MRU la SIE, alegerea uneperistului isteț

Chiar dacă liberalii l-au ambalat într-o poleială strălucitoare și l-au prezentat ca pe o mare victorie, votul din Parlament, pentru desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, este, mai curând, un premiu de consolare. O recompensă pentru fair-play, din cele cu care, în sport, sunt premiate echipele perdante. Un dar oferit de Gabriel Oprea președintelui Klaus Iohannis și PNL ca să le mai treacă din supărarea cauzată de înfrângerea suferită la... citește mai multe aici

Despre cum a făcut baronul Oprișan primul milion (I)

Pentru că mulți dintre cetățenii județului Vrancea și-au exprimat curiozitatea, începem publicarea, în serial, a unei investigații despre cum și-a făcut baronul Marian Oprișan primul milion.
De fiecare dată când vine vorba, el evită răspunsul la aceste întrebări, răspunzând în termeni vagi că înainte de a intra în politică a făcut bani din afaceri.
Într-adevăr, așa cum el însuși confirmă, în anii '90 baronul de Vrancea a fost directorul uneia dintre cele mai celebre firme din epocă, Seven Stars. Cel mai mare holding privat din Vrancea. Ce omite Oprișan să spună este că Seven Stars a fost înființată tocmai pentru a jefui statul. Citiți mai multe aici.

Sub atenta îngrijire a babacilor Oprișan și Săpunaru, USL face patru ani

Nini Săpunaru, copreședintele PNL Vrancea a recunoscut într-o declarație de presă că, în Vrancea, USL încă mai trăiește și că înțelegerile pe care le-a avut cu baronul Marian Oprișan sunt în vigoare. Astfel, oamenii PNL, primesc diverse favoruri din partea administrației PSD și, în schimb, nu au nici o reacție în fața matrapazlâcurilor pe care le comit reprezentanții puterii. Așa se explică de ce Opoziția este ca și inexistentă în Vrancea. Citește aici

O nuntă de moțiune cu viza lui Victor Ponta zis Mickey Mouse și miner la subteran

Mitingul liberalilor din Vrancea, din ziua moțiunii de cenzură împotriva lui Victor Ponta a semănat cu o nuntă de cartier. Au fost 200 de invitați, muzică de petrecere în boxe, strigături în microfoane și, la final, darul de la nașul mare, Marian Oprișan. Citește mai multe

Nefericirea poporului, bucuria Pesedeului

Dacă în cazul lui Gabriel Oprea, onor ministru al internelor, putem pune, fără teamă de a greși, afirmația  referitoare la cele „aproximativ două victime“ pe seama exprimării lemnoase, cauzată de cunoștințele deficitare de limba română și a lipsei de lecturi, declarațiile celor miniștrilor Mihnea Costoiu și Liviu Dragnea, ocazionate de lansarea candidaturii lui Victor Ponta la Cotroceni, au ceva pervers. Ceva ce ține, mai curând, de patologia analizată de specialiștii în misterele de nepătruns ale minții umane.  

Când unul, Dragnea, susține că s-a întors încărcat de energie pozitivă din comunele sinistrate de inundații iar celălalt, Costoiu, consideră că apa care a nenorocit câteva sute de români va aduce noroc PSD și premierului, gândul te duce la Freud. Poate, în copilărie, la școală, cei doi suceau gâtul vrăbiilor sau schingiuiau cățeii și pisicile, sperând că așa vor lua note mai mari la teză.

Mai mult, dacă e să comparăm, în paralel, începând cu Decembrie ‘89  și până în prezent, evoluția societății românești și a PSD constatăm că pe măsură ce ai noștri conducători devin din ce în ce mai prosperi, mai baroni, ceilalți, majoritatea se cufundă mai mult în lipsuri și sărăci.

Și atunci... Oare nu cumva noi, românii, suntem victimele unui experiment cinic pus la cale de o sectă de psihopați care au ridicat suferința populară la rang de politică de stat? Crezând, în superstiția lor bolnavă, că nefericirea celor mulți le va aduce noroc în viață și în carieră.

Un experiment care a început de pe vremea celui poreclit GhinIon Iliescu din cauză că, pe unde trecea, constatau ziariștii, se întâmplau tot felul de calamități, de la inundații, falimente, greve, până la corupție, mineriade etc. 

O stafie ne bântuie baronii…

O stafie bântuie județele și feudele României, băgând spaima în baroni locali, parlamentari, politicieni corupți, foști și actuali guvernanți, afaceriști veroși îmbogățiți pe bani publici. E Anticorupția.

Toți sunt terifiați și nimeni nu îndrăznește să-i mai pronunțe numele, ca nu cumva să-i atragă atenția. Nici măcar cei ce o invocau evlavioși, în timpul campaniilor de alegeri, ca să-și asigure suportul popular. 

Născută în zilele euforice ale cuceririi puterii de către CDR, în 1996, Anticorupția a sfârșit strangulată, în fașă, chiar de către cei ce au adus-o pe lume. Acum, când ar fi trebuit să împlinească optsprezece ani, vârsta majoratului, fantoma ei s-a întors și-i bântuie pe toți cei ce au împiedicat-o să trăiască și să se dezvolte.

Aceștia ar face orice ca să se salveze de pușcărie. Ar fugi, să scape, dar fuga nu mai este, de mult, o soluție. Pământul a devenit prea mic și prea neîncăpător. Își doresc să fie loviți de boli incurabile, cât mai grave, în fază terminală, ar fi cel mai bine: „Norocosul de Nicușor (Constantinescu) are cancer, nu-l mai ridică. Îl judecă în  libertate.“

Și-ar vinde și sufletele Diavolului însă acesta nu pare interesat să cumpere ceva ce deține deja.

În ultimă instanță, ca soluție finală, ar fi dispuși, chiar, să facă pactul cu Tartorul de la Cotroceni. Mai al dracu’ ca dracul, este singurul care și-ar dori să pună mâna pe ceva ce ei au: voturi pentru partidul său de buzunar. Cu el au mai pactizat și în trecut - 2004, 2007, 2009, 2012 - când l-au ajutat să se aleagă președinte și să câștige referendumurile de demitere.

Dar nici așa nu este sigur că își vor găsi liniștea, căci Tartorul are obiceiul să-și încalce promisiunile.

Așa că, dimineață de dimineață, în jurul orei 6.00, ca la semnal, toți cei pe care îi vânează Anticorupția se trezesc uzi de transpirația rece a fricii și se așează în fața ușilor de la intrarea a reședințelor somptuase, pe care le-au ridicat din șpăgi și para’ndărături care nu apar în nici o declarație de avere.

Cu sufletul la gură, recitând rugăciuni de mult uitate, pe care și le-au reamintit subit și le înalță unui Dumnezeu pe care l-au redescoperit, la fel de subit, când au ajuns la greu, așteaptă. E ora la care stafia își face apariția. De regulă materializată sub forma unor jandarmi mascați și procurori, nemiloși deținători ai mandatelor de percheziție și aducere cu care fac ravagii în rândul baronilor locali. Orice zgomot, oricât de neînsemnat, le provoacă palpitații la inimă și fiori de gheață pe șira spinării. N-au ce face.

 Se liniștesc abia după câteva ore când văd, la știri, că mascații au ridicat pe un altul. Coleg sau adversar politic. Oftează ușurați, pe moment: „am scăpat și de data aceasta!“

Groaza rămâne: „dar mâine?“

Despre Rusia, Ucraina, Liviu Dragnea și votanții din cimitire

***** Vicepremierul PSD Liviu Dragnea a făcut un spirit de glumă, într-o emisiune televizată, spunând că ucranienii i-ar fi cerut, împrumut, pentru alegerile lor, un milion de voturi din cele două fraudate la referendumul din 2012. Poanta era că Dragnea a refuzat să le satisfacă cererea pe motiv că mai are nevoie și PSD-ul de voturile alea.Citește mai multe aici.

