Emiluș este un bărbat de înălțime medie – cel puțin așa crede – ajuns într-o înaltă funcție de stat. Unii spun că nu este altceva decât un pitic cu pretenții și că i-ar mai trebui vreo treizeci de centimetri ca să se considere un tip de înălțime medie. Emiluș este complexat și ar face orice (dacă-i dă voie Șefu’) ca să capete cei treizeci de centimetri care îi lipsesc. Seară de seară se roagă la îngerașul păzitor, sperând că într-o zi i se va îndeplini cel mai arzător vis. De asemenea, mai nou, Emiluș se roagă îngerașului să-l ajute să ne treacă de criză. Altă speranță nu mai are. Până când îngerașul îi va îndeplini măcar una din cele două dorințe, eroul nostru merge la serviciu, zilnic, și notează într-un carnețel cu coperți portocalii cele mai importante evenimente ale zilei.
Ora 10.14: Sunt cam somnoros. Nu prea am dormit noaptea trecută pentru că trebuit să vorbesc cu Șefu’ la telefon. M-a sunat cam pe la ora unu. E adevărat era târziu și aproape adormisem, dar trebuia să-l ascult că doar e Șefu’. Era cam melancolic și simțea nevoia să vorbească cu cineva, așa că i-am stat la dispoziție. Vreo trei ore.
Ora 10.18: Să chem fata să-mi aducă o cafea, că abia îmi țin capul pe umeri. Și mi s-au aburit și ochelarii. Nici nu pot să mă concentrez să scriu și nici nu văd să mai scriu…
Ora 10.24: A venit cafeaua. Mare și tare, tocmai bună să mă trezească…
Ora 10.25: Bună cafeaua! Să revin. Deci m-a sunat Șefu’ pe la unu, noaptea trecută: „Bă Emiluș, să nu crezi că dacă am băut un pahar de whiskey în plus, acum sunt beat. Sunt un pic trist, înțelegi tu și vreau să vorbesc și eu cu cineva apropiat, să mă asculte. Iar cu Nutzi nu pot, că are problemele ei, cu comisia lui Orban. Apropos, ai văzut ce tare a fost faza aia cu Organ? Eu i-am sugerat-o.“ Stai că sună telefonul pe interior…. Sper să nu fie tot Șefu’ cu chef de vorbă că iar ne lungim până până după prânz și nu mai am timp de guvernare.
Ora 11.02: Nu era Șefu’. Era Geoană. Că ce-am cu Kati Andronescu? Că am făcut-o iar să plângă la ședința de Guvern, când am amenințat-o că o dau afară. S-o las în pace, că doar o știu cât e de sensibilă și plânge din orice. Că dacă vreau să mă iau de cineva, atunci să mă iau de Ponta că el suportă mai bine. Sau de Nemirschi că e omul lui Mazăre de la Constanța. I-am zis că bine, da’ ce-s prost? Dacă mă iau de Ponta, ăsta răspunde, că-i impertinent. Iar Nemirschi m-a ajutat cu cazarea când am fost la mare. Mai bine Kati, că ea nu răspunde și dacă nu mai suportă, plânge.
Ora 11.31: Să reiau treaba cu Șefu’, de unde rămăsesem. Cică „Bă Emiluș, tu știi cât țin la familie. Cât am suferit eu pentru frate-meu când i-au sărit mogulii în cap că s-a asociat în firma aia cu armele. M-a durut inima că a trebuit să-i interzic. Făcea și el un ban cinstit, nu lua din buzunarul nimănui. În fine, cum spuneam, știi cât țin la familie, mai ales la fete. Cel puțin aia mică, EBA cum îi ziceți voi, e sufletul meu. Nu pot să-i refuz nimic….“
Ora 12.12: Ce repede trece timpul când muncești la stat, în slujba cetățeanului… Zice Șefu’„Bă Emiluș, acum câteva zile, când a venit de la Strasbourg, să vezi ce îmi zice: «Tati, tati, să știi că eu nu mă mai duc la servici, că râde toți băieții de mine prin club. Că ce fel de parlamentar sunt eu și ce fel de președinte ești matale dacă nu putem să dăm o lege să fumeze și ei iarbă legal. Că doar mă laud cu succesurile politice și că n-am nici o putere. Că nu mai vorbește cu mine și nici nu te mai votează dacă nu faci un gest pentru ei. Ca să nu-i mai ia poliția de la masă. Așa că te roagă ei și te rog și eu pe matale să dai o lege să aibă și ei voie să fumeze iarbă.»“
Ora 13.48: Și zice Șefu’… „Bă Emiluș, când mi-a spus, mi-au dat lacrimile. Uite bă, unde s-a ajuns din cauza la politica asta curvă. Să sufere un copil nevinovat. Că nu mai vor prietenii să-i vorbească. Așa că fii atent… Am făcut rapid o comisie și am liber la fumat iarbă –marijuana, știi tu. Pentru copii. Și am mai făcut ceva. De data asta pentru mine, că mâine, poimâine plec de aici și nu mai îmi rămâne nici o plăcere. Dăm drumul și la bordeluri, să îmi aduc aminte de tinerețe, când coboram în port la Marrakesh și plecam cu câte două pițipoance de gât. Vezi nu mai sufli o vorbă, să nu afle nevastă-mea, că am discuții acasă. Și nici Nutzi. Dacă te întreabă vreuna spui că e prioritate națională. Ca la legile educației. Mâine trimit pe cineva la tine cu legile și le aprobi în regim de urgență. “
Ora 14.39: După ce mi-a zis astea, a început să sforăie în telefon. Cred că-l luase oboseala și pe el. Am mai ținut și eu receptorul la ureche vreo jumate de oră, după care am închis și m-am culcat.
Ora 14.57: Nu mai rezist. Plec să mă culc. Îi spun secretarei că ies pe teren să verific lucrările la autostrada Gilău – Câmpia Turzii și dacă vine cineva de la Cotroceni cu un pachet, să-l bage într-un plic pe care să scrie „Secret de stat“ și să mi-l trimită acasă.
Ora 14.59: Închei aici. Dar să nu uit: Sunt un bărbat de înălțime medie şi vreau să fiu ca Şefu’ după ce iese la pensie. Sunt un bărbat de înălțime medie şi vreau să fiu ca Şefu’ după ce iese la pensie. Sunt un bărbat de înălțime medie şi vre….
(Poate VA URMA)
Aici puteți citi episodul precedent.
NOTĂ: Acesta este un pamflet. Drept urmare, până la apariția noilor coduri ale justiției nu vă deranjați să mă chemați în instanță. După aia mai vedem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu