miercuri, 10 februarie 2010

Ridzi Reloaded


Ca să nu-l mai înjure lumea pe Pinguinul de la Guvern pentru scăderea pensiilor şi salariilor şi creşterea taxelor şi a şoimajului, Casa de Filme Cotroceni a lansat pe piaţă noua producţie Ridzi Reloaded. Aceiaşi acţiune, cu aceiaşi actori, dar cu câteva replici în plus. Înregistrate de DNA şi făcute publice pe surse, prin intermediul unor băieţi care nu pun prea multe întrebări.

Scenariul a fost construit la mare fineţe, pentru atmosferă, cu o grămadă de detalii nesemnificative din anchetă şi dialoguri picante, menite să insinueze implicarea Tataului. Fără a se apropia destul de mult încât să se facă o legătură clară cu el sau ai lui.

Exact cât să dea de treabă talk-show-iştilor dar să poată fi combătută, oricând, cu succes de apărătorii săi şi luată în hăhăit de el însuşi.

Din toată povestea lipseşte motivaţia reală pentru care Monica Iacob Ridzi şi-a pus în joc cariera de ministru şi libertatea pentru că este greu de crezut că a făcut-o ca să strângă bani pentru vila şi maşina personală.

Însă, nici EvZ şi nici Tolo & GSP nu îşi duc investigaţiile dincolo de faptele ex-ministrei. Nici una dintre sursele citate aceştia, care, de altfel, se dovedesc foarte bine informate, nu suflă un sunet despre motivele pentru care ex-ministra a „sifonat banul public“.
Iar o asemenea abordare a subiectului nu este nici profesionistă şi nici deontologică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu