joi, 27 august 2009

Cum să bagi în căcat o mare glorie


Ilie Năstase este un mare campion al tenisului mondial și o glorie a sportului românesc.

Soția lui Ilie Năstase, Amalia, este o femeie de afaceri, patroană a unei firme, Eventures Concept Solution SRL, implicată în afaceri dubioase cu Ministerul Turismului condus de Elena Udrea. Lucru recunoscut de soția campionului Ilie Năstase în fața unei comisii parlamentare de anchetă.

Mai precis, a spus doamna Năstase, Ministerul Turismului a întocmit un caiet de sarcini pentru o licitație, după oferta transmisă de firma sa. Și mai precis, ministerul condus de Elena Udrea, a trucat o licitație pentru a fi câștigată de Eventures Concept Solution SRL. Ceea ce s-a și întâmplat.

De altfel, doamna Amalia Năstase a precizat în fața aceleiași comisii că în situația în care firma ei nu ar fi fost desemnată câștigătoare, ar fi dat în judecată ministerul pentru că s-a inspirat din oferta sa. Pentru plata drepturilor de autor.

În mod normal, declarațiile doamnei Amalia Năstase de la comisia de anchetă ar fi fost de ajuns ca DNA să se autosesizeze și să înceapă cercetările, având în vedere că există suspiciuni de corupție.

La fel de normal ar fi fost ca ANRMAP să se autosesizeze și să ceară anularea licitației respective.

Fiind vorba de un minister condus de Elena Udrea, prietena loaială și intimă a lui Traian Băsescu și de firma Amaliei Năstase, soția unui fost mare campion, Ilie Năstase, cele două instituții nu au mișcat.

Aici deschid o paranteză.

Altfel ar fi stat lucrurile dacă în loc de Amalia ar fi fost Dana, în loc Ilie ar fi fost Adrian iar în locul Elenei Udrea ar fi fost oricine altcineva.

Am încheiat paranteza. Și revin.

Având în vedere acest episod, nu știu alții ce simt, dar eu îl voi privi cu totul altfel, de acum înainte, pe Ilie Năstase. Cu mult mai puțin respect. Un fost mare campion care nu a reușit să se țină departe de haznaua cu căcat. Și asta pentru mai puțin de o sută de mii de euro cât a câștigat nevastă-sa.

De asemenea voi privi cu multă suspiciune demersurile sale pentru înființarea unei academii de tenis. Mi-e teamă că în spate se ascund tot licitații trucate sau cine știe ce combinații dubioase.
P. S.: În ceea ce o privește pe Elena Udrea se vede că, la fel ca și prietenul ei intim, Traian Băsescu, cucoana n-are nici un scrupul atunci când vine vorba să-și scape pielea. Este dispusă să arunce în rahat pe oricine. Chiar și pe marii campioni ai acestei țări. Totul e să danseze „Zărzărica“ în fața camerelor de luat vederi.

Neimpozitarea profitului reinvestit încă o prosteală pe față


Emil Boc ne-a promis, în direct la TV, că firmele nu vor mai plăti impozit pe profitul reinvestit, începând din 1 octombrie. Măsura este menită, după părerea lui Boc să susțină IMM-urile și să stimuleze mediul economic.


Într-o primă fază am dat să sar în sus de bucurie și să-l aplaud pe micuțul editor de fraze care încerca să mă convingă (pe mine și pe alții) că lui chiar îi pasă. Chiar îmi devenea simpatic.
Apoi în minte mi-a venit prima întrebare: Care IMM-uri?

Impozitul minim, despre care Boc cel mic și mincinos a spus că și-a făcut datoria, a închis sau suspendat câteva sute de mii de mici întreprinderi. Deci neimpozitarea profitului reinvestit nu prea mai are pe cine să sprijine.

A urmat și cea de-a doua: Cum va va stimula măsura lui Boc mediul de afaceri?

La începutul anului același Boc a introdus impozitul minim obligatoriu pentru toate firmele, indiferent dacă au venituri sau nu. Or, impozitul minim nu se calculează în funcție de profit ci de veniturile înregistrate. Mai mult, va fi eliminat abia de anul viitor, de la 1 ianuarie. Deci, concluzionând, neimpozitarea profitului reinvestit aplicat de la 1 octombrie nu va avea nici un efect asupra IMM.

De fapt ,măsura anunțată de Boc folosește, totuși, cuiva, marilor firme, precum cea a doamnei Plăcintă, a domnului Videanu, a domnului Berceanu sau a domnului Mircea Băsescu. Chiar se poate spune că a fost dată cu dedicație pentru ei.


Urmează să cercetați voi ce și cum, studiind normele de aplicare a impozitului minim.

Drept urmare, după vreo cinci secunde entuziasmul mi-a pierit. Locul său a fost luat de o un sentiment de dezamăgire: iar încearcă ăștia să ne prostească cu televizorul.


A urmat un val de înjurături la adresa lui Boc cel mic și mincinos și a inginerului Pogea care se crede specialist în finanțe doar pentru că a auzit că cel mai bun economist din lume ar fi inginer.

luni, 24 august 2009

PNL Vrancea suferă de sindromul Stockholm


Numai ce arătam, zilele trecute, că la Vrancea, între PNL şi PD-L este o relaţie ciudată , că Nini Săpunaru a şi ţinut să mă completeze. După cum reiese din spusele sale, relaţia nu este doar ciudată ci şi perversă .

Un fel de sindromul Stockholm, în care victima se îndrăgosteşte de violator.

Doar aşa se pot explica declaraţiile de dragoste formulate de liberali la adresa PD-L, după ce aceştia le-au dat oamenii afară din servicii, i-au insultat şi au încercat să le schimbe cei zece viceprimari din judeţ.

Altfel, propunerea lui Săpunaru, respectiv, liste comune PD-L -PNL pentru alegerile locale din 2012, nu poate fi catalogată decât drept o tâmpenie . Nu poţi lansa, fără să te faci de râs, o asemenea temă, înainte să cunoşti rezultatul alegerilor prezidenţiale din toamnă.

Pentru că după acel moment situaţia de pe eşicherul politic se va modifica esenţial.

Lucru cunoscut de PD-L care nu a scăpat ocazia şi i-a tras-o din nou lui Săpunaru, scurt, golăneşte, la colţul blocului.

Pentru ca viitoarea declaraţie de dragoste să fie şi mai fiebinte.

De ce nu-l cred pe Băsescu


Nu pot să-l cred pe Traian Băsescu atunci când declară că fratele său este o victimă a unor indivizi fără scrupule care încearcă să-i compromită candidatura la Preşedinţie pentru că:

1. Ne-a minţit de mult prea multe ori, începând din momentul în care şi-a lansat candidatura, în 2004, lăcrimând prefăcut pe umărul lui dragă Stolo;

2. Pentru că un naiv, aşa cum vrea el să ne facă să credem că ar fi Mircea Băsescu, nu ajunge furnizor de carne de pui pentru armata SUA şi nici nu intră în cercul băieţilor deştepţi care fac afaceri cu energie;

3. Pentru că primul lucru care se face în momentul înfiinţării unei firme este să rezervi numele. Abia apoi se întocmesc statutul şi celelalte acte. Deci, Mircea Băsescu ştia exact pentru ce semnează când a intrat în asociaţie;

4. Pentru că ceilalţi asociaţi nu sunt nişte escroci din stradă care dau un tun şi au dispărut. Potrivit propriilor spuse sunt vechi cunoştinţe ale familiei Băsescu. Cristian Geamănu este, se pare, naşul lui Sorin Frunzăverde, fost ministru al Apărării, omul care a adus PD în Partidul Popular European, bun colaborator al lui Traian Băsescu. În trecut, acelaşi Geamănu a făcut afaceri cu Ministerul Transporturilor condus de Traian Băsescu;

5. Atât Romeo Oiţă cât şi Cristian Geamănu reprezintă în România interesele unor importanţi furnizori de echipament militar. Aceştia nu riscă o potenţială colaborare pentru înzestrarea armatei, în valoare de miliarde de euro, doar ca să facă o aroganţă cu fratele şefului statului;

6. Mircea Băsescu a devenit asociat cu aproximativ o treime din firma Defense, Security and Intelligence CO - Desintco SRL. Or, nimeni nu-ţi oferă un asemenea procent din propria afacere şi implicit din profit, fără să faci nimic, doar pentru nume. Sau pentru că ştii foarte bine zona în care urmeză să-şi desfăşoare afacerea. Dacă Cristian Geamănu şi Romeo Oiţă nu ar fi cunoscut judeţul Constanţa şi-ar fi luat un GPS sau o hartă.Ar fi ieşit mai ieftin decât să-i ofere 30% din firmă, lui Mircea Băsescu.

7. Aurel Cazacu a recunoscut că rolul lui Mircea Băsescu a fost tocmai acela de a deschide poarta Cotroceniului şi de a influenţa decizia cuiva cu putere în pix. De exemplu a şefului CSAT, adică a lui Traian Băsescu. Altfel, participarea sa în Destinco ar fi fost de 5%, la fel ca în cazul fiicei lui Aurel Cazacu;

8. Pentru că luat repede, în prima fază, Traian Băsescu a recunoscut că Destinco este o firmă dubioasă. Or, nimeni până la el nu s-a pronunţat în acest sens. Dimpotrivă, toţi cei implicaţi, inclusiv Mircea Băsescu, au declarat jurnaliştilor că era vorba de o firmă cât se poate de onorabilă. De aici se desprinde concluzia că preşedintele ştia de asocierea fratelui său cu Oiţă, Geamănu, fiica lui Cazacu şi generalul Eftimie Sandu.

Aceste motive precum şi intuiţia personală îmi spun că şeful statului a minţit tot timpul când a vorbit despre acest subiect.

Traian Băsescu a fost dezamăgit nu de asocierea lui Mircea Băsescu în firma respectivă, lucru care îi era cunoscut, ci, mai curândm, de faptul că s-a aflat aşa de repede, înainte să apuce să încaseze vreun comision din multele miliarde de euro ce vor fi cheltuite pentru dotarea armatei.

Totodată, îngrijorarea preşedintelui vine şi din faptul că a fost lucrat de serviciile speciale. Pentru că doar aşa a ajuns informaţia la presă într-un timp atât de scurt.


duminică, 23 august 2009

Câteva amintiri de 23 august


Primele amintiri mele amintiri despre 23 august sunt legate de carele alegorice cu care fiecare întreprindere participa la defilare. Copil fiind, eram fascinat de acele vehicule care nu semănau cu nici un camion sau autoturism din cele pe care le vedeam în mod obişnuit pe stradă. Chiar mă miram că aşa ceva nu circulă decât în ziua defilării.

Am fost extrem de dezamăgit în momentul în care am aflat că, în realitate, erau banale tractoare sau camioane cu platformă, decorate special pentru manifestări.

După vreo doi, trei ani, când am mai crescut, în fiecare an, la începutul lui august, aşteptam cu nerăbdare repetiţiile pentru defilare. Se ţineau pe Bulevardul Unirii, strada principală din Focşani.

Timp de câteva săptămâni, în ajunul lui 23 august, în fiecare după amiază, defilau gărzile patriotice, formate din muncitorii de pe platforma industrială, în uniforme, cu armamentul din dotare. Noi copiii ne strângeam pe boulevard şi, în pauzele dintre repetiţii, îi rugam să ne lase să ne jucăm cu armele lor. Toţi copiii ne pricepeam să încărcăm o carabină, să o demontăm sau cum să luăm linia de ochire. Majoritatea gărzilor patriotice aveau carabine şi doar câţiva, şefii de formaţie pistoale mitralieră de tip AKM.

Cum unul dintre vecinii din bloc, tatăl unui prieten, era şef de formaţie, am avut marele noroc să mă joc şi cu un AKM. Motiv pentru care eram invidiaţi de restul puştilor din cartier.

Într-un an, îmi aduc aminte, la repetiţii au apărut câteva grupe dotate cu aruncătoare de grenade. Toţi eram curioşi să vedem cum funcţionează, însă era foarte greu să atingi aşa ceva, darămite să mai şi vezi cum trage. Nu am reuşit să pun mâna pe nici un lansator de grenade deşi l-am admirat de foarte aproape.

La defilări nu am participat deşi ne chemau la şcoală în fiecare an pentru repetiţii. Nu îmi plăcea pentru că trebuia să port uniforma de pionier şi să flutur eşarfe tricolore în semn de salut către Conducătorul Iubit. Nu eram disident dar mi se părea penibil şi obositor. Aşa că mă dădeam bolnav sau plecat la ţară, ceea ce era naşpa pentru că trebuia să mă feresc să nu fiu văzut de colegii de clasă sau de profesorii însoţitori. Dar mă descurcam.

O singură dată am trecut şi eu prin faţa tribunei oficiale din Piaţa Unirii. Eram sportiv şi am defilat cu colegii din echipa de handbal. Doar că era altceva. Nu purtam uniforme ci echipament sportiv şi nici nu fluturam eşarfe ci ne jucam cu mingile, pasându-le de la unul la altul.

Şi cam atât…

sâmbătă, 22 august 2009

Frate, frate, frățiorul meu



Auzindu-l pe Traian Băsescu vorbind, referitor la implicarea lui Mircea Băsescu în afaceri cu armament, despre cum te poți apăra de dușmani dar nu de propriul frate, mi-a venit în minte o scenă din filmul Nașul. Cea în care Michael Corleone, descoperind că a fost trădat de propriul frate, îi dă sărutul morții, spunându-i că i-a rupt inima.


Parcă-l și vedeam pe Traian Băsescu, cu ochii în lacrimi, ca la moart… pardon, retragerea politică a lui Stolojan, întorcându-se spre unul dintre aghiotanți: „Nu vă atingeți de Mircea cât timp trăiește mama!“


Deja îmi închipuiam finalul cu Mircea Băsescu ridicat de doi malaci din SPP și închis sub pază, în apartamentul de 800 de mii de euro, al Ioanei Băsescu, din cartierul lui Popoviciu. Arest la domiciliu.


În timp ce alți gealați, de la SPP și DNA, îi ridicau pe ceilalți asociați ai lui Mircea Băsescu și-i aruncau la pușcărie, pe tema muzicală a celebrului film.


Totuși nu aceasta este realitatea. E greu de crezut că Traian Băsescu nu știa în ce s-a băgat fratele său și că a aflat în același timp cu noi muritorii de rând. Dat fiind că, așa cum a declarat fostul președinte al Romarm, Aurel Cazacu, rolul lui Mircea Băsescu în firmă era de a facilita relațiile dintre diverșii furnizori de armament și Palatul Cotroceni.


Mai curând este vorba de o combinație pusă pe picioare cu știința Capului de la Cotroceni. Scopul ei lucrativ este umplerea conturilor fagmiliei cu bani obținuți din intermedierea comerțului cu armamentul destinat modernizării armatei.


Motiv pentru care uităm de scenele și de tema muzicală din The Goodfather II și punem pe fundal o manea de-a noastră de Dâmbovița:


Costel Geambasu - Fratele meu

vineri, 21 august 2009

Mi-e dor de vremurile când Năstase era premier...


Nu credeam să ajung să spun că îmi este dor de Adrian Năstase şi de perioada în care era prim-ministru. Dar…

Parcă pe vremea lui se fura şi se lua şpagă cu mai mult bun simţ, mai ferit, nu pe faţă ca acum. Făceau eforturi să-şi ascundă urmele, erau discreţi şi aveau grijă la detalii, ca să nu ne prindem că suntem furaţi.

Ziariştii munceau de le săreau capacele la o investigaţie, ca să dea în vileag o licitaţie trucată sau o combinaţie. Câte se spuneau despre Năstase şi miniştrii lui, însă abia la finalul mandatului a ieşit la iveală câte ceva. Şi nici atunci…

Nici acum nu ştim sigur dacă moştenirea mătuşii Tamara a fost pe bune sau o formă de acoperire a şpăgii. După cinci ani de anchete, procurorii DNA, deşi motivaţi de preşedintele Băsescu, n-au reuşit să treacă de termopanele din Zambacian.

Acum furăciunile şi golăniile se produc la lumina zilei, fără nici un fel de jenă sau teamă de ce am putea spune, noi, opinia publică. În primul an de guvernare Băsescu - Boc am descoperit că:

Monica Ridzi a fost prinsă cu mâna în banii MTS iar Elena Udrea a organizat licitaţii la care câştigătorul era cunoscut dinainte.

Firma lui Radu Berceanu este în relaţii de afaceri cu furnizorii ministerului pe care îl conduce.

Gheorghe Pogea modifică şi falsifică documente oficiale de dragul Elenei Udrea, ca să-i servească acesteia în faţa comisiei parlamentare.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a făcut fata cea mică şi un pic agramată europarlamentar, fără nici un pic de jenă de ceea ce ar putea spune opinia publică.

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, este implicat în afaceri cu armanent pentru dotarea armatei, proiect pe care îl coordonează CSAT condus de Traian Băsescu.

Aurel Cazacu, directorul Romarm, şi-a băgat fiica în aceiaşi combinaţie cu armament, alături de Mircea Băsescu. Chiar a recunoscut că rolul fratelui preşedintelui în firmă este să faciliteze relaţia cu Palatul Cotroceni. Trafic de influenţă pe faţă.

Grav este că atunci când sunt descoperiţi asupra faptului sar cu tupeu, în gaşcă, acoperindu-se unul pe altul, strigând şi ţipând la intimidare, acuzându-i pe cei care i-au dat în vileag, ba că n-au văzut bine, ba că urmăresc un scop politic. Precum hoţii de buzunare surprinşi cu mâna pe portofel şi care se jură că ei nu au făcut nimic.

Motiv pentru care am ajuns să regret vremurile când Adrian Năstase era prim-ministru.

joi, 20 august 2009

Cum se scrie ZdV? Prin unele locuri prost. De Mihaela Beșleagă

Deși inițial mi-am propus ca în acest loc să nu iau în râs toate tâmpeniile care se scriu în mass-media și nici pe autorii lor, apar situații în care nu am încotro. Prostia e atât de mare încât, vorba celor de la Divertis, noroc că nu doare. Noroc bun!
Dar ca să nu vă rețin.

Răsfoind ediția electronică a ZdV, mi-au căzut ochii pe un articol mărișor al unei dudui, Mihaela Beșleagă în care se face vorbire despre fondurile europene pe care le-a obținut Consiliul Județean Vrancea.

La prima vedere un material documentat pe date tehnice, aranjat, frumos, o remarcă răutăcioasă, respectiv „Consiliul Județean a pus mâna pe fonduri“. De parcă ar fi furat banii și nu i-ar fi obținut legal, în urma câștigării unor proiecte. În fine.

La a doua vedere, o primă greșeală. Duduia Beșleagă spune că „zilele trecute“ s-au semnat contractele pentru cinci proiecte finanțate din banii UE. Mai precis, scrie ea cu convingere, pe 11 august. Se mai întâmplă, îmi spun. Nu poți să le știi pe toate.

Trec mai departe și ce să vezi, chiar la final duduia Beșleagă dă cu ZdV în gard. După ce descrie proiectul de reabilitare a celor patru mausolee, Mărășești, Mărăști, Soveja și Focșani, ne anunță că proiectul a trecut de toate etapele de evaluare și a intrat în faza de precontractare. Citind ultima frază realizez că nici prima greșeală, cu semnarea contractului zilele trecute, pe 11 august nu mi se mai pare atât de nevinovată.

Eu citisem altceva, chiar în ZdV și nu în urmă cu câteva zile ci cu câteva luni. Mă pun pe căutat în arhivă și ce să vezi:
Pe 13 februarie, ZdV public
ă, cu titlul Murgeanu și Oprișan și-au dat mâna frățește la Focșani un articol despre semnarea contractelor pentru trei proiecte finanțate din fonduri structurale.

Caut mai departe și…

Surpriză:

Într-un alt articol, publicat pe 4 iunie, sub titlul Murgeanu și Oprișan proiecte de campanie pe bani europeni citesc despre semnarea a încă două contracte.

Deja duduia Beșleagă pierde puncte. Îmi spun: „putea să-și consulte colegii din redacție, semnatarii articolelor, și să scrie corect, nu să dea o chiflă. Dar asta e se mai întâmplă. Poate îi spune cineva că a greșit și dă o rectificare“.

Apoi, curios, zic – tot în mintea mea – ia să văd cine a semnat.

Și ce să vezi…

Cea mai mare surpriză:

Doamnelor și domnilor!

Ambele articole erau semnate de…

Suspans…

Groază…
Mirare…

Muzica în crescento…

Și…

Mihaela Beșleagă!


Tăcere...

Un bâzâit de muscă…

Și atât.

miercuri, 19 august 2009

Ciudata relaţie dintre PNL şi PD-L la Vrancea


Spre deosebire de ceea ce se petrece la nivel central, unde PNL s-a situat în opoziţie totală faţă de PD-L, în Vrancea, cele două formaţiuni au o relație cel puțin ciudată . În detrimentul liberalilor.

Este la fel ca în poza cu măgăruşul care trage la căruţă, păcălit de stăpân cu un morcov atârnat într-o undiţă. Animalul merge până la epuizare, încercând, zadarnic, să ajungă la mâncare.

PNL joacă rolul măgăruşului iar democrat-liberalii pe cel a stăpânului care ţine undiţa amăgitoare. Morcovul este funcţia de viceprimar la municipiul Focşani.

Amăgiţi de mai bine de un an cu unul dintre cele două locuri de viceprimari, liberalii sunt dispuși să înghită orice mizerie din partea aşa zişilor parteneri.

Au acceptat să le fie înlăturați oamenii de la şefia deconcentratelor. Săpunaru &Co. au tăcut mâlc atunci când reprezentanţii PD-L, Alin Trăşculescu şi Nicu Tănase i-a insultat pe cei care au apelat la instanţă ca să-şi păstreze posturile. Liberalii nu au zis nimic nici când PD-L a încercat cu sprijinul PSD să le înlocuiască viceprimarii la nivelul comunelor.

Acum a fost de ajuns ca senatoarea Sorina Plăcintă să le arate, iarăşi, undița cu morcovul că s-au înhămat singuri la căruţă, dispuşi să tragă până la epuizare.

Pentru ca PD-L Vrancea şi Alin Trăşculescu să nu se mai nu se mai facă de râs la alegerile prezidenţiale din toamnă, aşa cum s-a întâmplat la Europarlamentare.

marți, 18 august 2009

O problemă complicată. Pentru politicieni

Peste 60% dintre români cred că alegerile sunt fraudate, arată un sondaj de opinie realizat de Pro Democraţia. Numărul lor a crescut faţă de luna mai, când îşi exprimau neăncrederea faţă de faţă de corectitudinea alegerilor 52% dintre români.
Adăugaţi aici procentul celor care refuză să-şi mai exercite dreptul la vot , tot peste 60%.
Trageţi linie şi adunaţi. E greu şi nu prea iese.
O problemă a naibii de complicată care trebuie să dea răspunsul la câteva întrebări:
A. Ce legitimitate au conducătorii noştri, începând cu preşedintele, parlamentarii şi ceilalţi aleşi ? Pe cine reprezintă ei?

B. Reforma clasei politice care se presupune că trebuia se aibă loc prin introducerea noului sistem electoral a eşuat?
Răspunsurile trebuie să vină din partea clasei politice. Bineînţeles, după ce termină scandalurile pe tema comisiei Udrea, pe tema legilor educaţiei, pe tema măsurilor anticriză sau pe tema campaniei electorale a preşedintelui Băsescu.
Din păcate, dacă ne aducem aminte că după europarlamentare, Emil Boc, preşedintele PD-L a declarat că cei 70% dintre români care nu au votat nu-l interesează, cred că nu vom afla soluţia la problema noastră niciodată.
Decât în situaţia în care cei 70% vor ieşi în stradă şi vor cere să fie luaţi în seamă.

luni, 17 august 2009

Vremuri de criză

În urmă cu aproape două luni, PSD propunea partenerilor din PD-L, un set de 24 de măsuri anticriză. Duminică 16 august, PD-L a răspuns prin Adriean Videanu, ministrul Economiei. Acesta a afirmat că o parte din măsurile propuse de social-democrați sunt penibile și că partidul său are un alt plan anticriză pe care urmează să-l propună PSD.

Luni, 17 august, Mircea Geoană a tras concluziile, anunțând că, în urma negocierilor, coaliția de guvernare s-a pus de acord asupra a 32 de măsuri, care vor începe a fi aplicate, cel mai curând, din luna septembrie.
În intervalul care s-a scurs de la propunerea PSD până la răspunsul PD-L și concluzia trasă de Mircea Geoană, în România s-au petrecut următoarele:

- Adriean Videanu s-a relaxat în concediu la Monte Carlo;
- Emil Boc a ieșit de mai multe ori la coasă, cu presa după el;
- Președintele Traian Băsescu le-a cerut primarilor să nu renunțe la petreceri și serbări;
- Tot Traian Băsescu a anunțat că trebuie concediați 150 de mii de bugetari. A fost contrazis imediat de purtătorul de cuvânt, Valeriu Turcan care a spus că ar fi vorba doar de 10-15 mii de funcționari;
- Inginerul Gheorghe Pogea a spus că banii de pensii și salarii în sistemul bugetar mai ajung până în octombrie, motiv pentru care bugetarii vor fi obligați să-și ia câte zece zile de concediu fără plată. ca să nu fie concedieri;
- Același Pogea a revenit anunțând că vor fi totuși concedieri;
- FMI ne-a anunțat oficial că România e pe cale să se ducă dracu’ și că până la sfârșitul anului se va înregistra o cădere economică de peste 8%;
- Potrivit statisticilor câteva sute de mii de IMM-uri și-au suspendat activitatea iar câteva milioane de români nu și-au mai plătit ratele la bănci;
- Elena Udrea a apărut mai rar la TV, fapt ce a dus la relaxarea unei părți a populației și iritarea alteia;
- Comisia Udrea încearcă să lucreze, în ciuda obstrucțiilor și opoziției susținătorilor lui Nuți;
Per ansamblu, putem spune că țara arde și baba se piaptănă. Vorba lui Gyuri Pascu.


vineri, 14 august 2009

Reforma învăţământului se împiedică de orgoliile politicienilor

Acum câţiva ani, la o cafea, vorbeam cu un politician local care se împotrivea propunerii opozantului său de a construi un parc de distracţii la marginea oraşului. Eram nedumerit, mai ales că omul nu era un încuiat de genul celor care se opun doar de dragul de a spune nu. Un parc de distracţii ar fi adus şi investitori în turism, ceea ce se traducea în bani mai mulţi la bugetul local şi locuri de muncă.

Mi-a spus că într-adevăr aşa ar fi, dar el nu poate fi de acord pentru că ar pica de fraier în faţa celuilalt.

Mi-am adus aminte de această poveste văzând ce se petrece, acum, cu legile educaţiei. Dorinţa neţărmurită a PSD de a promova prin dezbatere parlamentară codul propus de Ecaterina Andronescu şi încăpăţânarea cu care PD-L vrea să treacă legile Miclea prin asumarea răspunderii guvernamentale.

De pe margine, privim la ei şi încercăm să ne dăm seama ce anume îi împiedică să se înţeleagă şi să formuleze un punct de vedere comun. Unii chiar cred că pe politicienii noștri îi doare de soarta elevilor, studenţilor, profesorilor şi că încrâncenarea cu care se înfruntă se datorează convingerii fiecăruia că legile pe care le susţine sunt mai bune.

Chiar aşa să fie?

Să nu poată dormi Ecaterina Andronescu de grija reformei educaţiei sau, mai curând, nu vrea să promoveze legile livrate de la Preşedinţie pentru că au făcute de predecesorul ei Mircea Miclea?

Credeţi că lui Emil Boc îi pasă de învăţământul românesc sau că nu doreşte să promoveze codul propus de Ministerul Educaţiei pentru că vine de la PSD?

Chiar să-şi dorească Traian Băsescu ca şcoala românească să performeze sau să se spună că el a impus o reformă a învăţământului, în ciuda opoziţiei partidelor, parlamentului şi a sindicatelor profesorilor ?

Oare nu cumva cei implicaţi refuză compromisul doar ca să nu pice de fraieri în faţa celorlalţi, fiind dispuşi ca pentru orgoliile lor să sacrifice interesul nostru al tuturor?

miercuri, 12 august 2009

Unealta ANRMAP folosită să obstrucționeze comisia Udrea


ANRMAP – Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice


Arătam cu câtva timp în urmă cum Monica Iacob Ridzi a încercat să ascundă gunoiul de la MTS cu ajutorul ANRMAP. Mai precis cu ajutorul colegei de partid Cristina Trăilă, șefa Autorității.

În mod normal, după povestea Ridzi, premierul Emil Boc ar fi trebuit s-o demită pe Cristina Trăilă. A fost menținută în funcție și acum este folosită de democrat-liberali, în scandalul Udrea, ca să obstrucționeze lucrările comisiei parlamentare de anchetă.

De dragul Elenei Udrea, șefa ANRMAP a modificat inclusiv regulamentul de funcționare . Ca să nu mai existe temei legal care s-o oblige să răspundă prompt solicitărilor comisiei. De altfel, a și refuzat să trimită la Parlament documentele care i-au fost solicitate. Mai mult, și-a luat „un fel de concediu“ și a plecat din București tocmai când ar fi trebuit să apară în fața parlamentarilor.

Toate astea ca să tergiverseze și să amâne cât mai mult verificările.

Ca să-i ofere timp Elenei Udrea să-și rezolve problemele. Cel mai probabil în culise, încercând să obțină un verdict favorabil în shimbul unor favoruri. Politice.

O știre: Patru localități vrâncene chemate în judecată de ANRMAP


ANRMAP – Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a chemat instanță patru localități vrâncene pentru anularea unor licitații privind amplasarea unor aparate radar pe drumurile publice. Este vorba de orașul Mărășești și de comunele Dumbrăveni, Pufești și Golești.

Colegiul Consultativ al ANRMAP a decis pe 21 iulie 2009, introducerea în instanță a 47 de cereri de anulare a contractelor achiziții având ca obiect „Monitorizarea traficului rutier“. Decizia ANRMAP a fost luată după o serie de verificări la un număr de 65 de autorități contractante reprezentând peste 100 de localități.

Controlul a durat patru luni și s-a lăsat cu amenzi în valoare totală de 539.000 de RON.

marți, 11 august 2009

La pachet

XXXX Sorina Plăcintă dorește un viceprimar PD-L și unul PNL pentru Primăria Focșani. La rându-i, Alin Trășculescu plusează, spunând că el dorește doi viceprimari PD-L. Asta, dacă Marian Oprișan îl va primi la el în birou și îi va aproba cererea. Dacă nu rămâne ca și până acum, o mică buturugă.

XXXX În Statele Unite recesiunea economică s-a încheiat în luna iulie, susțin economiștii. În România, mulțumită miniștrilor Gu vernului Boc care nu au făcut nimic timp de la începutul mandatului, abia a început. Noroc cu FMI care ne dă bani să putem plăti salariile și pensiile.

XXXX Tot cu Emil Boc. Premierul a declarat că nu ține cu dinții de scaun. De altfel, i-ar fi și greu având în vedere că i-au fost extirpați de Traian Băsescu încă din 2004, când l-a pus șef la PD-L. Cioatele care i-au mai rămas i le-a scos Adriean Videanu ca să nu-l muște pentru că a plecat în concediu la Monte Carlo fără acordul conducerii PD-L. În momentul de față, lui Boc i-au mai rămas doar buzele și limba pe care le-a pus la dispoziția lui Traian Băsescu, în schimbul scaunului de premier.

XXXX Corneliu Vadim Tudor a declarat că își va amaneta cărțile dacă va fi nevoie, ca să facă rost de bani pentru a-și susține candidatura la prezidențiale. Asta în cazul în care nu va fi nevoit să-și amaneteze cărțile ca să își poată cumpăra medicamente.

Poză de Guvern înainte de colaps


Ori de câte ori are ocazia, pe marginea drumului sau în vizite oficiale, premierul Emil Boc își demonstrează abilitățile de cosaș. În fața poporului, în direct la TV.

Relaxat și zâmbitor, proaspăt bronzat după vacanța petreuctă la Monte Carlo, ministrul Economiei, Adriean Videanu ne explică la TV cum vine treaba cu derapajul economic în care a intrat România.

Inginerul Gheorghe Pogea se crede specialist în finanțe pentru că, a auzit el, cel mai bun economist din lume este un inginer. Ne comunică acest lucru la TV, ridicând din umeri a neputință, după ce a băgat Finanțele României în gard.

Marian Sârbu, ministru Muncii, și-a luat vacanță în timp ce subalternii săi discută cu reprezentanții FMI, despre trimiterea în șomaj a 150 de mii de oameni. Aflăm tot de la TV.

Ecaterina Andronescu încearcă să dea de căpătâi legilor educației și să-i potolească pe profesorii speriați că vor fi restructurați, după ce au fost păcăliți în campania electorală cu creșteri salariale de 50%. Dezbaterile au loc în fața camerelor de luat vederi, în conferințe de presă.

Dan Nica, ministrul de Interne, refuză să mai plătească ore suplimentare și chiriile polițiștilor, în timp ce oamenii au ajuns să se împuște în plină stradă și să spargă bancomatele. Programele TV sunt pline de astfel de știri.

Ilie Sârbu de la Agricultură și Nicolae Nemirschi de la Mediu se ocupă de contracte de publicitate pe sute de mii de euro. Ambii se justifică în Talk-Show-uri la TV.

Ministrul Turismului Elena Udrea se plimbă, cu alai de ziariști și cameramani, prin țară și pregătește campania electoral a președintelui Traian Băsescu.

În ce o privește pe Sorina Plăcintă, proaspăt ministru al Tineretului și Sportului, putem spune că se îmbracă absolute neinspirat. Am constatat de fiecare dată când a apărut la TV.

Specialiștii în economie ne avertizează că vor veni vremuri grele iar reprezentanții FMI anunță public faptul că România va înregistra o scădere economică de 8,5 % în 2009. În conferințe de presă, bineînțeles. Tot ei spun că va urma o modestă creștere în 2010.

Să-i mai credem? Dacă avem în vedere că s-au înșelat cu previziunile făcute în luna martie, mai bine ne așteptăm la ceva și mai rău în 2010.

Vor vedea dacă au nimerit-o de data asta, cei ce vor supraviețui.

joi, 6 august 2009

O ghilotină pentru Nuți Udrea


Ceea ce i se întâmplă în această perioadă Elenei Udrea nu se datorează atât ilegalităților și grozăviilor pe care le-ar fi comis la Ministerul Turismului cât mai ales poziției pe care o deține în anturajul președintelui Traian Băsescu. Aceea de principală favorită.

În ochii multora dintre noi, ea simbolizează aroganța, corupția, ipocrizia și nesimțirea regimului Băsescu. Dezinvoltura cu care risipește banul public, luxul și opulența pe care le afișează într-o perioadă de criză sunt pe cale s-o transforme într-un subiect al antipatiei și urii populare.
Un fel de Maria Antoaneta a regimului Băsescu.

Bineînțeles păstrând proporțiile. Niciodată Sexi – buzoianca, pițipoanca de Cotroceni, nu ar putea rivaliza cu ultima regină a Franței.

Campania publică de demonizare la care este supusă și comisia de anchetă în fața căreia trebuie să dea socoteală ar putea produce aceleași efecte devastatoare precum „Afacerea colierul“.

Eventuala demiterea din fruntea Ministerului Turismului, va echivala cu ghilotinarea și ar putea deveni factorul declanșator al mișcării ce va duce la căderea regimului Băsescu.

miercuri, 5 august 2009

Considerații despre absenteismul la vot (II)

Dacă înainte de 1989, comuniștii aveau grijă ca aproape toată lumea să meargă la vot, pentru ca absenteismul să nu fie interpretat ca și dezacord cu politica Partidului, politicienii de după revoluție au abordat problema altfel. S-au prefăcut că nu există.


Din 1990 și până în prezent, numărul românilor care votează scade în permanență. Din ce în ce mai puțini, la fiecare ciclu electoral. Nemulțumiți de incapacitatea clasei politice de a guverna în folosul cetățenilor, scârbiți de minciunile politicienilor, sătui de corupție, de aroganța puternicilor zilei, românii preferă să stea acasă în ziua alegerilor.


Absenteismul la urne a devenit un fenomen. Este o formă de protest prin care românii își exprimă dezacordul cu ceea ce fac conducătorii lor poltici. Sunt din ce în ce mai mulți cei care, în dezacord cu ceea ce se întâmplă pe scena publică, refuză să-i legitimeze ca și conducători.
Așa s-a ajuns ca România, un stat de 20 de milioane de locuitori, să fie reprezentată în Parlamentul European care au obținut, toți la un loc, 5 milioane de voturi. Adică un sfert din numărul românilor cu drept de vot. Aceiași situație s-a înregistrat și la prezidențialele din 2004, când actualul președinte a fost ales de un sfert din electorat.


Și cu toate acestea, deși datele statistice arată că nu reprezintă decât o mică felie din societate, politicienii se încăpățânează să susțină contrariul. Astfel, răstălmăcind și folosind în propriul interes principiile și regulile democrației, o minoritate reușește să se mențină și să se perpetueze la putere.


Paradoxal, exercițiul democratic ne-a adus în același punct din care am plecat după revoluția din 1989, într-o dictatură. Doar că de data aceasta, dictatura nu se mai bazează pe forță și represiune ci pe ignorarea opiniei majorității.

marți, 4 august 2009

Pentru cine se scrie „Cotidianul“ ?


Acum vreo 12 ani, când am intrat pentru prima oară într-o redacție serioasă, redactorul șef mi-a spus că devii un jurnalist bun abia atunci când cineva îți spune că, de fiecare dată când scrii un articol, el cumpără ziarul ca să te citească. Doar atunci.


Când un om este dispus să scoată din buzunar un leu, doi sau trei și să-i cheltuie pentru ziarul în care îți apar articolele, înseamnă că munca ta are valoare. Acela este cititorul tău.


Indiferent cât de mult te-ar ridica în slăvi ceilalți, fie că este vorba de copiii de la bloc, părinții, bunicii, prietenii, soția, amanta, dușmanii etc. dacă nu dau bani pe scriitura ta, nu contează.


Drept urmare, a încheiat primul redactor șef cu care am lucrat, trebuie să scrii pentru cititori.

Presa românească este plină de ziariști extraordinari, super-profesioniști, deontologi, a căror scriitură este contruită doar pe argumente irefutabile, dar pe care, din păcate, nimeni nu este dispus să dea doi bani.


Un asemenea caz este „Cotidianul“.


Un ziar care, dacă ar fi să te iei după suma valorilor din redacție, ar trebui să fie cel mai bine vândut de pe piață. Nu este așa. Dimpotrivă, este unul dintre cele mai slab vândute și nu cred că se întâmplă din cauza numărului mic de cititori de presă de calitate.


Problema este în altă parte, iar acest lucru pare să-l fi înțeles Cornel Nistorescu atât de hulit și contestat în aceste zile:


Ziariștii de la „Cotidianul“ au uitat pentru cine trebuie să scrie.

Considerații despre absenteismul la vot (I)

Înainte de 1989, copil fiind, îmi amintesc cum, în câteva rânduri, în zilele de alegeri, părinții nu au putut merge la vot. Din diverse motive. Invariabil, seara ne trezeam la ușă cu doi tovarăși de la secția de votare cu o urnă mobilă, pentru ca ai mei să-și poată exercita drepturile constituționale. Nu am dat nici o atenție fenomenului.

După câțiva ani, la liceu, tot înainte de 1989, la o oră de cunoștințe social-politice, un fel de cultură civică, profesorul ne vorbea despre dreptul la vot și despre spiritul civic de care trebuie să dăm dovadă, exercitându-l. Discuția era oarecum liberă (sau cel puțin așa credeam noi). La un moment dat, unul dintre colegi îi spune profesorului că pe el nu-l intersează politica (ca pe noi toți, de altfel) și deci nu vede nici un motiv pentru care ar merge să voteze.

Atunci, proful ne-a explicat că absenteismul de la vot nu presupune dezinteres față de politică, așa cum credeam noi, ci dezacord față de sistemul politic, de candidații și de ideile pe care acesta le promovează. Politică, ne-a precizat, facem toți, chiar și inconștient. Nu votezi pentru că nu ești de acord cu ceea ce ți se propune și dorești altceva.

Explicația mi-a rămas în minte, poate și pentru că era un avertisment. În acea perioadă era destul de periculos să fii în dezacord cu sistemul politic și mai ales cu conducătorii.

Mai târziu am pus cap la cap cele două amintiri și am înțeles de ce cei doi tovarăși de la secția de votare le acordau atât de multă atenție părinților mei și veneau la ușă atunci când nu reușeau să-și exercite dreptul constituțional. Pentru comuniști nu conta pe cine puneai ștampila pentru că, oricum, aveau grijă să iasă cine trebuie.

În schimb conta ca prezența la vot să fie cât mai aproape de 100%, ca nu cumva cineva să interpreteze absenteismul drept dezacord cu politica practicată de ei.

luni, 3 august 2009

Jocul haotic al jucătorului-președinte

Imediat după preluarea funcției de președinte al României, Traian Băsescu anunța că se va implica în viața publică, în rezolvarea problemelor guvernării, că va fi un președinte jucător. Nu că predecesorii săi ar fi fost niște momâi de paie. Este cunoscută implicarea lui Emil Constantinescu în schimbarea lui Radu Vasile din fruntea Guvernului, așa cum sunt știute criticile lui Ion Iliescu la adresa exceselor lui Adrian Năstase.


La ceva asemănător ne așteptam și din partea lui Traian Băsescu. Un președinte care să medieze între cele patru partide ce formau coaliția de guvernare, PNL-PD-PC-UDMR, un președinte care să faciliteze dialogul, care să dea o mână de ajutor la buna funcționare a societății.


El n-a vrut să fie doar atât. A dorit să fie jucător, arbitru, autor al regulamentului și, mai mult, a vrut să aibă dreptul de a schimba regulile și echipele, când și cum îi convine.


Rând pe rând s-a debarasat de liberali, conservatori, proprii consilieri, oameni de afaceri, judecători, funcționari, medici, profesori, ziariști, localnicii din Dăbuleni. Adică de toți cei care nu au fost de acord să-l asculte orbește. A păstrat alături serviciile secrete, aparatul represiv, format din Parchetul General și DNA, pe cei care nu crâcnesc în fața lui și a Elenei Udrea și care nu o ironizează pe EBA.



După un mandat în care a aplicat două seturi de reguli, unul pentru ai săi și altul pentru ceilalți, Băsescu este pe cale să arunce societatea românească în haos. Să învrăjbească pe toată lumea. Pe elevi cu profesori, pacienți cu medici, judecători cu justițiabili, sindicate cu sindicaliști, politicienii între ei și pe toată lumea cu mass-media.


Și asta doar pentru a rămâne încă cinci ani locatar la Cotroceni.

La Sport nu-i ca la fabrica de confecții


Duminică seara (2 august a.c.) la TV, ministrul Octavian Bellu a prezentat o situație a sportului românesc cu toate lipsurile sale și cu câteva posibile soluții de redresare. Alături de el, în studio au comentat foști campioni, precum Elisabeta Lipă și antrenori de campioni, precum Mariana Bitang și ziariști, Robert Turcescu și Grigore Cartianu.

Într-un scaun, aprobând ceea ce discutau ceilalți am văzut-o și pe Sorina Plăcintă. Tunsă precum o secretară, colorată pe buze cu un roz ciudat și la fel de neinspirat îmbrăcată ca de obicei. Cercei cu pietre albastre în urechi, eșarfă verde care acoperea un lanț de aur, la gât, cămașă albă, pantaloni gri și pantofi negri. Nu bag mâna în foc, dar cred că în picioare avea șosete albe, trei sferturi. Dacă mă înșel îmi cer scuze. Așa se vedea.

O ținută extrem de elegantă, recomandată pentru sesiunile de shopping, atunci când doamna merge la piață să cumpere gogoșari și murături pentru iarnă. Singurele accesorii lipsă din ținuta doamnei Plăcintă erau cele două sacoșe de rafie, atât de necesare în asemenea situații.
În ce privește sportul românesc, din ce am văzut la TV, cea mai bună soluție ar fi desființarea unui minister condus de oameni care nu au nici o legătură cu problema și delegarea responsabilităților celor care se pricep.

Așa cum s-a prezentat, Octavian Bellu are mai multă competență decât o mie de Plăcintă clonate cu Ridzi și garnisite cu Boc.