luni, 23 martie 2009

Liberalul Crin să fie Obama de România?

Noul președinte al PNL, Crin Antonescu, mi se pare un tip interesant, mult mai uman decat Călin Popescu Tăriceanu. Deși personal nu îmi inspiră prea multă încredere, nu m-ar mira ca tocmai el să fie acel Obama de România pe care îl așteaptă unii. Spre deosebire de alții care „editează“ fraze întregi fără să înțeleagă ceea ce spun, Crin Antonescu este un personaj charismatic cu un discurs seducător și fără pete, lucru rar întâlnit la politicienii români de după 1989. De altfel, în mod ciudat, i se reproșează tocmai că se descurcă cu cuvintele, fără să „editeze“ fraze întregi, dictate de alții și că se preocupă de imaginea sa, lucru perfect normal la un om politic.
Faptul că noul președinte al PNL a ieșit în forță în toată media după congresul PNL mi se pare, de asemenea, un lucru bun, având în vedere intenția sa de a candida la Președinția României. Dacă și în continuare va reuși să se mențină în topul aparițiilor la TV și în presa scrisă, cred că Antonescu va reuși să câștige destul de multă notorietate, astfel încât, în toamnă să i se opună cu șanse lui Traian Băsescu. Acesta este și motivul pentru care „intelectualii“ matelotului de la Cotroceni fac spume la gură când pomenesc numele noului lider al PNL. Cristian Preda și Traian Radu Ungureanu, cei doi contestatari, nu fac decât să-l legitimeze pe Crin Antonescu în fața electoratului de dreapta. În jurul lui Antonescu se vor strânge votanții anti-PSD, cei păcăliți de PD-L, în campania electorală, cu promisiuni mincinoase, cei dezamăgiți de editorialele „deontologilor“ pro-băsescieni precum și cei dezgustați de parodia cu candidatura fiicei celei mici la Europarlamentare.
Un alt tip de legitimare vine din partea președintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu care a afirmat că și l-ar fi dorit pe Crin Antonescu în PSD. Bătrânul politician știe ce face. Fanii lui Nea Nelu, deloc puțini, vor lua aminte la declarație și se vor apleca cu mult mai mare atenție spre cel indicat de idolul lor. Să nu uităm că în mod asemănător, sprijinit din umbră de Iliescu, independentul Sorin Oprescu a pornit, în vara trecută, în aventura ce s-a încheiat pe scaunul de Primar general al Capitalei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu