La începutul anilor ’50, Partidul l-a trimis pe strungarul Stelică Burtaru să predea studenților de la facultatea de drept, tezele marxism-leninismului și învățăturile tătucului Stalin. Stelică Burtaru era un vechi membru ilegalist, cu școală la Moscova, așa că Partidul avea încredere că îi va lumina pe tinerii dezorientați de ideologiile imperialismului burghez.
Generație după generație, Stelică le-a predat studenților, așa cum s-a priceput, după un caiet gros cu conspectele de la școala de partid de la Moscova. S-a integrat în sistemul universitar și pe măsură ce treceau anii, din ce în ce mai puțini își aduceau aminte de unde pornise, de la șaibă.
Oficial era recunoscut ca tovarășu’ profesor Burtaru, de marxism-leninism. Neoficial i se spunea Dinozaurul pentru că, deși, cu trecerea timpului, teoriile pe care le preda se învecheau și se prăfuiau nu era dispus, sub nici o formă să le înnoiască. Coperțile caietului cu conspecte erau roase pe la colțuri iar foile se subțiaseră de cât de mult fuseseră răsfoite. Dinozaurul continua, însă, să predea după ele adunându-le cu grijă să nu se desprindă și să se risipească pe jos.
Nici măcar evenimentele din decembrie 1989 nu-i schimbaseră convingerile politice. Se adaptă totuși la noile vremuri.
Împreună cu mai mulți colegi înființă o facultate particulară și continuă să predea studenților după același caiet gros. Doar că, acum, cursurile sale erau privite mai mult ca o curiozitate, un fel de istorie a teoriilor totalistarimului. I se spunea, în continuare Dinozaurul și era la fel de înverșunat când trebuia să apere învățăturile lui Marx, Lenin și Stalin. Nu accepta nici un alt punct de vedere, indiferent cât de bine era argumentat iar cei ce-l contraziceau aveau de suferit.
Având în vedere experiența sa, cineva îl propusese șef în comisia de examinare pentru licență. El avea ultimul cuvânt la examene iar ceea ce spunea devenea literă de lege.
În această funcție se găsea și în ziua în care reîntâlni un vechi camarad din perioada ilegalistă, Milu Costan. După 1990, tovarășul Costan abandonase lupta de clasă și îmbrățișase idealurile capitalismului imperialist, transformându-se într-un domn, prosper om de afaceri.
Avea și un băiat, student în ultimul an la facultatea unde preda și domn’ (fost tovarăș) profesor Stelică Burtaru. Lipsit de orice înclinare spre studiu, Milu Costan Jr. era ceea ce Caragiale numea loază. Trecuse prin școală ca rața prin apă, fără să se lipească nimic de el. Avea, totuși, calități pentru care era apreciat în facultate. Profesorii îi treceau cu vederea lacunele din pregătirea intelectuală și deveneau foarte înțelegători când aflau cine este și, mai ales, când le punea în față o sticlă de whiskey sau o bancnotă de 100 de dolari în plic. Reușise chiar să absolve doi ani într-unul și cât ai zice „Gaudeamus igitur“ se trezi în fața examenului de absolvire.
Pentru lucrarea de licență, un asistent nou care nu-l cunoștea, îi recomandă o temă legată de constituția americană și îi dădu spre consultare un exemplar al documentului și o listă bibliografică. Neînțelegând ce trebuia să facă cu cartea, Costan Jr. o dădu unui boboc din anul I să i-o transcrie. Apoi o legă frumos, în coperte din carton și, fără să-i schimbe măcar titlul, s-a înscris cu ea la examen.
Între timp, domn’ Milu l-a abordat pe fostul său tovarăș, Burtaru și, în timp ce rememorau vechi întâmplări, i-a oferit cheile unei limuzine nemțești. În schimb, juniorul trebuia să primească o notă de trecere la examenul de diplomă. Nu conta cât pentru că, oricum, nu avea să lucreze niciodată în altă parte decât la firma babacei.
