luni, 7 septembrie 2009

Lumea poveștilor

Lumea poveștilor este asemenea serialului cu Arabela și Inelul fermecat din copilăria noastră. O lume cu personaje care mai de care mai pitorești, de la Broscoiul cel urât, la Regina Salvamarilor și Muc cel Mic (nu-l pomenesc pe Ștefan cel Mare deoarece face parte din cu totul și cu totul altă istorie).

Ele se ceartă, se pupă, apoi iar se ceartă și se înjură, după care se împacă. Totul la televizor, în direct, în timp ce noi îi privim, din fotolii, cu gura căscată, așa cum s-a întâmplat și la acest sfârșit de săptămână.

După ce închidem televizorul ne dăm seama că lumea poveștilor nu are nici o legătură cu noi, cei care trăim în lumea adevărată.

În viața reală, oamenii încearcă să supraviețuiască crizei economice, sunt trimiși în șomaj sau în concediu fără plată, plătesc impozitul minim, nu reușesc să-și achite ratele la bănci, joacă la loto, în speranța că vor câștiga potul cel mare, emigrează în Italia sau în Congo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu