sâmbătă, 27 iunie 2009

Votând Sorina Plăcintă, am pus Senatul la cheltuială


Până nu demult senatoarea Sorina Plăcintă s-a făcut remarcată pentru că și-a îmbrăcat colegii cu costume din propria fabrică de confecții.
A devenit croitoreasa Parlamentului.

Acum a am aflat că este cel mai cheltuitor parlamentar vrâncean. De bani publici. Pentru că banii personali și-i chivernisește cu mare grijă, mărturie putând sta angajații pe care, în schimbul salariului, îi stoarce și de ultima picătură de energie.

În campania electorală Sorina Plăcintă ne invita să punem senatul la treabă. După primele șase luni de activitatate ne-a demonstrat că, din păcate, nu am pus Parlamentul la treabă ci la cheltuieli suplimentare. Și nu se poate spune că, în schimbul sumelor foarte mari pe care le papă doamna senator, noi, vrâncenii am primit ceva la schimb. Doar indicații.

Ziceam undeva că numeroși demnitari – miniștri, parlamentari, președinți etc. - din țările europene lovite de criză au renunțat la o parte din privilegii și salarii în semn de solidaritate cu populația afectată. Un gest simbolic menit să arate cetățenilor că nu sunt singuri în fața nenorocirii.

La noi lucrurile stau tocmai pe dos. Demnitarii români, nu doar că nu au renunțat la nici un privilegiu, dar se întrec în a risipi banul public, în timp ce populației i se cere să accepte salarii și pensii mai mici, impozite mai mari și să nu-și arate nemulțumirea deloc.
Tot în semn de solidaritate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu