joi, 16 aprilie 2009

Sorina Plăcintă mi-a trimis o felicitare de Paşte

Doamna senator Sorina Plăcintă mi-a trimis o felicitare de Paşte cu mesaj. Am găsit-o în cutia poştală. Câteva rânduri alese, bine ţintite ca să ne impresioneze: „Sunt zile când trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă şi mai deschisă, când lumina sfântă coboară în casele şi în inimile noastre...“ Frumos...

Asta înseamnă că doamna senator se gândeşte la mine (sau cel puţin aşa ar trebui să cred eu), alegătorul din colegiul în care a candidat. Motiv pentru care ar trebui să-i întorc aceste gânduri, dacă s-ar putea împreună cu votul meu, la viitoarele alegeri (cel puţin aşa ar vrea dumneaei).

Personal aş fi preferat ca pe lângă felicitarea de Paşte (sau în loc de), doamna senator, să ne trimiteţi, nouă, locuitorii din colegiu, o invitaţie la o întrunire. Să ne cunoaştem, să schimbăm câteva vorbe, să vă spunem ce probleme avem, ce aşteptări avem de la dumneavoastră etc. Ca să punem Senatul la treabă, cum ne îndemnaţi pe vremea când eraţi doar candidat.

Să nu ne trezim, peste patru ani, la final de mandat, noi cu un teanc de cartoane şi cu buza umflată pentru că am fost înşelaţi încă o dată, domnia voastră cu titulatura de senator, leafă şi pensie specială de la stat şi ceva combinaţii pe bani publici.

La final, mulţumesc pentru felicitare, vă urez, de asemenea, să aveţi parte de ceea ce ne doriţi dumneavoastră nouă şi să vă vedem cu bine, la televizor, la următoarea şpriţuială din Parlament (degustare de vinuri, cum îi ziceţi dumneavoastră).

2 comentarii:

  1. Esti rautacios la faza asta; de la MOP n-ai primit? Ca si asta trimite mii de asemenea felicitari cu acelasi scop, numai ca ... deh!

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa sunt eu rautacios cateodata, dar fiind blogu' meu, imi permit, ce pana mea.

    RăspundețiȘtergere