miercuri, 6 mai 2009

Mâna de viperă

Inspiraţi din filmele cu bande de gangsteri şi motociclişti, mai mulţi adolescenţi dintr-un orăşel liniştit de la poalele Carpaţilor, s-au strâns în câteva găşti luându-şi nume care mai de care mai fioroase. Spre deosebire de personajele de film, tinerii îşi petreceau vremea la o miuţă în curtea şcolii sau prin copaci, după corcoduşe. Din când în când mai trăgeau de coadă vreun căţel scos la plimbare de câte un bătrân.

Într-o zi, la poliţia orăşelului de la poalele Carpaţilor ajunge un fax, trimis de la județ, în care se solicita o situaţie cu bandele de cartier și clanurile interlope. Sarcina a fost repartizată poliţiştilor de stradă care s-au apucat de treabă. Dar, cum în orășel, în afara câtorva scandalagii bețivi, nimeni nu deranja liniștea, sarcina polițiștilor s-a dovedit un fel de misiune imposibilă. Însă nu se puteau întoarce cu mâna goală așa că au prezentat șefilor o evidență a găștilor de puștani.

Lucrând la centralizarea datelor din stradă, unui funcționar i-a sărit în ochi numele uneia dintre găşti - „Mâna de Viperă“. Părându-i-se ciudat, omul a pus două semne ale exclamării în dreptul său. Apoi a transmis lista, mai departe, superiorului. Văzând semnele şi crezând că este vorba de ceva important, acesta, a subliniat „Mâna de Viperă“, trăgând două linii groase cu carioca.

Situația a ajuns, în final, la şeful poliţiei judeţene care, atent la sublinieri, a pus în dreptul „Mâinii de viperă“ o rezoluţie: „Atenţie sporită. Problema nu trebuie scăpată din vedere!“.

După câteva luni, același şef al poliţiei judeţene participă la o întrunire, în Capitală, unde, printre altele, se discută şi despre pericolul social reprezentat de clanurile interlope și bandele de cartier. Întors acasă, sub impresia celor auzite, scoate lista găștilor din sertarul în care o aruncase și revede rezoluţia.

Fără să stea pe gânduri transmite un ordin scurt către detaşamentul de intervenţie rapidă: „Luaţi măsuri urgente împotriva găştii «Mâna de Viperă»!“ Cum ordinul nu se discută, ci se execută, două dube de poliţişti mascaţi, înarmaţi până în dinţi, au descins în orăşelul liniştit de la poalele Carpaţilor.

În acest timp, fără să bănuiască nimic, „Mână de Viperă“ tocmai se angajase într-un meci de fotbal, pe maidanul de la marginea oraşului, cu rivalii din trupa „Oase frânte“.

Jocul se încinsese bine de tot când, pe teren, au năvălit mascații, fioroși, agitându-și pulanele și armele cu gaze lacrimogene. Fără un cuvânt i-au strâns pe adolescenți, i-au înghesuit în dube și i-au transportat la sediul poliției locale.

Aici le-au aplicat o corecție ca la carte cu bastoanele de cauciuc, explicându-le, amical, printre lovituri, că nu este bine ceea ce fac și că ar trebui să renunțe, ca să evite alte necazuri. Deși nu știau de ce anume se făceau vinovați, puștanii au acceptat recomandările și, în prezența părinților, au semnat câte o declarație în care se angajau să nu mai participe la activități infracționale în cadrul structurii de crimă organizată „Mâna de viperă“.

Şi uite aşa, dintr-un motiv misterios, „Mână de viperă“ a dispărut din orășelul liniștit de la poalele Carpaților, fără ca cineva să se întrebe ce fel de lighioană este vipera cu mâini.

Un comentariu: