Guvernare de un kil de zahăr

Motivația pentru incompetența guvernului, minciunile prezidențiale, nesimțirea cu care banii publici sunt transferați clientelei politice în văzul tuturor și amenințările la adresa celor care protestează trebuie căutată în campanile electorale din 2008 și 2009.

Când mare parte dintre români și-au vândut voturile.

Care pentru o găleată portocalie, un kil de zahăr, un bidon de uleim, care pentru câțiva lei cu care și-au cumpărat câte o sticlă de tărie, pe care au dat-o pe gât chiar în duminica alegerilor. Simțind, astfel, mult mai intens, importanța evenimentului.

Alta ar fi fost situația dacă Traian Băsescu și PD-L și-ar fi câștigat mandatul pe bune, în baza unui angajament făcut în fața alegătorilor. Românii înșelați ar fi avut toate drepturile din lume să-și tragă la răspundere conducătorii pentru neîndeplinirea promisiunilor.

Însă, având în vedere că și-au cumpărat mandatul este normal ca Băsescu, Boc și PD-L să facă ceea ce vor mușchii lor, fără să țină cont de opinia nimănui și ignorând orice protest. Pentru că guvernează pe zahărul și uleiul lor.

De aceea, poate, nici oamenii nu se închesuie să protesteze prea tare împotriva tăierilor de pensii, de salarii și a celorlalte aberații. Știu că și-au vândut viitorul și nu prea mai au ce face. Chiar dacă au fost înșelați iar prețul primit nu a fost cel corect, au făcut-o de bună voie și nesiliți de nimeni.

Așa că trebuie să accepte orice, inclusiv restrângerea drepturilor civile și transformarea României într-un lagăr de muncă forțată.

Alegeri pe timp de criză la PD-L Vrancea

Conducerea centrală a PD-L a hotărât că deputatul Trăşculescu zis Buturuga va rămâne în continuare preşedinte la filiala locală a partidului iar Madam Plăcy va presta mai departe din poziţia de prim-vicepreşedinte. Oficial s-a îngropat securea războiului.

Neoficial, madam Plăcy a rămas doar cu buzele umflate. Cu botox.

De unde tragem concluzia că pe vremuri de criză un pachet de carne şi o budană de vin valorează mai mult decât un costum cu monogramă.

La pachet

XXXX Adriean Videanu spune că politicienilor, care susțin tăierile de salarii și de pensii, le vine greu să mai iasă pe stradă în aceste zile. Motiv pentru care circulă în gipane înalte, cu geamuri fumurii, din care nu pot fi văzuți de pământenii de rând.

XXXX Ca să nu rămânem cu o părere greșită, Traian Băsescu ne-a lămurit cum vine treaba cu șpăgile. Nu miniștrii iau șpagă, așa cum am fi înclinați să credem cei mai mulți dintre noi, ci funcționarii. Într-adevăr, trebuie să recunoaștem că are dreptate, este absolut greșit să vorbim de șpagă în cazul miniștrilor. În cazul lor se cheamă comision și este cuprins între 10 și 50%.

XXXX Șeful Direcție de Tineret Vrancea, pe numele său din buletin Gongu a dispus ca tribunele sălii polivalente din Focșani să fie vopsite în portocaliu, în ton cu parchetul. Se pare că domnu’ Gongu a devenit preocupat de asorteuri în ideea că va trebui să-și caute un nou loc de muncă după ce, implacabil, va fi schimbat din funcție. Omul se gândește că poate, în schimbul serviciilor făcute, îi va da madam Plăcy un loc de stilist la fabrică.

XXXX Deputații Trășculescu și Mustea Jr. au intenționat să susțină un proiect de lege care să prevadă impozitarea vrăjitoarelor și ghicitoarelor. S-au lăsat păgubași după mai multe vrăjitoare practicante de magie i-au amenințat că le vor descânta de „ipotență “ și de picat la DNA.

Boc ne aduce mai aproape de dictatura luminată

Prin promovarea tăierilor de pensii și salarii în baza articolului 53 din Constituție, așa cum a anunțat Emil Boc, statul de drept și democrația românească ar primi o lovitură extrem de dură.

Un nou pas spre instaurarea unui regim totalitar.

Acceptând o asemenea motivație, judecătorii Curții Constituționale ar accepta, implicit, că România s-ar afla într-una din situațiile, prevăzute de Constituție, care impune restrângerea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Iar odată stabilit acest lucru, am putea asista la suspendarea altor drepturi și libertăți precum dreptul la grevă și proteste, libertatea de exprimare, de întrunire, dreptul la asociere, libertatea individuală, dreptul la viață intimă, familială și privată etc.

Motivate de același articol 53.

Iar din acel moment, nimic nu va mai putea sta în calea instaurării dictaturii luminate, de care are atâta nevoie țara aceasta, așa cum aprecia doamna Udrea.

Trăznăi de senator. Sorina Plăcintă faţă cu clientela de partid

Din vârful fotoliul senatorial, Sorina Plăcintă, ne împărtăşeşte, pe blogul personal , părerea domniei sale despre promovarea clientelelei politice în instituțiile publice de stat. La pachet, cu eliminarea din sistem a funcționarilor competenți.

Spulberând idealurile chiar și celor mai optimiști dintre tinerii care s-au pregătit pentru o carieră în România și să-i determine să aplice urgent pentru o viză de muncă în străinătate.

Și zice madam Plăcy, cu subiect și predicat:

„Îmi spunea cineva de curând ca temerea cea mare e că în administrația centrală și locală vor fi păstrați piloșii și dați afară oamenii buni. Mi se pare cea mai mică dintre probleme. Ba, mai mult, oamenii buni își vor găsi mai ușor un loc de muncă și vor deveni cu adevărat eficienți“.

Un punct de vedere la fel de neinspirat precum alegerea hainelor cu care se îmbracă.

Dar normal pentru cineva care şi-a numit furnizorul de internet la Protecţia mediului, şeful de secţie la Direcţia de tineret, directoarea din fabrică la AJOFM iar pe cea care îi vindea cosmetice (apropos sunt de calitate proastă) la Drumuri Naţionale.

Privindu-i comentariul dintr-o anumită perspectivă nu poți să nu-i dai dreptate. Într-adevăr funcționarii competenți își găsesc mult mai ușor de lucru în mediul privat.

Spre deosebire de incompetenții cu carnete de partid care nu știu decât să lipească afișe.

Și poate, într-adevăr, ar fi cea mai mică problemă, dacă nu ne-ar afecta şi pe noi, ceilalți, obligaţi, de aproape doi ani, să plătim pe urma incompetenţei şi deprofesionalizării instituţiilor statului.

Adică a programului de guvernare PD-L.

Anticomunismul băsist

Când Traian Băsescu combătea comunismul şi se declara anticomunist, arătând cu degetul mijlociu spre Iliescu, cei mai mulţi ne gândeam la cu totul altceva decât el. Noi vedeam anticomunismul ca pe ceva opus comunismului, adică, democraţie, economie de piaţă, drepturi civile etc.

El se referea, însă, la exact acelaşi comunism, doar că pe dos.

Mai pe înţeles...

În accepţiunea clasică, marxist-leninistă, comunismul este un sistem social la care se ajunge prin exterminarea celor bogaţi. Pentru Băsescu, anticomunismul este exact acelaşi lucru doar că, urmăreşte exterminarea celor săraci.

Iar acest lucru ni l-a lămurit , din Franţa, şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn care a dezvăluit că Fondul a cerut Guvernului României să crească impozitele pentru veniturile foarte mari. Doar că autorităţile portocalii au preferat să aplice anticomunismul băsist tăind pensiile, salariile, îndemnizaţiile, subvenţiile etc. Urmărind distrugerea claselor sociale inferioare.

Îndeplinind, totodată, şi recomandarea Comisiei Europene de a reduce gradul de sărăcie. Şi nu cu 25% ci cu 100%.

Iar, în următorii cinci ani, după ce pensionarii vor muri de sărăcie iar profesorii, doctorii şi ceilalţi bugetari se vor reuni, pe aiurea, în asociaţii de emigranţi, România va deveni primul stat anticomunist din lume.

Populat doar de pipiţe cu poşete Louis Vuitton şi manelişti posesori de Ferrari, băieţi de succesuri, parte a clientelei politice PD-L.

Trăiască Republica Anticomunistă Română!

Laşitatea poartă culoarea portocalie

Nici nu s-a încheiat mitingul sindicaliştilor şi pensionarilor din Piaţa Victoriei că morişca propagandei portocalii a şi început să toace. Ba că n-au fost 50.000 de protestatari, aşa cum au spus sindicatele, ba că n-au fost nici 30.000, cum au anunţat jandarmii, ba că strigau prea încet, fără vlagă, ba că erau prea veseli, ba că mişcarea sindicală nu mai e ce a fost, ba că sindicaliştii vorbeau piţigăiat... Ba că aia, ba că ailaltă...

Un singur om dacă ar fi fost în Piaţa Victoriei, multiplicat în mii sau zeci de mii, şi tot ar fi trebuit respectat. Pentru că este un român care şi-a strigat disperarea.

