miercuri, 1 aprilie 2009

Cine știe răspunde: Avizare, eficientizare sau o răfuială ?

Disputa dintre Prefectură și presa locală pe marginea pe marginea unei așa-zise tentative de control asupra informațiilor transmise de instituțiile publice este pe cale să se încheie chiar înainte de a începe. Și asta, după ce chiar inițiatorii au dat înapoi, repliindu-se strategic. După ce luni, Cristi Irimia a aruncat cu piatra în geam, marți s-a apucat să strângă cioburile și să curețe locul. Bineînțeles că a folosit mâna altuia, că doar nu era să retracteze ceea ce a spus cu o zi înainte. Drept urmare am revenit la situația inițială de la începutul week-end-ului.
Din filmul evenimentelor și felul în care s-au încheiat, am impresia că cineva are ceva de împărțit cu purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Traian Negulescu iar acum a găsit prilejul „să i-o tragă“.
În ceea ce-i privește pe ceilalți care au marșat, tare îmi este că au acționat din spirit de turmă. De aici și reacția întârziată, față de cele discutate la Prefectură vineri 27 martie, a celor de la Radio Dada, Realitatea Focșani (luni, 30 martie ) și Ziarul de Vrancea (marți, 31 martie).

P.S.: Traian Negulescu mi-a fost redactor șef și pot spune că nu este nici prost și nici agramat, așa cum îl prezintă unii. Dimpotrivă, cu toate scăpările și defectele sale, cred că este unul dintre cei mai buni ziariști din Vrancea. Îi dau mai mult credit lui, decât celor care cunosc la perfecție regulile gramaticale ale limbii române dar nu sunt în stare să lege două propoziții într-o frază sau nu reușesc să se facă înțeleși în ceea ce scriu . Rămâne ca Traian Negulescu să confirme și ca purtător de cuvânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu