu reușesc să se facă înțeleși în ceea ce scriu . Rămâne ca Traian Negulescu să confirme și ca purtător de cuvânt.