luni, 11 ianuarie 2010

Mythbuster-ul Florin Micu Iliescu


După ce proptit în gard „Salonul literar Dragosloveni“, Micu Iliescu, noul şef al Direcţiei pentru Cultură şi bla bla Vrancea îşi doreşte, până în aprilie, un album de promovare şi tot felul de alte materiale promoţionale despre frumuseţile judeţului. Pe banii noştri.

Că doar n-o să le plătească din banii luaţi de la Ministerul Culturii, ca director fără loc, pentru zilele în care nu semna condica de prezenţă la serviciu. Mai ales că biroul era ocupat e regretatul Puiu Siru. Dar asta-i altă poveste...

Acuma, nu că zic, dar tare mi-e că iniţiativa micului Florinel nu este altceva decât o combinaţie străvezie prin care nişte băieţi care au lucrat la promovarea PD-L în campania electorală vor fi răsplătiţi pentru serviciile prestate. Caz în care se mai sparge un mit. Al tânărului politician provenit din societatea civilă, plin de principii până-n borta curului, integru şi atent cu cheltuirea banului public.

Asta după ce PD-L a mai dat de pământ cu miturile ziaristului obiectiv şi deontolog care nu scrie la comandă pentru diverse recompense (T.R.Ungureanu, R. Turcescu, A. Pora ), a intelectualului rafinat şi educat în spiritul luminilor europene care nu se vinde pentru o sinecură babană sau o funcţie publică (H.R. Patapievici, M. Mihăeş, G. Liiceanu, A. Pleşu etc.), a militantului civic care luptă pentru reformarea statului şi nu renunţă la ideile sale pentru un loc de ministru sau de parlamentar (M. Macovei), a tânărului competent care va schimba mentalitatea învechită şi va înnoi clasa politică (EBA, Prigoană Jr. Ridzi, Udrea, Boureanu).

Iar după toate astea, nouă ne mai rămâne de făcut un sigur lucru. Să punem mâna pe topoare şi să sărim pe ei, ca la ‘907.

Şi astfel s-ar duce pe apa sâmbetei şi mitul românului prost – cetăţean alegător – care îndură fără să crâcnească, orice mizerie şi umilinţă la care îl supun cei ce îl conduc.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu