marți, 13 octombrie 2009

Băsescu și-a lepădat de ghiuleaua Boc de la picior


Moțiunea de cenzură a trecut în Parlament, iar guvernul Boc a picat. Acum câteva zile anticipam că Emil Boc va fi sacrificat pentru ca Traian Băsescu, candidatul PD-L la președinție, să poată propune un candidat de premier nou- nouț, mai frumos și mai deștept.

Care să nu fi fost compromis și erodat de această guvernare. Primul pas a fost făcut. Urmează al doilea. Vom vedea pe cine va propune Băsescu, mai ales că liberalii l-au nominalizat, deja, pe Klaus Johannis, primarul Sibiului. Iar el este dispus să stea la discuții și să se pună pe lucru.

Or, e destul de greu s-o contrapui pe directoarea Unilever, Alexandra Gătej, ale cărei calități nu le cunosc decât foștii ei colaboratori lui primarului din Sibiu, considerat de foarte multă lume cel mai competent și mai gospodar politician din România.

Și unde mai pui că este și neamț.

Șansa lui Băsescu ar fi să nu se înțeleagă PSD, PNL și UDMR asupra nominalizării de premier, astfel ca Johannis să nu se bucure de o susținere largă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu