luni, 22 iunie 2009

Socializare și gogoșari de import

Înainte de 1989, madam Miți Corceag era șefa unuia dintre cele mai mari aprozare din oraș. Absolventă a unei școli profesionale de comerț dar cu origine sănătoasă, tatăl ilegalist și mama vânzătoare de semințe de floare în gară, nu i-a fost greu să ocupe postul. Mai ales că bărbată-său, domn’ Vili Corceag era șef de aprovizionare la întreprinderea comercială de stat. La el veneau toți ștabii de la Partid când aveau nevoie de un covor, un televizor nou sau o mașină de spălat.

La aprozar, mulțumită gogoșarilor și ardeilor capia, madam Miți și-a făcut intrarea în lumea bună. O frecventau tot felul de cucoane simandicoase, profesoare, doctorițe, avocate, judecătoare sau soții ale unor directori ale unor întreprinderi. Îi căutau prietenia pentru că toate puneau murături la oțet. Madam le servea, pe sub tejghea, cu cele mai bune legume și fructe, din cele pe care muritorii de rând le vedeau doar în expoziții la Ziua Recoltei sau prin ziare, în fotografiile atașate articolelor despre super-recoltele de CAP-iștii fruntași.

O dată pe săptămână, joia după amiaza, madam Miți le invita pe „fete“, așa cum îi plăcea să le alinte, acasă, într-un apartament cu patru camere, imens, obținut grație relațiilor soțului. Le servea cu cafea bună braziliană sau ness, alune americane, țigări Kent și, după caz, whiskey , Martini sau lichioruri cu nume exotice. Domn’ Vili, șeful de la aprovizionare, aprecia foarte mult delicatesele provenite din Occidentul decadent.

Întâlnirile de joi intraseră în tradiție, un fel de șezătoare. Încălzite de alcool, „fetele“ își dădeau drumul la vorbă și discutau vrute și nevrute, în timp ce gazda, tolănită pe un fotoliu uriaș, între perne de pluș, le privea, zâmbind superior, înțelegător, atentă la fiecare bârfă. Se simțea bine între atâtea absolvente de studii superioare care nu mai conteneau cu lingușelile.

După ’90 lucrurile s-au mai schimbat. Madam Miți Corceag s-a transformat din șefă în patroană de aprozar iar domn’ Vili a devenit acționar majoritar la fosta întreprindere de comerț. Gogoșarii și ardeii capia se găseau acum peste tot, la orice tonetă, mii de tone aduse cu tirurile din import.

Oricine putea cumpăra cele mai frumoase legume și fructe, fără să mai aibă nevoie de o relație.

Drept urmare, „fetele“, au încetat s-o mai frecventeze pe madam Corceag, la fel ca înainte, iar tradiția întâlnirilor de joi după amiază a încetat. Avocatele, doctorițele, profesoarele sau judecătoarele care, până mai ieri, făceau coadă la aprozar, azi abia îi mai răspundeau la salut. Chiar strâmbau din nas atunci când o întâlneau. Madam Miți era totuși o absolventă de școală profesională.

Singură, suferea după vremurile în care, cocoțată pe fotoliu, între pernele de pluș, privea „fetele“ bârfind și le zâmbea superior, înțelegător. Nu înțelegea ce i se întâmplă, de ce își pierduse cercul de prietene.

Tot căutând răspunsuri la întrebările ce o chinuiau, își dădu seama că viața ei socială fusese distrusă iremediabil de importurile masive de gogoșarii și ardei capia.

2 comentarii:

  1. Frumoasa poveste, pacat ca este bazata pe fapte reale, nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu ce zici? Nu cred ca exista cineva care sa nu cunoasca vreo poveste similara

    RăspundețiȘtergere