Ca să nu fie apreciat ca nerecunocător, considerând că în asemenea cazuri se impune nota maximă și chiar mai mult decât atât, mai ales că exista și un trecut comun de luptă și sacrificii, profesorul Burtaru plusă un pic. De la el. Ceru lucrarea loazei și, fără să se uite, scrise o notă de apreciere pe transcrierea constituției americane și o semnă:
„Un document monumental, cum rar mi-a fost dat să mai întâlnesc în întreaga mea carieră universitară. Cu certitudine, peste câțiva ani, dacă nu chiar începând de acum, această lucrare va fi temelia de la care vor porni, în căutările lor, zeci de mii de cercetători. Felicitări autorului.“
Apoi, după ce trecu nota zece în fișa de examen, dădu lucrarea unui colaborator, s-o ducă la loc, fără a-i spune despre ce este vorba. Văzând titlul, colaboratorul crezu că profesorul Burtaru a cerut constituția americană, de la bibliotecă, pentru consultare. Răsfoind-o dădu peste nota de apreciere și, citind-o, își făcu două cruci mari. Ținea în mână dovada că bătrânul Dinozaur s-a dat pe brazdă descoperind, într-un final, adevăratele valori ale democrației.
Un singur lucru nu înțelegea. De ce pe coperta unei transcrieri după constituția americană, în dreptul autorului, era trecut numele unui student: Milu Costan Jr..
marți, 30 iunie 2009
luni, 29 iunie 2009
Analiză pe gafa lui Săpunaru
Preambul
Zilele trecute, Nini Săpunaru, liderul PNL Vrancea, și-a anunțat intenția de a reface alianța politică PD-L. Săpunaru a propus și un candidat unic PNL - PD-L pentru alegerile viitoare la președinția Consiliului Județean. Aceasta la scurt timp după ce colegii săi din Consiliul local au anunțat oficial ruperea parteneriatului cu democrat-liberalii pentru formarea majorității și poziționarea în opoziție.
Arătam că declarația lui Nini Săpunaru este o gafă politică care lasă impresia de superficialitate, neseriozitate, lipsă de personalitate și de strategie politică. Mai jos voi explica de ce consider acest lucru.
O propunere superficială
Prin anunțul făcut, Nini Săpunaru a oferit o mână de ajutor pentru alegerile din toamnă democrat-liberalilor vrânceni, aflați în cădere liberă. O parte din electoratul de dreapta, anti-PSD nu realizează că PD-L a bătut palma de-adevăratelea cu PSD, considerând că este încă loc de întors.
Amăgiți de jocul de glezne al PD-L din Consiliul Local respectiv amânarea alegerii viceprimarilor și micile dispute cu PSD, acești alegători încă mai speră și sunt dispuși să dea și pe mai departe credit echipei Trășculescu. Ei speră că ceea ce se petrece pe scena politică locală face parte dintr-o strategie sau este impus de la centru, împotriva voinței pedeliștilor vrânceni.
Invitația lui Săpunaru și răspunsul lui Trășculescu le confirmă speranțele și în loc să se îndrepte spre PNL, vor susține și pe mai departe cauza democrat-liberală, crezând că din toamnă lucrurile se vor îndrepta în direcția dorită de ei. În aceste condiții, liberalii nu vor beneficia de nici un avantaj la alegerile prezidențiale din toamnă.
Neseriozitate
Așa cum arătam, Nini Săpunaru a solicitat prietenia PD-L la câteva zile după ce colegii săi din Consiliul Local Focșani anunțau că rup alianța cu PD-L și că vor vota doar în funcție de interesele focșănenilor. În acest context, Săpunaru apare în fața publicului ca un lider șovăielnic și neserios care, astăzi zice una iar mâine se răzgândește.
Lipsă de personalitate
Propunerea liderului PNL Vrancea vine în contextul în care PD-L a declanțat o adevărată prigoană împotriva liberalilor aflați în funcții de conducere. Directorii liberali sunt scoși de peste tot și înlocuiți cu oamenii lui Trășculescu, conform celebrei ordonanțe a Guvernului Boc. De asemenea, în consiliile locale din județ, PD-L și PSD au bătut palma și au purces la înlocuirea viceprimarilor liberali cu alții, proveniți din propriile partide.
În loc să-și apere oamenii, Nini Săpunaru se pune la dispoziția unuia dintre prigonitori, cerându-i să refacă alianța. Este un semnal prost atât pentru membrii PNL care se văd abandonați cât și pentru simpatizanți.
Absența unei strategii politice
Alianța dintre partidele de dreapta, formarea unui pol politic anti-PSD și promovarea unui candidat unic la președinția Consiliului Județean nu este o idee nouă. O asemenea alianță a mai funcționat în Vrancea și în trecut.
Atunci s-a dovedit ineficientă. Nu văd de ce acum ar avea mai mulți sorți de izbândă.
Ca să participe la viitoarele alegeri cu oarece sorți de izbândă, PNL Vrancea ar trebui să-și găsească candidați de forță, capabili să se impună în lupta electorală și să-și contureze o strategie politică de promovare a acestora.
Fără așa ceva, desemnându-și candidații pe fugă, în ultima clipă, liberalii nu vor avea nici o șansă de a-și impune punctul de vedere în fața PSD și PD-L.
Candidatul unic, misiune imposibilă
Am lăsat la final analiza asupra candidatului unic, PNL - PD-L la președinția Consiliului Județean. O asemenea propunere mi se pare fantezistă și aproape imposibil de pus în aplicare.
În primul rând, un candidat unic nu ar aduce automat și victoria celor două partide în alegerile pentru președinția Consiliului Județean.
Un candidat unic ar presupune ca unul dintre cele două partide să renunțe la propriul candidat. Se presupune că la președinția CJ, fiecare partid propune cel mai bun om, o locomotivă care să adune voturi și pentru lista de consilieri. Or, candidatul unic va atrage voturi pentru lista de consilieri pe care va fi înscris. Oamenii îl vor vota și pe buletinul pentru președinția CJ și pe lista partidului din care face parte.
Celorlalți le-ar fi enorm de greu să le explice oamenilor să voteze candidatul unic doar pentru șefia CJ și să nu-l voteze pe lista partidului din care face parte. O asemenea explicație ar bulversa o mare parte din alegători care n-ar înțelege ce li se cere. De regulă, oamenilor li se explică și, chiar li se arată, în termeni cât mai simpli, cu cine să voteze. În mod clar, avantajat ar fi partidul din care face parte candidatul unic, pentru că ar culege și din voturile celuilalt.
Pentru a rezolva această problemă, s-ar putea apela la o listă de candidați comună, PNL-PD-L. Acest lucru ar implica o alianță politică aproape imposibilă. Dincolo de disputele inerente pe locurile eligibile, o listă comună s-ar putea să nu fie agreată de conducerile centrale ale PNL și PD-L. În momentul de față relațiile sunt mai mult decât încordate între conducerile centrale ale celor două partide.
Ar mai fi varianta unui candidat independent susținut de PNL și PD-L care să concureze doar pentru șefia Consiliului Județean și să nu fie înscris pe nici o listă de consilieri. Un asemenea om dispus să-și sacrifice banii, timpul și reputația – pentru că, se știe, o bătălie electorală nu se duce cu mănuși albe – fără să primească nici un beneficiu în schimb, în caz de nereușită, este greu de găsit.
Zilele trecute, Nini Săpunaru, liderul PNL Vrancea, și-a anunțat intenția de a reface alianța politică PD-L. Săpunaru a propus și un candidat unic PNL - PD-L pentru alegerile viitoare la președinția Consiliului Județean. Aceasta la scurt timp după ce colegii săi din Consiliul local au anunțat oficial ruperea parteneriatului cu democrat-liberalii pentru formarea majorității și poziționarea în opoziție.
Arătam că declarația lui Nini Săpunaru este o gafă politică care lasă impresia de superficialitate, neseriozitate, lipsă de personalitate și de strategie politică. Mai jos voi explica de ce consider acest lucru.
O propunere superficială
Prin anunțul făcut, Nini Săpunaru a oferit o mână de ajutor pentru alegerile din toamnă democrat-liberalilor vrânceni, aflați în cădere liberă. O parte din electoratul de dreapta, anti-PSD nu realizează că PD-L a bătut palma de-adevăratelea cu PSD, considerând că este încă loc de întors.
Amăgiți de jocul de glezne al PD-L din Consiliul Local respectiv amânarea alegerii viceprimarilor și micile dispute cu PSD, acești alegători încă mai speră și sunt dispuși să dea și pe mai departe credit echipei Trășculescu. Ei speră că ceea ce se petrece pe scena politică locală face parte dintr-o strategie sau este impus de la centru, împotriva voinței pedeliștilor vrânceni.
Invitația lui Săpunaru și răspunsul lui Trășculescu le confirmă speranțele și în loc să se îndrepte spre PNL, vor susține și pe mai departe cauza democrat-liberală, crezând că din toamnă lucrurile se vor îndrepta în direcția dorită de ei. În aceste condiții, liberalii nu vor beneficia de nici un avantaj la alegerile prezidențiale din toamnă.
Neseriozitate
Așa cum arătam, Nini Săpunaru a solicitat prietenia PD-L la câteva zile după ce colegii săi din Consiliul Local Focșani anunțau că rup alianța cu PD-L și că vor vota doar în funcție de interesele focșănenilor. În acest context, Săpunaru apare în fața publicului ca un lider șovăielnic și neserios care, astăzi zice una iar mâine se răzgândește.
Lipsă de personalitate
Propunerea liderului PNL Vrancea vine în contextul în care PD-L a declanțat o adevărată prigoană împotriva liberalilor aflați în funcții de conducere. Directorii liberali sunt scoși de peste tot și înlocuiți cu oamenii lui Trășculescu, conform celebrei ordonanțe a Guvernului Boc. De asemenea, în consiliile locale din județ, PD-L și PSD au bătut palma și au purces la înlocuirea viceprimarilor liberali cu alții, proveniți din propriile partide.
În loc să-și apere oamenii, Nini Săpunaru se pune la dispoziția unuia dintre prigonitori, cerându-i să refacă alianța. Este un semnal prost atât pentru membrii PNL care se văd abandonați cât și pentru simpatizanți.
Absența unei strategii politice
Alianța dintre partidele de dreapta, formarea unui pol politic anti-PSD și promovarea unui candidat unic la președinția Consiliului Județean nu este o idee nouă. O asemenea alianță a mai funcționat în Vrancea și în trecut.
Atunci s-a dovedit ineficientă. Nu văd de ce acum ar avea mai mulți sorți de izbândă.
Ca să participe la viitoarele alegeri cu oarece sorți de izbândă, PNL Vrancea ar trebui să-și găsească candidați de forță, capabili să se impună în lupta electorală și să-și contureze o strategie politică de promovare a acestora.
Fără așa ceva, desemnându-și candidații pe fugă, în ultima clipă, liberalii nu vor avea nici o șansă de a-și impune punctul de vedere în fața PSD și PD-L.
Candidatul unic, misiune imposibilă
Am lăsat la final analiza asupra candidatului unic, PNL - PD-L la președinția Consiliului Județean. O asemenea propunere mi se pare fantezistă și aproape imposibil de pus în aplicare.
În primul rând, un candidat unic nu ar aduce automat și victoria celor două partide în alegerile pentru președinția Consiliului Județean.
Un candidat unic ar presupune ca unul dintre cele două partide să renunțe la propriul candidat. Se presupune că la președinția CJ, fiecare partid propune cel mai bun om, o locomotivă care să adune voturi și pentru lista de consilieri. Or, candidatul unic va atrage voturi pentru lista de consilieri pe care va fi înscris. Oamenii îl vor vota și pe buletinul pentru președinția CJ și pe lista partidului din care face parte.
Celorlalți le-ar fi enorm de greu să le explice oamenilor să voteze candidatul unic doar pentru șefia CJ și să nu-l voteze pe lista partidului din care face parte. O asemenea explicație ar bulversa o mare parte din alegători care n-ar înțelege ce li se cere. De regulă, oamenilor li se explică și, chiar li se arată, în termeni cât mai simpli, cu cine să voteze. În mod clar, avantajat ar fi partidul din care face parte candidatul unic, pentru că ar culege și din voturile celuilalt.
Pentru a rezolva această problemă, s-ar putea apela la o listă de candidați comună, PNL-PD-L. Acest lucru ar implica o alianță politică aproape imposibilă. Dincolo de disputele inerente pe locurile eligibile, o listă comună s-ar putea să nu fie agreată de conducerile centrale ale PNL și PD-L. În momentul de față relațiile sunt mai mult decât încordate între conducerile centrale ale celor două partide.
Ar mai fi varianta unui candidat independent susținut de PNL și PD-L care să concureze doar pentru șefia Consiliului Județean și să nu fie înscris pe nici o listă de consilieri. Un asemenea om dispus să-și sacrifice banii, timpul și reputația – pentru că, se știe, o bătălie electorală nu se duce cu mănuși albe – fără să primească nici un beneficiu în schimb, în caz de nereușită, este greu de găsit.
La pachet
XXXX Senatoarea Sorina Plăcintă a intrat la conflict cu primarul care a făcut-o de ruşine spunând că se laudă cu proiecte care nu-i aparţin, respectiv cu munca altora. Ca să nu rămâie cu onoarea nereperată, Sorina Plăcintă l-a făcut prost pe primarul Danţiş. Nu direct ci mai pe ocolite, zicând că nu se pricepe la administraţie publoică. Ca şi cum ea ar fi vreun trainer în managementul decizional din administraţia publică (mă pricep nu?). Dincolo de scandalul mişto care se profilează în orizont, rămâne întrebarea de fond pentru doamna Plăcintă: Cocoană, dumneata te-ai lăudat ori ba cu ceea ce au făcut alţii în Urecheşti? Să ştim şi noi, ăia mai din bobor, de nu ne ridicăm la nivelu’ lu’ matale de senator.
XXXX În acelaşi registru, tot pentru onoarea nereperată a Sorinei Plăcintă a sărit ca un leu paraleu şi Alin Trăşculescu, fosta buturugă mică de mai anul trecut. Drept urmare ne-a luminat cum că un parlamentar, are datoria şi chiar obligaţia să spui la tot boborul ce are de gând să facă în viitor. Domnu’ Buturuga, domn’ Goe, eşti în oareşce eroare. Treaba aia la care te referi matale se face o dată la patru ani şi se cheamă campanie electoral. Iar proiectele viitoare se numesc promisiuni electorale ori, după caz dacă nu le respecţi, minciuni electorale. În timpul mandatului obligaţia netăluţă şi a colegilor netăluţă este să spui boborului ce anume ai făcut, nu ce anume ai de gând să faci.
XXXX Nea Nelu Iliescu a descoperit ceea ce noi ştiam de multă vreme. Că în coaliţia de la guvernare e bulibăşeală mare. Ce să-I faci, ombătrân, gândeşte mai greu. Ia să fi fost Nea Nelu mai tânăr cu vreo 20 de ani. Dădea jos şi Guvernul şi pe Boc şi pe Băsescu şi pe Geoană şi pe Vanghelie. Apoi chema mionerii să planteze panseluţe în Piaţa Universităţii.
XXXX În acelaşi registru, tot pentru onoarea nereperată a Sorinei Plăcintă a sărit ca un leu paraleu şi Alin Trăşculescu, fosta buturugă mică de mai anul trecut. Drept urmare ne-a luminat cum că un parlamentar, are datoria şi chiar obligaţia să spui la tot boborul ce are de gând să facă în viitor. Domnu’ Buturuga, domn’ Goe, eşti în oareşce eroare. Treaba aia la care te referi matale se face o dată la patru ani şi se cheamă campanie electoral. Iar proiectele viitoare se numesc promisiuni electorale ori, după caz dacă nu le respecţi, minciuni electorale. În timpul mandatului obligaţia netăluţă şi a colegilor netăluţă este să spui boborului ce anume ai făcut, nu ce anume ai de gând să faci.
XXXX Nea Nelu Iliescu a descoperit ceea ce noi ştiam de multă vreme. Că în coaliţia de la guvernare e bulibăşeală mare. Ce să-I faci, ombătrân, gândeşte mai greu. Ia să fi fost Nea Nelu mai tânăr cu vreo 20 de ani. Dădea jos şi Guvernul şi pe Boc şi pe Băsescu şi pe Geoană şi pe Vanghelie. Apoi chema mionerii să planteze panseluţe în Piaţa Universităţii.
O gafă marca Săpunaru
Zilele trecute, liderul PNL Vrancea și-a anunțat intenția de a relua povestea de dragoste alături de PD-L, la scurt timp după ce colegii săi au anunțat oficial decesul alianței cu democrat –liberalii, în Consiliul Local Focșani. Reîncălzind supa prieteniei PNL-PD-L Săpunaru a încercat s-o condimenteze cu un candidat unic pentru președinția Consiliului Județean.
Ideea datează din perioada alegerilor locale din 2008 și a rămas la fel de fantezistă.
A fost o gafă a lui Săpunaru, având în vedere că asemenea anunțuri nu se fac în faza de proiect ci doar în momentul în care ai ceva concret în spate. O înțelegere prealabilă cu partenerii pe care îi inviți alături de tine. Altfel riști să pici în ridicol, propunând celorlalți proiecte de care nu sunt interesați. S-a și văzut.
De altfel, PD-L a și declinat oferta liberalilor: „nu discutăm până după alegerile prezidențiale din toamnă“. Un refuz diplomatic care să nu irite electoratul anti-PSD, de dreapta.
Am mai spus-o, în aceste momente, liberalii pot crește în Vrancea doar delimitându-se de PD-L cu care împarte același electorat și făcându-se cât mai vizibili în opoziție. Adică ceea ce a făcut PD-L în perioada 2004-2008. Așa cum s-a văzut și la alegerile din 7 iunie, electoratul de dreapta nu mai este atras de democrat-liberali și caută să se reorienteze. De acest lucru ar trebui să profite PNL.
Altfel, alegătorii dezamăgiți vor privi spre candidații PRM și PNG sau, cel mai sigur, vor refuza să meargă la vot.
În acest context, declarația de iubire făcută de Nini Săpunaru lasă impresia de analiză superficială, neseriozitate, lipsă de personalitate și de strategie politică.
NOTĂ: În articolele următoare voi explica de ce cred acest lucru.
sâmbătă, 27 iunie 2009
Votând Sorina Plăcintă, am pus Senatul la cheltuială
Până nu demult senatoarea Sorina Plăcintă s-a făcut remarcată pentru că și-a îmbrăcat colegii cu costume din propria fabrică de confecții.
A devenit croitoreasa Parlamentului.
Acum a am aflat că este cel mai cheltuitor parlamentar vrâncean. De bani publici. Pentru că banii personali și-i chivernisește cu mare grijă, mărturie putând sta angajații pe care, în schimbul salariului, îi stoarce și de ultima picătură de energie.
În campania electorală Sorina Plăcintă ne invita să punem senatul la treabă. După primele șase luni de activitatate ne-a demonstrat că, din păcate, nu am pus Parlamentul la treabă ci la cheltuieli suplimentare. Și nu se poate spune că, în schimbul sumelor foarte mari pe care le papă doamna senator, noi, vrâncenii am primit ceva la schimb. Doar indicații.
Ziceam undeva că numeroși demnitari – miniștri, parlamentari, președinți etc. - din țările europene lovite de criză au renunțat la o parte din privilegii și salarii în semn de solidaritate cu populația afectată. Un gest simbolic menit să arate cetățenilor că nu sunt singuri în fața nenorocirii.
La noi lucrurile stau tocmai pe dos. Demnitarii români, nu doar că nu au renunțat la nici un privilegiu, dar se întrec în a risipi banul public, în timp ce populației i se cere să accepte salarii și pensii mai mici, impozite mai mari și să nu-și arate nemulțumirea deloc.
Tot în semn de solidaritate.
joi, 25 iunie 2009
Electoratul vrâncean. O poză
Deși înaintea fiecăror alegeri își propun să înfrângă PSD-ul, liderii politici ai dreptei vrâncene nu iau niciodată în calcul cel mai important lucru: modul în care se împart voturile. Motiv pentru care, de fiecare dată, ies jumuliți. Din ce în ce mai jumuliți.
Analizând ce s-a întâmplat la toate scrutinurilor electorale din 1996 și până acum, locale, parlamentare, prezidențiale și mai nou europarlamentare, vom observa că, totdeauna, candidații PSD au obținut în jur de 50% din voturile exprimate. PSD Vrancea câștigă la fiecare alegeri cam jumătate dintre primari, consilieri locali, consilieri județeni și parlamentari. Acest lucru este valabil chiar și în mediul urban unde, de regulă, partidele de dreapta sunt mai simpatizate. Cel mai bine se vede urmărind rezultatele parlamentarelor din 2008.
De aici concluzia că electoratul vrâncean care merge la vot este împărțit în două, jumătate dintre alegători votează, constant, PSD iar cealaltă jumătate oscilează între PNL, PD-L, PRM, PNG etc. și absenteism.
Electorii de dreapta au un comportament volatil, migrând, la fiecare scrutin, de la un partid la altul sau absentând. Căci volatilitatea lor se manifestă și astfel. Dezamăgiți de candidații pe care îi susțin, preferă să rămână acasă, spre deosebire de alegătorii stângii care merg, disciplinat, la vot.
Fără un bazin electoral stabil, nici măcar o alianță a partidelor de pe dreapta nu garantează în mod automat victoria în alegeri, lucru care s-a văzut și în trecut. Cel mai adesea confruntările s-au încheiat la egalitate, indecis. Câștigătorul s-a hotărât la masa verde, cel mai abil negociator, care a oferit mai mult, reușind să rupă tabăra celorlalți. De regulă, a fost vorba de PSD.
Nici Săpunaru și nici Trășculescu nu dau semne că au observat ce se petrece cu electoratul vrâncean pentru că nu încearcă nimic în direcția atragerii și stabilizării jumătății pe care și-o împart. Or, în aceste condiții, fără să înțeleagă fenomenul și fără o strategie politică, vor ridica din umeri de fiecare dată când vor pierde alegerile, lamentându-se că nu au putut face mai mult într-un județ controlat de Marian Oprișan.
Analizând ce s-a întâmplat la toate scrutinurilor electorale din 1996 și până acum, locale, parlamentare, prezidențiale și mai nou europarlamentare, vom observa că, totdeauna, candidații PSD au obținut în jur de 50% din voturile exprimate. PSD Vrancea câștigă la fiecare alegeri cam jumătate dintre primari, consilieri locali, consilieri județeni și parlamentari. Acest lucru este valabil chiar și în mediul urban unde, de regulă, partidele de dreapta sunt mai simpatizate. Cel mai bine se vede urmărind rezultatele parlamentarelor din 2008.
De aici concluzia că electoratul vrâncean care merge la vot este împărțit în două, jumătate dintre alegători votează, constant, PSD iar cealaltă jumătate oscilează între PNL, PD-L, PRM, PNG etc. și absenteism.
Electorii de dreapta au un comportament volatil, migrând, la fiecare scrutin, de la un partid la altul sau absentând. Căci volatilitatea lor se manifestă și astfel. Dezamăgiți de candidații pe care îi susțin, preferă să rămână acasă, spre deosebire de alegătorii stângii care merg, disciplinat, la vot.
Fără un bazin electoral stabil, nici măcar o alianță a partidelor de pe dreapta nu garantează în mod automat victoria în alegeri, lucru care s-a văzut și în trecut. Cel mai adesea confruntările s-au încheiat la egalitate, indecis. Câștigătorul s-a hotărât la masa verde, cel mai abil negociator, care a oferit mai mult, reușind să rupă tabăra celorlalți. De regulă, a fost vorba de PSD.
Nici Săpunaru și nici Trășculescu nu dau semne că au observat ce se petrece cu electoratul vrâncean pentru că nu încearcă nimic în direcția atragerii și stabilizării jumătății pe care și-o împart. Or, în aceste condiții, fără să înțeleagă fenomenul și fără o strategie politică, vor ridica din umeri de fiecare dată când vor pierde alegerile, lamentându-se că nu au putut face mai mult într-un județ controlat de Marian Oprișan.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)