luni, 21 decembrie 2009

Culmea cinismului: Băsescu ne strică sărbătorile cu Boc


Reînvestirea lui Emil Boc în funcţia de premier şi readucerea găştii Udrea, Videanu, Blaga Berceanu în guvern, nu reprezintă altceva decât o demonstraţie de cinism din partea preşedintelui Traian Băsescu. Semn că nimic nu s-a schimbat faţă de primul mandat.

Aceşti oameni au adus România, în 2009, în pragul falimentului iar acum, drept recompensă pentru ceea ce au făcut, primesc, iarăşi, pe mână, guvernarea ţării. Cel puţin aşa sunt percepuţi de marea majoritate a românilor.
Readucându-i la butoane, Băsescu arată că nu-i pasă de lecţia pe care i-au dat-o cei 50% dintre români care nu l-au votat, mulţi şi din cauza nenorocirilor comise de cei enumeraţi mai sus, la care a făcut referire cu ocazia validări alegerilor.

Foarte mulţi dintre alegătorii lui Mircea Geoană, din turul II, l-au votat nu pentru că ar fi văzut în el salvatorul României ci pentru că, împreună cu liberalul Crin Antonescu a propus un proiect nou. Un guvern condus de Klaus Iohannis. Un executiv format şi girat de PSD şi PNL, singurele partide care au înregistrat rezultate pozitive la guvernare în ultimii zece ani.

Un prim-ministru nou care ar fi propus o echipă nouă şi un alt program de guvernare ar fi reaprins speranţa în sufletul românilor care ştiu că 2010 va fi un an extrem de dificil. Mai mult, ar fi adus, pentru o perioadă de timp, liniştea necesară adoptării unor măsuri dure.

Or, reîncărcarea lui Emil Boc şi a sinistrului său guvern, consideraţi cei mai slabi din perioada post-decembristă, în pragul Crăciunului, nu face decât să strice sărbătorile de iarnă majorităţii românilor.

Şi să le sporească nemulţumirea şi iritarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu