miercuri, 15 iulie 2009

Verdictul președintelui: presa corupe politicienii slabi

În sfârșit, după o lungă perioadă de tăcere, președintele Traian Băsescu a vorbit despre cazul Ridzi. La investirea noului ministru al Tineretului, Sorina Plăcintă. În voce i se citea regretul pentru pierderea pionului Monica Iacob Ridzi, disperarea că va trebui să sacrifice și alți soldați (Ciutacu a anunțat că urmează Udrea), îngrijorarea că scandalul se apropie de EBA și implicit de el, ciuda că a fost încolțit și obligat să cedeze în fața durilor din PD-L.

Discursul în sine, mi s-a părut mai prost decât altele în care Băsescu își lovea adversarii în moalele capului. Construit cu mai puțină atenție și rigurozitate, lipsit de credibilitate, un fel de însăilare de clișee, cuvinte tari, smiorcăieli și amenințări.

Pe de-o parte, am asistat la un autodenunț.

Președintele a declarat că știa, dinainte de dezvăluirile presei, de combinațiile Monicăi Ridzi pe banii MTS. A propus și remanierea, în fața unor martori care pot confirma. Și gata. Nu a ieșit public cu acuzații, la fel ca atunci când era vorba de miniștri PNL sau PSD, nu a mai cerut anchetă de la DNA, nu a mai ridicat țepe în piața publică. Semn că îl durea mai tare de prietena fiie-sei decât de banii publici fituiți.

A mai spus, apoi, că avea cunoștință de „bani neînregistrați“ cu care politicienii își plăteau aparițiile televizate. Adică bani negri. Ceea ce duce cu gândul la evaziune fiscală.

Din propriile-i spuse, se desprinde concluzia că Băsescu s-ar afla în postura penală de tăinuitor, fapt ce ar implica citarea sa la DNA, măcar în calitate de martor.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a identificat un nou dușman: presa. Aceiași presă care în 2004, criticând PSD și pe Adrian Năstase l-a ajutat să devină președinte și care, astăzi, dezvăluind corupția de la masa sa, îi pune în pericol realegerea.
În viziunea președintelui, mass-media, joacă rolul traficantului care profită de slăbiciunea politicienilor, dependenți de aparițiile televizate și îi pune să fure banii publici cu care să-și cumpere doza zilnică de publicitate. Corupția din România se datorează trusturilor media care au încheiat o înțelegere murdară cu politicienii slabi.

Ca și cum nu politicienii sunt cei care au tendința de a corupe tot ceea ce ating, ca și cum ar suferi de o boală molipsitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu