joi, 1 aprilie 2010

Doamna P executată în direct la TV



Abia de s-a uscat cerneala (metaforic vorbind) de pe polemica cu domnul X pe tema patinoarului din plastic şi abia de s-au risipit fiorii provocaţi, pe dosu-i senatorial, de limba catifelată a domnului C, că dopamna P s-a trezit într-un mare rahat.

Acuzată de nişte ziarişti haini şi invidioşi pe succesurile sale, că a băgat mâna în banul public.

Astfel, cică, cele mai minunate dintre cele mai minunate minuni, minunat realizatede minunata doamnă P, în minunatul mandat de minunat ministru al minunatului guvern condus atât de minunat de minunatul domn Boc, minunatul premier desemnat de minunatul preşedinte Traian Băsescu, din rândurile minunatului partid care se numeşte, atât de minunat PDL, respectiv minunatele pationare din atât de minunatul plastic minune, ar fi de fapt un minunat tun dat într-un chip atât de minunat de un minunat afacerist din judeţul Cluj. Dar să încheiem cu minunile şi să revenim cu picioarele pe pământ.

Ziariştii, repet, haini şi invidioşi, spun că ţarcurile placate cu plastic de care doamna P este atât de mîândră au fost plătite de trei ori mai mult decât valorează. Umflând buzunarul colegului de partid, un oarecare domn Silagy.

Nu voi intra în detaliile investigaţiei jurnalistice, cei interesaţi putând s-o citească direct de la sursă , însă nu pot să nu remarc felul în care a fost executată doamna P, pe acest subiect, în direct, la Realitatea TV. Exact când credea că a fost invitată să vorbească despre amenzile de circulaţi şi să-şi etaleze, în public, noua faţă, remodelată.

De mult n-am mai văzut o asemenea execuţie şi un politician care să se prindă cu atâta uşurinţă în capcana ziariştilor, precum doamna P.

Şi aş mai remarca, răutăcios, încă un lucru.

Investigaţia aceasta ar fi putut porni de la Focşani, din peniţa (tot metaforic vorbind) domnului X. În realitate, domnul N. Era ajuns să compare valoarea la care a fost amenajat patinoarul, minunea doamnei P, cu alte oferte de pe piaţă. Dacă ar fi făcut-o, n-ar mai fi ajuns subiect de creaţie literară şi nici al miştourilor doamnei P sau a fanilor săi.

Ar fi fost necesar, doar, să renunţe, pentru câteva ore, să asculte ultimele manele apărute pe piaţă şi să caute pe internet şi altceva decât fotografii porno.


P.S.1: Stimată doamna P, dacă îmi permiteţi, un sfat. Când mai veniţi la TV, să vorbiţi în faţa naţiunii, lăsaţi aroganţa la intrare. Modelul Oana Badea nu vă prinde şi nici nu este justificat de performanţele guvernării partidului din care faceţi parte. Dimpotrivă, irită pe majoritatea românilor.


P.S.2: Când mai acceptaţi o invitaţie la o emisiune, aveţi grijă să vă pregătiţi pentru toate subiectele în discuţie ca să nu mai fiţi luată prin surprindere. E bine să vă interesaţi din timp de TOATE temele ce se vor dezbate, aşa cum fac toţi politicienii serioşi. Încă de pe vremea lui Kennedy.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu