Pericolul din spatele poporului suveran

Când aud pe cineva vorbind despre poporul suveran, mă trec fiori reci pe șira spinării și mă gândesc automat la un regim totalitar. Condus de un dictator fără scrupule. Asta pentru că poporul suveran i-a adus la putere pe Hitler și Musolini considerați a fi vinovați de atrocități de neimaginat până la ei. Și, tot în numele poporului suveran, Stalin, Ceaușescu sau Mao Zedong au trimis în pușcărie și au omorât milioane de oameni nevinovați.

Pentru că nu întotdeauna poporul suveran își cunoaște interesul pe termen lung și nu întotdeauna decide în cunoștință de cauză, ceea ce este mai bine pentru viitorul său. Motiv pentru care își deleagă putere, în urma alegerilor democratice, către parlamentari care îi reprezintă interesele și decid ceea ce trebuie făcut pentru înfăptuirea binelui public.

Deci, parlamentul, puterea legislativă, și nu președintele sau guvernul este simbolul democrației. Un legislativ puternic este garanția unei democrații consolidate pe când unul slab poate conduce oricând la un regim totalitar.

În România, noul sistem electoral, oarecum uninominal, nu a produs reforma clasei politice ci dimpotrivă. În locul unor parlamentari responsabili față de proprii alegători ne-am, trezit cu tot felul de pițipoance și playboy locali. Incapabili să-și contureze propria personalitate, ei nu fac decât să repete ceea ce li se predă la orele de învățământ politic sau materiale primite pe e-mail sau sms.

În aceste condiții, un referendum pe tema desființării unei camere parlamentului trebuie să aibă loc după o dezbatere publică cât se poate de amplă. În nici un caz să fie tratat la „și altele“, într-o campanie electorală.

În caz contrar ne vom trezi cu un parlament unicameral prost croit, precum legea votului uninominal, slab și ușor de manevrat de un lider autoritar, care nu ține cont decât de propriile interese. Iar o asemenea marionetă n-ar avea nici o reținere dacă i s-ar cere să voteze, într-o zi, retragerea României din Uniunea Europeană și înființarea funcției de președinte pe viață, cu opțiunea de a-și desemna urmașul.

Bineînțeles, nu înainte ca poporul suveran să se pronunțe, prin referendum, în această direcție.