marți, 23 iunie 2009

Turista Nuți și inginerul Ghiță pun umărul pentru d-l Goe zis și Alin

Dacă cineva își mai închipuie că Alin Trășculescu și echipa sa vor fi trimiși la plimbare de conducerea centrală a PD-L pentru rezultatele proaste obținute la europarlamentare, înseamnă că este naiv. Desemnarea Elenei Udrea și a lui Gheorghe Pogea drept coordonatori ai activității PD-L Vrancea urmăresc tocmai întărirea poziției D-lui Goe în organizație.

Astfel, pentru cei neîncrezători, este bine să reamintim că Gheorghe Pogea este omul de casă al lui Adriean Videanu, nașul și, după cum se zvonește, asociatul lui Alin Trășculescu la abatorul cu nume de monedă americană. Elena Udrea are o relație destul de apropiată cu Adriean Videanu încă de pe vremea când el conducea Primăria Capitalei iar soțul ei, Dorin Cocoș, era unul dintre clienții banului public. Elena Udrea mai este și ministrul favorit al președintelui Traian Băsescu, cea care i-a ajutat fiica să-și găsească de treabă la Parlamentul European.

În Vrancea, cei doi au rolul de a pune batista pe țambal între cele două tabere care se confruntă pentru putere în organizația PD-L . Bineînțeles în avantajul lui finului. Ce curaj vor mai avea nemulțumiții Mustea, Plăcintă & Co. să ridice tonul în ședințe când însăși Elena Udrea, despre care se știe că are linie directă cu Cotroceniul, îi va sta alături lui Alin Trășculescu. Nici Mustea și nici altcineva din tabăra contestatarilor nu vor avea curajul să provoace mânia Tătucului.

Încă o dată, Mustea ăl bătrân a ratat ocazia de a se vedea în remake-ul filmului „Nașul“ părțile I, II și III, cu Răzvănel în rolul lui Al Pacino și cu el, în fotoliu, trăgând de coadă, mâța lui Marlon Brando.

Rămâne, poate, pentru la toamnă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu