luni, 6 aprilie 2009

Îl mai plac românii pe Băsescu ?

În cei aproape cinci ani petrecuți la Cotroceni, Traian Băsescu n-a reusit să-i îndrume pe români spre o viață mai bună, conform sloganului din campania electorală. În schimb, a ocupat ecranul televizoarelor și primele pagini ale ziarelor cu scandalurile, manevrele de culise menite să-i înlăture adversarii politici din drum și mai nou, cu controversele legate de familia sa.
Cu toate acestea, în ciuda absenței „succesurilor“ mandatului prezidențial, Băsescu se bucură, încă, de un nivel de popularitate ridicat. Și aici nu mă refer la corul intelectualilor lăudători pe care i-a mituit cu funcții și stipendii și nici la ziariștii, plătiți din fondurile PD-L, care îi transformă fiecare cuvânt în literă de lege. El se bucura de susținere în rândul unei mari părți a electoratului, formată din oameni simpli, care nu anchiesează nici la teoriile lui Pleșu sau Liiceanu și nici nu citește editorialele lui Turcescu sau Traian Radu Ungureanu.
Băsescu este apreciat de o anumită categorie de români, nu pentru ceea ce reprezintăa ca politician, ci pentru ceea ce este ca om, un grobian, amator de băutură și petreceri cu lăutari. Pentru unii, Băsescu este șmecherul descurcăreț, din colț, care te face din vorbe, combinatorul la care găsesti oricând, o pereche de blugi sau un parfum de firmă, la jumătate de preț. Alții, văd în actualul președinte pe vecinul de la parter, băiat de viață care, vara, iese în fața blocului în maiou, cu bidonul de vin și cu grătarul, pune casetofonul pe pervaz și dă volumul la maxim ca să audă tot cartierul ultimele manele cu Guță sau Adrian Copilul Minune.
Aceasta este imaginea și-a construit-o președintele, cu ajutorul presei, afișându-se prin cârciumi cu șprițul în față, dansând cu țigăncile pe ritmuri de manele, pe scenă sorbind șampanie din sticlă sau la volan, după un chef cu Gigi Becali.
Câți dintre cei care se uită la știri nu au condus mașina, vreodată, după o petrecere la care au băut mai mult de un pahar cu vin? Câți dintre noi nu am folosit sintagma „țigan (-că) împuțită“ la adresa unei persoane enervante? Câți suporteri nu au stat în tribună, la un meci de fotbal, spărgând semințe? Câți bărbați, nu au făcut glume fără perdea de genul „dăcă urci pe masă îți arat cum se face“ cu câte o fătucă tupeistă?
Spre deosebire de predecesorii săi, Ion Iliescu, activistul de carieră, sau Emil Constantinescu, intelectualul prețios, actualul președinte al României a ales să se identifice cu acea pătură a populației, foarte numeroasă, care bea bere la PET, ascultă manele, sparge semințe pe bancă în fața blocurilor părăginite din cartierele muncitorești și se uită în fiecare noapte la OTV.
Rămâne de văzut dacă tipologia de președinte manelist și miștocar, va mai prinde la prezidențialele din toamnă. Aceasta mai ales că foarte mulți dintre noi am început să simțim pe propria piele efectele dezastruoase ale crizei financiare.

3 comentarii:

  1. sau, daca va mai candida !
    mira-m-as sa faca greseala asta !
    probabil, va renunta !
    in rest, argumentele-s juste !

    RăspundețiȘtergere
  2. Va candida pentru ca miza este enorma. Inchipuie-ti ce se va intampla daca va pierde alegerile. Va disparea din viata publica si va fi haituit de toata lumea.

    RăspundețiȘtergere
  3. sa speram ca nu !
    sau mcar, nu la fel de mult !

    RăspundețiȘtergere