Am văzut pe un blogg comentarii despre un film, „Nothing but the truth“, bazat pe o poveste reală, a unei jurnaliste, de la The New York Times, care merge la închisoare pentru că a refuzat să-și dezvăluie sursele. Nu am văzut filmul, însă vă pot relata cazul după care a fost realizat filmul:
În 2005, ziarista Judith Miller, de la The New York Times, a petrecut 85 de zile în închisoare pentru că a refuzat să dezvăluie identitatea unei surse. În 2003, în Statele Unite izbucnea ceea ce presa avea să numească „Afacerea Plame-Wilson“- un scandal de divulgare a numelui unui agent CIA, lucru interzis cu desăvârșire de legislația americană.
Scandalul a izbucnit la 6 iulie 2003, când The New York Times a publicat un articol semnat de un fost ambasador, Joseph Wilson, care acuza administrația Bush că a manipulat o serie de informații, exagerând amenințarea irakiană. Specialist pe problemele Africii, el a desfășurat o anchetă, la cererea CIA, în Niger, în februarie 2002, cercetând un eventual trafic nuclear între Nigeria şi Irak. În materialul publicat, Wilson a folosit și o serie de date din raportul realizat cu prilejul călătoriei în Nigeria.
După câteva zile, în replică la articolul publicat în The New York Times, un jurnalist apropiat administrației Bush, Robert Novak, a încercat să-l discrediteze pe Wilson și ancheta sa. Novak a sugerat, citând sub protecția anonimatului, doi oficiali cu rang înalt din administrație, că Wilson a ajuns în Nigeria grație intervenției soției sale, Valerie Plame, agent CIA, a cărei identitate a fost dezvăluită, astfel.
A fost demarată o anchetă, procurorul independent Patrick Fitzgerald fiind însărcinat, în decembrie 2003, să cerceteze „scurgerea de informaţii“ care a permis identificarea agentului Valerie Plame. Ancheta a ajuns la o jurnalistă de la New York Times, Judith Miller, care nu scrisese articole despre această afacere, dar care era bănuită că a discutat subiectul cu sursele sale.
În primă fază, Miller a refuzat să-și divulge sursele în fața instanței, invocând Primul Amendament. În consecință, a fost condamnată la 18 luni de închisoare pentru sfidarea justiției. Instanța s-a sprijinit pe o decizie a Curții Supreme din 1972, potrivit căreia protecția surselor presei, garantată de Constituție, nu se aplică în cazul jurnaliștilor ale căror mărturii se pot dovedi esențiale în cazuri penale.
Judith Miller a petrecut în închisoare 85 de zile, între iulie și septembrie 2005. A fost eliberată după ce a recunoscut, în cele din urmă, că a vorbit despre cuplul Plame-Wilson cu directorul de cabinet al vicepreşedintelui Dick Cheney, Lewis Libby. Jurnalista a avut acceptul sursei pentru a-i dezvălui identitatea.
Libby a fost inculpat pentru mărturie mincinoasă și a demisionat din funcţiile pe care le deţinea, scandalul Plame-Wilson punând Casa Albă într-o poziție mai mult decât stânjenitoare. Dezvăluirile din presă, bazate pe scurgerile de informații privind identitate agentului CIA, Valerie Plame, au fost interpretate drept represalii din partea administrației Bush, asupra lui Joseph Wilson, pentru criticile aduse războiului din Irak.
După ce a fost eliberată din închisoare, jurnalista Judith Miller, în vârstă de 57 de ani, a încetat colaborarea cu publicaţia The New York Times, după 28 de ani de carieră. Ea și-a motivat plecarea spunând că unii dintre colegii săi nu au fost de acord cu decizia de a depune mărturie, într-un final, după 85 de zile petrecute în închisoare.
Miller a fost corespondent pe probleme de securitate naţională. A scris patru cărţi, iar în 2002 a făcut parte dintr-o echipă care a câştigat premiul Pulitzer pentru reportajele care au precedat atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Până în prezent nimeni nu i-a ridicat statuie pentru că a refuzat să-și dezvăluie sursele, preferând să meargă la închisoare pentru principiile sale.
Te intrebi de multe ori, ca jurnalist, daca poti pune meseria ta pe primul loc, inainte de familie. Unii cred in meseria lor si fac tot posibilul pentru a fi dat ca primul exemplu. Mai mult decat atat, pentru ei, deontologia este litera de lege.
RăspundețiȘtergereCand exista un precedent, ca cel de mai sus, te intrebi pana unde poti merge ? Daca ai norocul sa prinzi un subiect de prima pagina, care va putea creea ecouri in societatea civila si in mass-media centrala, te intrebi ce sa faci cu el ? Scrii despre el ca un deontolog, avand grija sa iti protejezi sursele sau renunti la ceea ce pentru tine este, pana la urma, painea ta zilnica ?
Da, foarte interesant. Multe le stiam, dar nu asa de amanuntit. Multumesc :) Si concluzia ar fi ca e tare greu sa fii jurnalist, unul adevarat, care sa tina la adevar mai mult decat la propriul interes si la principii mai mult decat la libertate :)
RăspundețiȘtergere@danbrasov
RăspundețiȘtergere@gabriela
In cazul acesta, eu cred ca Judith Miller a gresit acceptand sa faca puscarie pentru ca a fost victima unui joc politic. Miller nu a scris nimic pe tema respectiva,a avut doar o discutie cu Lewis Libby.
Alti doi jurnalisti, Robert Novak si Matthew Cooper apropiati administratiei Bush, au dezvaluit, in articolele lor, identitatea agentului CIA, incercand sa-l discrediteze pe Joseph Wilson, sotul Valeriei Plame. Cei doi au acceptat sa colaboreze cu justitia si au scapat.
Oricum, la ei este mult mai usor sa iti pastrezi principiile ca jurnalist pentru ca legea este de partea ta. Constitutia SUA iti permite sa iti protejezi sursele. Un ziar precum The New York Times nu are nici o problema in a publica articole pro si contra pe un anumit subiect. Cititorii sunt cei care aleg daca vor citi articolul pro sau pe cel contra, in functie de preferinte sau de autori.
In Romania, mai ales dupa viitoarele coduri, va fi extrem de greu sa faci meseria de ziarist. Va trebui sa cautam tot felul de soparlite ca sa putem spune cate ceva.
Intrebarea este daca merita sa faci un asemenea sacrificiu. La ei, cu un subiect tare, poti sa darami un presedinte, asa cum a fost cazul Watergate. Aceasta pentru ca statul functioneaza iar separatia puterilor nu este doar o gluma.
noi poti sa ai un super subiect cu care sa rastorni guvernul sau presedintia si sa nu ti se publice ce sau sa ti se publice si sa nu il ia nimeni in seama.