vineri, 7 mai 2010

Puteţi avea încredere. Ne îndreptăm spre dezastru


Imediat ce a anunţat că pensiile, salariile bugetarilor ajutoarele de şomaj şi subvenţiile vor fi tăiate, Traian Băsescu le-a cerut românilor să aibă încredere în el, în Guvern şi în Parlament. Pentru că ei ştiu ce au de făcut.

În urmă cu un an, spuneam că Emil Boc, în lupta cu criza, procedează precum Hitler spre finalul războiului . Atunci când armata germană era înfrântă pe toate fronturile. Cu cât Germania se apropia mai mult de groapă, cu atât Hitler şi apropiaţii dădeau asigurări că victoria este mai aproape. Germanilor li se cerea doar răbdare şi încredere.

Şi mulţi au crezut în propaganda hitleristă, aşteptând până în ultima clipă o minune din partea conducătorului iubit.
Acum, în pragul colapsului, Băsescu cere românilor acelaşi lucru, răbdare şi încredere nestrămutată în guvernanţi, fără să ofere ceva în schimbul sacrificiilor pe care le cere. Nici programe anticriză, nici remanierea incompetenţilor, nici măcar o zi în care criza se va încheia. Doar pe cuvântul lui, pe care l-a încălct de fiecare dată după ce şi-a atins scopurile.

Dar, cu toate că au fost păcăliţi de fiecare dată, cu toate că, de un an şi jumătate, nici el, nici guvernul pe care îl girează, nu au mişcat un deget pentru redresarea situaţiei, mulţi îl vor urma orbeşte.

Sperând într-un miracol băsescian.

2 comentarii:

  1. sunt de acord cu tot ce a comentat Ionel Sclavone. Bravo!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa ce va reduceti voi chelyuielile aberante cu masini,consilieri.achizitii nefolositoare ptr.tara dar profitabile ptr. clientela dvs.etc. abia atunci sa ajungeti si la pesiile noastre mizerabile.Nesimtitilor!!!

    RăspundețiȘtergere