Este întrebarea
pe care liderii Uniunii Europene au adresat-o guvernanţilor de la Bucureşti. În
această perioadă, când Curtea Constituţională a amânat decizia de validare/ invalidare a referendumului,
iar Guvernul şi preşedintele interimar o
dau din cola-n fanta şi din fanta-n sprite, doar, doar s-o reduce numărul
alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente.
Scriam,
zilele trecute, că Republica şi-a atins limitele şi că acele instituţii
ale sale care trebuiau să asigure buna funcţionare a statului de drept sunt în
pragul falimentului. Evenimentele din ultimul timp şi îngrijorările exprimate de
oficialii europeni îmi confirmă punct de vedere.
Statul de drept, conform definiţiei dintr-o carte celebră,
este acel regim politic „(...) limitat de reguli fixate şi anunţate în prealabil, reguli
care fac posibilă prevederea, cu o bună doză de certitudine, a modului în care
autoritatea îşi va folosi puterile coercitive într-o împrejurare dată
(...)“. (F.A. Hayek, Drumul către
servitute, Humanitas, Bucureşti, 1997)
O guvernare bazată pe supremaţia absolută a legii, care exclude
orice decizie arbitrară. De unde şi dictonul „Nimeni nu e mai presus de lege.“
Astfel, din perspectiva statului de drept, verdictul Curţii
Constituţionale în cazul demiterii preşedintelui ar fi trebuit să fie o banală
formalitate. O soluţie simplă, pe care orice individ care ştie să citească un
act normativ ar fi putut să o anticipeze.
Judecătorii trebuiau să ia act de regulile după care a fost
organizat referendumul, de rezultatele înregistrate la vot şi să se pronunțe,
imediat, în limitele prevăzute de lege. Pur şi simplu.
În situaţia dată, demiterea sau menţinerea în funcţie a preşedintelui depinde
nu de o normă juridică, conform definiției de mai sus, ci de hotărârea
discreţionară a unui grup de oameni, cu toanele, simpatiile sau antipatiile
lor.
Caz în care nu prea mai putem vorbi despre un stat de drept.
Și, implicit, nici despre democrație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu