O stafie bântuie
județele și feudele României, băgând spaima în baroni locali, parlamentari,
politicieni corupți, foști și actuali guvernanți, afaceriști veroși îmbogățiți
pe bani publici. E Anticorupția.
Toți sunt terifiați
și nimeni nu îndrăznește să-i mai pronunțe numele, ca nu cumva să-i atragă atenția.
Nici măcar cei ce o invocau evlavioși, în timpul campaniilor de alegeri, ca să-și
asigure suportul popular.
Născută în zilele
euforice ale cuceririi puterii de către CDR, în 1996, Anticorupția a sfârșit
strangulată, în fașă, chiar de către cei ce au adus-o pe lume. Acum, când ar fi
trebuit să împlinească optsprezece ani, vârsta majoratului, fantoma ei s-a
întors și-i bântuie pe toți cei ce au împiedicat-o să trăiască și să se
dezvolte.
Aceștia ar face
orice ca să se salveze de pușcărie. Ar fugi, să scape, dar fuga nu mai este, de
mult, o soluție. Pământul a devenit prea mic și prea neîncăpător. Își doresc să
fie loviți de boli incurabile, cât mai grave, în fază terminală, ar fi cel mai
bine: „Norocosul de Nicușor (Constantinescu) are cancer, nu-l mai ridică. Îl
judecă în libertate.“
Și-ar vinde și
sufletele Diavolului însă acesta nu pare interesat să cumpere ceva ce deține
deja.
În ultimă instanță,
ca soluție finală, ar fi dispuși, chiar, să facă pactul cu Tartorul de la
Cotroceni. Mai al dracu’ ca
dracul, este singurul care și-ar dori să pună mâna pe ceva ce ei au: voturi
pentru partidul său de buzunar. Cu el au mai pactizat și în trecut - 2004,
2007, 2009, 2012 - când l-au ajutat să se aleagă președinte și să câștige
referendumurile de demitere.
Dar nici așa nu
este sigur că își vor găsi liniștea, căci Tartorul are obiceiul să-și încalce
promisiunile.
Așa că, dimineață
de dimineață, în jurul orei 6.00, ca la semnal, toți cei pe care îi vânează
Anticorupția se trezesc uzi de transpirația rece a fricii și se așează în fața
ușilor de la intrarea a reședințelor somptuase, pe care le-au ridicat din șpăgi
și para’ndărături care nu
apar în nici o declarație de avere.
Cu sufletul la
gură, recitând rugăciuni de mult uitate, pe care și le-au reamintit subit și le
înalță unui Dumnezeu pe care l-au redescoperit, la fel de subit, când au ajuns
la greu, așteaptă. E ora la care
stafia își face apariția. De regulă materializată sub forma unor jandarmi mascați
și procurori, nemiloși deținători ai mandatelor de percheziție și aducere cu
care fac ravagii în rândul baronilor locali. Orice zgomot,
oricât de neînsemnat, le provoacă palpitații la inimă și fiori de gheață pe șira
spinării. N-au ce face.
Se liniștesc abia după câteva ore când văd, la știri,
că mascații au ridicat pe un altul. Coleg sau adversar politic. Oftează ușurați,
pe moment: „am scăpat și de data aceasta!“
Groaza rămâne:
„dar mâine?“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu