luni, 14 decembrie 2009

ŞOCANT!!!! Geoană ia doar 5.000 de euro pentru un loc în Parlament



În sfârşit a ieşit pe piaţă şi caseta cu filmuleţul compromiţător al cărui actor principal este Mircea Geoană. Şi este mai rea decât o casetă porno. Îl arată pe Geoană încasând 5.000 de euro de la o voce brunetă, cel mai probabil Ana Birchall, pentru pentru un loc eligibil la parlamentare.

Văzând-o, am înţeles de ce Traian Băsescu a interzis celor din staff-ul său de campanie să o dea publicităţii. Într-adevăr este inimaginabil. Singurul lucru mai traumatizant de atât ar fi fost doar un filmuleţ în care Geoană refuza banii.

Şi atunci cum să faci public faptul că la PSD un loc în Parlament se vinde la preţ de Logan fără cauciucuri când la PD-L ,se spune, unii au dat şi două milioane de euro. Se strică dracu’ piaţa. Şi toţi fraierii cu bani, care speră să-şi agaţe de coadă titlul de deputat sau senator, s-ar converti brusc la social-democraţie.

Doar ca să facă economie la parale.

2 comentarii:

  1. Mie sincer mi se pare ca protagonistul casetei nu ar fi Geoana; oricum filmuletul imi pare cusut cu ata alba. Si atat timp cat am auzit ca pretul pentru o functie de director de institutie deconcentrata ar depasi 10.000, chiar ca e putin. Dar ce stiu eu, poate s-a platit in rate :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca este Geoana si chiar cred ca a luat banul respectiv.
    Insa filmuletul nu prea dovedeste mare lucru deoarece nimeni nu poate dovedi ca banul a fost o spaga. Ana Birchall(vocea feminina) apare, am inteles, printre donatorii PSD cu o suma de vreo patru ori mai mare ceea ce presupune ca exista si niste chitante.
    Ca a primit chitanta in momentul in care a dat banul sau mai tarziu, este lipsit de relevanta.

    Ar putea fi ceva dubios doar daca doamna respectiva sau altcineva ar declara ca cei 5000 de euro au fost platiti peste ceea ce apare ca fiind donatia oficiala. Ceea ce eu inclin sa cred.

    Se vede insa ca treaba a fost premeditata.
    Cel care a facut filmarea s-a dus pregatit cu camera ascunsa, i-a dat banii direct, spunand ca n-a avut un plic, a precizat ca sunt pentru campanie si ca in schimbul lor asteapta un loc eligibil.

    Este un instrument de santaj, o asigurare pentru cazul in care Geoana nu s-ar fi tinut de cuvant.

    Cum a ajuns la adversarii sai e o alta poveste.

    RăspundețiȘtergere