vineri, 21 august 2009

Mi-e dor de vremurile când Năstase era premier...


Nu credeam să ajung să spun că îmi este dor de Adrian Năstase şi de perioada în care era prim-ministru. Dar…

Parcă pe vremea lui se fura şi se lua şpagă cu mai mult bun simţ, mai ferit, nu pe faţă ca acum. Făceau eforturi să-şi ascundă urmele, erau discreţi şi aveau grijă la detalii, ca să nu ne prindem că suntem furaţi.

Ziariştii munceau de le săreau capacele la o investigaţie, ca să dea în vileag o licitaţie trucată sau o combinaţie. Câte se spuneau despre Năstase şi miniştrii lui, însă abia la finalul mandatului a ieşit la iveală câte ceva. Şi nici atunci…

Nici acum nu ştim sigur dacă moştenirea mătuşii Tamara a fost pe bune sau o formă de acoperire a şpăgii. După cinci ani de anchete, procurorii DNA, deşi motivaţi de preşedintele Băsescu, n-au reuşit să treacă de termopanele din Zambacian.

Acum furăciunile şi golăniile se produc la lumina zilei, fără nici un fel de jenă sau teamă de ce am putea spune, noi, opinia publică. În primul an de guvernare Băsescu - Boc am descoperit că:

Monica Ridzi a fost prinsă cu mâna în banii MTS iar Elena Udrea a organizat licitaţii la care câştigătorul era cunoscut dinainte.

Firma lui Radu Berceanu este în relaţii de afaceri cu furnizorii ministerului pe care îl conduce.

Gheorghe Pogea modifică şi falsifică documente oficiale de dragul Elenei Udrea, ca să-i servească acesteia în faţa comisiei parlamentare.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a făcut fata cea mică şi un pic agramată europarlamentar, fără nici un pic de jenă de ceea ce ar putea spune opinia publică.

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, este implicat în afaceri cu armanent pentru dotarea armatei, proiect pe care îl coordonează CSAT condus de Traian Băsescu.

Aurel Cazacu, directorul Romarm, şi-a băgat fiica în aceiaşi combinaţie cu armament, alături de Mircea Băsescu. Chiar a recunoscut că rolul fratelui preşedintelui în firmă este să faciliteze relaţia cu Palatul Cotroceni. Trafic de influenţă pe faţă.

Grav este că atunci când sunt descoperiţi asupra faptului sar cu tupeu, în gaşcă, acoperindu-se unul pe altul, strigând şi ţipând la intimidare, acuzându-i pe cei care i-au dat în vileag, ba că n-au văzut bine, ba că urmăresc un scop politic. Precum hoţii de buzunare surprinşi cu mâna pe portofel şi care se jură că ei nu au făcut nimic.

Motiv pentru care am ajuns să regret vremurile când Adrian Năstase era prim-ministru.

4 comentarii:

  1. eu as mai avea o varianta: de data asta, toti ziaristii au pus de un linsaj politic si d-asta rezolva asa repede anchetele. ciudat ca numai de la PDL, nu? ori fi ceilalti usa de biserica?! nu de alta, da' mie nu mi-e dor de nastase!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nimeni nu l-a obligat pe Basescu sa promoveze oameni corupti si nimeni nu l-a obligat sa declare in 2004 ca il va impusca cu mana lui pe ministrul prins la furat.

    Nimeni nu le-a fortat pe Udrea si pe Ridzi sa faca ce au facut. Nimeni nu i-a obligat pe Mircea Basescu si Aurel Cazacu sa se bage in firma respectiva. Cineva l-a pus pe Pogea sa modifice documentul, dar putea sa refuze.
    Nimeni nu l-a pus pe Basescu sa-si puna fiica europarlamentar.
    Deci nu cred ca avem un linsaj mediatic. Doar ca sunt mai prosti si mai lacomi decat ceilalti.

    Ziaristii erau mai inversunati pe vremea lui Nastase decat acum.
    Comentariul tau confirma ceea ce spuneam eu la sfarsitul materialului: gasca sare in apararea hotilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. din motivele astea te-a luat doru de nastase? este vorba de o persoana a carei problemna anchetata nu a fost finalizata, ca nu s-a descoperit complet ce era cu matusa tamara!... macar ceilalti, gen ritzi si udrea se prezinta la ancheta si pt asta merita respect.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dorul de Nastase, mai precis de vremurile in care el era prim-ministru, m-a luat vazand cum fura astia de acum. Pe fata, fara nici un fel de jena. Pe vremea aia hotiile se faceau mai cu perdea. Aia de atunci se temeau de ce am putea spune daca i-am descoperi. Astora de acum nu le pasa. Ne sfideaza. Ne iau de prosti.

    RăspundețiȘtergere