Or, este inacceptabil să iei în râs, să umileşti sau să ignori strigătul unui om aflat în necaz, aşa cum a făcut gaşca Băsescu – Boc.

Şi nu este vorba doar de lipsă de respect ci şi de laşitate. Laşitate care a căpătat culoarea portocalie.

Normal ar fi fost ca imediat după anunţul făcut acum două săptămâni de Traian Băsescu, parlamentarii, aleşii locali şi propagandiştii PD-L să iasă în stradă. Să explice oamenilor de ce, pentru ce şi cât timp vor trebui să se mai sacrifice.

Aş fi vrut să văd, a doua zi după protestele sindicatelor, un miting de aprobare a măsurilor propuse de Băsescu, la care să participe 30.000 + 1 susţinători. Ca să le dea peste nas protestatarilor.

Nu am auzit ca preşedintele Băsescu să fi organizat vreo întâlnire cu românii, pe tema reducerii veniturilor, în Piaţa Universităţii. Cum promitea în urmă cu trei ani.

Nu ştiu nici ca în programul domniei sale să fie prevăzute ieşiri în ţară, la adunări populare, precum în urmă cu un an, unde să explice pe înţelesul pensionarilor, de ce lor li se taie pensiile iar doamna Udrea îşi reduce doar abonamentul la telefon.

Nu am văzut parlamentari PD-L care să caute şi să arate cu degetul vinovaţii, pentru situaţia în care am ajuns, în altă parte, decât ascunşi în spatele blogurilor.

În calitate de alegător aş fi vrut ca parlamentarul PD-L din colegiul în care locuiesc să mă invite la o întâlnire publică, alături de pensionari, bugetari, mămici etc. şi să explice de ce tandemul Băsescu-Boc nu poate adopta altă soluţie în afara celei finale.

Aş fi mai fi vrut ca propagandiştii portocalii să aibă curajul să ne spună în faţă că suntem rataţi nu doar în articole publicate pe internet.

Acestea nu se vor întâmpla pentru că le lipseşte curajul.

Antipaticul Boc ne fereşte dezastru ca să ne bage-n dictatură

Emil Boc nu vrea să plece de la Palatul Victoria deşi a pierdut orice brumă de simpatie populară, motivând că un guvern simpatizat de popor ar putea duce România în dezastru. Şi nu vrea să lase pe altul să încheie ceea ce el a început.

Lăsând gluma la o parte, logica lui Emil Boc este la fel de proastă şi incoerentă ca întreaga guvernare PD-L. Ce poate fi mai rău decât ceea ce ne pregăteşte tandemul Băsescu-Boc, respectiv tăieri de salarii, pensii, ajutoarele sociale, majorări de taxe şi impozite, scumpiri la gaze, căldură, electricitate sau alimente? Poate un cutremur, precum cel din Haiti, sau un război mondial.

Nenorociri care nu depind de menţinerea sau plecarea de la putere a guvernului Boc.

Înlocuirea actualului guvern cu altul, format din oameni competenţi, credibili şi simpatici i-ar putea face pe români să accepte mai uşor măsurile de austeritate, redându-le speranţa într-un viitor mai bun. Ceea ce nu se întrevede acum.

Pe de altă parte, un guvern care nu se mai bucură de simpatie şi susţinere populară, precum guvernul Boc, este lipsit de autoritate şi legitimitate. În lipsa legitimităţii conferite de popor, puterea nu se poate menţine decât prin forţă.

O putere care se menţine prin forţă se numeşte dictatură.

Dar, staţi liniştiţi, Emil Boc va rămâne în continuare doar pinguinul. Dictatorul va fi altul.

Cum a ajuns Băsescu la „soluţia corectă “?

În timp ce în stradă i se cerea demisia, Traian Băsescu a încercat să explice poporului suveran, prin intermediul ziariştilor, cum vine treaba cu tăierile. Strategic. Nu s-a întâlnit cu pensionarii pentru că exista riscul să fie întrebat chestii incomode şi enervante.

Iar pe bătrânii disperaţi n-ar fi putut să-i ia la mişto sau să-i ameninţe cum face cu sindicaliştii sau cu opoziţia. Dă prost la imagine.

Cu ziariştii a fost mai simplu deoarece o parte sunt de-ai lui, unii sunt timoraţi de prezenţa lui iar alţii în criză de idei. Unde mai pui că îi cunoaşte pe fiecare în parte şi le poate anticipa întrebările, chiar şi pe cele mai incomode.

Deci nu aveau cu ce să-l ia prin surprindere.

Ceea ce s-a petrecut la Cotroceni trebuie privit din perspectiva a ceea ce s-a văzut la TV şi a ceea ce a urmărit, Băsescu, în realitate.

La TV s-a văzut un preşedinte cam nesigur pe datele pe care le are, fără prea multe informaţii.

Contrar a ceea ce susţinea, cu tărie, în urmă cu câteva zile. Când ne asigura că deţine soluţia corectă, spre deosebire de ceilalţi, diletanţii care nu prezintă şi cifre.

Acum, a rugat să nu i se pună întrebări tehnice, scuzându-se că nu stăpâneşte toate detaliile problemei. Iar ziariştii au picat în capcană şi l-au menajat. Nici unuia nu i-a trecut prin cap să-l întrebe de unde ştie că că soluţia pe care a oferit-o este corectă, dacă nu cunoaşte cerinţele problemei.

În liceu, când îi spuneam profesorului de mate că nu am reuşit să rezolvăm un exerciţiu, ne punea să-l enunţăm pe dinafară. Aşa îşi dădea seama dacă minţim. Dacă elevul ştia enunţul însemna că, într-adevăr, s-a zbătut să-i dea de capăt.

Dacă preşedintele ar fi încercat să rezolve problema, atunci ar fi ştiut şi enunţul precum şi celelalte variante de rezolvare, corecte sau incorecte. I-ar fi rămas rămas întipărite în memorie.

Aşa ar fi demonstrat tuturor că, într-adevăr, s-a preocupat şi a muncit căutând cea mai bună variantă iar soluţia găsită este optimă, în situaţia dată.

Altfel, de unde ştim că Băsescu nu a copiat de la finalul manualui ?

Vinovaţii de serviciu

Traian Băsescu nu-şi va asuma responsabilitatea pentru un foarte probabil eşec al programului de tăieri, pe care tocmai l-a anunţat. Deşi, deunăzi, ne vorbea de solidaritate.

Responsabili pentru un eventual dezastru vor fi, în viziunea prezidenţială, Guvernul şi Parlamentul. Guvernul pentru că, oricum, românii îl înjură pe Boc şi îi cer demisia iar Parlamentul pentru că, oricum, lui îi trebuie un motiv ca să-l desfiinţeze. Şi doar atât. Preşedintele nu trebuie atins pentru că dictatură fără dictator nu se poate.

Şi Băsescu asta îşi doreşte.

Să iasă peste câteva luni şi să arate cu degetul spre parlamentarii care, pe lângă faptul că sunt vinovaţi de colaps, nici nu dau dovadă de solidaritate cu poporul suferind. Ci, dimpotrivă, se bucură de privilegii nesimţite. Fără să le pese de soarta celor cărora le-au sacrificat pensiile, salariile şi îndemnizaţiile pentru copii.

Iar în final, după ce-i va arăta pe vinovaţi, preşedintele va cere poporului suveran, mai sărac şi în mare parte îndobitocit, un singur lucru, pentru a-l scăpa de paraziţi şi pentru a izbândi în procesul de reformare a statului:

PUTEREA ABSOLUTĂ.



P.S.: Nu cred că doamna Udrea ne sugera, pentru ieşirea din criză o dictatură luminată.

Programul Ultima şpagă

Moţiunea de cenzură a cetăţeanului român

Articol unic: Se reduce cu 25% sărăcia prin reducerea 100% a guvernului actual.

Programul „Ultima Şpagă“ este o manifestare a cetăţenilor liberi prin care îşi exprimă dezaprobarea faţă de incompetenţa, corupţia şi cinismul guvernului Boc-Udrea condus de premierul Traian Băsescu. Prin această acţiune le oferim guvernanţilor ultima şpagă şi îi poftim să ne părăsească.

AJUNGE!

Îi invităm pe toţi cetăţenii liberi ai ţării acesteia ca VINERI 28 MAI 2010 ora 18.00 să depună o monedă de 10 bani pe trotuarul din faţa clădirii Guvernului României şi a Prefecturilor judeţene. Haideţi să le dăm ultima şpagă şi apoi să ne lase în pace!

NE-AM SĂTURAT:

- să suferim noi ca să prospere ei;

- să fim întărâtaţi unii împotriva celorlalţi, cultivându-ne ura, într-o ţară cu o religie a iubirii;

- să închidem ochii la incompetenţă, corupţie şi dezgustul guvernului faţă de propriul popor;
- să ne vedem părinţii, bunicii şi prietenii plângând în faţa alimentarelor;

- să vedem profesori, medici, funcţionari publici tânjind în faţa galantarelor din supermarket;

- să fim stropiţi de limuzinele scumpe ale unor analfabeţi ale căror unice calităţi sunt lipsa de cultură şi instrucţie şi apropierea de banul public.

Rugăm pe toţi cei care împărtăşesc aceste credinţe ale noastre să se alăture demersului nostru. Rugăm mass-media, partidele politice, organizaţiile civice şi sindicale să se alăture demersului nostru.

E timpul ca acest guvern să plece împreună cu primul său ministru. E deja ceasul al doisprezecelea. Mămăliga nu mai trebuie să explodeze încă o data.

(primită pe e-mail)

Solidaritate la mişto II

Şi dacă, din solidaritate, doamna Udrea va renunţa la abonamentul telefonic pentru cartela cu minute incluse, iar domnul Oprea va scrie cu prescurtări ca să economisească pixurile şi hârtia ministerului, ar trebui ca şi persoanele particulare să le urmeze exemplul. Obligatoriu.

Drept urmare, pe lângă majorările de taxe pentru dobânzile depozitelor bancare, câştigurile de capital şi drepturile de autor, Emil Boc a dispus şi creşterea impozitelor pentru proprietăţi. Să simtă şi particularii ce înseamnă solidaritatea.

De asemenea, a venit vremea ca şi căcăcioşii ăia mici care consumă pemperşiii statului să dea dovadă de solidaritate şi să renunţe la alocaţii sau îndemnizaţii de creştere.

Ce atâta smiorcăială!

Că doar pentru ei se luptă dom’ preşedinte cu parlamentul ca să construiască o societate perfectă, multilateral dezvoltată. Că pe fetele lui le-a aranjat. P-aia mare în penthouse la Popoviciu iar p-aia mică şi un pic agramată, la Bruxelles, în Parlamentul European.

Solidaritate la mişto

Declaraţia Elenei Udrea potrivit căreia va reduce la jumătate cheltuielile cu telefoanele şi benzina la minister, „din solidaritate cu contribuabilii“, este asemenea replicii Mariei Antoaneta, când i s-a spus că parizienii nu mai au pâine: „să mănânce cozonac“.

Cinică, macabră şi, totodată, ipocrită.

În aceiaşi categorie se încadrează donaţiile preşedintelui, şi a celor care i-au urmat exemplul, în fondul de solidaritate, reducerea cheltuielilor cu pixurile şi hârtia la Ministerul Apărării şi impozitarea cu 90% a sumelor ce depăşesc 9.000 de lei, din salariile funcţionarilor.

Nu seamănă cu „împreună la bine şi la greu“ la care eram îndemnaţi, de pe toate gardurile, anul trecut.

Pentru că nu se compară reducerea numărului de minute petrecute la telefon de Elena Udrea cu renunţarea la medicamentele sau alimentele necesare supravieţuirii unui pensionar.

Decât dacă, pentru doamna Udrea, vorbitul la telefon este o chestiune de viaţă şi de moarte.

Cum nu se compară tăierea îndemnizaţiilor pentru creşterea copilului , la mame, cu scăderea cantităţii de rechizite cumpărate la Ministerul Apărării. Oricât de multe titluri universitare ar colecţiona ministrul Oprea, viitorul României nu stă în numărul pixurilor şi a colilor de scris consumate pentru a-şi scrie operele.

Pensionarului sau bugetarului care îşi vede veniturile diminuate sub nivelul de subzistenţă, nu îi foloseşte la nimic să ştie că nişte îmbuibaţi îşi varsă lefurile într-un borcan numit fond de solidaritate. Oricum, sunt prea mici comparativ cu şpăgile pe care le primesc de la clientela căreia îi facilitează afaceri de la buget.

În plus, nu ştim cum vor fi folosiţi banii strânşi. Oare pentru achiziţia de găleţi portocalii, bidoane de ulei, pungi de zahăr şi făină care să fie împărţite în numele PD-L, în perioada care a mai rămas până în 2012 ?

Şi nici nu putem verifica dacă donaţiile se fac într-adevăr sau dacă e vorba doar de un exerciţiu de imagine. Anul trecut, Boc anunţa că reduce salariile miniştrilor cu 20%, însă nimeni nu a văzut vreun fluturaş din care să reiasă aşa ceva.

Am putea vorbi de solidaritate dacă facturile utilităţilor pentru populaţie ar scădea, dacă TVA-ul pentru medicamente şi alimente ar fi redus. Şi dacă reducerile s-ar reflecta în facturile cetăţenilor, nu doar în profitul comercianţilor.

Am putea vorbi de solidaritate dacă băncile ar fi „convinse“ să-şi diminueze profiturile prin reducerea dobânzilor pentru creditele acordate, uşurând povara celor care plătesc rate.

Altfel, vorbim doar de sacrificiu. Sacrificiul nostru.

La pachet

XXXX Traian Băsescu a anunţat că îşi va dona întreg salariul, până la finalul anului, unui fond de solidaritate care urmează să fie constituit pentru sprijinirea celor afectaţi de criza economic. Imediat ce a văzut ştirea la TV, nea Vasile de la scara III, de ocupaţie pensionar, a salutat plin de entuziasm gestul preşedintelui. Totodată, şi-a exprimat speranţa că exemplul şefului statului va fi urmat şi de ceilalţi miniştri şi parlamentari. A avut doar un singur amendament. Preşedintele & Co. să nu-şi doneze salariile la fondul de solidaritate ci şpăgile şi comisioanele.

XXXX Ministrul Videanu a declarat că industria este în creştere, semn că a început relansarea economiei şi implicit ieşirea din criză. Cel puţin aşa se vede de pe Coasta de Azur, unde îşi petrece el concediul.

A cui este vina ?

Am văzut, în aceste zile, o mulţime de comentatori, deontologi şi analişti grăbindu-se, care mai de care, să justifice tăierile propuse de Băsescu printr-o vină colectivă care ar aparţine tuturor celor ce au condus România în ultimii 20 de ani. Şi cărora li se datorează situaţia dezastruoasă de acum. Învinovăţirea s-a făcut la grămadă, fără discriminare şi fără circumstanţe atenuante.

Şi probabil că s-ar fi extins cu acuzaţiiile şi dincolo de cele două decenii, până la Nicolae Ceauşescu. Norocul său că a fost împuşcat şi a scăpat.

Într-adevăr, toate guvernele care s-au perindat după 1990 prin Palatul Victoria au lăsat în urmă câte ceva neterminat. Bineînţeles că toate chestiile începute şi neterminate, făcute prost sau lăsate de-o parte s-au cuantificat şi au produs efecte în prezent.

Însă, nici o guvernare de până acum nu a dat dovadă de atâta rea-credinţă şi incompetenţă precum cea condusă de Emil Boc. Nici un guvern de până acum nu a risipit cu atâta nonşalanţă resursele publice într-o perioadă de criză. Ca să nu mai vorbim de nivelul corupţiei şi a clientelei politice.

Nu mi se pare normal ca, din perspectiva responsabilităţii, Iliescu, Constantinescu, Ciorbea, Năstase sau Tăriceanu să fie aşezaţi pe acelaşi palier cu Băsescu, Udrea şi Boc.

Pe vremea celor dintâi nu s-a auzit de trei directori numiţi pe un singur loc sau de un inginer numit ministru de finanţe. Şi nici de barmaniţe puse să gestioneze fonduri europene, vânzătoare de cosmetice să administreze drumuri, informaticieni să protejeze mediul sau alte asemenea năzbâtii.

Nu i-am auzit nici pe Iliescu şi nici pe Constantinescu spunând, într-o zi, că lucrurile încep să meargă bine pentru ca apoi, a doua zi, să anunţe tăieri de pensii şi salarii. Aşa cum nu i-am auzit reproşându-i unui premier că a eşuat în aplicarea reformelor şi că a adus ţara în colaps dar, cu toate acestea, menţinându-l la putere.

Şi atunci de ce ar trebui ca responsabilitatea pentru dezastrul actual să se împartă egal la toţi?

Nu e corect ca românii să creadă că toată clasa politică este la fel de vinovată, doar pentru ca PD-L să beneficieze de un colac de salvare în perspectiva alegerilor din 2012.

Răul pur şi simplu

Reducerea pensiilor, a ajutoarelor de şomaj şi a salariilor bugetarilor nu este nici pe departe răul cel mai mic , aşa cum vor să ne convingă tandemul Băsescu – Boc. Nu este nici măcar începutul răului şi cu atât mai puţin finalul său.

Este doar RĂUL.

Care se propagă asupra fiecăreia dintre păturile societăţii. A început, anul trecut, cu distrugerea IMM-urilor, provocată de impozitul minim şi va continua, acum, cu pauperizarea bugetarilor şi exterminarea pensionarilor, respectiv a şomerilor.

Şi nimeni nu oferă vreo garanţie că răul se va opri.

Aşa că va urma, într-un viitor nu prea îndepărtat (maxim 6 luni), creşterea TVA şi a impozitului pe profit.

Preşedintele nu a pus alături de tăierile salariale un plan adevărat de relansare economică sau, măcar, o propunere de remaniere guvernamentală. Deşi nimeni nu se mai îndoieşte de incompetenţa guvernului Boc Iar banii vor fi gestionaţi, la fel ca şi până acum, de aceiaşi miniştri incompetenţi şi de clientela lor politică.

Graba cu care asociaţiile patronale s-au declarat de acord cu reducerile propuse ca alternativă la majorările de taxe, nu este decât o dovadă de naivitate. De care Puterea se foloseşte pentru a învrăjbi şi a controla mai uşor patronatele şi bugetarii.

Lucru care se va vedea atunci când bugetarii, pensionarii şi şomerii, câţi vor mai supravieţui, vor aplauda, de pe margine, creşterea fiscalităţii pentru mediul de afaceri.

Măsură care va fi prezentată, la momentul respectiv, drept răul cel mai mic.

Prostul şi democraţia cu pumnul în gură

Trebuie să recunosc, citesc aproape tot ceea ce scrie Cristinel Irimia deşi, de fiecare dată, îmi provoacă o stare de iritare. Pentru că rar mi-a fost dat să mai văd, atâtea prostii, debitate de un singur prost, într-un singur loc. O fac totuşi într-un fel de experiment masochist.

Periodic, intru pe site-ul său ca să văd ce prostii a mai debitat mintea prostului.

Proştii sunt de două feluri, cei care ştiu că sunt proşti şi cei care nu ştiu sau nu vor să accepte. Primii sunt superiori celorlalţi deoarece îşi cunosc limitele. Ceilalţi nu sunt doar proşti ci şi periculoşi deoarece, atunci când scapă de sub control, provoacă dezastre. Omoară oameni în spitale cu diagnostice greşite, bagă nevinovaţi la puşcărie, falimentează afaceri profitabile sau, mai grav, distrug ţări întregi.

De cele mai multe ori, ne dăm seama că un prost este periculos atunci când este deja prea târziu, când nenorocirea săvârşită de el nu mai poate fi oprită. Aceasta pentru că, din păcate, prostia nu doare şi nici nu lasă semne. Altfel i-am recunoaşte uşor.

Cu cât s-ar zvârcoli mai tare sau cu cât mai multe cicatrici ar avea, cu atât ne-am da seama că a făcut mai multe prostii.

Cristinel Irimia face parte din cea de-a doua categorie, a periculoşilor. Doar un prost care nu-şi cunoaşte limitele ar putea susţine că preşedintele trebuie să-şi impună punctul de vedere vis-a-vis de reforma statului folosind forţa coercitivă, fără a se consulta şi fără a da socoteală nimănui.

Democraţie cu pumnul în gură.

Foarte asemănător cu ceea ce au făcut, în istoria apropiată, Hitler, Stalin sau Ceauşescu.




În loc de Post Scriptum:

Mesaj pentru Cristinel

Dragul meu, deşi sunt sigur că n-ai să înţelegi ceea ce spun, fac totuşi o încercare.

Dacă tot ai asemenea idei, nu crezi că ar fi mai bine, poate, să-ţi schimbi meseria? Până nu este prea târziu. Să te apuci de ceva mai uşor care să-ţi permită să petreci mult timp în aer curat şi nici să nu-ţi solicite prea mult creierul.

Ai putea, de exemplu, să baţi covoarele vecinilor sau să plimbi căţeii prin parc.

Puteţi avea încredere. Ne îndreptăm spre dezastru

Imediat ce a anunţat că pensiile, salariile bugetarilor ajutoarele de şomaj şi subvenţiile vor fi tăiate, Traian Băsescu le-a cerut românilor să aibă încredere în el, în Guvern şi în Parlament. Pentru că ei ştiu ce au de făcut.

În urmă cu un an, spuneam că Emil Boc, în lupta cu criza, procedează precum Hitler spre finalul războiului . Atunci când armata germană era înfrântă pe toate fronturile. Cu cât Germania se apropia mai mult de groapă, cu atât Hitler şi apropiaţii dădeau asigurări că victoria este mai aproape. Germanilor li se cerea doar răbdare şi încredere.

Şi mulţi au crezut în propaganda hitleristă, aşteptând până în ultima clipă o minune din partea conducătorului iubit.
Acum, în pragul colapsului, Băsescu cere românilor acelaşi lucru, răbdare şi încredere nestrămutată în guvernanţi, fără să ofere ceva în schimbul sacrificiilor pe care le cere. Nici programe anticriză, nici remanierea incompetenţilor, nici măcar o zi în care criza se va încheia. Doar pe cuvântul lui, pe care l-a încălct de fiecare dată după ce şi-a atins scopurile.

Dar, cu toate că au fost păcăliţi de fiecare dată, cu toate că, de un an şi jumătate, nici el, nici guvernul pe care îl girează, nu au mişcat un deget pentru redresarea situaţiei, mulţi îl vor urma orbeşte.

Sperând într-un miracol băsescian.

La pachet. Despre fondurile europene

XXXX De câtva timp pe mai multe televiziuni rulează, cu insistenţă, o reclamă la Programul Operaţional Regional – REGIO. Aia cu dominoul. Cea în care suntem anunţaţi că REGIO, gestionat de Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea, finanţează proiecte de dezvoltare pe fonduri structurale. Se pune întrebarea ce promovează clipul respectiv, având în vedere că fondurile s-au cam epuizat. Să fie vorba, oare, de plata, pe banii Ministerului Dezvoltării, a unor servicii din campania electorală? Sau pur şi simplu Nutzi doreşte ca toată lumea să afle că ea se ocupă de banii europeni?

XXXX Dacă tot se vorbeşte de numărul mic de proiecte depuse pentru banii europeni, să dăm şi un exemplu despre cum se mişcă lucrurile. Ca să înţelegem cum vine treaba cu rata scăzută de absorbţie. În 2008, Primăria Odobeşti a depus un proiect, „Elaborarea «Strategiei de Dezvoltare a Oraşului Odobeşti, perioada 2009-2020»“ , în cadrul Programului Operaţional dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA). În 2009, după un an, a fost declarat eligibil. Contractul de finanţare a fost semnat undeva în primăvar acestui an. Practic, de la momentul depunerii dosarului şi până la începerea implementării, a trecut circa un an şi jumătate. Destul cât să-ţi treacă pofta de banii europeni.

XXXX Şi tot în direcţia asta ar mai fi de spus că, deşi a trecut un an de când au depus proiecte pentru finanţare pe Măsura 322, a PNDR, primăriile din Vrancea nu au primit, încă, nici un fel de răspuns.

De ce Boc va fi remaniat abia în toamnă

Sebastian Lăzăroiu, acest Gobbels cu barbă de la Cotroceni ne-a anunţat, într-un interviu, că Traian Băsescu ar putea lua în calcul remanierea Guvernului Boc. Dar nu imediat, ci undeva pe la toamnă.

Pe lângă micile inadvertenţe din declaraţiile consilierului (perioada de acomodare a guvernului de un an şi jumate, nu de trei luni sau atribuţiile preşedintelui privind remanierea guvernamentală ) pe care reporterii, binevoitori, le-au trecut cu vederea, a mai rămas neclarificată încă o chestie.

De ce remanierea nu se produce acum, după ce FMI a ajuns la concluzia că executivul nu a făcut nimic pentru a scoate România din criză? Motiv pentru care vom plăti taxe şi impozite mai mari.

De ce remanierea nu a avut loc după convocarea de la Cotroceni? În preambulul căreia Traian Băsescu spunea că va discuta cu miniştrii despre măsurile anticriză şi după care, Emil Boc ne-a prezentat proiectul de modificare a constituţiei?

De ce la toamnă şi nu acum?

Un motiv ar fi alegerile din PD-L, programate în luna iulie.

Remanierea lui Emil Boc, unicul candidat la şefia partidului, acum, înainte de alegeri, ar putea avea efecte incontrolabile asupra delegaţilor la Convenţia Naţională. Care, văzând mişcarea, ar putea trage concluzia că micuţul dat afară, pentru incompetenţă, de la Guvern, n-ar fi potrivit să conducă PD-L.

Ceea ce ar echivala cu o revoluţie în gândirea pedeleiilor de care ar putea profita un alt lider, mai puţin obedient faţă de Cotroceni. Care, folosindu-se de curentul nemulţumiţilor, s-ar putea instala în fotoliul de preşedinte al PD-L. Încurcându-i planurile de viitor lui Băse.

Un alt motiv ar fi legat de ceea ce ni se pregăteşte, la dispoziţia FMI.

Nu cred că mai există român care să se aştepte, în perioada următoare, la ceva bun din partea actualei guvernări. Dimpotrivă. Pe lângă cutremurul prevestit de Carmen Hara, vom avea parte de concedieri masive, majorări de taxe şi impozite, scăderea pensiilor şi a salariilor, creşteri de preţuri. Într-un cuvânt, dezastru.

Or, din punct de vedere electoral, este de preferat ca toate nenorocirile să se producă în guvernarea Boc. Compromis deja. Iar în toamnă, după ce toate acestea se vor fi întâmplat, preşedintele va scoate din joben un alt prim-ministru. Curat şi plăcut uscat. Exact la timp pentru a reaprinde speranţa în sufletul poporului ajuns la limita suportabilităţii şi pentru a-l menţine sub papuc pe timpul iernii, câştigând timp până în primăvară.

Amăgindu-l din nou.