miercuri, 5 mai 2010

De ce Boc va fi remaniat abia în toamnă


Sebastian Lăzăroiu, acest Gobbels cu barbă de la Cotroceni ne-a anunţat, într-un interviu, că Traian Băsescu ar putea lua în calcul remanierea Guvernului Boc. Dar nu imediat, ci undeva pe la toamnă.

Pe lângă micile inadvertenţe din declaraţiile consilierului (perioada de acomodare a guvernului de un an şi jumate, nu de trei luni sau atribuţiile preşedintelui privind remanierea guvernamentală ) pe care reporterii, binevoitori, le-au trecut cu vederea, a mai rămas neclarificată încă o chestie.

De ce remanierea nu se produce acum, după ce FMI a ajuns la concluzia că executivul nu a făcut nimic pentru a scoate România din criză? Motiv pentru care vom plăti taxe şi impozite mai mari.

De ce remanierea nu a avut loc după convocarea de la Cotroceni? În preambulul căreia Traian Băsescu spunea că va discuta cu miniştrii despre măsurile anticriză şi după care, Emil Boc ne-a prezentat proiectul de modificare a constituţiei?

De ce la toamnă şi nu acum?

Un motiv ar fi alegerile din PD-L, programate în luna iulie.

Remanierea lui Emil Boc, unicul candidat la şefia partidului, acum, înainte de alegeri, ar putea avea efecte incontrolabile asupra delegaţilor la Convenţia Naţională. Care, văzând mişcarea, ar putea trage concluzia că micuţul dat afară, pentru incompetenţă, de la Guvern, n-ar fi potrivit să conducă PD-L.

Ceea ce ar echivala cu o revoluţie în gândirea pedeleiilor de care ar putea profita un alt lider, mai puţin obedient faţă de Cotroceni. Care, folosindu-se de curentul nemulţumiţilor, s-ar putea instala în fotoliul de preşedinte al PD-L. Încurcându-i planurile de viitor lui Băse.

Un alt motiv ar fi legat de ceea ce ni se pregăteşte, la dispoziţia FMI.
Nu cred că mai există român care să se aştepte, în perioada următoare, la ceva bun din partea actualei guvernări. Dimpotrivă. Pe lângă cutremurul prevestit de Carmen Hara, vom avea parte de concedieri masive, majorări de taxe şi impozite, scăderea pensiilor şi a salariilor, creşteri de preţuri. Într-un cuvânt, dezastru.

Or, din punct de vedere electoral, este de preferat ca toate nenorocirile să se producă în guvernarea Boc. Compromis deja. Iar în toamnă, după ce toate acestea se vor fi întâmplat, preşedintele va scoate din joben un alt prim-ministru. Curat şi plăcut uscat. Exact la timp pentru a reaprinde speranţa în sufletul poporului ajuns la limita suportabilităţii şi pentru a-l menţine sub papuc pe timpul iernii, câştigând timp până în primăvară.
Amăgindu-l din nou.

Un comentariu:

  1. TVA-ul de 24% si cu aceasta cota diferentiata este de bun augur pentru o crestere bugetara.

    RăspundețiȘtergere