vineri, 4 decembrie 2009

Vântu l-a bătut pe Geoană


Dacă Mircea Geoană va pierde alegerile, acest lucru nu se va întâmpla din cauza lui Traian Băsescu ci din cauza „prietenului“ Sorin Ovidiu Vântu. Şi nu neapărat pentru că Geoană l-a vizitat în preziua dezbaterii.

Sorin Ovidiu Vântu i-a tras-o în direct la Realitatea TV , când a intervenit şi a povestit că sunt în relaţii bune de multă vreme, că între ei există un aranjament care-i permite lui Geoană să facă declaraţii mai dure la adresa lui în campania electorală şi că s-au văzut ca să se relaxeze. L-a pus, astfel, într-o poziţie delicată.

Cu puţin timp înainte, Mircea Geoană declarase, într-un interviu, că Vântu este un personaj malefic. Degeaba a mai dezvăluit că, în trecut, a avut numeroase întâlniri şi cu Traian Băsescu, publicul era interesat, în special, de relaţia sa cu Geoană.

Şi pornind de aici apare o altă întrebare: dar dacă Vântu şi Băsescu s-au înţeles, în secret, „să-l facă“ pe Geoană?

Îmi vine greu să cred că momentul în care a fost arestat Nicolae Popa a fost întâmplător. La fel cum nu cred că, oricât de prostănac ar fi, Geoană s-ar fi dus la o întâlnire cu Sorin Ovidiu Vântu, cu câteva ore înainte de confruntarea cu Băsescu, ştiindu-se ascultat şi monitorizat. Geoană s-a dus la Vântu pentru că nu a avut încotro.

Iar acum teoria conspiraţiei:

Băsescu s-a înţeles cu Vântu să-l atragă pe Geoană într-o capcană ca să-l compromită şi să-l facă să piardă alegerile. În schimbul acestui serviciu, actualul preşedinte va avea grijă ca Nicolae Popa să nu fie extrădat şi să rămână în Indonezia, la fel ca Nicolaiciuc în SUA sau Munaf în Irak.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu