vineri, 29 iunie 2012

Doctorul Ponta în ţara plagiatorilor fericiţi

România este ţara în care copiatul la şcoală este sport naţional, mai tare ca fotbalul, gimnastica, handbalul sau oina. Se deprinde încă de la clasa I: „Dacă mă laşi să copii după după tine la cruciuliţe şi bastonaşe, în pauză îţi dau cornul meu cu ciocolată.”Şi tot aşa, din copiat în copiat, din „lasă-mă şi pe mine să-mi scriu tema după tine”, trec anii şcolari. Până în clasa a XII-a ... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

joi, 28 iunie 2012

ŞOCANT: Eleva care a trecut prin şcoală muncind

În timp ce Victor Ponta uita să-şi pună între ghilimele lucrarea de doctorat, o elevă, proaspăt absolventă a Colegiului „Unirea” din Focşani, făcea ceva ce altora de vârsta ei li s-ar fi părut foarte jenant. Ba chiar, dacă li s-ar fi propus, ar fi refuzat indignaţi. Nu şi ea.
Cristina Croitoru, laureată la Concursul Naţional de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” a lucrat ca vânzătoare ... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

miercuri, 27 iunie 2012

Nini aşteaptă repetarea alegerilor pentru vicepreşedinţi. Marian îi transmite că nu totdeauna visele devin realitate

Preşedintele PNL Vrancea, Nini Săpunaru aşteaptă ca Marian Oprişan să refacă alegerile pentru cele două posturi de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean. Cică acest lucru ar fi fost decis de conducerea centrală a USL. Şi este motivul pentru care nu a mai continuat demersurile pentru desfiinţarea USL la nivel judeţean ... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

marți, 26 iunie 2012

Pentru combaterea crizei de apă caldă: Primarul Bacinschi dă ligheane la tot Focşaniul

După ce ENET-ul a oprit furnizarea apei calde în Focşani, proaspăt realesul primar Didi Bacinschi a anunţat că nu-şi va abandona concetăţenii care au ajuns, din nou, să facă baie la lighean. Ceea ce este, trebuie să recunoaşteţi, adevărată plăcere, în aceste zile caniculare. Mai ales că măsura a fost luată fix după încheierea alegerilor. După ce focşănenii au votat masiv pentru realegerea lui Bacinschi. Acum, bag mâna în foc, mulţi dintre cei ce l-au ales, se oftică, considerând că şi-au luat ţeapă şi regretă că nu au pus ştampila pe independentul Cristinel Irimia... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

luni, 25 iunie 2012

Turul bârfelor locale: În care vă spunem care-s proptelele lui Neaţă de la Direcţia Agricolă

Ştiaţi că şeful Direcţiei Agricole, Costică Neaţă este unul dintre cei longevivi directori în funcţie numiţi, în Vrancea, de PDL? Dacă nu ştiaţi, aflaţi de la noi. Dom’ Costică s-a cocoţat în scaun încă din 2005, pe la începutul guvernării Tăriceanu şi n-a mai coborât nici până în ziua de azi. Şi, se pun pariuri deja, la pensie tot de acolo va ieşi... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

sâmbătă, 23 iunie 2012

Poate aveţi nevoie: Subprefectul Misăilă vă recuperează pisicile din copaci şi căţeii fugiţi de acasă

Prefectura, mai exact subprefectul Cristi Misăilă va întreprinde cercetări pentru identificarea persoanelor responsabile de provocarea unui incendiu pe strada Bârsei din Focşani. Activitate cu care, în naivitatea noastră, credeam că se ocupă poliţia. Se pare că ne-am înşelat. Abia intrat în miezul pâinii de subprefect, fostul garderobier  personal al lui Marian Oprişan, a trecut la programul de vară. Şi în loc să plece în concediu, ca toată lumea, s-a apucat de investigaţii detectivistice.  Ca în filmele cu comisarul Moldovan... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

miercuri, 20 iunie 2012

INIȚIATIVĂ FĂRĂ PRECEDENT: Marian Oprișan declară Vrancea județ liber de regulile Limbii Române

Certat cu Limba Română, Marian  Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean,  intenţionează să o expulzeze din Vrancea. El şi-a pus deja consilierii să studieze problema. Oprişan acuză Limba Română de atitudine sfidătoare şi lipsă de respect faţă de administraţia judeţeană pe care o conduce: „Ca reprezentant legal şi constituţional al cetăţenilor judeţului Vrancea, cum să spun eu, ales cu 70%, nu accept... CONTINUAREA PE SĂPTĂMÂNALUL ROZE

marți, 19 iunie 2012

CĂRŢI! Te fac neprost


Vezi mai multe din Comedie, Umor romanesc pe 220.ro

Săpunaru contra Oprişan, un divorţ cât vacanţa de vară


Doar ce s-a uscat cerneala  pe adeziunea Sorinei Plăcintă la PNL şi au cântat cocoşii de trei ori, vestind  rămânerea  Greciei în zona Euro şi victoria Germaniei contra Danemarcei, că Marian Oprişan a arătat că citeşte cu atenţie Săptămânalul roze. Şi a ţinut să ne contrazică.
Nemaiaşteptând toamna ca să  i-o tragă lui Nini Săpunaru, pentru  că i-a suflat Plăcinta de sub nas. L-a lovit scurt, pe neve, deşi previzibil, la ţurloaie, fix în prima şedinţă a noului Consiliu Judeţean, când a dat postul de vicepreşedinte, nu celui ce a făcut joc de glezne în campania electorală, Kanti Popescu, ci lui Ionel Cel Mare. Care s-a nimerit să fie şi prin preajmă şi cuscru cu Gică Duţă, un foarte discret dar influent membru PSD... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

luni, 18 iunie 2012

ŞOCANT, SENZAŢIONAL, DEMENŢIAL: Raluca Dan în război cu taică-său pentru şaorma şi contractele Consiliului Judeţean

Un imens scandal e gata să izbucnească, după ce Raluca Dan, secretar a județului, îşi învinovăţeşte tatăl, pe Ion Harabagiu că o împiedică să-şi completeze corect declaraţia de interese. Ea a omis să declare contractele pe care firma tatălui le-a încheiat cu Consiliul Județean. Pentru furnizarea aparatelor de aer condiționat și lucrări de întreținere a acestora... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

vineri, 15 iunie 2012

Turul bârfelor locale: De câte milioane s-a ofticat Oprişan pe Săpunaru pentru că a luat-o pe Plăcintă în PNL? De euro

Dacă voi credeţi că liberalii au acceptat-o pe Sorina Plăcintă doar pentru că este o afaceristă de succes, frumoasă şi deşteaptă înseamnă că sunteţi naivi. Habar n-aveți cum funcţionează politica românească, unsă doar cu euro. Sursele noastre spun că nici madam Plăcintă nu a făcut excepție de la această cutumă și a plătit o sumă foarte consistentă, ca să fie primită în PNL. Și chiar mai mult. A trebuit să-și ia angajamentul ferm, în faţa lui Nini Săpunaru, că-i va finanța campania electorală din toamnă... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

miercuri, 13 iunie 2012

Atenție!!! Apropierea de electorat poate cauza grave dureri de spate

Acum că voturile s-au numărat, mandatele de consilieri şi de primari s-au împărţit iar el s-a clasat pe primul loc, Marian Oprişan nu prea mai are de ce să se tragă de şireturi cu alegătorii. Şi nici n-o mai face. Iar cei ce aşteptaţi ca, în continuare, dom’ preşedinte să-şi  scoată cămaşa de firmă, cu tot cu butonii de aur, şi s-o dea cetăţenilor, citiţi ştirile despre protestatarii  din Andreiaşu. Care au venit la Focşani, acuzând fraudarea alegerilor în comuna lor... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

luni, 11 iunie 2012

Au trecut alegerile şi a început BAC-ul

*****USL a câştigat cam tot ce se putea câştiga, ceea ce nu e neapărat bine. În România lucrurile au mers bine doar atunci când Opoziţia a fost puternică şi a ţinut Puterea în frâu, limitându-i apucăturile abuzive... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

vineri, 8 iunie 2012

Organizaţiile teroriste neagă implicarea în incendierea camioanelor de la Tulnici

Reprezentanții  principalei mişcări teroriste din ţara noastră au luat atitudine vis-a-vis de acuzațiile de terorism, lansate după incendierea unor camioane în comuna Tulnici. Ei neagă orice implicare. Şi se delimitează, cu toată fermitatea de acest scandal cu iz electoral, cerând să să nu fie amestecaţi în aceiaşi oală cu Marian Oprişan şi Cornel Negru... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

joi, 7 iunie 2012

Turul bârfelor locale: Trăşculescu a ratat para’ndărătul din reabilitarea Colegiului „Unirea”

În calitatea sa de actual primar și candidat pentru un viitor mandat, Didi Bacinschi a trecut la inaugurări, tăieri de panglici li semnări de contracte. Toate electorale. Și toate acu’, pe ultima sută de ore că, se ştie, electoratul are memorie scurtă. Iar Didi & Co. nu vor să rişte ca, bulversat de procedura electorală, alegătorul să uite în drum spre cabina de vot cine i-a reparat Mausoleul din Sud şi i-a turnat o găleată de asfalt în faţa blocului.... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

miercuri, 6 iunie 2012

Biroul Electoral Municipal vrea să interzică Monitorul de Vrancea. Care, culmea, se bucură

Afară plouă și la Biroul Electoral al Municipiului Focşani este o plictiseală de moarte. Toată lumea cască. Şi toţi îşi caută de treabă, încercâns să-şi umple timpul până în ziua alegerilor, când vor ajunge să aranjeze procesele verbale de la secţii, ca să iasă la numărătoare candidatul care trebuie. Adică cel ce va aduna mai multe voturi. Paranteză. Dacă-i pe cine strânge mai multe voturi, haideţi să facem o aroganţă cu independentul Cristinel Irimia şi să-l trimitem la Primărie. Căutaţi-l pe ultima pagină a buletinului de vot şi ardeţi-i o ştampilă cu sete, să vă ţină minte! Închidem paranteza... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

marți, 5 iunie 2012

Un tur electoral pe final de campanie. Cu independentul Cristinel Irimia

Campania electorală se apropie de sfârşit, anostă şi plictisitoare aşa cum a început. La Focşani ca şi în udeţ, la fel ca în întreaga ţară. Motiv pentru care n-ar fi rău să începeţi să vă gândiţi serios să-l votaţi pe independentul Cristinel Irimia la Primărie. Îl găsiţi pe ultima pagină a buletinului de vot. La Focşani, că tot vorbeam, staff-urile de campanie ale USL şi PDL - ApV au intrat în fibrilaţie şi caută soluţii pentru a mai obține  câteva voturi în plus... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

luni, 4 iunie 2012

Somnul raţiunii naşte idei trăznite care zboară precum avioanele

Ca să spui că Vrancea este jucător strategic în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est există două explicaţii. De fapt trei. Una ar fi că eşti de la Săptămânalul roze şi vrei să faci mişto. Alta, că eşti un gamer obsedat care s-a trezit vorbind după lună în care a belit ochii în faţa monitorului şi şi-a ars creierii explorând lumile din World of Warcraft. A treia ar fi că te numeşti Marian Oprişan, suferi de mania grandorii şi ții discursuri electorale în clişee compilate din manuale de geopolitică.  Pe care ți le-a pus în față trepădușii din preajmă.Care, cocoşându-se în faţa ta, până la pământ, îţi dau senzaţia că ai fi un Gulliver în Ţara Vrâncioaiei... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE

sâmbătă, 2 iunie 2012

„Prințul” Cristea mai vrea un copil iar Bianca Drăgușanu dorește să i-l clocească

***** La mai bine de un an de când iubita sa, Bianca Drăgușanu a afirmat că nu avea copii decât dacă vor ieși din ouă, precum păsările, fotbalistul Adrian Cristea a declarat că își dorește o fetiță. Imediat ce a aflat, Bianca a decis să-i îndeplinească dorința. A dat fuga la piață și a cumpărat un carton cu ouă. Și o dată ce au făcut acest prim pas, celor doi nu le-a mai rămas decât să hotărască felul în care va veni... Continuarea pe SĂPTĂMÂNALUL ROZE