Duios, PDL trece prin opoziție, sedus și abandonat de Băsescu

La numai o zi după ce a amenințat în direct, la TV, că nu va învesti noul Guvern dacă VictorPonta nu-și va asuma în Parlament un alt program politic, Traian Băsescu s-a răzgândit. În stilu-i caracteristic, a reevaluat situația. „A uitat“ că, în urmă cu 24 de ore, explica în direct, unei țări întregi, de ce nu poate semna decretele de validare a noilor miniștri câtă vreme există o contestație la Curtea Constituțională.

După întrevederea cu Ponta, a trecut peste reținerile care-l opreau să accepte hotărârea Legislativului, de aprobare a noului Executiv, fără modificarea programului, pe motiv că s-ar crea un precedent de neconstituționalitate. A bătut palma cu premierul, în ciuda a ceea ce, susținea el, prevede Constituția. Pe principiul, „las’ că merge și așa, o reparăm din mers.“ 

Din nou, Băsescu s-a scos, invocând, culmea, aceleași argumente ca și cu o zi înainte, dar numai că pe dos. S-a bazat pe faptul că sunt detalii, de ordin tehnic, juridice, pe care mulți le văd dar puțini le înțeleg și care nu influențează pe fond activitatea guvernamentală. Niște virgule constituționale cum bine spunea cineva.

Apropo, înțelegerile bazate pe cuvântul de onoare al politicienilor țin loc de Constituție? Întreb pentru a vă face să reflectați la cele de mai jos, partea interesantă a acestui joc politic. 

Încă o dată, urmându-și interesul, Traian Băsescu i-a înșelat pe cei de la PDL care și-au asumat, la sugestia sa, alături de PMP, contestația pentru Curtea Constituțională. I-a manipulat, aducându-i la același nivel cu partidul Elenei Udrea - o formațiune aflată la dispoziția sa, altfel neluată în serios de nimeni - după care i-a abandonat. 

Spre deosebire de liberali, care au dat subiectului exact dimensiunea pe care o merita, Blaga și ai săi s-au lăsat atrași în capcana președintelui. S-au abandonat la dispoziția lui. În loc să se înțeleagă direct cu PSD, să negocieze politic, ceva, orice, s-au lăsat folosiți pe post de instrument de presiune menit să-l aducă pe Victor Ponta în postura de a trata cu ocupantul de la Cotroceni. Ceea ce s-a și întâmplat. 

Acum, Băsescu trage foloasele, pentru el și PMP, în timp ce PDL pică în derizoriu, cu o contestație lipsită de obiect la Curtea Constituțională. Indiferent de soluția ce va fi dată.

Retragerea lui Crin de la Senat, o floare stingheră ce nu va aduce primăvara electorală în PNL

Demisia lui Crin Antonescu din fruntea Senatului a fost o lovitură de imagine care, speră, îl va aduce un pic mai aproape de ținta sa, fotoliul de președinte. N-a fost nici pe departe o sinucidere, așa cum stângaci a încercat să-l ironizeze Victor Ponta.

În primul rând a  fost o provocare directă la adresa lui Ponta, pe care l-a făcut să pară lipsit de curaj. E drept, gestul a fost din aceiași categorie cu atacurile lansate de Don Quijote împotriva morilor de vânt. Nimeni nu-și închipuia, ba chiar ar fi fost o copilărie să crezi așa ceva, că premierul va renunța la funcție, doar ca să ridice mănușa aruncată de Crin. Nici dacă ar fi vrut, Ponta n-ar fi putut să facă așa ceva. Căci în spatele său se află o haită de baroni înfometați ce l-ar fi sfâșiat înainte să coboare de la tribuna parlamentului. 

Pe de altă parte, Antonescu a vrut să puncteze, spălându-și din imagine, în fața idealiștilor care mai cred că actualul PNL este același partid de boieri, cu joben și baston de abanos, care se duelau în turniruri cavalerești pentru ideile lor. Este vorba de cei care cred că PSD și Ion Iliescu sunt cele mai mari rele cu care ne confruntăm, din 1989 încoace. Oameni care, de regulă, stau acasă în ziua alegerilor, dar care, atunci când întrevăd o cauză pentru care să lupte, fac diferența la vot.

Din păcate pentru Antonescu, demisia de la Senat a trecut aproape neobservată, eclipsată de condamnările din Dosarul Fotbalului.  Nu cred că a fost o decizie premeditată, gândită în așa fel încât să-i aducă un avantaj consistent în lupta electorală. A fost o hotărâre de moment, ale cărei efecte nu au fost calculate. 

De altfel, chiar să fi ocupat primetime-ul televiziunilor de știri, nu cred că gestul său ar fi produs emoții prea mari în rândul electoratului. Ceea ce a făcut în plenul Parlamentului ar avea un efect major doar dacă ar fi dublat, zilele acestea, de o demisie în bloc, în semn de solidaritate, a tuturor prefecților, subprefecților și a celorlalți șefi de instituții, liberali, ajunși pe funcții datorită apartenenței la USL. 

Altfel, oricât și-ar da silința, cu demsia unui Crin nu se face primăvară iar contestatarii care-i pun în spate toate nenorocirile guvernării alături de PSD, nu i se vor alătura. Îl vor privi în continuare cu suspiciune și, la alegerile prezidențiale, vor rămâne în lumea lor.

PSD –PNL, un divorț de mahala

Cu naivitatea-i binecunoscută, candidul Nini Săpunaru a dezvăluit culisele divorțului dintre PSD și PNL. Asemenea mahalagioaicei, în fața judecătorului, la divorț, Nini și-a dat poalele peste cap, povestind, deși nu i-a cerut-o nimeni, detaliile picante ale ale relației cu mojicul, chestiile care nu se spun în public, și care au determinat-o să-și ia viața în propriile-i mâini. 

Dacă treci peste lacrimile-i de crocodil, peste suspine, dai mai puțină atenție vânătăilor accentuate, în jurul ochilor, cu creion chimic și asculți cu atenție ceea ce spune, realizezi că nu este chiar o victimă. Nu s-a supărat neapărat pentru că infamul venea acasă mort de beat și o lua la ciomăgeală. Dacă ar fi fost doar atât, l-ar mai fi putut suporta doi ani, cum a făcut-o și până acum. Ce-a deranjat-o, însă, lucrul peste care n-a putut trece cu orice chip, a fost că el bea singur și că o sărea de la porție.

Revenind la afirmațiile lui Săpunaru, constatăm că, cel puțin în teritoriu, pe liberali nu i-au deranjat sumele imense risipite pe paranghelii sau alte achiziții nejustificate, nici alocările discreționare de bani, de la bugetele județene, în dispreț total față de lege, nici lucrările de calitate îndoielnică executate, la prețuri de două-trei ori mai mari, de firmele clientelare și nici alte alte asemenea. Liberalii au fost deranjați că n-au primit parte egală din toate aceste furăciuni. 

Păi frăție, ori suntem împreună la furat ori nu mai suntem.

Din ce spune, înțelegem că, în Vrancea, de exemplu, pe Săpunaru nu l-a deranjat că PSD, cu complicitatea PNL, a administrat județul în disprețul legii, împotriva interesului public. Nici pomeneală. Parafrazând un slogan al USL, liberalii ar fi putut îndura fărădelegea până la capăt.

El și colegii săi s-au simțit înșelați și n-au mai putut înghiți faptul că PSD nu le-au dat partea de ciolan negociată la început, posturi de vicepreședinte la ConsiliulJudețean, de viceprimari,  de șefi de instituții deconcentrate etc. 

De altfel, PNL n-ar renunța cu totul la USL ci doar de formă, cât să creadă electoratul că face opoziție. Căci e bine să fii la putere, să ai acces la resurse, să ai niște oameni aranjați pe funcții (la prefectură, la primărie și în deconcentrate) sau să-ți mai pice câte un contract de la masa baronului. 

La fel și mahalagioaica: deși a băgat divorț, nu s-ar despărți de tot, ci doar în acte, deoarece atunci când e treaz mitocanul e o bomboană de băiat, gentil, simpatic cu care se înțelege de minune. Dar nici nu mai poate suporta să ajungă de râsul mahalalei de fiecare dată când el o aruncă în stradă, cu boarfe, în capot de noapte, ciufulită și desculță.