„În imaginaţia mea societatea perfectă ar fi aceea în care toşi locuitorii să fie corecţi, în care părinţii să muncească, iar copiii să se ducă la şcoală, iar după terminarea şcolii generale şi a liceului să se apuce de un service. Cei care nu doresc să înveţe, să muncească.
Să nu existe patroni, singur patron să fie statul.
Să fie ales doar un singur om care să conducă fără alţi ajutători.
Fiecare families ă aibă proprietate comună. Statul să împărţească în mod corect producţia şi consumul.
Fiecare copil să facă un sport, iar cei invalizi să joace şah, table etc. “
Să nu existe patroni, singur patron să fie statul.
Să fie ales doar un singur om care să conducă fără alţi ajutători.
Fiecare families ă aibă proprietate comună. Statul să împărţească în mod corect producţia şi consumul.
Fiecare copil să facă un sport, iar cei invalizi să joace şah, table etc. “
Textul de mai sus a fost scris de un elev de gimnaziu, de clasa a opta, la ora de Cultură civică în 2005. La 15 ani de la căderea comunismului. Este un tânăr născut şi crescut în democraţie, deci nu se poate spune că ar fi un nostalgic după vremurile de dinainte de 1989.
În 2009 şi-a votat pentru prima oară preşedintele şi nu cred că între timp şi-a schimbat punctul de vedere. Dimpotrivă, a avut toate motivele să şi-l menţină.
Va vota şi o nouă Constituţie dacă va corespunde viziunii sale despre „societatea perfectă“.
pare cam robotica descrierea sa, imperfectiunea uneori e o placere umana de a fi divers si diferit ce uneori duce la evolutie sau macar la un spirit artistic.
RăspundețiȘtergere