Când Raed Arafat s-a pişat pe el de frică, în direct la tv, după ce Băsescu l-a luat la împins vagoane şi l-a trimis acasă, românii au ieşit în stradă să-i apere cauza. Au fost bătuţi de jandarmi, au îngheţat de frig, au fost goniţi dar s-au întors, de fiecare dată.
În timp, pe măsură ce treceau zilele, protestele s-au extins iar motivele pentru care oamenii au ieşit în stradă s-au înmulţit. De la susţinerea SMURD până la demisiile lui Boc, Băsescu şi organizarea alegerilor anticipate. Raed Arafat a rămas, însă, simbolul revoltei, mulţi considerându-l mai român decât mare parte dintre români.
Când românii - numiţi huligani, nevrotici, ciumplalaci, hoţi, viermi etc. de aceiaşi indivizi care şi l-au gonit din minister pentru că le încurca combinaţiile - au avut nevoie să le stea alături, Raed Arafat s-a pişat din nou pe el. Le-a întors spatele şi s-a predat la primul apel al lui Traian Băsescu şi Emil Boc. În acelaşi scaun din care a plecat dar, primind în schimb, probabil, ceva mai multe beneficii decât avea înainte.
Şi chiar dacă nu i-a păsat de românii aflaţi stradă (e arab, vorba lui Becali) ar fi trebuit să refuze oferta lui Băsescu din respect pentru doctorul Andrei Georgescu. Care a fost numit în funcţie după demisia lui şi care, acum, a fost pus într-o poziţie penibilă.
Arafat s-a dovedit a fi la fel de fomist ca orice politician, dispus să calce pe cadavre, când i se întinde un os de ros.
