Se afișează postările cu eticheta alegeri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegeri. Afișați toate postările

vineri, 12 februarie 2016

Stimate președinte al organizației PNL Vrancea, domnule Toma, băi Cătăline,



Încep prin a te asigura, la două sau trei luni de la numirea ta în fruntea organizației județene, că nu m-ai dezamăgit, cum ai făcut cu alți simpatizanți ai PNL. Te-ai ridicat la așteptările mele, ba chiar un pic mai sus. În ciuda asigurărilor pe care mi le-a dat o veche cunoștință, coleg de-al tău de partid, care m-a rugat să te susțin că ești un băiat bun, capabil care va va reforma PNL Vrancea, eram sigur că vei fi un eșec. Și dovedești asta în fiecare zi a mandatului. 

Iar asta nu din pricină că ai fost membru PSD  sau pentru că, roșu în obraji ca o fată mare, i-ai mulțumit lui Marian Oprișan pentru grija pe care ți-o poartă, ori pentru că, la rându-i, te-a mângâiat, părintește, pe creștet, numindu-te un primar cu inima (politică) de stânga. 

Deși, ca o paranteză, între noi fie spus, mi se pare cel puțin lipsă de abilitate politică din partea conducerii PNL de a schimba un președinte suspectat de colaboraționism cu social-democrații, Nini Săpunaru, cu un altul care are și carnet PSD, Cătălin Toma. 

Revin…

 Stimate președinte al organizației PNL Vrancea, 

domnule Toma, 

băi Cătăline, 


 Eram sigur, încă de la început, că vei eșua deoarece îți lipsește curajul, viziunea, capacitatea de a schimba și tupeul, în sens bun, de a te opune vechilor dinozauri. Te complaci în aceiași mocirlă călduță alături de ei, în loc să îți asumi responsabiliatea reformei. Deși acesta este motivul oficial pentru care l-ai înlocuit pe Săpunaru. 

De altfel, a fost singurul care, n-a plecat, doar a făcut un pas lateral și te-a lăsat în centru. Restul, cei au fost arătați cu degetul, de presă, de simpatizanții liberali, de membrii partidului, chiar de Vasile Blaga, drept colaboratori ai PSD, au rămas. Atât la conducere cât și în funcțiile cu care i-a cadorisit Oprișan. 

E drept că în spatele figurii tale de băiat bun, de la țară, pe care orice popă și l-ar dori de ginere se ascunde o oarecare viclenie, a individului care vrea să parvină, a lui Tănase Scatiu. Îți lipsesc, din păcate, calitățile și anvergura unui lider.

S-a văzut și la ședința primarilor de comune unde tu, șeful PNL Vrancea, îmbujorat ca o fată mare, ai privit cum invitatul Marian Oprișan îți beștelea colegii de partid care i-au adus critici. 

Ai tăcut când ar fi trebuit să-i dai replica, ca de la președinte de partid la un alt președinte de partid.
După incident ai vorbit, ca un adevărat bărbat politic, frumos, elegant, cât de cât…, ca să nu te faci de râs în fața ziariștilor. Ți-ai ales cu grijă cuvintele. Ai folosit limbajul de lemn, atât de familiar PSD-iștilor și atât de străin liberalilor, pe care l-ai deprins când îți făceai ucenicia politică sub atenta  supraveghere a baronului și a lui Mircea Diaconu, odihnească-se unde este. 

Probabil că te adresai foștilor colegi, pe limba lor, și voiai să te faci înțeles. Nu cumva să te trezești cu un apel telefonic, la care să iei poziția de drepți, de la o voce răstită, de șefă, care să-ți reproșeze că l-ai supărat pe domnul președinte. 

Având în vedere cele de mai sus…

 Stimate președinte al organizației PNL Vrancea, 

domnule Toma, 

băi Cătăline, 


Candidatura împotriva lui Marian Oprișan, la șefia Consiliului Județean, mi se pare o fantezie care nu va deveni niciodată realitate. Nici tu nu crezi că s-ar putea întâmpla și nici nu ai curajul să-ți asumi o asemenea responsabilitate. 

Cum n-ai avut curajul să-ți asumi nici responsabilitatea candidaturii la Primăria Focșani.
Bineînțeles, vei fi fruntea listei de consilieri județeni însă nu cu gândul de a te alege președinte, ci doar așa, la sanchi.

Conform noii legislații, președintele Consiliului Județean se alege dintre consilieri. Or, tu ai anunțat deja că vei candida pentru un nou mandat de primar la Jariștea. Iar dacă te vei alege va trebui să optezi între funcția de primar și cea de consilier județean. Îmi vine greu că vei da primăria pentru o candidatură cu șanse minime împotriva lui Oprișan. 

Apropos…

În campania electorală, te și văd cu baronul într-o confruntare de idei la Atlas, televiziunea care vă place atât de mult amândurora. Tu, explicând timid, cu ochii plecați, îmbujorat ca o fată mare, alegându-ți cu grijă frazele să nu-l superi, cum vezi viitorul județului. Pe de altă parte el, privindu-te sigur și arogant, înfoiat ca un curcan și aprobând din cap ceea ce zici (doar aveți aceiași viziune), ca un maestru ce-și examinează discipolul.

Iar la final, după ce s-au stins reflectoarele, îl și văd luându-te părintește după umeri și mângâindu-te pe creștet: „Băi Cătăline, te-ai făcut băiat mare, ai ajuns președinte de partid și candidezi împotriva mea. Eh, hei, cum a trecut vremea. Parcă mai ieri eram la Bruxelles împreună, cu primarii, și te-am lăsat dormind cu capul pe masă, în restaurant, de obosit ce erai.“
  
Iar tu, roșu din cap până în picioare, gâtuit de emoție i-ai da replica bâlbâind aproape neinteligibil: „Vă mulțumesc pentru grija părintească pe care mi-ați purtat-o.“  

Oricum…

 Stimate președinte al organizației PNL Vrancea,

domnule Toma, 

băi Cătăline, 


 Vreau să îți mai spun că tu și Mihai Copaci, cu care împarți conducerea organizației, sunteți numiți „băieții Fevroniei“. După numele Fevroniei Stoica, fosta senatoare PSD, mămica voastră în ale politicii. Cred că este mândră de voi și de ce-ați reușit.

Se spune că ea vă conduce și vă îndrumă pașii  astfel încât la alegerile parlamentare de la toamnă, să se regăsească pe o poziție eligibilă pe lista pentru Senat. Vrea să mai prindă un loc’șor călduț, înainte să iasă la pensie. 

Că nici afacerile cu farmacia nu mai merg ca pe vremuri, de-a ajuns doamna farmacistă să dea bonus, la două aspirine și un algocalmin, o sticlă de ulei prost de fabrica din Slobozia. 

În încheiere…

 

 Stimate președinte al organizației PNL Vrancea,

domnule Toma, 

băi Cătăline,


 Ca admirator al liberalismului și mai puțin al actualului PNL, urmaș al unei familii care a pus umărul un pic la înființarea Partidului Național Liberal, acum două secole, vreau să-ți atrag atenția că, pe zi ce trece, organizația liberală din Vrancea se apropie tot mai mult de falimentul politic. 
Tu și colegii tăi vă consumați energia luptându-vă între voi pentru  interese mărunte. Asta în loc să vă concentrați, să gândiți și să puneți în practică acțiuni coerente și serioase ca partid de opoziție.  Așteptați, cu mâna întinsă și gura căscată să vă pice voturile din cer. Oricât ați privi în sus nu vă veți alege cu nimic. Doar cu ochii arși de soare. 
Dacă vreți voturi trebuie să convingeți alegătorii că le meritați. Faceți-o nu doar încercați
Și nu este doar o părere din afară. O gândesc și alți liberali cu vechime, care privesc la voi, așa zișii lupi tineri, cum nu sunteți în stare să construiți nimic nou. Ba mai mult, nu reușiți nici măcar să păstrați ceea ce au făcut ei până acum.  


***
Post Scriptum: 
Stimate președinte al organizației PNL Vrancea, domnule Toma, băi Cătăline, știu că tu și colegii tăi veți lua această opinie drept un atac. Vă privește. Dar să știi că principiul „cine nu este cu noi este împotriva noastră“, după care vă ghidați la partid, nu este specific liberalismului ci bolșevismului. El n-a fost gândit de Brătieni ci de Lenin. Drept care, dacă tot ai schimbat carnetul de pesedist cu cel de liberal, schimbă-ți mentalitatea.


joi, 31 iulie 2014

Nefericirea poporului, bucuria Pesedeului

Dacă în cazul lui Gabriel Oprea, onor ministru al internelor, putem pune, fără teamă de a greși, afirmația  referitoare la cele „aproximativ două victime“ pe seama exprimării lemnoase, cauzată de cunoștințele deficitare de limba română și a lipsei de lecturi, declarațiile celor miniștrilor Mihnea Costoiu și Liviu Dragnea, ocazionate de lansarea candidaturii lui Victor Ponta la Cotroceni, au ceva pervers. Ceva ce ține, mai curând, de patologia analizată de specialiștii în misterele de nepătruns ale minții umane.  

Când unul, Dragnea, susține că s-a întors încărcat de energie pozitivă din comunele sinistrate de inundații iar celălalt, Costoiu, consideră că apa care a nenorocit câteva sute de români va aduce noroc PSD și premierului, gândul te duce la Freud. Poate, în copilărie, la școală, cei doi suceau gâtul vrăbiilor sau schingiuiau cățeii și pisicile, sperând că așa vor lua note mai mari la teză.

Mai mult, dacă e să comparăm, în paralel, începând cu Decembrie ‘89  și până în prezent, evoluția societății românești și a PSD constatăm că pe măsură ce ai noștri conducători devin din ce în ce mai prosperi, mai baroni, ceilalți, majoritatea se cufundă mai mult în lipsuri și sărăci.

Și atunci... Oare nu cumva noi, românii, suntem victimele unui experiment cinic pus la cale de o sectă de psihopați care au ridicat suferința populară la rang de politică de stat? Crezând, în superstiția lor bolnavă, că nefericirea celor mulți le va aduce noroc în viață și în carieră.


Un experiment care a început de pe vremea celui poreclit GhinIon Iliescu din cauză că, pe unde trecea, constatau ziariștii, se întâmplau tot felul de calamități, de la inundații, falimente, greve, până la corupție, mineriade etc. 

luni, 14 aprilie 2014

O stafie ne bântuie baronii…

O stafie bântuie județele și feudele României, băgând spaima în baroni locali, parlamentari, politicieni corupți, foști și actuali guvernanți, afaceriști veroși îmbogățiți pe bani publici. E Anticorupția.

Toți sunt terifiați și nimeni nu îndrăznește să-i mai pronunțe numele, ca nu cumva să-i atragă atenția. Nici măcar cei ce o invocau evlavioși, în timpul campaniilor de alegeri, ca să-și asigure suportul popular. 

Născută în zilele euforice ale cuceririi puterii de către CDR, în 1996, Anticorupția a sfârșit strangulată, în fașă, chiar de către cei ce au adus-o pe lume. Acum, când ar fi trebuit să împlinească optsprezece ani, vârsta majoratului, fantoma ei s-a întors și-i bântuie pe toți cei ce au împiedicat-o să trăiască și să se dezvolte.

Aceștia ar face orice ca să se salveze de pușcărie. Ar fugi, să scape, dar fuga nu mai este, de mult, o soluție. Pământul a devenit prea mic și prea neîncăpător. Își doresc să fie loviți de boli incurabile, cât mai grave, în fază terminală, ar fi cel mai bine: „Norocosul de Nicușor (Constantinescu) are cancer, nu-l mai ridică. Îl judecă în  libertate.“

Și-ar vinde și sufletele Diavolului însă acesta nu pare interesat să cumpere ceva ce deține deja.
În ultimă instanță, ca soluție finală, ar fi dispuși, chiar, să facă pactul cu Tartorul de la Cotroceni. Mai al dracu’ ca dracul, este singurul care și-ar dori să pună mâna pe ceva ce ei au: voturi pentru partidul său de buzunar. Cu el au mai pactizat și în trecut - 2004, 2007, 2009, 2012 - când l-au ajutat să se aleagă președinte și să câștige referendumurile de demitere.

Dar nici așa nu este sigur că își vor găsi liniștea, căci Tartorul are obiceiul să-și încalce promisiunile.
Așa că, dimineață de dimineață, în jurul orei 6.00, ca la semnal, toți cei pe care îi vânează Anticorupția se trezesc uzi de transpirația rece a fricii și se așează în fața ușilor de la intrarea a reședințelor somptuase, pe care le-au ridicat din șpăgi și para’ndărături care nu apar în nici o declarație de avere.

Cu sufletul la gură, recitând rugăciuni de mult uitate, pe care și le-au reamintit subit și le înalță unui Dumnezeu pe care l-au redescoperit, la fel de subit, când au ajuns la greu, așteaptă. E ora la care stafia își face apariția. De regulă materializată sub forma unor jandarmi mascați și procurori, nemiloși deținători ai mandatelor de percheziție și aducere cu care fac ravagii în rândul baronilor locali. Orice zgomot, oricât de neînsemnat, le provoacă palpitații la inimă și fiori de gheață pe șira spinării. N-au ce face.

 Se liniștesc abia după câteva ore când văd, la știri, că mascații au ridicat pe un altul. Coleg sau adversar politic. Oftează ușurați, pe moment: „am scăpat și de data aceasta!“
Groaza rămâne: „dar mâine?“

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Lansare populară: Nutzi și-a scos candidații la șaorma în Centrul Vechi




Vineri seara,  Elena Udrea și Partidul Mișcarea Populară și-a lansat candidații la alegerile europarlamentare în Centrul Vechi.  Motivul a fost dezvăluit de Cristian Preda primul și singurul, probabil, europarlamentar ce va fi ales pe listele PMP, dacă va trece pragul de 5%. 

Spre deosebire de alte formațiuni politice, recte PDL, care au închiriat Sala Palatului unde își ținea Ceaușescu discursurile, Mișcarea a  preferat, pentru lansarea din acest an, un decor inedit cu care se identifică principalii lideri ai partidului. Continuarea aici