Sfârșitul ultimului Dinozaur

La începutul anilor ’50, Partidul l-a trimis pe strungarul Stelică Burtaru să predea studenților de la facultatea de drept, tezele marxism-leninismului și învățăturile tătucului Stalin. Stelică Burtaru era un vechi membru ilegalist, cu școală la Moscova, așa că Partidul avea încredere că îi va lumina pe tinerii dezorientați de ideologiile imperialismului burghez.

Generație după generație, Stelică le-a predat studenților, așa cum s-a priceput, după un caiet gros cu conspectele de la școala de partid de la Moscova. S-a integrat în sistemul universitar și pe măsură ce treceau anii, din ce în ce mai puțini își aduceau aminte de unde pornise, de la șaibă.

Oficial era recunoscut ca tovarășu’ profesor Burtaru, de marxism-leninism. Neoficial i se spunea Dinozaurul pentru că, deși, cu trecerea timpului, teoriile pe care le preda se învecheau și se prăfuiau nu era dispus, sub nici o formă să le înnoiască. Coperțile caietului cu conspecte erau roase pe la colțuri iar foile se subțiaseră de cât de mult fuseseră răsfoite. Dinozaurul continua, însă, să predea după ele adunându-le cu grijă să nu se desprindă și să se risipească pe jos.

Nici măcar evenimentele din decembrie 1989 nu-i schimbaseră convingerile politice. Se adaptă totuși la noile vremuri.

Împreună cu mai mulți colegi înființă o facultate particulară și continuă să predea studenților după același caiet gros. Doar că, acum, cursurile sale erau privite mai mult ca o curiozitate, un fel de istorie a teoriilor totalistarimului. I se spunea, în continuare Dinozaurul și era la fel de înverșunat când trebuia să apere învățăturile lui Marx, Lenin și Stalin. Nu accepta nici un alt punct de vedere, indiferent cât de bine era argumentat iar cei ce-l contraziceau aveau de suferit.

Având în vedere experiența sa, cineva îl propusese șef în comisia de examinare pentru licență. El avea ultimul cuvânt la examene iar ceea ce spunea devenea literă de lege.

În această funcție se găsea și în ziua în care reîntâlni un vechi camarad din perioada ilegalistă, Milu Costan. După 1990, tovarășul Costan abandonase lupta de clasă și îmbrățișase idealurile capitalismului imperialist, transformându-se într-un domn, prosper om de afaceri.

Avea și un băiat, student în ultimul an la facultatea unde preda și domn’ (fost tovarăș) profesor Stelică Burtaru. Lipsit de orice înclinare spre studiu, Milu Costan Jr. era ceea ce Caragiale numea loază. Trecuse prin școală ca rața prin apă, fără să se lipească nimic de el. Avea, totuși, calități pentru care era apreciat în facultate. Profesorii îi treceau cu vederea lacunele din pregătirea intelectuală și deveneau foarte înțelegători când aflau cine este și, mai ales, când le punea în față o sticlă de whiskey sau o bancnotă de 100 de dolari în plic. Reușise chiar să absolve doi ani într-unul și cât ai zice „Gaudeamus igitur“ se trezi în fața examenului de absolvire.

Pentru lucrarea de licență, un asistent nou care nu-l cunoștea, îi recomandă o temă legată de constituția americană și îi dădu spre consultare un exemplar al documentului și o listă bibliografică. Neînțelegând ce trebuia să facă cu cartea, Costan Jr. o dădu unui boboc din anul I să i-o transcrie. Apoi o legă frumos, în coperte din carton și, fără să-i schimbe măcar titlul, s-a înscris cu ea la examen.

Între timp, domn’ Milu l-a abordat pe fostul său tovarăș, Burtaru și, în timp ce rememorau vechi întâmplări, i-a oferit cheile unei limuzine nemțești. În schimb, juniorul trebuia să primească o notă de trecere la examenul de diplomă. Nu conta cât pentru că, oricum, nu avea să lucreze niciodată în altă parte decât la firma babacei.

Ca să nu fie apreciat ca nerecunocător, considerând că în asemenea cazuri se impune nota maximă și chiar mai mult decât atât, mai ales că exista și un trecut comun de luptă și sacrificii, profesorul Burtaru plusă un pic. De la el. Ceru lucrarea loazei și, fără să se uite, scrise o notă de apreciere pe transcrierea constituției americane și o semnă:

„Un document monumental, cum rar mi-a fost dat să mai întâlnesc în întreaga mea carieră universitară. Cu certitudine, peste câțiva ani, dacă nu chiar începând de acum, această lucrare va fi temelia de la care vor porni, în căutările lor, zeci de mii de cercetători. Felicitări autorului.“

Apoi, după ce trecu nota zece în fișa de examen, dădu lucrarea unui colaborator, s-o ducă la loc, fără a-i spune despre ce este vorba. Văzând titlul, colaboratorul crezu că profesorul Burtaru a cerut constituția americană, de la bibliotecă, pentru consultare. Răsfoind-o dădu peste nota de apreciere și, citind-o, își făcu două cruci mari. Ținea în mână dovada că bătrânul Dinozaur s-a dat pe brazdă descoperind, într-un final, adevăratele valori ale democrației.

Un singur lucru nu înțelegea. De ce pe coperta unei transcrieri după constituția americană, în dreptul autorului, era trecut numele unui student: Milu Costan Jr..