Luni seara, Traian Băsescu și-a asumat o mică parte din responsabilitate pentru greșeala de a promulga Legea salarizării profesorilor, în condițiile în care nu există fonduri pentru aplicarea ei. Restul aparține, a declarat el, clasei politice, celor care nu l-au anunțat că vin vremuri grele și, bineînțeles, crizei globale care a venit peste noi, deși președintele ne asigura că nu vom avea probleme.
De data asta, Băsescu nu a mai spus că neaplicarea unei legi înseamnă dispariția statului de drept și că plata salariilor majorate ale profesorilor este o chestiune de voință și de prioritate. De altfel, de la instalarea guvernului Boc, prioritățile s-au mai schimbat.Educația a fost înlocuită de Turism iar legea salarizării profesorilor a fost dată pe lansarea imnului turistic și pe crearea brandului de țară pe 70 de milioane de euro .
După declarația de presă, nu a mai urmat nimic nimic. Președintele și-a asumat responsabilitatea și atât.
Nu și-a anunțat demisia în cinci minute și nici nu a fost destituit de vreun șef, precum fraierul de Adomniței . Nu a plâns, la fel ca în 2004, pe umărul lui Stolojan și nici nu și-a vărsat cenușă în cap, în fața națiunii - „am fost un dobitoc“ - precum Tudor Postelnicu. Nu și-a tras nici măcar două perechi de palme.
Aceasta deși „eroarea“ președintelui României afectează negativ câteva sute de mii de profesori care intră în grevă și câteva milioane de elevi ce riscă să nu-și mai termine studiile.
Parafrazând un vechi proverb românesc, putem spune că cine nu cască ochii la ce votează, nu-și mai ia salariul.
marți, 5 mai 2009
luni, 4 mai 2009
Felix Tătaru își înmoaie degetele în bugetul Turismului
Prin Anunțul de participare cu numărul 75561/15.04.2009, Ministerul Turismului a scos la licitație brandul de țară al României. Licitația va porni de la 2 milioane de euro, la care se adaugă TVA și urmează să fie încredințat agenției care oferă cel mai mic preț. La licitație s-au înscris 13 participanți, ofertele urmând a fi deschise marți, 5 mai 2009.
De la Victor Ciutacu am aflat că Felix Tătaru ,consultantul politic al PD-L și al președintelui Băsescu, o va învăța pe Elena Udrea cui să dea, în acest an, 70 de milioane de euro, pentru realizarea proiectului –pitch-uire cum se spune la țară.
Tot în acest an, în România se vor desfășura alegeri pentru Parlamentul European și pentru Președinția României. Atât PD-L cât și candidatul susținut de acest partid la prezidențiale au nevoie de bani pentru plata celor două, trei (dacă o punem la socoteală și pe EBA) campanii electorale.
Având în vedere că Elena Udrea este foarte apropiată de Traian Băsescu, poate descoperiți de ce Pogea preferă, mai curând, să-i lase pe profesori să se zvârcolească în chinuri, decât să taie vreun leu din bugetul Ministerului Turismului.

Garanțiile lui Băsescu pentru mass-media: „Vă îngrop bine!“
În 2004, la o oră după ce a câștigat alegerile, președintele Traian Băsescu se angaja să garanteze libertatea de exprimare a presei și independența ziariștilor: „Vă garantez însă că presa va redeveni liberă!“
După aproape cinci ani, la începutul lui mai 2009, în plină criză financiară, Freedom House poziționează România pe locul 92 în categoria țărilor care au presă parțial liberă, alături de state din America Latină. Potrivit studiului Freedom House , la cinci ani de la discursul lui Traian Băsescu, presa românească nu și-a câștigat libertatea ci și-a pierdut independența și influența. Dimpotrivă, apreciază realizatorii studiului avem o presă deprofesionalizată, semidoctă, superficială, viscerală, ușor de manipulat și de corupt.
Pentru Băsescu ziariștii au devenit „găozari“, „tonomate pe euro“, „urcă pe masă și îți arat cum se face“, „păsărică“, „țigancă împuțită“ și mai nou, după dezvăluirile despre afacerile imobiliare ale familiei sale, „caraghiosule“. Tot în acest context, proprietarii trusturilor de presă au devenit moguli aserviți unor grupuri de interese oculte.
Singurii profesioniști, în opinia președintelui, sunt ziariștii care fac parte din corul lăudătorilor săi sau cei care îl invită la emisiuni aranjate, în studiouri amenajate în camere de hotel.
Dacă Adrian Năstase încerca să-și asigure bunăvoința ziariștilor, în perioada în care era premier, mituindu-i cu publicitate de stat, Traian Băsescu încearcă să-i pună cu botul pe labe asmuțind, asupra lor, DNA-ul, Poliția și, nu în ultimul rând, populația. Ori de câte ori are ocazia, în fața cetățenilor, Băsescu acuză mass-media de toate relele cu care se confruntă această țară. Preluând ideea de la Adrian Năstase, Băsescu vrea să scape de jurnaliști care-și bagă nasul în tot și în toate, motiv pentru care aplică presei lovitură după lovitură, slăbind-o și decredibilizând-o.
Noile coduri ale justiție care prevăd măsuri de restrângere a libertății de exprimare, pe care președintele nostru le dorește adoptate urgent, reprezintă doar un episod din războiul pe care Traian Băsescu îl duce împotriva instituțiilor media românești.

duminică, 3 mai 2009
În loc de viceprimari reabilitați parcul Bălcescu!
După foarte mult, mult, mult timp, duminică după amiază am ieșit la o plimbare prin parcul Bălcescu. Arată absolut deplorabil. Vopseaua de pe bănci este scorojită, aleile sunt sparte și iarba iese printre crăpături, peste tot vezi hârtii rupte aruncate, arbuști de liliac rupți, căcați de câine și de pisică etc. Din păcate nu am avut aparatul foto la mine ca să vă prezint și imagini. Oricum dacă nu mă credeți pe cuvânt scris, vă invit să vedeți singuri.
Cert este că, de foarte mulți ani, Primăria nu a mai investit un leu în acest loc de agrement, lăsându-l în paragină.
N-ar fi rău ca majoritatea sau chiar unanimitatea din Consiliul Local Focșani să aibă în vedere reabilitarea Parcului Bălcescu și chiar să inițieze o hotărâre în acest sens. Mi se pare un proiect prioritar, mult mai important chiar decât alegerea unor viceprimari la Focșani.
În loc să alegem doi viceprimari (indiferent din ce partid) care, așa cum s-a demonstrat în trecut, nu fac decât să colecteaze șpăgi și să aranjeze combinații, mai bine stăm încă 20 de luni fără, iar cu banii economisiți din salariile lor reabilitați parcul.
Oricum în cele zece luni în care n-am avut viceprimari nici nu le-am simțit lipsa. Și în plus, nici PD-L, PSD și PNL n-ar mai avea motive de ceartă în ședințe.
Ce ziceți?

Notițele lui Emiluș: O zi din viața unui bărbat de înălțime medie (I)
Introducere
Emiluș este un tip pe care ar putea fi considerat absolut normal dacă ar fi cu 30 de centimetri mai înalt. Din păcate nu are cei 30 de centimetri și nici vreo perspectivă de a și-i adăuga. El totuși speră. În fiecare seară, când își face rugăciunea către Îngerașul lui cel bun, cere doar să-i fie completați cei 30 de centimetri, sau măcar 20, ca să se poată fotografia alături de adulți, fără să se mai înalțe pe vârfuri ca să râdă ziariștii și copiii de el.
Așteptând ca vreo zână bună să-l cadorisească cu centimetrii lipsă, Emiluș merge zilnic la serviciu și își notează toate evenimentele importante ale zilei într-un carnețel. Bineînțeles cu coperți portocalii.
În cele ce urmează, veți avea ocazia să citiți, într-un număr mai mic sau mai mare de episoade, notițele zilnice ale lui Emiluș.
Ora 9.30 Am ajuns la servici. Deși vin de vreo cinci luni, aproape în fiecare zi, la birou, paznicul de la intrare încă nu îmi răspunde la salut. Zice că nu mă observă. Ieri, în timp ce așteptam la lift a strigat după mine: „Băiețaș, n-ai voie să intri aici fără să anunți la cine mergi. Ia zi, mergi la mămica sau la tăticu, cum îi cheamă, să dau telefon? “ Când m-am întors și m-a recunoscut, și-a cerut scuze că i-a bătut soarele în ochi și nu a văzut bine. S-o creadă el, ieri a fost înnorat. I-am zis de-atâtea ori lui Nica să-l schimbe, să-mi aducă un băiat de înălțime medie, la fel ca mine, nu un gigant. De fiecare dată se plânge că nu a găsit în nici o unitate militară, din țară, un soldat pe măsura mea. Cică singura soluție ar fi să-l ia în armată pe Piticul Porno însă ăsta nu vrea să renunțe la filmele XXX ca să păzească Palatul Victoria. Mă gândesc să reintroduc armata obligatorie.
Ora 10.15 M-a sunat Șefu’ pe firul scurt. Tocmai se trezise și voia să știe dacă sunt la servici și dacă l-a mai înjurat presa mogulilor. Norocul meu că apucasem să citesc ziarele de dimineață și am reușit să-i fac o prezentare. Iar s-au luat de aia mică, pentru că și-a parcat mașina de-a latul pe Dorobanți. Șefu’ a râs: „Copil ce să-i faci…“ Nu s-a supărat. Norocul meu că altfel cine știe ce pedeapsă îmi mai dădea. Data trecută m-a pus să fac alianță la guvernare cu PSD.
Ora 10.30 M-a sunat din nou Șefu’. Nu avea treabă cu mine, dar voia să-mi audă glasul. Cică îl binedispun când se trezește mahmur. Mă bucur că-i sunt de folos.
Ora 10.40 A sunat din nou Șefu’. Nu avea treabă, voia doar să știe ce fac.
Ora 10.45 Idem.
Ora 10.48 Idem.
Ora 13.43 Nuți m-a anunțat că vine la mine să stăm de vorbă la ora 14.00. Zicea că se grăbește. Trebuie să o primesc, altfel se supără și îl sună pe Șefu’. Doamne păzește apoi. Pentru Nuți sau pentru aia mică, Șefu’ e-n stare să răstoarne guvernul.
Ora 14.10 A sunat Șefu’ să mă anunțe că vine Nuți să vorbească cu mine.
Ora 15.48 A venit Nuți. Are obiceiul să-și bage nasul în hârtii așa că mai bine închid notițele până pleacă.
Ora 16.39 A plecat Nuți. Vrea să dărâme Sfinxul și Babele din Bucegi pe motiv că sunt prea vechi și au ieșit din trend. În locul Sfinxului vrea să punem figura Șefului, după poza din tinerețe, cu chipiul de căpitan de vas pus șmecherește pe o parte. Pe locul Babelor vrea să amplaseze un grup statuar cu ea, în costum de baie, dând cu mopul și cu aia mică dansând pe masă în club. E de părere că așa s-ar revigora turismul în zonă. Vrea să construiască și drum din Bușteni până sus pe platou. I-a promis Cășuneanu că i-l face la juma din preț, pentru că-i prieten cu Șefu’. Cred că idea e bună, dar de unde să iau banii? Lui Nuți i-am spus că mă gândesc. Dacă-i ziceam că nu am bani se bosumfla și mă pâra la Șefu’ că nu mă interesează proiectele ei de relansare a turismului românesc.
Ora 16.39 și cinci secunde M-a sunat Șefu’ să mă întrebe ce părere am de ideea lui Nuți. Lui i-a plăcut și crede că ar trebui să-i dăm bătaie. Nici lui nu-i puteam spune de bani că mă punea să tai bugetul la învățământ sau la sănătate, ca de obicei. Mâine îl chem pe Pogea să găsească o soluție, un impozit nou, un împrumut de la FMI, ceva.
Ora 17.00 I-am zis secretarei să nu mă deranjeze nimeni pentru că am de lucru foarte mult la strategia de guvernare. Nu aveam treabă, jucam Solitaire, dar trebuie să aștept să plece toată lumea acasă. Așa fac în fiecare seară. Nu pot risca să mă întâlnesc cu vreunul la lift și să vadă că am o înălțime medie. Tăriceanu a angajat doar giganți. Cred că a făcut-o special ca să mă simt eu complexat.
Ora 18.15 Gata. Am terminat pe ziua de azi. Mă duc acasă să mă uit la talk-show-uri. Poate mă întreabă Șefu’ mâine ceva și eu nu știu. După aia iar mă pedepsește.
Ora 18.16 Era să uit. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înălțime medie. Sunt un bărbat de înăl…
(VA URMA)
NOTĂ: Acesta este un pamflet. Drept urmare, până la apariția noilor coduri ale justiției nu vă deranjați să mă chemați în instanță. După aia mai vedem.

sâmbătă, 2 mai 2009
Strategia lui Bazac pentru gripa porcină: scapă cine are zile!
În cazul unei pandemii de gripă porcină, în România sunt disponibile doar 39.000 de doze de antivirale, a anunțat ministrul Sănătății, Ion Bazac. Spre comparație, Franța are asigurat necesarul de antivirale pentru 70% din populație - aproximativ 60 de milioane de locuitori.
Organizația Mondială a Sănătății a recomandat statelor membre ca, în cazul declanşării unei pandemii, să asigure, la nivel naţional, medicamente pentru protejarea a cel puțin 25% din populaţie.
În România, ministrul Sănătății a dispus ca medicamentele antivirale să nu mai fie comercializate în farmacii ci să fie administrate doar în spitale. Asta presupune că, în caz de pandemie, nu oricine va avea acces la tratament ci doar cei care trebuie.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)