În preambul.
Stimată doamnă senator Plăcintă, cu voia dumneavoastră, îmi permit o sugestie: concediați-vă stilistul și consilierul de comunicare publică. Ambii vă dau sfaturi proaste.
În primul rând.
Stimată doamnă senator, nu înțeleg de ce alții trebuie să se simtă rușinați pentru ceea ce a făcut fiul dumneavoastră. Indiferent cine, cum, când sau din ce motive comentează, subiectul rămâne același: Andrei Plăcintă s-a pișat pe o troiță.
Un act de huliganism indiferent din ce direcție și de la ce distanță am privi.
Și dacă lui, poate, i-am găsi o scuză în vârsta fragedă, dumneavoastră sunteți de două ori mai vinovată. O dată pentru că i-ați dat o educație de huligan.
Iar a doua oară pentru că, deși îi cunoșteați isprava (de vreo doi ani, așa cum singură mărturisiți) nu i-ați cerut nici măcar să scoată poza de pe internet. Ceea ce mă face să cred că nici nu l-ați pedepsit.
În al doilea rând.
Spuneți că fiul dumneavoastră e bun deoarece, spre deosebire de alți copii de bani gata, nu cheltuie mii de euro, prin cluburi, cu cocote celebre. Poate ar fi fost mai bine dacă ar fi făcut-o pentru că, atunci, am fi spus că se pișă pe munca maică-sii.
Andrei Plăcintă s-a pișat, însă, pe munca altor oameni.
Pentru care, judecând și după florile plantate, troița reprezintă mai mult decât imaginea lui Dumnezeu. În mod sigur, au ridicat monumentul ca să marcheze un eveniment, vesel sau trist, din viața lor.
Sau ca să le amintească de cineva drag pe care l-au pierdut.
Așa că nu putem vorbi doar de teribilism sau de un act de răzvrătire a unui adolescent și nici de manevrele pe care le faceți pentru a obține un mandat de ministru al muncii (nu cred că aveți șanse la Educație).
Vorbim de lipsa respectului pentru valorile și munca altora. O chestie care ține tot de educația primită în familie.
Încheiere.
Înainte să le cereți altora să se rușineze pentru ceea ce a făcut fiul dumneavoastră, stimată doamnă senator, v-aș ruga, respectuos, să vă imaginați că sunteți unul dintre oamenii care au construit troița pe care a spurcat-o cel de faptele căruia sunteți atât de mândră.
Sau ...
Imaginați-vă că Andrei s-ar fi pișat pe crucea cuiva care v-a fost foarte drag și care a părăsit această lume înainte să-i descopere frumusețile și înainte să aibe propriile îndoieli și revelații legate de existența lui Dumnezeu.
Apoi, închideți ochii, trageți aer, adânc, în piept și rămâneți așa câteva secunde.
Nu credeți că oamenii aceia ar merita scuzele dumneavoastră?
Scuze pur și simplu, fără alte justificări legate de mizerabilele lupte politice în care sunteți implicată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu