marți, 16 iunie 2009

Europarlamentarele au spart mitul Trășculescu, momâia din lut a PD-L Vrancea

După înfrângerea de la alegerile pentru Primăria Focșani, de anul trecut, mai mulți reprezentanți ai PD-L au încercat și chiar au reușit să-l transforme pe Alin Trășculescu într-un EROU. De lut. Deși pierduse, o facțiune din PD-L Vrancea l-a scos în față urmărind debarcarea echipei Jan Vraciu – Lică Panciu.

Lansat în campania electorală pentru Primăria Focșani pe fondul lipsei unui candidat credibil și cu șanse, Trășculescu s-a postat pe un nesperat loc II.

Analiza votului arată că democrat-liberalul nu a fost nici pe departe atât de valoros pe cât îl prezentau reclamele ci, dimpotrivă. Un banal candidat, fără consistență și fără priză la public care, în ciuda sumelor imense investite în imaginea sa, nu a reușit să se desprindă din trena partidului.

Discursul politic, fluturașii sau afișele cu buturuga mică care trerbuia să răstoarne carul mare nu au folosit la nimic. Sloganul în care întreba ce este de făcut cu Focșaniul și figura copiată din filmele cu James Bond nu i-au scos la vot pe tinerii sictiriți de minciunile politicienilor. În schimb, au reușit să-i îndepărteze pe alegătorii raționali, mai puțin exaltați, care nu doreau schimbarea de dragul schimbării și înlocuirea lui Bacinschi cu un play-boy local.

Drept urmare, în finala hotărâtoare a fost umilit de Decebal Bacinschi care l-a bătut cu mai mult de o mie de voturi.

Cu toate acestea, adepții schimbării vechii echipe de conducere l-au folosit, în lipsă de altceva mai bun, pe post de stindard. Rezultatele sale, impresionante doar pentru activiștii de partid care au refuzat să privească în profunzime și s-au lăsat manipulați de grupurile ce își disputau puterea în PD-L, au avut rolul să coaguleze opoziția anti Vraciu.
Lovitura a și reușit.

Timpul, însă, a confirmat lipsa de valoare a „politicianului“ Alin Trășculescu, o construcție de lut care se sparge la fiecare lovitură.

S-a văzut și la ultimele alegeri pentru Parlamentul European când rezultatele obținut de echipa Trășculescu au fost net inferioare celor realizate de PD-ul condus de Jan Vraciu la europarlamentarele din 2007. Comparați cele 21,24 de procente câștigate de PD-L-ul lui Alin Trășculescu, acum, cu cele 27,8% obținute de PD-ului condus de Jan Vraciu în 2007.


P.S.: Nu am luat în calcul nici procentajul EBA, 3,91% dar nici pe cel din 2007 al PL-D-ului condus de Cornel Momanu, respectiv 6,04%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu