A cui este vina ?

Am văzut, în aceste zile, o mulţime de comentatori, deontologi şi analişti grăbindu-se, care mai de care, să justifice tăierile propuse de Băsescu printr-o vină colectivă care ar aparţine tuturor celor ce au condus România în ultimii 20 de ani. Şi cărora li se datorează situaţia dezastruoasă de acum. Învinovăţirea s-a făcut la grămadă, fără discriminare şi fără circumstanţe atenuante.

Şi probabil că s-ar fi extins cu acuzaţiiile şi dincolo de cele două decenii, până la Nicolae Ceauşescu. Norocul său că a fost împuşcat şi a scăpat.

Într-adevăr, toate guvernele care s-au perindat după 1990 prin Palatul Victoria au lăsat în urmă câte ceva neterminat. Bineînţeles că toate chestiile începute şi neterminate, făcute prost sau lăsate de-o parte s-au cuantificat şi au produs efecte în prezent.

Însă, nici o guvernare de până acum nu a dat dovadă de atâta rea-credinţă şi incompetenţă precum cea condusă de Emil Boc. Nici un guvern de până acum nu a risipit cu atâta nonşalanţă resursele publice într-o perioadă de criză. Ca să nu mai vorbim de nivelul corupţiei şi a clientelei politice.

Nu mi se pare normal ca, din perspectiva responsabilităţii, Iliescu, Constantinescu, Ciorbea, Năstase sau Tăriceanu să fie aşezaţi pe acelaşi palier cu Băsescu, Udrea şi Boc.

Pe vremea celor dintâi nu s-a auzit de trei directori numiţi pe un singur loc sau de un inginer numit ministru de finanţe. Şi nici de barmaniţe puse să gestioneze fonduri europene, vânzătoare de cosmetice să administreze drumuri, informaticieni să protejeze mediul sau alte asemenea năzbâtii.

Nu i-am auzit nici pe Iliescu şi nici pe Constantinescu spunând, într-o zi, că lucrurile încep să meargă bine pentru ca apoi, a doua zi, să anunţe tăieri de pensii şi salarii. Aşa cum nu i-am auzit reproşându-i unui premier că a eşuat în aplicarea reformelor şi că a adus ţara în colaps dar, cu toate acestea, menţinându-l la putere.

Şi atunci de ce ar trebui ca responsabilitatea pentru dezastrul actual să se împartă egal la toţi?

Nu e corect ca românii să creadă că toată clasa politică este la fel de vinovată, doar pentru ca PD-L să beneficieze de un colac de salvare în perspectiva alegerilor din 2012.

Răul pur şi simplu

Reducerea pensiilor, a ajutoarelor de şomaj şi a salariilor bugetarilor nu este nici pe departe răul cel mai mic , aşa cum vor să ne convingă tandemul Băsescu – Boc. Nu este nici măcar începutul răului şi cu atât mai puţin finalul său.

Este doar RĂUL.

Care se propagă asupra fiecăreia dintre păturile societăţii. A început, anul trecut, cu distrugerea IMM-urilor, provocată de impozitul minim şi va continua, acum, cu pauperizarea bugetarilor şi exterminarea pensionarilor, respectiv a şomerilor.

Şi nimeni nu oferă vreo garanţie că răul se va opri.

Aşa că va urma, într-un viitor nu prea îndepărtat (maxim 6 luni), creşterea TVA şi a impozitului pe profit.

Preşedintele nu a pus alături de tăierile salariale un plan adevărat de relansare economică sau, măcar, o propunere de remaniere guvernamentală. Deşi nimeni nu se mai îndoieşte de incompetenţa guvernului Boc Iar banii vor fi gestionaţi, la fel ca şi până acum, de aceiaşi miniştri incompetenţi şi de clientela lor politică.

Graba cu care asociaţiile patronale s-au declarat de acord cu reducerile propuse ca alternativă la majorările de taxe, nu este decât o dovadă de naivitate. De care Puterea se foloseşte pentru a învrăjbi şi a controla mai uşor patronatele şi bugetarii.

Lucru care se va vedea atunci când bugetarii, pensionarii şi şomerii, câţi vor mai supravieţui, vor aplauda, de pe margine, creşterea fiscalităţii pentru mediul de afaceri.

Măsură care va fi prezentată, la momentul respectiv, drept răul cel mai mic.

Prostul şi democraţia cu pumnul în gură

Trebuie să recunosc, citesc aproape tot ceea ce scrie Cristinel Irimia deşi, de fiecare dată, îmi provoacă o stare de iritare. Pentru că rar mi-a fost dat să mai văd, atâtea prostii, debitate de un singur prost, într-un singur loc. O fac totuşi într-un fel de experiment masochist.

Periodic, intru pe site-ul său ca să văd ce prostii a mai debitat mintea prostului.

Proştii sunt de două feluri, cei care ştiu că sunt proşti şi cei care nu ştiu sau nu vor să accepte. Primii sunt superiori celorlalţi deoarece îşi cunosc limitele. Ceilalţi nu sunt doar proşti ci şi periculoşi deoarece, atunci când scapă de sub control, provoacă dezastre. Omoară oameni în spitale cu diagnostice greşite, bagă nevinovaţi la puşcărie, falimentează afaceri profitabile sau, mai grav, distrug ţări întregi.

De cele mai multe ori, ne dăm seama că un prost este periculos atunci când este deja prea târziu, când nenorocirea săvârşită de el nu mai poate fi oprită. Aceasta pentru că, din păcate, prostia nu doare şi nici nu lasă semne. Altfel i-am recunoaşte uşor.

Cu cât s-ar zvârcoli mai tare sau cu cât mai multe cicatrici ar avea, cu atât ne-am da seama că a făcut mai multe prostii.

Cristinel Irimia face parte din cea de-a doua categorie, a periculoşilor. Doar un prost care nu-şi cunoaşte limitele ar putea susţine că preşedintele trebuie să-şi impună punctul de vedere vis-a-vis de reforma statului folosind forţa coercitivă, fără a se consulta şi fără a da socoteală nimănui.

Democraţie cu pumnul în gură.

Foarte asemănător cu ceea ce au făcut, în istoria apropiată, Hitler, Stalin sau Ceauşescu.




În loc de Post Scriptum:

Mesaj pentru Cristinel

Dragul meu, deşi sunt sigur că n-ai să înţelegi ceea ce spun, fac totuşi o încercare.

Dacă tot ai asemenea idei, nu crezi că ar fi mai bine, poate, să-ţi schimbi meseria? Până nu este prea târziu. Să te apuci de ceva mai uşor care să-ţi permită să petreci mult timp în aer curat şi nici să nu-ţi solicite prea mult creierul.

Ai putea, de exemplu, să baţi covoarele vecinilor sau să plimbi căţeii prin parc.

Puteţi avea încredere. Ne îndreptăm spre dezastru

Imediat ce a anunţat că pensiile, salariile bugetarilor ajutoarele de şomaj şi subvenţiile vor fi tăiate, Traian Băsescu le-a cerut românilor să aibă încredere în el, în Guvern şi în Parlament. Pentru că ei ştiu ce au de făcut.

În urmă cu un an, spuneam că Emil Boc, în lupta cu criza, procedează precum Hitler spre finalul războiului . Atunci când armata germană era înfrântă pe toate fronturile. Cu cât Germania se apropia mai mult de groapă, cu atât Hitler şi apropiaţii dădeau asigurări că victoria este mai aproape. Germanilor li se cerea doar răbdare şi încredere.

Şi mulţi au crezut în propaganda hitleristă, aşteptând până în ultima clipă o minune din partea conducătorului iubit.
Acum, în pragul colapsului, Băsescu cere românilor acelaşi lucru, răbdare şi încredere nestrămutată în guvernanţi, fără să ofere ceva în schimbul sacrificiilor pe care le cere. Nici programe anticriză, nici remanierea incompetenţilor, nici măcar o zi în care criza se va încheia. Doar pe cuvântul lui, pe care l-a încălct de fiecare dată după ce şi-a atins scopurile.

Dar, cu toate că au fost păcăliţi de fiecare dată, cu toate că, de un an şi jumătate, nici el, nici guvernul pe care îl girează, nu au mişcat un deget pentru redresarea situaţiei, mulţi îl vor urma orbeşte.

Sperând într-un miracol băsescian.

La pachet. Despre fondurile europene

XXXX De câtva timp pe mai multe televiziuni rulează, cu insistenţă, o reclamă la Programul Operaţional Regional – REGIO. Aia cu dominoul. Cea în care suntem anunţaţi că REGIO, gestionat de Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea, finanţează proiecte de dezvoltare pe fonduri structurale. Se pune întrebarea ce promovează clipul respectiv, având în vedere că fondurile s-au cam epuizat. Să fie vorba, oare, de plata, pe banii Ministerului Dezvoltării, a unor servicii din campania electorală? Sau pur şi simplu Nutzi doreşte ca toată lumea să afle că ea se ocupă de banii europeni?

XXXX Dacă tot se vorbeşte de numărul mic de proiecte depuse pentru banii europeni, să dăm şi un exemplu despre cum se mişcă lucrurile. Ca să înţelegem cum vine treaba cu rata scăzută de absorbţie. În 2008, Primăria Odobeşti a depus un proiect, „Elaborarea «Strategiei de Dezvoltare a Oraşului Odobeşti, perioada 2009-2020»“ , în cadrul Programului Operaţional dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA). În 2009, după un an, a fost declarat eligibil. Contractul de finanţare a fost semnat undeva în primăvar acestui an. Practic, de la momentul depunerii dosarului şi până la începerea implementării, a trecut circa un an şi jumătate. Destul cât să-ţi treacă pofta de banii europeni.

XXXX Şi tot în direcţia asta ar mai fi de spus că, deşi a trecut un an de când au depus proiecte pentru finanţare pe Măsura 322, a PNDR, primăriile din Vrancea nu au primit, încă, nici un fel de răspuns.

De ce Boc va fi remaniat abia în toamnă

Sebastian Lăzăroiu, acest Gobbels cu barbă de la Cotroceni ne-a anunţat, într-un interviu, că Traian Băsescu ar putea lua în calcul remanierea Guvernului Boc. Dar nu imediat, ci undeva pe la toamnă.

Pe lângă micile inadvertenţe din declaraţiile consilierului (perioada de acomodare a guvernului de un an şi jumate, nu de trei luni sau atribuţiile preşedintelui privind remanierea guvernamentală ) pe care reporterii, binevoitori, le-au trecut cu vederea, a mai rămas neclarificată încă o chestie.

De ce remanierea nu se produce acum, după ce FMI a ajuns la concluzia că executivul nu a făcut nimic pentru a scoate România din criză? Motiv pentru care vom plăti taxe şi impozite mai mari.

De ce remanierea nu a avut loc după convocarea de la Cotroceni? În preambulul căreia Traian Băsescu spunea că va discuta cu miniştrii despre măsurile anticriză şi după care, Emil Boc ne-a prezentat proiectul de modificare a constituţiei?

De ce la toamnă şi nu acum?

Un motiv ar fi alegerile din PD-L, programate în luna iulie.

Remanierea lui Emil Boc, unicul candidat la şefia partidului, acum, înainte de alegeri, ar putea avea efecte incontrolabile asupra delegaţilor la Convenţia Naţională. Care, văzând mişcarea, ar putea trage concluzia că micuţul dat afară, pentru incompetenţă, de la Guvern, n-ar fi potrivit să conducă PD-L.

Ceea ce ar echivala cu o revoluţie în gândirea pedeleiilor de care ar putea profita un alt lider, mai puţin obedient faţă de Cotroceni. Care, folosindu-se de curentul nemulţumiţilor, s-ar putea instala în fotoliul de preşedinte al PD-L. Încurcându-i planurile de viitor lui Băse.

Un alt motiv ar fi legat de ceea ce ni se pregăteşte, la dispoziţia FMI.

Nu cred că mai există român care să se aştepte, în perioada următoare, la ceva bun din partea actualei guvernări. Dimpotrivă. Pe lângă cutremurul prevestit de Carmen Hara, vom avea parte de concedieri masive, majorări de taxe şi impozite, scăderea pensiilor şi a salariilor, creşteri de preţuri. Într-un cuvânt, dezastru.

Or, din punct de vedere electoral, este de preferat ca toate nenorocirile să se producă în guvernarea Boc. Compromis deja. Iar în toamnă, după ce toate acestea se vor fi întâmplat, preşedintele va scoate din joben un alt prim-ministru. Curat şi plăcut uscat. Exact la timp pentru a reaprinde speranţa în sufletul poporului ajuns la limita suportabilităţii şi pentru a-l menţine sub papuc pe timpul iernii, câştigând timp până în primăvară.

Amăgindu-l din nou.