Oricine asistă la un proces penal, constată că, înaintea începerii ședinței, procurorul – acuzatorul – intră pe aceiași ușă cu judecătorul. De multe ori chiar odată cu el. Și, mai mult, în cele mai multe judecătorii, locul său, de unde își susține acuzațiile este plasat chiar lângă masa instanței.
În schimb, avocatul apărării și acuzatul intră pe o altă ușă, cea destinată publicului larg, și se așează într-o bancă poziționată în fața instanței, la câțiva metri distanță. Ceea ce, din punct de vedere simbolic lasă impresia unui statut inferior, comparativ cu acuzatorul.
Înfăptuirea actului de justiție presupune că ambele părți trebuie să-și prezinte punctele de vedere în fața judecătorului, de pe poziții absolut egale.
Or, acest lucru nu este posibil cât timp acuzarea și apărarea nu vor intra/ieși pe aceiași ușă și nu vor sta alături sau față în față, la aceiași distanță de cel care judecă. Indiferent câtă încredere ar avea un individ în dreapta judecată, tot își va pune câteva întrebări, văzându-i alături pe acuzator și pe judecător. Chiar dacă nu este adevărat, va avea senzația că a fost nedreptățit.
Astfel, indiferent de calitatea actului de justiție, de valoarea judecătorilor, cât timp majoritatea românilor vor fi de părere că judecata se face strâmb, nu putem vorbi despre o justiție reformată.
Este nevoie și de o schimbare la nivel simbolic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu