joi, 2 iulie 2009

Mitocănia lui Boureanu

Deputatul Cristian Boureanu a fost însărcinat de PD-L să obstrucționeze ancheta parlamentară în cazul Ridzi. Individ mediocru, plin de frustrări (poate și pentru că prima nevasta i-a fugit cu amantul, nașul de cununie) este cel mai indicat să facă acest lucru. De altfel, în partid, rolul său pare a fi cel de lătrău. Este asmuțit, de mai marii PD-L, împotriva tuturor celor care îi deranjează chiar cu riscul de a depăși orice limită a ridicolului sau a bunului simț.

Nici de data aceasta nu s-a dezmințit și fără să piardă prea mult timp a insultat-o pe șefa comisiei, Alina Gorghiu. Mai întâi a încercat s-o ridiculizeze adresându-i-se cu apelativul „domnișorică“. Iar când femeia i-a dat replica, cerându-i să vorbească astfel propriei soții, masculinitatea lui Boureanu a dat pe dinafară. Și-a demonstrat foarte clar bărbăția făcând aluzii mojicești la viața particulară a deputatei Gorghiu.

Dacă ar fi făcut așa ceva la începutul anilor 1900, Cristian Boureanu ar fi fost luat la palme și scos în șuturi din sala în care s-ar fi petrecut incidentul.
O chestie de onoare.

În zilele noastre, o parte din bărbații care au asistat la incident, cei care nu-i erau colegi de partid, s-au mulțumit doar să-i bată obrazul. Tot o chestie de onoare. Nici măcar nu au îndrăznit să-i se adreseze așa cum merita:

„Băi mitocanule!“

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu