marți, 14 iulie 2009

Un an de când PD-L și PNL s-au opus reabilitării parcurilor focșănene






S-a împlinit (sau este pe cale să se împlinească) un an de când majoritatea PD-L – PNL din Consiliul Local a refuzat să aprobe depunerea unui proiect de finanțare pe fonduri europene, pentru reabilitarea parcurilor din Focșani. Pe motiv de rășini și fițe. La vremea respectivă, „echipa“ condusă de buturuga Trășculescu motiva că a fost chemată prea din timp la serviciu și nu a avut timp să se dezmeticească din beția puterii.

De atunci a trecut o grămadă de vreme și multe s-au întâmplat.

Primăria a pierdut finanțarea din bani europeni pentru refacerea parcurilor, Trășculescu i-a luat locul lui Jan Vraciu și s-a s-a certat cu Mustea, PD-L a ajuns la putere mințind electoratul, a făcut guvern cu PSD, Boc a ajuns premier, Pogea a băgat forfetarul, ne-a lovit criza, Băsescu a trimis-o pe aia mică și un pic agramată la Bruxelles, Trășculescu a pierdut europarlamentarele, Monica Iacob Ridzi a fost prinsă la furat, Elena Udrea s-a dat cu calul și cu bicicleta iar parcurile din Focșani au ajuns într-o stare jalnică (vezi foto).

Acum, buturuga Trășculescu, transformată în deputat de Mărășești a uitat că s-a opus proiectului de finanțare și ne dă lecții despre importanța atragerii fondurilor europene. Rugăm colegii de partid să-i dea un sul de hârtie igienică să se șteargă la gură.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu